Războiul din Ucraina a lovit economiile europene dar ce e mai rău abia urmează. In ce tară din UE se sparge buba
Postat la: 22.09.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Războiul din Ucraina a redus creşterea economică şi a împins în sus "considerabil" inflaţia în Europa, cu efecte mai grave care urmează să vină, a declarat Banca Naţională a Elveţiei într-un studiu publicat vineri.
De când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Europa a cunoscut creşterea preţurilor la energie, turbulenţe pe pieţele financiare şi o contracţie abruptă a economiilor Rusiei şi Ucrainei, se arată în raport.
Examinând impactul războiului asupra economiilor Germaniei, Marii Britanii, Franţei, Italiei şi Elveţiei, studiul arată că, în absenţa conflictului, producţia ar fi fost cu 0,1% şi 0,7% mai ridicată în al patrulea trimestru al anului 2022.
Inflaţia în fiecare dintre aceste ţări ar fi fost cu 0,2% şi 0,4% mai mică, potrivit studiului.
"Consecinţele negative ale războiului vor fi probabil mult mai mari pe termen mediu şi lung, în special în ceea ce priveşte economia reală", se arată în studiu.
"În unul sau doi ani, acest efect este probabil să fie de aproximativ două ori mai mare", adaugă studiul.
Germania a fost cea mai afectată ţară. PIB-ul său ar fi fost cu 0,7% mai mare, iar inflaţia ar fi fost cu 0,4% mai mică în al patrulea trimestru din 2022, se arată în studiu.
Marea Britanie a fost puternic afectată, producţia economică s-a redus cu 0,7%, iar inflaţia a crescut cu 0,2%.
Franţa ar fi înregistrat o inflaţie cu 0,3% mai mică şi PIB-ul cu 0,1% mai mare fără conflict, în timp ce inflaţia în Italia ar fi fost cu 0,2% mai mică şi PIB-ul cu 0,3% mai mare.
PIB-ul Elveţiei ar fi fost cu 0,3% mai mare, iar inflaţia cu 0,4% mai mică fără război, adaugă studiul.
Întrucât conflictul este mai aproape de Europa decât războaiele anterioare, ţările europene au fost de asemenea afectate mai negativ de refugiaţi şi de cheltuielile militare suplimentare decât în trecut.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Stenograme incendiare Rețeaua rezerviștilor din SRI și SIE urma să-l scoată pe Călin Georgescu din țară: Ce plan au pus la cale
Ies la iveala detalii incendiare in urma unor percheziții facute, miercuri, de DNA, in mai multe județe. Fostul candidat ...
-
Premierul Bolojan, pomenit în stenogramele DNA: Guvernul confirmă întâlnirea cu afaceristul din Vaslui
Cancelaria Guvernului a confirmat ca pe 23 septembrie a avut loc, la Palatul Victoria, o audiența solicitata „pe c ...
-
ANAF a spart o rețea de fraudă fiscală: 55 de milioane de lei au fost sifonate
ANAF anunta ca a descoperit o frauda fiscala de peste 55 de milioane de lei. Patru firme au pus la punct un mecanism com ...
-
Crăciunul care unește Europa la Băneasa Christmas World
Sute de mii de luminițe, decoruri spectaculoase și o atmosfera de poveste transforma nordul Capitalei intr-o destinație ...
-
The American Conservative: Kievul, suspectat de sabotaj împotriva UE, în speță a României și Ungariei
Exploziile și incendiile de la rafinariile de petrol din Ungaria și Romania ar putea fi acte de sabotaj organizate de Ki ...
-
Giulgiul de la Torino implineste o profetie din Apocalipsa 22:4 aratand fără tăgadă ca este lințoliul divin al Fiului
O descoperire uluitoare pe Giulgiu din Torino, in care se presupune ca a fost invelit Iisus dupa ce a fost dat jos de pe ...
-
Nicușoare, tu ce ai înțeles de aici? Congresul SUA acuză Pentagonul că a ascuns retragerea trupelor americane din România
Într-un rar moment de unitate intre republicani și democrați, Congresul SUA a criticat dur Pentagonul pentru lipsa ...
-
Memoria noastră se stocheaza inafara creierului in țesătura universului si nu depinde de spatiu si timp
"Ce se intampla daca amintirile tale nu sunt stocate in creierul tau?", isi pune intrebarea celebrul cercetator, matemet ...
-
Oamenii de știință tocmai au dezvăluit cum arată de fapt un foton, iar acest lucru schimbă totul! VIDEO
Nu este un punct. Nu este o sfera. Este un camp electromagnetic tridimensional care se propaga prin spațiu și timp. Dece ...
-
Amenințarea Cuantică: O Apocalipsă Digitală se anunță la orizont. Computerele viitorului vor sparge orice chei de criptare, inclusiv parolele si protectiile bancare
În viitorul nu prea indepartat, lumea digitala așa cum o cunoaștem ar putea face fața unei schimbari fundamentale. ...
-
Cum se calculează prețul final al gigacaloriei. Câți bani vor scoate din buzunar bucureștenii pentru căldură iarna aceasta
Prețul pe care il vor plati bucureștenii pentru caldura livrata in apartamentele care sunt racordate la sistemul central ...
-
Cine este bărbatul care s-a împușcat în cap în timp ce făcea live pe TikTok - A făcut parte dintr-o comunitate din Neamț
Barbatul care s-a impușcat in cap in timpul unui live pe o rețea de socializare este Simion Stan, fost președinte și lid ...
-
Bolojane, uite aici "austeritate"! O țară uriașă va oferi 3 ore pe zi de energie gratuită tuturor cetățenilor
Australia va oferi cel puțin trei ore de energie solara gratuita in fiecare zi gospodariilor, inclusiv celor fara panour ...
-
Primar musulman la New York. Favoritul lui Donald Trump pierde alegerile la limită. Democrații revin cu o victorie spectaculoasă
Zohran Mamdani, un socialist democratic in varsta de 34 de ani, a caștigat alegerile pentru primarul orașului New York, ...
-
Fizicienii au depășit viteza luminii fără a încălca legile lui Einstein. Cum a fost posibil?
Cercetatorii de la Universitatea din Rochester au transmis cu succes informații mai rapid decat lumina printr-o „b ...
-
A fost atinsă singularitatea in protectia informatiei: China a spart criptarea RSA cu un computer cuantic amenințând securitatea globală a datelor VIDEO
O echipa din China tocmai a demonstrat ca matematica din spatele criptarii RSA incepe sa se supuna voinței domeniului cu ...
-
Dan Diaconescu cere 10 milioane de euro de la Realitatea TV, Maricel Păcurariu și Anca Alexandrescu pentru folosirea mărcii „Televiziunea Poporului"
Scandal media de proporții: Dan Diaconescu, fondatorul OTV și fost realizator al emisiunii „Dan Diaconescu Direct" ...
-
Care au fost ultimele cuvinte ale muncitorului român prins sub dărâmăturile turnului medieval italian. Ce le-a spus salvatorilor
Roma a trait luni, 3 noiembrie, o zi de coșmar, marcata de prabușirea unei porțiuni a turnului medieval Torre dei Conti, ...
-
Ministerul Finanțelor anunță măsuri radicale in cazul BID: "Conducerea va fi schimbată"
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID), singura banca de dezvoltare deținuta integral de statul roman, va trece printr- ...
-
19 decembrie, Muzeul Tăranului: ZEPPELIN XPERIMENT - MIKE GODOROJA & BLUE SPIRIT
Dupa succesul repurtat de-a lungul anilor cu cele doua proiecte Balkanik Zeppelin și Zeppelin Xperiment care l-au dus la ...
-
Tendințe în mișcare: cum alegi încălțămintea potrivită pentru un stil activ
Într-o lume in care confortul și stilul merg mana in mana, alegerea pantofilor potriviți devine o prioritate pentr ...
-
Colagen în timpul menopauzei - ce rol are? + Suplimente cu colagen eficiente în 2025
Menopauza este o etapa naturala din viața fiecarei femei, dar schimbarile pe care le aduce pot fi resimțite nu doar la n ...
-
Cu dedicație de la Guvern pentru afacerile cu statul: Suma care s-a strâns de fapt după prima lună de aplicare a colectarii CASS inclusiv de la pensionari
Pensionarii care incaseaza pensii mai mari de 3.000 de lei au contribuit, in luna august, cu peste 35 de milioane de lei ...
-
Grupul VOUĂ, prima apariție în Bucureşti în această toamnă
"MIHAI ȘI MIHAELA" este un spectacol special, prilejuit de lansarea romanului de dragoste cu același nume scris de fonda ...
-
"Viața în oglindă" ar putea deveni o amenințare biologică dacă ar fi scăpată în mediul natural
„Viața in oglinda" este un concept fascinant din biologia moleculara care exploreaza existența unor forme de viața ...
-
"Electricitatea Murdară" generata in locuinte de panourile solare poate avea efecte adverse grave legat de tehnologia "Internet Of Things"
Tot mai mulți oameni aleg panourile solare, convinși ca devin astfel independenți de marile companii energetice. Dar exi ...
-
Era tribalismului politic sau "sectarian war": realitatea nu poate fi ocolită, puneți-vă centurile. Urmează MAGA românească
Vizibil ca am intrat in era tribalismului politic unde in esența totul se duce spre radicalizarea lui "ai noștri" și "st ...
-
Israelul pregătește introducerea pedepsei capitale - Vot pozitiv în Knesset
Comisia pentru securitate nationala a Parlamentului israelian (Knesset) a votat luni in favoarea unui proiect de lege ca ...
-
Teoria tuturor teoriilor conspiratiei: Motivele terifiante pentru care inteligența artificială ar putea intra în conflict cu omenirea
Pe masura ce progresele in domeniul inteligenței artificiale accelereaza, tot mai mulți experți ridica o intrebare esenț ...
-
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Ne așteaptă o lună noiembrie total atipică
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele 4 saptamani, prognoza valabila pana la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu