Nu mai poți deveni maior în armată dacă nu ai master
Postat la: 29.04.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Guvernul României a modificat, joi, Ghidul carierei cadrelor militare din structurile ministerului Apărării Naţionale, stabilind criterii de selecţie mai restrictive pentru ofiţerii care vor să promoveze la gradul de maior, arată un comunicat de presă al Executivului.
Totodată, ofiţerii care îşi desfăşoară activitatea în domenii specializate, în care formarea profesională nu este asigurată de reţeaua de învăţământ a MApN, vor putea fi avansaţi la gradul de locotenent-colonel doar după absolvirea unor programe de perfecţionare profesională organizate de instituţii din afara sistemului militar. Ghidul carierei cadrelor militare din structurile Ministerului Apărării Naţionale, reglementat prin HG nr.106/2011, a fost modificat, joi, printr-o hotărâre de Guvern, Executivul introducând noi criterii de avansare în grad.
„Noile modificări introduc obligativitatea că, pentru promovarea în funcţii prevăzute cu gradul de maior (locotenent-comandor), ofiţerii să fie absolvenţi de studii universitare de master. De asemenea, ofiţerii care îşi desfăşoară activitatea în domenii specializate, în care formarea profesională nu este asigurată prin reţeaua de învăţământ a M.Ap.N., vor putea fi înaintaţi în gradul următor, până la cel de locotenent-colonel (căpitan-comandor), în urma absolvirii unor programe de perfecţionare profesională organizate de instituţii din afara sistemului educaţional militar", arată un comunicat al Guvernului.
Potrivit documentului, prin modificările aduse Ghidului, se asigură creşterea gradului de acumulare a cunoştinţelor teoretice şi perfecţionare a deprinderilor practice ale ofiţerilor, atât pentru a îndeplini atribuţiile şi misiunile în condiţii de eficienţă, cât şi de a acţiona în context multidisciplinar, în acord cu principiile strategiei militare şi ţinând seama de complexitatea mediului de securitate actual, intern şi internaţional.
De asemenea, actul normativ asigură cadrul juridic necesar afirmării principiului competiţiei bazate pe competenţă profesională în ceea ce priveşte evoluţia ulterioară în carieră a cadrelor militare şi, concomitent, creşterea gradului de încadrare cu personal militar, competent profesional, a structurilor militare la nivel tactic şi operativ care, prin misiunile încredinţate, contribuie la îndeplinirea angajamentelor asumate de România în calitate de stat membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice.
Totodată, arată comunicatul, se asigură posibilitatea transferului de cunoştinţe specifice domeniilor specializate din afara sistemului educaţional militar, având ca finalitate perfecţionarea pregătirii cadrelor militare care îşi desfăşoară activitatea în astfel de domenii. Prin Hotărârea adoptată de Guvern se prevede o perioadă de tranziţie de cel mult cinci ani, suficient pentru completarea studiilor necesare de către tot personalul implicat şi care, totodată, asigură funcţionalitatea structurilor militare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump s-ar putea să nu mai poată folosi un moment de tip „TACO" în Iran
Spre deosebire de politicile comerciale, razboaiele nu pot fi pornite sau oprite prea ușor; deciziile in astfel de confl ...
-
Un gel magnetic injectat în inimă ar putea preveni accidentele vasculare cerebrale, cred oamenii de știință
Milioane de oameni din intreaga lume sufera de fibrilație atriala, o tulburare de ritm cardiac care face ca atriile inim ...
-
De ce tot mai mulți adulți se comportă ca niște copii: explicația unui fenomen care ia amploare
În ultimii ani, psihologii și sociologii au observat un fenomen neobișnuit: granița dintre maturitate și copilarie ...
-
După ce Trump a bătut câmpii cu negocieri imaginare, Iranul a prezentat un set de cereri reale pentru încetarea războiului
Iranul a prezentat un set de cereri formale pentru incetarea razboiului, in contextul discuțiilor indirecte anunțate de ...
-
Pământul intră într-o zonă periculoasă: "Toți indicatorii sunt pe roșu. Ce urmează pentru planeta care nu mai răcește"
Un nou raport al Organizația Meteorologica Mondiala arata ca schimbarile climatice au impins Pamantul intr-o zona fara p ...
-
Cogniție fără creier: Cum apare memoria în polimeri, celule și spațiu-timp fără să existe măcar un singur neuron
Modul in care protistul in forma de trompeta Stentor roeseli (foto) iși poate modifica sistematic raspunsurile comportam ...
-
Iranul a construit un sistem de metrou pentru rachete balistice în interiorul unui munte de granit
Un munte din granit la sud de Yazd este in construcție de doua decenii. IRGC nu a amenajat aici un buncar, ci a construi ...
-
Filosoful Kremlinului l-a decriptat total pe Netanyahu care îl așteaptă pe Mesia Triumfător în vreme ce Trump e doar o unealtă diabolică
Filosoful rus considerat a fi „creierul lui Putin” analizeaza recentele afirmații ale premierului israelian ...
-
Lumea noastră este protejata de forțe misterioase: Sonda Voyager s-a lovit de un zid de plasmă cu temperatura de 90.000° la marginea sistemului solar
Așa cum, de pilda, Centura Van Allen protejeaza Terra impotriva radiatiilor solare care altfel ar duce la extin'ia vieti ...
-
Uzinele Dacia angajează 350 de roboți umanoizi: Compania anunță ce activități vor prelua
Renalult a prezentat la Paris planul strategic al grupului. Astfel, a anunțat ca in urmatorii ani vor fi angajați 350 de ...
-
Descoperire uluitoare: Conștiința ar fi putut exista cu 100 de milioane de ani înaintea apariției vieții. Dovada s-ar putea afla în 121 de grame de praf
Cu peste 4 miliarde de ani in urma, un asteroid numit Bennu ratacea prin sistemul solar. Acum trei ani, NASA a adus pe P ...
-
Terasa ta de vis: idei pentru amenajarea unui spațiu de relaxare perfect în aer liber
Amenajarea unei terase reușite necesita insa mai mult decat simpla amplasare a unei mese și a catorva scaune. Este un pr ...
-
Președintele SUA e batjocorit de purtătorul de cuvânt al armatei iraniene: „Hei, Trump, ești concediat"
Purtatorul de cuvant al armatei iraniene, Ebrahim Zolfaghari, l-a batjocorit duminica pe președintele american Donald Tr ...
-
Apa pe care o bem ar putea influenţa riscul de boală Parkinson. Legături între tipul apei subterane și riscul neurologic
Un studiu de amploare, realizat in Statele Unite, sugereaza ca tipul si vechimea apei subterane din care provine apa pot ...
-
Legătura dintre astrologie și știință: Luna în care te-ai născut influențează gradul de vulnerabilitate la boli mintale. Diferențe mari între copiii născuți la început și final de an
Copiii nascuți in octombrie, noiembrie sau decembrie sunt diagnosticați cu afecțiuni de sanatate mintala mai frecvent de ...
-
Se schimbă regulile jocului: războiul din Iran accelerează săptămâna de lucru de 4 zile
Razboiul din Iran incepe sa rescrie regulile muncii la nivel global: mai multe state au trecut deja la saptamana de lucr ...
-
Suntem aproape de un nou lockdown? Riscul e mare, dar de data aceasta motivul nu mai e Covid-19
Lumea se pregatește pentru o perioada dificila din cauza lipsei de resurse, iar noile restricții pe care statele incep s ...
-
Google dă dreptul inteligenței artificiale să schimbe titlurile din mass-media direct în motorul de căutare în numele "adevărului"
Google schimba regulile jocului in media: titlurile nu mai aparțin redacțiilor, ci pot fi rescrise de inteligența artifi ...
-
Sunteți într-un film și toți cei de la televizor citesc un scenariu scris de un singur mare studio de film. Politicienii voștri sunt actori plătiți.
Autor: Mads Palsvig Iata lecția de astazi despre conflictul din Orientul Mijlociu: 1. Toate țarile colaboreaza in mod co ...
-
Noul lider al Iranului este „invizibil". Nici CIA și nici Mossad nu au reușit să găsească vreun indiciu că ar controla regimul. „Este mai mult decât ciudat"
Dispariția din spațiul public a noului lider suprem al Iranului alimenteaza tot mai multe suspiciuni privind cine contro ...
-
Profeția extraordinară a lui Ovidius despre 2026. Ce a scris acum 2.000 de ani poetul exilat în vechiul Tomis în "Metamorfozele"
Puțini iși amintesc ca unul dintre cei mai importanți poeți ai Antichitații și-a trait ultimii ani chiar pe teritoriul R ...
-
Vești importante pentru românii care folosesc bani cash: ce se schimbă de la 1 iulie 2027 în toată Europa
Uniunea Europeana pregatește introducerea unor reguli noi privind utilizarea numerarului, care vor intra in vigoare la 1 ...
-
Scandal la baza americanilor de la Kogălniceanu: motorină sustrasă și vândută pe sub mână
Judecatoria Constanța a pronunțat primele condamnari in dosarul care vizeaza sustragerea unor cantitați de motorina din ...
-
Un cunoscut influencer rus care l-a criticat pe Putin a murit după ce avionul său a fost doborât "confundat" cu o dronă ucraineană
Un cunoscut influencer al aviației ruse a murit dupa ce avionul sau a fost confundat cu o drona ucraineana și doborat de ...
-
Misterul scos la lumină din apele Antarcticii: A fost descoperită o lume ascunsă ce reglează sistemul climatic al Pământului
Un studiu recent a adus la lumina o diversitate genetica neașteptata in ecosistemele marine ale Oceanului Antarctic, o z ...
-
Caz revoltător: copii de 2 și 4 ani, legați cu frânghie de calorifer, în locuință. Polițiștii au intervenit imediat
Scene greu de imaginat au fost descoperite intr-un apartament din municipiul Satu Mare, unde doi copii mici au fost gasi ...
-
Economist de top : „Carburanții ar putea ajunge la 12-13 lei/litru. Și știți de ce?"
Economistul Adrian Negrescu a explicat ca deși Romania are petrol, nu-l poate folosi din cauza funcționarii reduse a raf ...
-
Cum își împart dictatorii planeta: Putin îi propune lui Trump un troc exploziv - Iran contra Ucraina!
Rusia a propus Statelor Unite un acord cu miza uriașa: Moscova sa inceteze schimbul de informații cu Iranul, inclusiv da ...
-
Americanii sunt suspectați că ar fi lovit Bahrainul, stat aliat SUA: Explozia a rănit zeci de civili și a distrus locuințe
O baterie de aparare aeriana Patriot operata de americani ar fi lansat racheta de interceptare implicata intr-o explozie ...
-
Ce se întâmplă în corpul uman când este urmată dieta MIND - cea mai tare de la această oră: mănânci și nu îmbătrânești!
Un studiu, publicat in Journal of Neurology Neurosurgery & Psychiatry, arata ca dieta MIND, o combinatie intre dieta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu