• Tweet

O discuție pornită pe Reddit despre experiența românilor care au emigrat a adunat povești foarte diferite: de la oameni care spun că singurul lor regret este că nu au plecat mai devreme până la români care, după ani petrecuți în Marea Britanie, Suedia sau alte țări, au decis să se întoarcă acasă.

Cât din nemulțumirea pe care o simțim față de România ține de locul în care trăim și cât ține de propriile așteptări, relații și felul în care ne construim viața? Discuția a pornit de la întrebarea unui român care se gândește să plece din țară și spune că motivele sale nu sunt doar financiare, ci au legătură și cu comportamentul oamenilor și cu atmosfera socială pe care o resimte în România. Răspunsurile arată, însă, că experiența emigrării este greu de redus la o comparație simplă între România și Occident.

Pentru unii dintre cei care au răspuns pe thread, întoarcerea în România nu mai intră în calcul. De pildă, un român stabilit de șapte ani în Oslo povestește că a plecat în Norvegia cu un loc de muncă, a avansat profesional, și-a cumpărat un apartament și și-a întemeiat o familie. „Nu. Nu m-aș mai întoarce. Vreun regret? Poate doar că n-am plecat mai devreme din România", spune acesta.

O experiență asemănătoare descrie un alt român care a locuit patru ani în Anglia, iar de șapte ani trăiește în Spania. Mărturisește că a plecat la 28 de ani, cu 300 de euro în buzunar, iar acum are o casă și locuiește împreună cu familia într-o comunitate mică. „Îmi permit absolut orice și nu am nicio grijă în afară de grija familiei și a propriului serviciu, care este foarte relaxat și permisiv. Lucrez în IT. De fiecare dată când mă duc în România, mă întorc stresat", povestește acesta.

Pentru alții, nemulțumirea nu are legătură în primul rând cu banii. Un român stabilit în Germania spune că a primit inclusiv oferte de muncă din România cu venituri apropiate de cele pe care le avea în străinătate, dar le-a refuzat. „Financiar erau aproape de Germania. Am refuzat ambele oferte doar din cauza sistemului «bolnav» din România. Cu toate că aș vrea să mă întorc, nu cred că o să se mai întâmple lucrul ăsta", scrie acesta.

Printre comentarii apar și experiențe care contrazic imaginea unei vieți automat mai bune după plecarea din țară. Un român care a trăit 18 ani în Marea Britanie spune că, după ce s-a integrat și cercul său de prieteni a ajuns să fie format exclusiv din britanici, a descoperit că multe dintre nemulțumirile auzite în România există și acolo: „După 18 ani de UK, îți pot spune că oriunde vei merge, dacă te vei integra întru totul în cultura respectivă, oamenii se vor plânge de situația din țara lor. În ultimii 10 ani trăiți acolo, nu aveam niciun prieten român - toți erau britanici."

După aproape două decenii, acesta s-a întors în România împreună cu soția sa și spune că intenționează să rămână: „Nu e perfect și mi-e dor de câțiva amici de acolo și de umorul britanic (...). Dar, sincer, dacă ieși de pe rețelele sociale și-ți găsești doi-trei oameni de calitate și un job semi-decent (...), te poți simți bine cam în orice țară europeană în ziua de astăzi."

O româncă stabilită în Marea Britanie ajunge la o concluzie asemănătoare: „Cu cât învăț mai multe limbi și vorbesc cu mai mulți oameni, cu atât îmi dau seama că oamenii și problemele sunt la fel peste tot." Unul dintre cele mai detaliate răspunsuri vine de la un român care a petrecut șase ani în Suedia, unde a făcut un master și apoi a lucrat în IT. A învățat suedeza suficient de bine pentru a lucra într-o companie locală, dar susține că integrarea socială a rămas dificilă.

„M-am mutat înapoi în România după șase ani în Suedia. Cea mai bună decizie din viața mea. Trăiesc aici mult mai bine decât trăiam acolo", recunoaște el. În opinia sa, banii sunt doar una dintre componente. După șase ani, cei mai mulți dintre prietenii săi erau tot români sau alți străini, nu suedezi: „E foarte greu să te conectezi cu societatea și problemele lor și, cu anii, chestiile astea cântăresc altcumva. Ajungi să te vezi ca un străin când vezi că toți te lasă în pace, își văd de treabă și tu nu ești din același film."

În România, spune el, diferența este dată inclusiv de apropierea familiei și de cercul social. Experiența l-a făcut să concluzioneze că viața de imigrant presupune mai mult efort de adaptare decât pare înainte de plecare. Întoarcerea acasă nu funcționează însă pentru toată lumea. O persoană plecată din România de 26 de ani povestește că a vrut în acest an să se stabilească din nou în București: „Anul ăsta am încercat să mă reîntorc, București... După patru luni am cedat, m-am întors înapoi la liniște. Poate mai încerc o dată, când voi prinde curaj din nou."

Alt participant la discuție spune că s-a întors cândva tocmai din dor, dar îi recomandă celui care a deschis discuția să nu ia o astfel de decizie doar pe baza nostalgiei. „Spor la treabă, să nu te întorci ca mine pe considerente de «dor», «se poate și la noi» și alte idioțenii din astea închipuite. Bagă cărbuni acolo și fă-ți un rost", mărturisește el. Există și forme mai mărunte ale dorului. Un român din Polonia glumește că îi lipsesc în special merdenelele și langoșul cu telemea, pentru care revine în țară o dată pe an.

În mai multe răspunsuri, integrarea apare ca unul dintre factorii care pot schimba radical experiența emigrării. Limba vorbită prieteniile și posibilitatea de a avea relații apropiate cu localnicii ajung, după câțiva ani, să cântărească la fel de mult ca salariul sau serviciile publice.

Un român care se gândește să revină după trei ani în străinătate spune că ar fi trebuit să acorde mai multă atenție acestui aspect: „Ca sfat, aș spune să înveți limba cât mai repede și câteva obiceiuri. Astea îți vor aduce prieteni. Eu nu am făcut asta și după trei ani mă gândesc să mă întorc. O să îți dai seama că interacțiunea cu oamenii contează mai mult pe termen lung decât ai crede."

Un alt comentariu surprinde poate cel mai bine contradicția pe care o descriu mulți dintre cei plecați: poți să vrei să pleci, să fii mulțumit că ai făcut-o și, în același timp, să continui să simți nevoia de a aparține locului din care ai venit.

„După câteva decenii afară vei realiza că partea materială nu este îndeajuns pentru a umple golul unei identități diluate. Problema majoră, asta cred că este: identitatea, nevoia de a aparține, de a vorbi aceeași limbă, de a te simți din nou cel/cea ce erai înainte de a pleca. Aș mai pleca? 100%. M-aș întoarce? 100%. Mă întorc? Probabil că nu", scrie altcineva.

Experiențele din discuție nu oferă, așadar, un răspuns unic despre locul în care se trăiește mai bine. Pentru unii, plecarea a însemnat stabilitate și un mediu în care nu mai vor să renunțe. Pentru alții, după câțiva ani, familia, prietenii și sentimentul că sunt acasă au început să cântărească mai mult decât avantajele țării în care emigraseră. Iar între cele două extreme sunt cei care și-au construit viața în altă parte, dar pentru care întrebarea întoarcerii nu a dispărut niciodată.

Mărturiile din discuția de pe Reddit se regăsesc și în datele unui studiu recent despre diaspora românească. Potrivit cercetării „Diaspora Sentiment 2026", realizată de MKOR pe 2.000 de români stabiliți în străinătate, 70% dintre respondenți nu iau în calcul să revină în România în următoarele 12 luni. În același timp, 61% spun că au investit deja în țară, ceea ce arată că legătura cu România poate rămâne puternică chiar și atunci când întoarcerea nu mai este în plan.

De ce unii angajați nu spun niciodată ce îi deranjează la serviciu. Ce se întâmplă înaintea unei demisii aparent neașteptate
Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR Consulting, explica că, pe măsură ce românii își construiesc o carieră și un nivel de trai în străinătate, decizia de a reveni devine tot mai complicată. „Cu cât integrarea profesională e mai avansată, cu atât «costul de oportunitate» al întoarcerii e mai mare: renunți la venit, la rol de decizie, la un sistem și o viață care funcționează pentru tine", spunea ea.

Studiul arată și că salariul nu mai este suficient pentru a explica alegerea de a rămâne sau de a reveni. În decizie cântăresc tot mai mult serviciile publice, sistemul medical, predictibilitatea fiscală și funcționarea instituțiilor. „Când banul nu mai e decisiv, înseamnă că nu mai poți concura doar cu salariul, trebuie să concurezi cu calitatea vieții și a instituțiilor", completa Cori Cimpoca.