Amintiri răzlețe: Cutremurul din 1977

Postat la: 28.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Amintiri răzlețe: Cutremurul din 1977

Ziua cutremurului din 4 martie 1977 a fost una superbă, de autentică primăvară, cu temperatură de 20 de grade. La prânz am făcut o plimbare în Herăstrău, unde mi-am scos sacoul, rămânând în cămaşă, întrucât soarele strălucea foarte tare. În grădinile restaurantelor Debarcader şi Parc erau mese ocupate, iar în apropierea lor, pe malul lacului, într-o volieră, câţiva păuni îşi înfoiau cozile verzi-albastre, amintindu-mi-i pe cei de la Mogoşoaia.

Întors acasă, spre seară am adormit, trezindu-mă cu un sfert de ceas înainte de 9, oră la care aveam o întâlnire în faţa blocului Dunărea - care avea să se prăbuşească - din staţia de autobuze şi troleibuze de la Universitate. Firesc ar fi fost să mă spăl în grabă, să mă îmbrac şi să ajung la locul acela de care mă despărţeau doar câteva sute de metri la timp sau cu o minimă întârziere. Intrând în baie, după ce m-am spălat meticulos, mi-am săpunit obrajii cu pămătuful şi am început să mă bărbieresc. Eram de pe atunci punctual şi nu mă lăsam aşteptat; însă căutam parcă să găsesc ceva de făcut, deşi simţeam că trecuse de 9.

În clipa în care îmi încheiam cămaşa, privindu-mă în oglindă, am simţit o uşoară zguduitură: „Cutremur", mi-am zis cu indiferenţă, întrucât la atât se limitau cutremurele trăite până atunci, consemnate a doua zi într-un scurt comunicat al Centrului de Fizică şi Seismologie, tipărit într-un chenar în penultima pagină din „România liberă" şi „Scânteia"...

Însă zguduitura iniţială a fost urmată de alta mai puternică, trepidaţiile s-au înteţit, mi-am amintit de povestirile despre cutremurul din 1940 şi de sfatul de a te aşeza, în asemenea împrejurări, sub tocul uşii; ceea ce am şi făcut. Lumina se stinsese, blocul se balansa într-un zgomot infernal ca de scrâşnet de pietre de moară, prin care a răzbătut totuşi ţipătul patetic al maică-mii: „Veniţi să murim împreună!".

Apoi am cunoscut acel fenomen pe care-l trăiesc misticii în rugăciune: golirea minţii. Cu deosebirea că în cazul meu era efectul groazei, nu al ascezei. Aş fi vrut să reţin ceva din viaţă, să regret pe cineva, însă nu mai exista nimic. „Mor tânăr", a fost ultimul gând, după care intelectul s-a deşertat, iar mintea a început să cheme neîncetat, cu de la sine putere, numele lui Dumnezeu...

Dan Ciachir

 

loading...
PUTETI CITI SI...

Amintiri răzlețe: Cutremurul din 1977

Postat la: 28.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Ziua cutremurului din 4 martie 1977 a fost una superbă, de autentică primăvară, cu temperatură de 20 de grade. La prânz am făcut o plimbare în Herăstrău, unde mi-am scos sacoul, rămânând în cămaşă, întrucât soarele strălucea foarte tare. În grădinile restaurantelor Debarcader şi Parc erau mese ocupate, iar în apropierea lor, pe malul lacului, într-o volieră, câţiva păuni îşi înfoiau cozile verzi-albastre, amintindu-mi-i pe cei de la Mogoşoaia.

Întors acasă, spre seară am adormit, trezindu-mă cu un sfert de ceas înainte de 9, oră la care aveam o întâlnire în faţa blocului Dunărea - care avea să se prăbuşească - din staţia de autobuze şi troleibuze de la Universitate. Firesc ar fi fost să mă spăl în grabă, să mă îmbrac şi să ajung la locul acela de care mă despărţeau doar câteva sute de metri la timp sau cu o minimă întârziere. Intrând în baie, după ce m-am spălat meticulos, mi-am săpunit obrajii cu pămătuful şi am început să mă bărbieresc. Eram de pe atunci punctual şi nu mă lăsam aşteptat; însă căutam parcă să găsesc ceva de făcut, deşi simţeam că trecuse de 9.

În clipa în care îmi încheiam cămaşa, privindu-mă în oglindă, am simţit o uşoară zguduitură: „Cutremur", mi-am zis cu indiferenţă, întrucât la atât se limitau cutremurele trăite până atunci, consemnate a doua zi într-un scurt comunicat al Centrului de Fizică şi Seismologie, tipărit într-un chenar în penultima pagină din „România liberă" şi „Scânteia"...

Însă zguduitura iniţială a fost urmată de alta mai puternică, trepidaţiile s-au înteţit, mi-am amintit de povestirile despre cutremurul din 1940 şi de sfatul de a te aşeza, în asemenea împrejurări, sub tocul uşii; ceea ce am şi făcut. Lumina se stinsese, blocul se balansa într-un zgomot infernal ca de scrâşnet de pietre de moară, prin care a răzbătut totuşi ţipătul patetic al maică-mii: „Veniţi să murim împreună!".

Apoi am cunoscut acel fenomen pe care-l trăiesc misticii în rugăciune: golirea minţii. Cu deosebirea că în cazul meu era efectul groazei, nu al ascezei. Aş fi vrut să reţin ceva din viaţă, să regret pe cineva, însă nu mai exista nimic. „Mor tânăr", a fost ultimul gând, după care intelectul s-a deşertat, iar mintea a început să cheme neîncetat, cu de la sine putere, numele lui Dumnezeu...

Dan Ciachir

 

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE