Sora lui Carmen Dan își umilea victimele, medici și oameni de afaceri, când acestea își cereau sutele de mii de euro înapoi
Postat la: 17.10.2025 |
Simona Stan, sora fostului ministru de Interne Carmen Dan, ar fi pus la punct un mecanism prin care a înșelat mai multe persoane cu sume uriașe, depășind în total jumătate de milion de euro.
Țintele sale erau medici și reprezentanți ai mediului de afaceri, oameni cu resurse financiare consistente, pe care îi convingea că pot achiziționa apartamente și autoturisme de lux la prețuri de „ocazie". După ce primea banii, dispărea, iar în rarele situații în care răspundea victimelor, obișnuia să le insulte.
Numele Simonei Stan a intrat în atenția anchetatorilor încă din 2017-2019, atunci când sora sa conducea Ministerul Afacerilor Interne. Conform surselor judiciare, femeia pretindea că are conexiuni la nivel înalt și că poate facilita achiziții avantajoase de bunuri imobiliare și mașini provenite din patrimoniul OMV. Victimele proveneau, în special, din rândul cadrelor medicale, persoane cu economii substanțiale.
În primăvara anului trecut, o femeie de afaceri a reclamat la Secția 16 Poliție că a fost păcălită de Simona Stan și Irina Teodorescu, o fostă avocată, cu suma de 8.000 de euro, bani ce reprezentau avansul pentru un apartament fictiv. Cele două au fost aduse la audieri. Teodorescu a fost plasată sub control judiciar, însă împotriva Simonei Stan nu s-a dispus nicio măsură. După ce cazul a ajuns în atenția publică, mai multe persoane - în special medici și antreprenori - au reclamat că au fost păgubite. Prejudiciul reclamat s-a ridicat atunci la aproximativ 1,5 milioane de euro. În cele din urmă, părțile ar fi ales să se împace.
Joi dimineață, Simona Stan a fost ridicată de acasă și dusă la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 2. În același dosar a fost adusă și Mariana Popa, patroana unui salon de înfrumusețare din Capitală, considerată complice. Potrivit anchetatorilor, Popa identifica potențiale victime chiar dintre clienții salonului - în special stomatologi și persoane cu venituri ridicate - și le promitea „o șansă unică" de a cumpăra apartamente sau mașini de lux la prețuri preferențiale, cu ajutorul unor persoane influente din OMV Petrom sau Transpeco Logistic&Distribution. Clienții erau presați să vireze banii cât mai repede, pentru a nu pierde oferta.
În acest fel, șase persoane ar fi fost înșelate cu aproximativ 550.000 de euro. După ce primea banii, Simona Stan nu mai putea fi contactată. În rarele ocazii când răspundea la telefon, devenea agresivă și ironiza victimele. „Acum nu mai ești milionar?!", i-ar fi spus unuia dintre medicii păgubiți. Alte persoane au relatat că li s-a transmis că „sunt săraci" pentru că își cer înapoi banii.
În documente apar și alte nume. Soțul Simonei Stan, angajat la Secretariatul General al Guvernului, este menționat, alături de Cristian Borcea, despre care inculpata susținea că îi este apropiat. „Nu le cunosc, nu le-am văzut în viața mea, nici pe doamna ministru, nici pe sora sa. Nu le-am văzut în viața mea. Nu am primit, până acum, vreo citație, dar dacă o să primesc o să mă duc și o să spun ce vă spun și vouă acum, că nu le-am văzut în viața mea. Fiecare trebuie să răspundă pentru ce face", a declarat Cristi Borcea, potrivit sursei citate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
-
Europa se confruntă cu diferențe majore între țări la rata sinuciderilor: Poziția surprinzătoare a României
În 2023, Romania a avut o rata standardizata de 8,3 decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, sub media Uniu ...
-
Risc redus de Parkinson la fumători: Un gaz toxic din fumul de țigară ar putea explica misterul
Fumatul este asociat cu numeroase riscuri grave pentru sanatate, insa exista o excepție surprinzatoare care ii nedumereș ...
-
Cercetătorii din interiorul laboratoarelor de AI sunt terifiați de ceea au creat: Au ajuns să le ceară șefilor să se oprească de urgență
Tot mai multi cercetatori de la OpenAI si Anthropic cer public incetinirea dezvoltarii inteligentei artificiale, avertiz ...
-
Rebelii Houthi au capturat un oraș-port strategic și se apropie de poarta care leagă Europa de Asia
Rebelii huthi din Yemen au capturat orasul-port strategic Mokha, situat la Marea Rosie, de la fortele proguvernamentale ...
-
Israelul a produs un cutremur major in Liban cu 1.100 de tone de explozibil: Au distrus un complex subteran al Hezbollah. S-a simțit ca un seism de peste 4 grade pe scara Richter
Armata israeliana a anunțat joi ca a distrus, cu ajutorul a aproximativ 1.100 de tone de explozibili, un complex subtera ...
-
Consiliul Europei cere verificare umană pentru conținutul creat cu AI
Materialele jurnalistice generate sau modificate semnificativ cu ajutorul inteligenței artificiale ar trebui verificate ...
-
Ce au pățit trei turiști care au urmat recomandările AI pentru a planifica excursia pe un munte de peste 4.300 de metri
Trei tineri au ajuns sa fie salvați de pe muntele Monte Shasta, dupa ce au folosit Gemini pentru a-și planifica ascensiu ...
-
Cinci metode prin care AI poate distruge omenirea în mai puțin de cinci ani. Ce urmează devine din ce în ce mai dificil de prezis pentru oameni, spun creatorii acesteia
S-ar putea sa mai fie doar cațiva ani pana cand inteligența artificiala scapata de sub control va distruge omenirea - ce ...
-
Veterani SAS și US Navy SEAL, acuzați că antrenează militari ruși în tabere secrete din Europa
Trupele britanice SAS și US Navy SEAL sunt acuzate ca ar antrena cetațeni și militari ruși in tabere secrete din Europa, ...
-
Homo sapiens nu e punctul culminant al evoluției, ci doar o etapă interimară
Biologia are un plafon fix, metabolic, caloric, de procesare. Ai nevoie de somn, de hrana, de o temperatura bine delimit ...
-
Moment istoric în lumea medicală: O femeie a născut un copil dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Povestea tragică din spatele procedurii
O femeie din Grecia in varsta de 54 de ani a nascut un copil conceput dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Naște ...
-
Noi cetățeni români au depus jurământul la București. Ceremonie organizată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie
Evenimentul a fost gazduit de Camera de Comerț și Industrie din București și a fost organizat in contextul celebrarii Zi ...
-
Japonia folosește lupi-roboți în lupta împotriva urșilor: 13 morți și 200 de răniți în 2025. Peste 14.600 de animale au fost capturate și eutanasiate într-un an
În Japonia, conviețuirea cu urșii a provocat anul trecut nu mai puțin de 13 morți și 200 de raniți. Pentru a atenu ...
-
Descoperirea care poate schimba energia viitorului: O baterie inspirată de Edison se încarcă în câteva secunde
Bateria lui Edison revine in forța. Cercetatorii au creat o versiune care se incarca in cateva secunde și rezista la pes ...
-
Breșă de securitate fără precedent: Agenții AI au învățat cum să comunice în secret și încalcă autorizațiile oferite de oameni
Agenti AI dezvoltati de OpenAI ar fi folosit cel putin alte 10 site-uri pentru a comunica intre ei fara autorizatie, dup ...
-
Ce este adevarat din "lipirea oaselor" cu adeziv din stridii promovata de chinezi. Dr George Dinache: "Trebuie să privim cu multă rezervă astfel de anunțuri senzaționaliste"
Chinezii promit revoluție și in medicina moderna daca in cea tradiționala sunt deja cunoscuți in intreaga lume. În ...
-
Marele mister de la Nicula: Icoana Maicii Domnului, una dintre cele mai venerate din România, originală sau nu? Concluzia specialiștilor răstoarnă o dispută veche de decenii
Una dintre cele mai vechi și aprinse dispute din jurul Manastirii Nicula primește o concluzie surprinzatoare. Icoana fac ...
-
Efectul direct al scumpirii petrolului asupra prețurilor din România: Cu cât se vor scumpi, de fapt, motorina și benzina, după ce petrolul a trecut de 100 de dolari
Prețul petrolului Brent a trecut din nou de pragul de 100 de dolari pe baril, pe fondul escaladarii conflictului dintre ...
-
Cercetătorii au demisionat de la Anthropic și provoacă o undă de șoc: Specia umană dispare până în 2030! Reacții virulente la cel mai înalt nivel din Senatul SUA
La doar o zi dupa ce trei cercetatori de la Anthropic au avertizat ca inteligenta artificiala ar putea duce la dispariti ...
-
Prețul gazelor a explodat și atinge cote istorice în România: Facturile românilor vor crește puternic
Pretul gazelor a sarit la inceputul acestei luni de 360 lei/MWh, cel mai mare nivel inregistrat in istorie in aceasta pe ...
-
Război pentru o bucată de pământ. Doi frați au fost rupți în bătaie cu ranga: „Ca să scap din mâinile lor, m-am prefăcut mort"
Un conflict izbucnit de la un teren agricol s-a transformat intr-o agresiune violenta in comuna Plugari, județul Iași. D ...
-
Vitamina B12 și cancerul: ce arată studiile despre legătura surprinzătoare dintre ele
Vitamina B12 este esențiala pentru organism, insa cercetarile recente scot la iveala o relație surprinzatoare intre nive ...
-
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Dupa ce doua avioane au lovit World Trade Center din New York, pe 11 septembrie 2001, Administrația Federala a Aviației ...
-
Luna s-ai format în doar câteva ore. Noi simulări detaliază impactul dintre Pământ și protoplaneta Theia
Luna s-ar fi putut forma in cateva ore in urma impactului gigantic dintre Pamant si o protoplaneta de dimensiunea lui Ma ...
-
Elon Musk i-a spus fostei iubite că are nevoie de „o legiune de copii înainte de războiul civil"
Elon Musk provoaca „deliberat diviziune" prin intermediul platformei sale de socializare X, iar consecințele pot f ...
-
Românii, cei mai creduli dintre cititorii care își iau informațiile de pe internet. Mai puțin de 20% verifică dacă ce citesc e adevărat
Romanii verifica informațiile gasite pe internet intr-o proporție mult mai mica decat media europeana, doar 18,2% dintre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu