• Tweet

Numită „monstrul Gila", șopârla veninoasă se află în spatele medicamentelor de ultimă generație pentru slăbit, Ozempic și Wegovy. Monstrul Gila este un animal care, în mod bizar (dar corect), este creditat ca având un rol esențial în dezvoltarea celor două medicamente din noua clasă de medicamente care distrug grăsimile și care se vând aproape la fel de repede ca băuturile carbogazoase și hamburgerii în întreaga lume.

Veninul șopârlei nu omoară, dar provoacă o durere insuportabilă. „Nu omoară, dar există oameni care și-au tăiat mâinile după ce au fost mușcați din cauza durerii", a spus herpetologul principal Paul Rowley de la Liverpool School of Tropical Medicine, scrie The Telegraph . Există o variantă sintetică a unui hormon găsit în saliva acestor animale, despre care unii experți și multe companii farmaceutice cred acum că ar putea „vindeca" obezitatea și multe dintre relele care decurg din ea - în special diabetul, bolile de inimă și mai multe tipuri de cancer.

Sir John Bell, campionul britanic în domeniul științelor vieții , spune că este posibil să devină „noile statine", medicamentele pentru scăderea colesterolului care au contribuit atât de mult la reducerea numărului de accidente vasculare cerebrale și atacuri de cord în rândul celor cu risc crescut de boli cardiovasculare. Cel puțin la prima vedere, există dovezi bune care să susțină acest optimism.

În ultimul an sau doi, mai multe celebrități de la Hollywood au pierdut multe kilograme cu acest medicament. Următorii la rând au fost vedetele de reality-show cu siluetă și prezentatorii de talk-show-uri cu burtă. Iar acum, pe măsură ce noile medicamente au început să curgă în clinicile private din Marea Britanie, toată lumea se transformă.

În prezent, obezitatea este foarte răspândită, iar soluțiile de tipul celor promise de Ozempic și Wegovy sunt extrem de necesare. Dar sunt ele cu adevărat soluția sau ideea că o simplă pastilă sau o injecție ar putea rezolva criza obezității este prea bună pentru a fi adevărată? Ar putea apărea totuși efecte secundare rare, dar letale? Se vor îngrășa din nou atunci când vor opri medicația? Și poate cel mai intrigant dintre toate, cum se face că nici măcar oamenii de știință care au creat aceste noi medicamente minune nu înțeleg cum funcționează cu adevărat?

Se știe de mult timp că hormonii produși de intestin și pancreas modulează nivelul de zahăr din sânge. Injectarea de insulină a fost folosită de medici pentru a ajuta la controlul diabetului încă din anii 1920. Este o intervenție oarecum rudimentară, reducând nivelul de zahăr din sânge atunci când acesta crește prea mult, dar, timp de aproape un secol, a fost un colac de salvare pentru milioane de oameni din întreaga lume.

Dar insulina nu este singurul hormon care ajută la reglarea glicemiei, iar în anii 1980, două grupuri de cercetători - unul din SUA și unul din Danemarca - au descoperit independent un nou hormon: peptida 1 asemănătoare glucagonului sau GLP-1.

Folosind porcii ca model, Jens Juul Holst, profesor la Departamentul de Științe Biomedicale al Universității din Copenhaga, Danemarca, a descoperit că acest hormon este un regulator mult mai subtil al glicemiei decât insulina. Acesta a remarcat că este un „hormon deosebit de puternic" și că ar putea normaliza nivelul de zahăr din sânge - modificându-l în sus sau în jos - în câteva minute.

Dr. Joel Habener și Dr. Daniel Drucker, care lucrează la Spitalul General Massachusetts din SUA, au descoperit GLP-1 în mod independent, aproximativ în același timp. La fel ca Holst, aceștia au recunoscut că acesta avea potențialul de a regla diabetul mult mai bine decât insulina, dar exista o problemă: nu supraviețuia suficient de mult timp în sânge.

Mai era un alt lucru. Drucker și Habener efectuau experimente în cadrul cărora diabeticilor li se administra GLP-1 și apoi li se cerea să mănânce înainte de a li se verifica nivelul de zahăr din sânge. Cu toate acestea, mulți dintre subiecții testelor s-au plâns că nu-și puteau termina mâncarea. Pur și simplu se simțeau prea plini pentru a mai lua încă o îmbucătură, au spus ei.

Dr. John Eng, cercetător la Veterans Affairs Medical Centre din New York, a petrecut aproape 25 de ani căutând hormoni peptidici care ar putea fi utili științei medicale și a efectuat teste pe sute de animale, inclusiv cobai și chinchile, dar toate fără prea mult noroc.

Apoi, în 1990, a dat peste studii realizate la începutul anilor 1980, care observau că mușcătura unor șerpi și șopârle veninoase provoca inflamații ale pancreasului. De un interes deosebit, s-a gândit el, a fost monstrul Gila, care părea să fie capabil să-și mențină constant nivelul de zahăr din sânge chiar și atunci când era foarte înfometat.

Neavând nimic de pierdut, Eng a comandat niște venin de Gila uscat de la un serpentariu din Utah și a început să îl testeze. În 1992, munca sa a arătat că veninul conținea doi compuși, inclusiv unul pe care l-a numit Exendin-4. Acesta este, în esență, o versiune a monstrului Gila a GLP-1, dar care supraviețuiește mult mai mult timp în sânge.

Eng și-a dat seama imediat de importanța descoperirii sale și a îndemnat Centrul pentru Veterani să breveteze noul hormon. Dar aceștia au refuzat. Descoperirea nu se referea la o „afecțiune specifică veteranilor, cum ar fi leziuni ale măduvei spinării sau alte leziuni de luptă", așa că nu au considerat că merită să o urmărească, a declarat Eng pentru revista Diabetes in Control în 2007.

Descurajat, dar nu distrus, Eng - care este acum multimilionar - a patentat în cele din urmă hormonul și l-a licențiat pentru Amylin Pharmaceuticals. După studii de succes, acesta a fost lansat în cele din urmă ca tratament pentru diabetul de tip 2 sub numele de exenatidă sau Byetta în 2005. Trebuia să fie injectat de două ori pe zi - un dezavantaj semnificativ - dar a funcționat.

În Danemarca, Novo Nordisk se arăta acum interesată de GLP-1 (pe care o refuzase inițial) ca tratament pentru diabet. Primele eforturi au rămas fără rezultat, dar în cele din urmă o versiune de lungă durată a hormonului a fost creată de un tânăr cercetător numit Lotte Bjerre Knudsen. Denumită liraglutidă, aceasta a demonstrat, de asemenea, o pierdere în greutate uimitoare la șobolani.

„Întotdeauna a existat ideea de a dezvolta liraglutida ca medicament pentru diabet, dar și ca medicament împotriva obezității", a scris Knudsen. „Am început să abordăm pierderea în greutate în studiile pe rozătoare încă din 1995... Acei șobolani pur și simplu s-au înfometat până la moarte".

Liraglutida a fost aprobată pentru prima dată pentru tratamentul diabetului de tip 2 în 2010 și a fost comercializată inițial sub numele de marcă Victoza. Apoi, în 2020, sub denumirea comercială Saxenda, a fost aprobată pentru utilizare în cadrul NHS pentru pierderea în greutate la persoanele cu un IMC de 35 sau mai mult și cu risc atât de diabet, cât și de boli de inimă.

Novo Nordisk nu a fost mulțumit și a considerat că poate merge mai departe. O a doua versiune a medicamentului lor pentru pierderea în greutate, numită semaglutide, nu numai că a durat mai mult în sânge, dar s-a constatat că a provocat o pierdere în greutate de două ori mai mare în studiile pe oameni. Și mai bine, trebuia injectat doar o dată pe săptămână. A primit numele de marcă Wegovy pentru tratamentul obezității și Ozempic pentru diabet.