Grupul tactic NATO se stabileşte la Cincu. Sute de militari străini, dislocaţi în Braşov cu tot cu armamentul de luptă!
Postat la: 19.05.2022 |
Grupul de luptă al Aliaţilor aflaţi în ţara noastră sub coordonarea Franţei este deja activ la Constanţa, dar în iunie centrul de greutate al unităţii formate din 1.000 de militari va fi dispus la Cincu, Braşov, loc considerat ideal şi pentru poziţie, pentru că este în centrul ţării, şi pentru exerciţii intensive.
Colonelul Vincent Minguet, comandantul grupului tactic al prezenţei avansate NATO din România, a declarat, recent, că unitatea aliată din ţara noastră este deja activă la Constanţa, urmând ca în iunie centrul de greutate al acesteia să fie mutat la Cincu (Braşov), cu tot cu sisteme de armament.
„Suntem activi în prezent. Începem să creştem capacitatea. Mare parte a batalionului este în Constanţa, la Kogălniceanu, ne vom muta la Cincu, vom păstra trupe şi la Kogălniceanu, dar aş spune că centrul de greutate va fi la Cincu. Vom face asta în iunie", a spus colonelul Vincent Minguet, într-o conferinţă la Ambasada Franţei în România.
El a precizat că Cincu a fost ales deoarece este în centrul ţării, dar şi pentru că există spaţiu unde să încapă batalionul de aproximativ 1.000 de militari. „Cincu este un centru naţional de antrenament. Pentru noi Cincu este cel mai bun loc pentru exerciţii", a afirmat colonelul Vincent Minguet.
El a indicat şi faptul că în prezent există în România militari din Franţa şi Belgia, urmând ca în vară să se alăture şi Olanda. „Poate că şi alte ţări vor contribui la acest grup de luptă", a mai spus comandantul grupului tactic al prezenţei avansate a NATO din România.
Vincent Minguet a precizat că în prezent sunt prezente trupe de infanterie uşoară şi infanterie mecanizată. „E vorba de vehicule blindate uşoare şi tancuri. Planul este să avem din ce în ce mai multe arme şi să fim tot mai puternici. Cu timpul, vom avea mai mult echipament, mai mult armament greu, dar pentru asta trebuie să ne asigurăm că vor exista locuri pentru mentenanţă, cu asta ne ocupăm acum, dar cred că în viitor vom avea tancuri mai puternice", a spus el.
Colonelul a arătat că soldaţii francezi s-au antrenat cu militarii români din brigăzile de Vânători de munte din Braşov şi Miercurea Ciuc. „Ne antrenăm în fiecare zi, cu soldaţi români, cu soldaţi americani, cu alte trupe care se află în România. Vorbim de activităţi operaţionale, nu de operaţiuni de război. Toate aceste exerciţii operaţionale fac parte dintr-un mesaj pe care îl trimitem armatei ruse", a mai spus Vincent Minguet.
Pasul următor este crearea unui batalion permanent, mai puternic, cu mai multe arme grele, pentru a preveni orice destabilizare în România. Cred că vom fi aici pentru o perioadă de 4-5 ani."
El a subliniat că securitatea nu este o problemă care să preocupe România. „Securitatea nu este o problemă pentru România, dar ne uităm peste graniţă, misiunea este să apărăm şi să descurajăm. (...) Ne antrenăm împreună cu România, în acest moment avem o companie la Cincu, oameni în Predeal, lângă Braşov, un pluton în Miercurea Ciuc, vom merge la Smârdan, să ne antrenam cu trupele americane şi române, în Craiova, în toată România au loc antrenamente cu trupele române. (...) Pasul următor este crearea unui batalion permanent, mai puternic, cu mai multe arme grele, pentru a preveni orice agresiuni sau orice destabilizare în România. Cred că vom fi aici pentru o perioadă de 4-5 ani", a afirmat colonelul Vincent Minguet.
Unele surse militare susţin că Franţa ar putea reedita în România operaţiunea Lynx din Estonia. Asta înseamnă ca, pe lângă prezenţa permanentă a militarilor NATO, Franţa să trimită, ca în ţara baltică, cel puţin 12 tancuri Leclerc, 8 maşini blindate de luptă ale infanteriei şi zeci de blindate uşoare. AMX 56 Leclerc, care va fi principala forţă de lovire a grupului de luptă al NATO în România, este un tanc principal de luptă (MBT) care costă 9,3 milioane de euro, fiind cel mai scump astfel de blindat din istorie. AMX 56 Leclerc are un blindaj compozit, cu titan, wolfram şi straturi semireactive şi se bazează pe un tun de 120 de milimetri cu ţeavă lisă. Tunul are un sistem de încărcare automată a proiectilelor care permite o cadenţă de tragere de 12 focuri pe minut. Se pot folosi până la şase tipuri diferite de muniţie, dar cele mai utilizate sunt proiectilele perforante „săgeată" sau APFSDS cu un miez de tungsten şi proiectilele antitanc cumulative HEAT. Ca armament secundar, Leclerc este echipat cu o mitralieră jumelată de 12,7 milimetri şi o mitralieră telecomandată 7,62 milimetri. În fine, tancurile Leclerc sunt echipate cu sisteme ICONE TIS de management al luptei cu sistem de comunicaţii digital, care integrează date de la alte tancuri şi datele de la niveluri superioare de comandă.
Ca forţe terestre, în acest moment, NATO mai este prezentă în România cu Brigada Multinaţională Sud-Est de la Craiova (HQ MN BDE-SE) în componenţa căreia avem aproximativ 1.000 de militari români şi polonezi dotaţi cu blindate Piranha III şi Piranha V, respectiv, Rosomak. Apoi, ca structuri NATO mai există un comandament de corp la Sibiu, unul de divizie la Bucureşti, unde se află şi Unitatea de Integrare a Forţelor Aliate.
Tot în România se află de câţiva ani 1.000 de militari americani la Mihail Kogălniceanu dotaţi cu transportoare Stryker, maşini de luptă Bradley, tancuri Abrams şi elicoptere Black Hawk şi Apache. Lor li s-au alăturat, după începerea războiului din Ucraina, încă 1.000 de militari din Regimentul 2 de Cavalerie Stryker (2nd Cavalry Regiment), trimişi cu blindatele Stryker, direct din Germania.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
La doar 11 ani, violonistul Jayden King devine cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Internațional George Enescu
Violonistul american Jayden King, in varsta de 11 ani, a caștigat premiul I al Secțiunii Vioara a Concursului Internațio ...
-
De ce își retrag băncile europene aurul din Statele Unite de la Fort Knox
Olanda și Franța și-au retras aurul din seifurile americane. Unul dintre motive il reprezinta temerile legate de increde ...
-
Peste 220.000 de ucraineni au beneficiat de protecție temporară în România de la începutul războiului. Câți au cerut azil
Peste 223.000 de persoane au beneficiat de protecție temporara in Romania de la inceputul razboiului din Ucraina și pana ...
-
Cifre publicate în premieră. Mii de angajați urmăreau oamenii înainte de căderea lui Nicolae Ceaușescu
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații a anunțat pentru prima data cați oameni avea Securitatea inain ...
-
Trump respinge ideea încetinirii dezvoltării inteligenței artificiale: „SUA trebuie să rămână în avans față de China"
Președintele american considera exagerate o parte dintre avertismentele privind riscurile Inteligenței Artificiale, pe f ...
-
Studiu genial: Marca mașinii spune multe despre inteligența celui de la volan. Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu
Marca, culoarea și opțiunile de personalizare ale mașinii pe care o conduci ar putea transmite mai multe informații desp ...
-
Azi crestinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci: Semnificația, postul și obiceiurile populare mai puțin cunoscute
Înaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile dedicate Sfintei Cruci, aduce aminte d ...
-
Dincolo de ecranul negru: Marea călătorie a conștiinței între bisturiu, algoritmi mentali și misterul vindecării
Ideea ca o operație sub anestezie generala reprezinta doar un somn mai adanc este una dintre cele mai mari iluzii ale me ...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu