Vaccin inovator pentru cancerele gastro-intestinale, testat la oameni. „Credem că boala va dispărea complet după tratament"
Postat la: 28.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Experţii din domeniul sănătăţii au salutat realizarea unui vaccin care ar putea fi „revoluţionar" pentru tratarea cancerului intestinal precoce şi care urmează să fie testat în Anglia şi Australia.
Medicii intenţionează să administreze vaccinul pacienţilor înainte de operaţie, în speranţa că acesta va determina organismul să atace cancerul.
Un succes ar însemna ca orice operaţie să fie mai puţin invazivă, iar medicii speră că puterea vaccinului ar putea ajuta sistemul imunitar să răspundă în cazul unei recidive şi al revenirii ulterioare a cancerului.
Dr. Tony Dhillon, cercetător şef al studiului şi specialist oncolog la spitalul britanic Royal Surrey, a propus ideea studiului şi a lucrat cu profesorul Tim Price din Australia în ultimii patru ani pentru a dezvolta vaccinul.
„Acesta este primul vaccin de tratament pentru orice tip de cancer gastro-intestinal şi avem mari speranţe că va avea un mare succes. Credem că, pentru mulţi pacienţi, cancerul va dispărea complet după acest tratament", a precizat medicul britanic într-un comunicat.
Studiul va fi efectuat de către Unitatea de testare a tratamentelor pentru Cancer (Cancer Research UK Southampton Clinical Trials Unit) din cadrul Universităţii din Southampton, în colaborare cu spitalele Royal Surrey, din Sistemul Naţional de Sănătate (NHS), din Marea Britanie şi la Queen Elizabeth, din Adelaide, Australia.
Vor exista 10 locaţii în care vor fi înscrişi pacienţii - şase în Australia şi patru în Marea Britanie, 44 de pacienţi urmând să fie înscrişi în studiu pe o perioadă de 18 luni.
Pacienţilor li se va face o endoscopie, apoi o mostră de ţesut va fi testată pentru a vedea dacă sunt eligibili pentru studiu.
Dacă sunt, vor primi trei doze de vaccin înainte de a fi supuşi unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea tesutului canceros.
Studiul va fi disponibil pentru doar 44 de pacienţi din întreaga lume.
După încheierea studiului, în cazul în care va avea succes, vaccinul va fi autorizat pentru utilizare sau va fi efectuat un studiu mai amplu.
Vaccinul a fost conceput de Imugene Ltd, o companie de imuno-oncologie în stadiu clinic.
„Asta este revoluţionar. Simt că ne aflăm pe aproape de ceva foarte important. Vaccinul face ca sistemul imunitar să atace cancerul", a mai menţionat dr. Dhillon.
„Va schimba vieţi", spune el, deoarece înseamnă că, potenţial, pacienţii nu vor mai fi nevoiţi să se opereze, ci doar să se vaccineze.
„Munca pe care am făcut-o aici, la Royal Surrey, este fantastică. Suntem extrem de mândri că am fost implicaţi în acest studiu la nivel mondial şi credem că ar putea fi esenţial pentru tratarea cancerului intestinal în viitor", a mai precizat entuziasmat medicul britanic.
Cancerul intestinal, cunoscut şi sub numele de cancer colorectal, este al treilea cel mai răspândit cancer, cu o incidenţă anuală la nivel mondial de peste 1,2 milioane de cazuri şi o rată de mortalitate de aproximativ 50%.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Turcii au descoperit în Marea Neagră un zăcământ de gaze naturale estimat la 75 de miliarde de metri cubi
O nava de explorare turca a descoperit un nou zacamant de gaz natural in apele adanci ale Marii Negre, cu rezerve estima ...
-
Ucraina, laboratorul NATO. O mașină „Enigma" a secolului XXI prezice atacurile înainte ca acestea să aibă loc
Într-o epoca in care razboiul nu se mai poarta doar cu arme, ci și cu date, algoritmi și predicții, o companie est ...
-
Un bebeluș din SUA, primul pacient din lume tratat cu o terapie CRISPR personalizată pentru o boală genetică rară
O intervenție medicala fara precedent deschide o noua era in medicina genomica personalizata: un copil din Statele Unite ...
-
Un avion cu 200 de pasageri a zburat 10 minute nesupravegheat. Pilotul era la baie şi copilotul leşinase în cabină
O ancheta a scos la iveala detalii socante despre un zbor pe ruta Frankfurt - Sevilla. Timp de 10 minute, aeronava a zbu ...
-
Ce se întâmplă cu corpul tău dacă oprești Wi-Fi-ul noaptea timp de 7 zile. Răspunsul medicilor te va surprinde
Tot mai mulți influenceri din domeniul wellness-ului posteaza pe TikTok și Instagram rutina lor de seara, in care &bdquo ...
-
O româncă deghizată în femeie de serviciu a furat bijuterii de peste 640.000 de euro dintr-una dintre cele mai luxoase locuințe din Londra
O romanca de 24 de ani, insarcinata, a reușit sa patrunda intr-un conac de lux din Londra, deghizata in femeie de servic ...
-
Vreme deosebit de rece și precipitații, pentru următoarele trei zile, în mai multe zone din țară. La munte ninge și se va depune un strat de zăpada
Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis, sambata, o informare meteo de vreme deosebit de rece in toata tara ...
-
Donald Trump, acuzații halucinante la adresa fostului director FBI. Susține că acesta ar fi cerut asasinarea sa printr-un mesaj codificat cu scoici
Donald Trump l-a acuzat, vineri, pe fostul director al FBI James Comey ca a cerut asasinarea sa. Declarațiile vin dupa c ...
-
Un călugăr a fost arestat de polițiști pentru că a jucat la cazinou donațiile credincioșilor. Suma pierdută este uriașă
Poliția thailandeza a arestat un calugar budist. Aceste este acuzat ca ar fi deturnat peste 9 milioane de dolari din don ...
-
„Vin cu tancul după vodcă". Soldați ruși beți, fără solde și fără control, au băgat spaima în satele ruse de la frontiera cu Ucraina
Un nou set de interceptari telefonice, publicat de proiectul ucrainean „Vreau sa traiesc" scoate la iveala o reali ...
-
Procurorul care a cerut arestarea lui Putin și Netahyanu s-a suspendat din funcție. Dosarul de hărțuire sexuală în care e implicat se apropie de final
Procurorul Curții Penale Internaționale, Karim Khan, a demisionat temporar, in contextul in care o ancheta privind presu ...
-
Cum vede Nicușor Dan programul "Apă - Hrană - Energie", al lui Călin Georgescu
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat la funcția de președinte al Romaniei, a facut un scurt comentariu ...
-
De la inginer software la livrator de mâncare. Cum l-a adus Inteligența artificială de la un salariu de 150.000 de dolari la a locui într-o rulota
Amenințarea Inteligenței Artificiale asupra locurilor de munca intr-un exemplu concret.Un barbat și-a pierdut locul de m ...
-
STS, răspuns la acuzațiile AUR: Sistemele destinate prevenirii votului ilegal îndeplinesc toate condițiile legislative, tehnice și operaționale
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a raspuns vineri printr-un comunicat la acuzațiile AUR privind o presupusa f ...
-
Diplomatul suedez bănuit de spionaj a fost găsit mort
Un diplomat suedez arestat saptamana trecuta sub suspiciunea de spionaj si eliberat cateva zile mai tarziu a fost gasit ...
-
SUA mizează pe o armă cinetică de ultimă generație, SM-3, după ce a folosit-o pentru prima dată în Israel
Departamentul Apararii al Statelor Unite a anunțat o extindere semnificativa a contractului cu Raytheon, companie din ca ...
-
Forțele Aeriene dezvăluie primele avioane fără pilot din istoria SUA. Un punct de cotitură în modul în care America va concepe războiul aerian al viitorului
Forțele Aeriene ale Statelor Unite au prezentat oficial primele aeronave de lupta fara pilot din istorie care primesc de ...
-
Apple pregătește un telefon revoluționar pentru aniversarea de două decenii. Ce va putea oferi iPhone-ul 100% din sticlă
În 2027, iPhone-ul va implini 20 de ani, iar Apple pare hotarata sa marcheze momentul cu un dispozitiv care sa res ...
-
Un expert susține că a descifrat un mister din Biblie. Descoperire despre Cele zece porunci ale lui Dumnezeu
Biblia povestește cum Moise a urcat pe un munte misterios, s-a intalnit cu Dumnezeu fața in fața și a coborat purtand Ce ...
-
Evoluție dramatică în Statele Unite: Un fenomen nemaivăzut de la pandemie lovește sever
Acordul comercial interimar dintre administrația de la Washington și China, incheiat in Elveția, marcheaza o schimbare d ...
-
Ultima generație care mai mănâncă banane: Fructul preferat din toată lumea, pe cale să dispară în câțiva ani
Bananele, unul dintre cele mai iubite fructe din lume, sunt amenințate cu dispariția! Schimbarile climatice, bolile deva ...
-
Chatbotul lui Elon Musk, acuzat că promovează o teorie conspiraționistă: ce s-a întâmplat cu Grok pe platforma X
Un incident bizar și controversat a reaprins discuțiile despre riscurile inteligenței artificiale in spațiul public digi ...
-
Garda digitală a Papei! Cum un grup de voluntari din întreaga lume apără Vaticanul de hackeri
Într-o epoca in care credința se ciocnește din ce in ce mai des cu tehnologia, Vaticanul se vede nevoit sa iși ape ...
-
România, cu un picior în zona 'junk': Alegerile tensionate amplifică prăbușirea încrederii investitorilor - Bloomberg
Incertitudinea politica generata de alegerile prezidențiale din Romania incepe sa fie tratata cu seriozitate maxima de p ...
-
Sociolog: Pare că George Simion și Călin Georgescu nu au o relație bună
Vladimir Ionaș, sociolog Avangarde, a afirmat joi, ca strategia lui George Simion de a nu se prezenta la dezbateri inain ...
-
SUA, din nou o putere mondială sub Trump: investiții fără precedent din întreaga lume într-o industrie în plină dezvoltare
Deși au trecut 100 de zile din cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump, piața criptomonedelor ramane extrem de sensi ...
-
Un robot umanoid „s-a trezit" şi a devenit incontrolabil îngrozind inginerii într-o fabrică din China VIDEO
În China, un videoclip care circula pe retelele sociale arata un robot umanoid al companiei Unitree luptandu-se ag ...
-
Descoperirea secolului: experimentul DUNE, ascuns sub pământ. De ce există lumea
Teoriile actuale ale astronomiei nu pot explica de ce a aparut lumea, planetele, stelele și galaxiile. Dar acum oamenii ...
-
Au furat un ditamai avionul comercial: hoții nu au mai fost văzuți de atunci, nici aeronava sau orice resturi ale acesteia. Lista celor mai bizare furturi
Unele dintre cele mai bizare furturi din lume au devenit celebre tocmai datorita naturii lor neașteptate. Daca majoritat ...
-
A fost creat primul tabel periodic al algoritmilor de inteligență artificială, după modelul Mendeleev
MIT propune un „tabel periodic" al algoritmilor de inteligența artificiala. Daca in liceu am invațat sa ordonam at ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu