Imbri: "Într-o țară săracă, când scoți singurele două tancuri la început și îți sunt distruse, nu mai ai resurse pentru la final"
Postat la: 21.10.2020 |
Medicul Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș din București, spune că România a reactionat după criza din China, luând toate măsurile pentru limitarea răspândirii bolii Însă, odată cu relaxarea rexarea măsurilor, cazurile Covid-19 au început să crească, iar ulterior în luna septembrie, situația a fost scăpată de sub control.
"Într-o țară săracă, când scoți singurele două tancuri la început și îți sunt distruse, nu mai ai resurse pentru la final. Noi am făcut tot ce s-a putut la început", a declarat Imbri, la TVR. Medicul Imbri spune că deși România a implementat măsurile din timp, pe care alte țări nu le-au luat, cel mai relevant exemplu este în Italia, unde o generație a murit.
"Noi suntem atipici. Noi am fost martorii a ceea ce s-a întâmplat în China, Spania și Italia, martorii acelei avalanșe de decese și de îmbolnăviri. Am avut timp să ne speriem și am luat măsuri înainte să fie declarată la noi situația gravă. Am intrat în stare de urgență, am închis școlile, am trecut la lucrul de acasă, au început să se dea amenzi, deci lucruri pe care alte țări nu au avut timp să le mai facă. Și atunci, când au ajuns la noi primele valuri de viruși, noi eram pregătiți. Am întrerupt practic virusul. Atunci se punea problema de ce suntem noi așa și nu facem ce fac țările celelalte. Țările celelalte nu au apucat să facă treaba asta. A murit o generație în Italia".
Haosul a început odată cu începerea anului școlar și cu aglomerația în mijloacele de transport. "Am scăpat hățurile undeva spre septembrie când s-au terminat concediile, au început școlile, munca a început peste tot, a început aglomerația în mijloacele de transport. (La alegeri - n.r.) au fost niște măsuri atât de severe încât, practic, nu prea ai apucat să ștampilezi virusul. Medicul Imbri continuă și spune resursele insuficiente demonstrează rată de creștere accesntuata a cazurilor Covid-19.
"Am început atipic și terminăm încercând să oprim transmiterea la persoanele în vârstă pentru că sunt cele mai vulnerabile. Într-o țară săracă, când scoți singurele două tancuri la început și îți sunt distruse, nu mai ai resurse pentru la final. Noi am făcut tot ce s-a putut la început. Cât să poți să ții? Oricum, suntem încă bine ca resurse medicale. Dar populația nu mai putea fi ținută pentru că riscul era să înceapă acele manifestații care sunt acum în alte țări". În ceea ce privește situația de la Spitalului "Victor Babeș" din București, managerul instituției medicale a precizat că nu mai există locuri nici la terapie intensivă și nici în general, pentru pacienții cu COVID-19 cu forme mai puțin grave ale bolii.
"La terapie intensivă nu avem locuri libere. În momentul în care se eliberează un loc, urmează o perioadă foarte rapidă în care se face dezinfecția acelui loc și deja este în așteptare o persoană care fie că vine din spital, pentru că în timpul nopții i s-a înrăutățit starea, fie că e adusă de ISU din alt spital sau din alt oraș. Acum spitalul este plin. 540 de paturi sunt toate ocupate, atât în «Babeș» - 440 și în Pipera avem cel puțin 90. Poate mai sunt acolo 4-5 locuri, dar Pipera nu este un loc unde poate să ajungă un bolnav care are simptome, acolo ajung persoane fără simptome sau cu o simptomatologie ușoară", a mai spus medicul Emilian Imbri.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
S-a mai întâmplat cu 1000 de ani înainte de rugaciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani. Ce-a pățit Regele David?
În noaptea dinaintea morții Sale, Iisus a intrat in gradina Ghetsimani și S-a rugat in așa chin, incat sudoarea Lu ...
-
Trei frați au construit un imperiu media bazat pe AI cumpărând site-uri legitime și transformându-le în ferme de conținut zombie cu 50 de milioane de vizualizări lunar
Brown Brothers Media este cea mai mare companie media despre care nu ați auzit niciodata - bazata pe IA, scriitori falși ...
-
Risc major pentru omenire - Peste o treime din populația lumii este expusă la niveluri periculoase de poluare cu ozon
Valurile de caldura și incendiile forestiere, combinate cu emisiile generate de activitatea umana, au expus in acest an ...
-
Un agent patogen rezistent la toate medicamentele, identificat în Africa. Este al doilea caz documentat la nivel mondial
O tulpina de Candidozyma auris, denumita anterior Candida auris, s-a dovedit rezistenta la toate cele patru clase de med ...
-
Polonezii fac orice pentru ca femeile lor să avorteze copiii nedoriți: Ce metodă au găsit pentru a ocoli legea
Activistii polonezi au lansat o noua metoda de distributie, ca parte a eforturilor lor continue de a ocoli interdictia a ...
-
Un membru-cheie al grupării de hackeri „ShinyHunters", care a compromis sistemele FBI, a fost arestat în Iordania
Un membru-cheie al gruparii de hackeri cunoscuta sub numele de „ShinyHunters", care a anuntat ca a compromis siste ...
-
"Inteligența artificială este mai periculoasă decât credem. Firmele AI sunt iresponsabile", avertizează un fost angajat al OpenAI care și-a dat demisia
David Robinson, un responsabil cu siguranța din cadrul OpenAI a parasit compania, avertizand ca cultura acesteia este co ...
-
Fosta soție româncă a dictatorului Bokassa, jefuită de două ori. A rămas fără aproape 800.000 de euro: "Au răscolit toată casa"
Gabriela Dramba, fosta soție a imparatului Republicii Centrafricane, Jean-Bédel Bokassa, a fost jefuita de doua o ...
-
Locurile în care nu trebuie să-ți ascunzi niciodată banii: În cazul unui jaf, hoții vor ști direct unde să meargă
Crezi ca ai gasit ascunzatoarea perfecta pentru economiile tale? Adevarul este ca mulți dintre noi alegem locuri pe care ...
-
Cercetătorii au găsit o fâșie de uscat ascunsă sub mare. Descoperirea poate rescrie istoria a doua insule celebre
Doua insule celebre din Marea Mediterana ar fi fost legate printr-o fașie de uscat. Este vorba despre Sicilia și Malta. ...
-
Planeta intră pe un „teritoriu necunoscut". Temperatura medie a oceanelor lumii a atins un nou record
Temperatura medie a oceanelor lumii a atins in iunie un nou record, iar oamenii de știința avertizeaza ca planeta ar put ...
-
Cercetătorii deschid o nouă frontieră în fizică: Au apărut primele dovezi experimentale ale unui nou tip de magnetism
O echipa internaționala de fizicieni a obținut primele dovezi experimentale ale altermagnetismului, o forma de magnetism ...
-
Canada se pregătește pentru o invazie americană, un scenariu care în trecut era de neimaginat
Premierul canadian Mark Carney a recunoscut saptamana trecuta ca s-a pregatit pentru un scenariu odata de neimaginat: o ...
-
România riscă o criză majoră de electricitate. Dunărea scade, Cernavodă rămâne oprită în octombrie, iar Transelectrica pregătește măsuri de criză
Romania incepe luna octombrie 2026 intr-o situație extrem de vulnerabila pe plan energetic, cauzata de seceta, debitul a ...
-
În curând SUA o să scoată documente despre inteligența care trăiește ascunsă pe Pământ. Ipoteza controversată analizată de cercetătorii de la Harvard
Fenomenele aeriene neidentificate au captat din nou interesul autoritaților, generand o ipoteza fascinanta care a facut ...
-
Dezastru pe cer: Rețelele sociale s-au umplut de fotografii cu chemtrails. Și de conspirații deopotrivă
Rețele de socializare sunt pline zilele acestea de imagini cu dare de condensare lasate de avioane. Teoria „chemtr ...
-
5,1 milioane de români trăiesc și muncesc în țări din Europa. Cei mai mulți în Marea Britanie - 1,4 milioane. Populația României scăde în 2026 sub 19 milioane de locuitori
Aproximativ 5,1 milioane de romani traiesc in țari din Europa. Cea mai numeroasa comunitate romaneasca este in Marea Bri ...
-
Căutarea strămoșului comun al vieții de pe Pământ începe pe Marte
Oamenii de știința spera ca un nou rover va gasi pe Marte urme ale unei forme de viața stravechi. O astfel de descoperir ...
-
Alertă de ciumă în Rusia: o laborantă de la Institutului Antiepidemic din Irkuțk a murit, aproape 200 de persoane au fost spitalizate
O angajata in varsta de 28 de ani a Institutului Antiepidemic din Irkuțk, Rusia, a murit de ciuma. În urma decesul ...
-
Unul din opt cazuri de cancer la nivel mondial este cauzat de infecții. Care sunt pricipalele virusuri care pot cauza boli oncologice
Pentru mulți oameni, expunerea la soare, fumatul și istoricul familial sunt primele lucruri care le vin in minte cand se ...
-
Omul de care Donald Trump se teme cel mai mult. Cum a devenit un profesor pensionar din Alaska cel mai mare dușman politic al președintelui SUA
Pe o insula indepartata din Alaska, inconjurata de fiorduri glaciare, traiește un barbat liniștit pe nume Daniel J. Sull ...
-
S-au pariat 4,5 milioane de dolari pentru cine are cele mai mari șanse să ajungă premier conform Polymarket. Lista celor 38 de candidați și procentele lor
Pe Polymarket, utilizatorii au tranzacționat pana sambata, 3 octombrie, contracte in valoare de aproximativ 4,4 milioane ...
-
Efectul super El Niño: Ceea ce s-a întâmplat în cel mai arid deșert de pe Pământ este un adevărat miracol
Cunoscut drept cel mai arid deșert de pe Pamant, o porțiune imensa din Deșertul Atacama a fost acoperita de flori dupa c ...
-
Bucureștiul și Ilfovul au cam 3 milioane de autoturisme. Cifrele arată cât spațiu ar ocupa toate mașinile în Capitală
Bucureștiul și Ilfovul au ajuns la aproape 2,9 milioane de autoturisme inmatriculate. Cifra poate parea abstracta, dar d ...
-
Cercetare în domeniul AI: Conștiința nu are legătură cu inteligența și nu e emergentă din computație
Conștiința ar putea avea mai puțin de-a face cu inteligența decat se credea pana acum. Un cercetator susține ca aceasta ...
-
Suspiciuni rezonabile de poză fake de la Administratia Prezidențială în imaginea lui Nicușor Dan cu Donald Trump bașca Mirabela Grădinaru
Pentru ca Administrația Prezidențiala a Romaniei incearca sa ne bage pe gat un FAKE ordinar pe care eu doar in 8 luni ca ...
-
Hackerii au stat nouă luni într-un sistem al Pentagonului fără să fie descoperiți. Datele a 3 milioane de oameni sunt deja expuse
Un sistem folosit de Pentagon pentru gestionarea informațiilor despre personal a fost accesat fara autorizație timp de a ...
-
Prăduiala USR: TAROM îl acuză pe Cristian Ghinea de sabotaj, după ce acesta a anunțat că va intra în faliment. "Un atac nejustificat și incorect asupra companiei naționale"
TAROM respinge afirmațiile senatorului USR Cristian Ghinea potrivit carora compania ar urma sa intre in faliment in urma ...
-
Călin Georgescu e închis cu trei traficanți de droguri: Unul din ei e membru al mafiei albaneze
Liderul suveranist Calin Georgescu este inchis pentru 30 de zile in Arestul Central, acolo unde imparte o celula cu alți ...
-
Un inginer a construit o cameră de tortură pentru Inteligența Artificială după ce a descoperit că aceasta "simte durerea"
Un inginer a construit o „camera de tortura AI" pentru a testa descoperirea recenta a unui ax al durerii in modele ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu