Nilul ascunde un mister care a nedumerit oamenii timp de mii de ani
Postat la: 21.01.2024 |
Nilul curge pe o distanță de peste 6.650 de kilometri până când se varsă în Marea Mediterană. Timp de mii de ani, acest fluviu a fost o sursă de irigații și a transformat zona aridă din jurul său în terenuri agricole luxuriante. Astăzi, Nilul continuă să servească drept sursă de irigații, fiind și o importantă rută de transport și de comerț.
Care este sursa fluviului Nil? Deși ar putea părea o întrebare simplă, originea unui dintre cele mai fascinante fluvii de pe planeta Pământ a nedumerit oamenii de mii de ani. Chiar și astăzi, într-o epocă a sateliților și a cunoștințelor geofizice, enigma sursei Nilului nu este încă atât de simplă pe cât s-ar putea presupune.
Răspunsul simplu este că fluviul Nil are două surse principale: Nilul Albastru din Etiopia - care contribuie cu două treimi din debitul total al Nilului - și Nilul Alb din Marile lacuri africane și de dincolo de acestea. Cu toate acestea, dacă facem câțiva pași înapoi în istorie, vom vedea că lucrurile sunt ceva mai puțin clare.
Romanii au încercat să găsească sursa Nilului într-o misiune lansată de împăratul Nero între anii 60 și 61 d.Hr.
Vechii romani aveau proverbul „Nili caput quaerere", care, în latină înseamnă „să cauți capul Nilului". Acesta era folosit ca să descrie o năzuință nebunească de a atinge imposibilul sau irealizabilul.
Vechii romani au încercat să găsească sursa Nilului într-o misiune inițiată de împăratul Nero în anii 60 și 61 î.Hr. Cu ajutorul unor ghizi etiopieni, un mic grup de gărzi personale ale împăratului s-au îndreptat spre Africa, de-a lungul Nilului, spre necunoscut.
Este incert în ce punct s-a sfârșit investigația lor, deși se spune că aceștia au ajuns la un curs de apă important, despre care se crede că ar fi sursa fluviului. Unii spun că ar fi vorba de un defileu în apropiere de Juba, în actualul Sudan de Sud, în timp ce alții cred că au ajuns mai la sud, în Uganda, în jurul cascadei Murchison.
În orice caz, în cele din urmă nu au reușit să rezolve misterul. Nero s-a sinucis în anul 68 d.Hr. și se pare că această căutare a fost eliminată de pe ordinea de zi, după ce aceștia au exclus posibilitatea de a invada Africa dincolo de Egiptul roman.
Înainte de romani, vechii egipteni au fost dornici să găsească originea Nilului - nu în ultimul rând pentru că civilizația egipteană se baza pe apele sale pentru irigarea solului și pentru a servi drept cale de transport.
Se crede că aceștia au urmărit Nilul până la Khartoum, în Sudan, explicând că sursa sa este Nilul Albastru din lacul Tana al Etiopiei. O expediție ordonată de faraonul Ptolemeu al II-lea Philadelphus, care a condus Egiptul în secolul al III-lea î.Hr., ar fi determinat că sursa Nilului Albastru ar putea proveni din munții Etiopiei. Nu a existat însă nicio dovadă că egiptenii au explorat Nilul Alb.
În prezent, se știe în mare parte că Nilul are două surse: Nilul Albastru și Nilul Alb, care se întâlnesc în capitala sudaneză Khartoum înainte de a continua spre nord, în Egipt. Nilul Albastru izvorăște dinspre est în lacul Tana din Etiopia, în timp ce Nilul Alb apare din jurul lacului Victoria, ieșind la Jinja, în Uganda.
Acesta este motivul pentru care lacul Victoria, cel mai mare lac din Africa din punctul de vedere al suprafeței, este adesea considerat ca fiind sursa Nilului. Cu toate acestea, chiar și acest aspect este mai complex decât pare la prima vedere. Într-un articol din 2016, publicat în revista Geographical, renumitul aventurier Sir Christopher Ondaatje a explicat faptul că lacul Victoria în sine este un rezervor alimentat de alte râuri.
În 1996, Ondaatje s-a aventurat într-o expediție prin Africa, cu scopul de a localiza sursa fluviului Nil. Acesta a descoperit că apele lacului Victoria se varsă în lacul Albert. Nilul Alb nu izvorăște direct din lacul Albert, ci din râurile Kagera și Semliki, care provin din Munții Ruwenzori din Republica Democratică Congo. În cele din urmă, susținea el, Nilul Alb poate fi urmărit direct până la râurile Kagera și Semliki.
„Ruwenzori este o sursă la fel de importantă de apă din Nil ca și lacul Victoria", scrie el.
În concluzie, este clar că fluviul Nil nu are o singură origine și că este alimentat printr-un sistem complex de râuri și alte corpuri de apă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
-
Europa se confruntă cu diferențe majore între țări la rata sinuciderilor: Poziția surprinzătoare a României
În 2023, Romania a avut o rata standardizata de 8,3 decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, sub media Uniu ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu