Vasile Astărăstoae comentează dosarul DNA pe vaccinuri: E dovada că nimic nu era fundamentat științific
Postat la: 11.01.2024 |
Medicul Vasile Astărăstoae, cunoscut pentru pozițiile sale împotriva vaccinării din pandemie, a postat pe blogul său o analiză în care comentează dosarul deschis de DNA pentru achiziția de vaccinuri. Fostul premier Florin Cîțu și foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Gavrilă, au fost acuzați că au cumpărat prea multe vaccinuri. Astărăstoae spune că dosarul a fost prea puțin comentat și că de fapt e dovada că vaccinul nu era sigurâ
Iată întreaga analiză a cuoscutului medic
La finele anului 2023, pentru o scurta perioadă, (sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie), dezbaterea publică a fost dominată de dosarul penal privind achizițiile așa-ziselor vaccinuri anti-COVID. Cum se întâmplă frecvent în România, acest subiect a fost tratat superficial, politizat și a fost repede abandonat în favoarea altora, care au aparut în spațial public.
Cu toate acestea avem în sfârșit dovada că afirmația potrivit căreia produsul vaccinal este „sigur și eficient" nu a avut niciun suport științific. În documentele de achiziții, producătorul/vânzătorul specifică fără echivoc că pentru aceste produse nu se cunosc efectele pe termen mediu și lung și că producătorul nu-și asumă responsabilitatea pentru reacțiile postvaccinale sau pentru eficiența acestora. Altfel spus, autoritățile cunoșteau din momentul semnării contractului riscurile vaccinării și incertitudinele ce planau asupra acestei acțiuni. Cu toate acestea au preferat să ascundă populației informații esențiale și să combată cu violență orice suspiciune cu privire la siguranța și eficiența „vaccinurilor". Cu alte cuvinte, populația a fost mințită în mod deliberat, iar consimțământul informat la vaccinare a fost viciat prin dol
Din punct de vedere juridic rolul constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene cu scopul de a încheia un act juridic, un contract sau un alt act; iar potrivit Codului civil (art. 960) „este o cauză de nulitate a convenției...". Potrivit art. 1214 C. civ. „Consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie".
Consimțământul la un act medical are cel puțin două componente esențiale: o componentă etică (care include informarea completă și corectă a pacientului pentru a obține acordul acestuia) și una legală (pentru a proteja autonomia pacientului). Vaccinarea este un act medical și, cât timp este voluntară și nu obligatorie, obținerea consimțământului este condiție imperativă.
Supravegherea respectării eticii medicale este, prin lege, de competența unui organism profesional autonom - Colegiul Medicilor din România (CMR). Din păcate, în pandemie, Colegiul a fost o simplă anexă a Ministerului Sănătății, o slugă umilă a celor care au gestionat această epidemie. În loc să stimuleze dezbaterea științifică, să apere independența profesională a medicilor și să se preocupe de respectarea conținutului etic al consimțământului, CMR a preferat să se transforme într-un organ represiv, care a cenzurat și pedepsit orice abatere de la narativul oficial. Nu se poate uita jihadul declanșat de CMR împotriva medicilor Răzvan Constantinescu, Flavia Grosan, Gianina Hagima, Adina Alberts, Monica Pop ș.a. blamați pentru delict de opinie. Pentru a fi drepți, această acțiune s-a desfășurat cu susținerea mass-mediei, a unor așa-ziși lideri de opinie, a unor universități, a unor „specialiști" și a unor partide politce. Unii au făcut-o din convingere, dar cei mai mulți din oportunism (îndeosebi cei care au avut avantaje materiale de la guvernanți și BigPharma).
Lipsa de eficiență a acestor „vaccinuri" a fost evidentă: vaccinații s-au infectat, s-au îmbolnăvit și au transmis virusul mai departe la fel ca cei nevaccinați.
Profeții „apocalipsei COVID", care au propagat sintagma „sigur și eficient", știind de la început că nu există nicio probă care să confirme acest fapt, au încălcat mai multe acte normative cum ar fi Convenția de la Oviedo, un instrument juridic obligatoriu transnațional în domeniul drepturilor omului din punct de vedere medical (art. 5), Carta Europeană a Drepturilor Pacienților (art 3 și 4), Constituția României (art.22), Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 (art. 4-12), Legea nr. 95/2006 (art. 649 şi urm.) etc. Aceste încălcări sunt în măsură să atragă răspunderea penală și civilă a celor în cauză.
Îngrijorați de această perspectivă, ei au lansat un fake post-pandemic: vaccinurile au salvat milioane de vieți, dar, deoarece populația țării noastre nu s-a vaccinat, România are cea mai mare mortalitate prin COVID-19 din Europa.
Care este realitatea.
Afirmația că vaccinarea a salvat vieți se bazează pe simple estimări (cum ar fi cele ale Imperial College din Londra) și nu pe date concrete. Ori toate estimările acestor instituții, făcute cu privire la pandemie, s-au dovedit eronate. De exemlu, s-a estimat că indicile de mortalitate ar putea fi de 14% modificat ulterior la 4%. În final, situația a fost alta. Potrivit datelor oficiale, numărul cumulat de cazuri a fost de 701,176,420 cu un număr de decese de 6,965,146, adică un indice de 0,99 (sursa https://ourworldindata.org/coronavirus). Există însă suspiciuni rezonabile și studii care susțin că, în realitate, prin efectele pe termen scurt și mediu, vaccinarea ar fi produs un număr foarte mare de decese. Vom vedea dacă această supoziție va fi confirmată.
Este adevărat că România a avut o rată de vaccinare mică. Trecând printr-o perioadă lungă de dictatură comunistă, populația a avut o „imunitate naturală" la propagandă. Datele oficiale din 13 state confirmă acest lucru, plasând România pe ultimul loc cu circa 40% populație vaccinată.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu