Omenirea trăiește pe datorie: azi s-au epuizat resursele planetei pentru un an!
Postat la: 28.07.2022 |
Omenirea a consumat până pe 28 iulie toate resursele pe care planeta le poate produce într-un an fără să se epuizeze, iar planeta va supravieţui restul anului "pe datorii", au avertizat organizaţiile non-profit Global Footprint Network şi WWF.
Altfel spus, ar fi nevoie de 1,75 planete Terra pentru a satisface nevoile populaţiei într-un mod durabil, conform acestui indicator creat de cercetători la începutul anilor 1990 şi care continuă să se înrăutăţească, informează News.ro.
Datele corespund momentului în care "omenirea a consumat tot ce pot regenera ecosistemele într-un an", potrivit celor două ONG-uri.
"În ce 156 de zile rămase (până la sfârşitul anului), consumul nostru de resurse regenerabile va consta în consumul de capital natural al planetei", a declarat Laetitia Mailhes de la Global Footprint Network, în timpul unei conferinţe de presă.
Acest lucru nici măcar nu ţine cont de nevoile altor specii care trăiesc pe Pământ.
"De asemenea, trebuie lăsate spaţii pentru lumea sălbatică", a adăugat ea.
"Excesul" apare atunci când presiunea umană depăşeşte capacităţile de regenerare ale ecosistemelor naturale. Potrivit ONG-ului Global Footprint Network, care monitorizează această măsurătoare, excesul a continuat să crească timp de 50 de ani.
În 2020, data fusese amânată cu trei săptămâni sub efectul carantinelor impuse pe fondul pandemiei de Covid-19, înainte de a reveni la nivelurile din prezent.
Această amprentă ecologică este calculată din şase categorii diferite, respectiv "culturi, păşuni, suprafeţe forestiere necesare pentru produse forestiere, zone de pescuit, zone intravilane şi suprafeţe forestiere necesare pentru a absorbi carbonul emis de arderea combustibililor fosili" şi este strâns legată de modelele de consum, în special în ţările bogate.
De exemplu, dacă toţi oamenii ar fi trăit ca francezii, "Ziua depăşirii" (Earth Overshoot Day) ar fi avut loc chiar mai devreme, pe 5 mai 2022.
WWF şi Global Footprint Network susţin că vinovatul principal este sistemul nostru alimentar.
"Sistemul nostru alimentar a luat-o razna pe fondul unui supraconsum de resurse naturale, fără a satisface nevoile luptei împotriva sărăciei". De asemenea, omenirea se luptă cu supraponderalitatea şi obezitatea, afirmă Pierre Cannet, de la WWF Franţa.
"Amprenta ecologică a alimentelor este considerabilă: producţia de alimente mobilizează toate categoriile de amprentă, în special culturile (necesare pentru hrana animalelor şi oamenilor) şi carbonul (agricultura este un sector cu emisii mari de gaze cu efect de seră)", detaliază cele două ONG-uri.
"În total, mai mult de jumătate din biocapacitatea planetei (55%) este folosită pentru a hrăni omenirea", notează ele.
Mai exact, "o mare parte din alimentele şi materiile prime sunt folosite pentru a hrăni animalele pe care le consumăm ulterior", precizează Pierre Cannet.
"În cazul Uniunii Europene, "63% din terenul arabil (...) este direct asociat cu producţia animală", subliniază el.
Cu toate acestea, agricultura contribuie la defrişare, schimbări climatice prin emisia de gaze cu efect de seră, pierderea biodiversităţii şi degradarea ecosistemelor, folosind în acelaşi timp o mare parte a apei proaspete, spun ONG-urile.
Pe baza recomandărilor ştiinţifice, organizaţiile non-profit pledează pentru reducerea consumului de carne în ţările bogate.
"Dacă am putea reduce consumul de carne la jumătate, am putea amâna data zilei depăşirii cu 17 zile", argumentează Laetitia Mailhes.
"Limitarea risipei alimentare ar face posibilă amânarea datei cu 13 zile, ceea ce nu este de neglijat", adaugă ea.
În plus, o treime din alimente este irosită la nivel mondial.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Trump respinge ideea încetinirii dezvoltării inteligenței artificiale: „SUA trebuie să rămână în avans față de China"
Președintele american considera exagerate o parte dintre avertismentele privind riscurile Inteligenței Artificiale, pe f ...
-
Studiu genial: Marca mașinii spune multe despre inteligența celui de la volan. Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu
Marca, culoarea și opțiunile de personalizare ale mașinii pe care o conduci ar putea transmite mai multe informații desp ...
-
Azi crestinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci: Semnificația, postul și obiceiurile populare mai puțin cunoscute
Înaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile dedicate Sfintei Cruci, aduce aminte d ...
-
Dincolo de ecranul negru: Marea călătorie a conștiinței între bisturiu, algoritmi mentali și misterul vindecării
Ideea ca o operație sub anestezie generala reprezinta doar un somn mai adanc este una dintre cele mai mari iluzii ale me ...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu