BOR vrea să ne închinăm cu două degete

• Tweet

Capii Bisericii Ortodoxe Române abia aşteaptă să ajute statul în problema refugiaţilor musulmani, care ne-ar fi fraţi, în opinia acestora. Chit că ne închinăm altor divinităţi, locuim pe continente diferite şi avem concepţii diametral opuse despre iubire de aproape, lume şi viaţă.

Este frumos şi înălţător să-i ajuţi pe oameni, indiferent de culoarea pielii lor ori de religia pe care-o îmbrăţişează, dacă se comportă cu decenţă în ţara ta şi n-au gânduri ascunse. Dar de-aici şi până la a te lăsa călcat în picioare şi omorât de bună voie de către Islam e cale lungă. Acest discurs poate fi considerat xenofob, în măsura în care iubirea de ţară şi credinţa acestui popor pot fi astfel catalogate. Dar cum oricine are dreptul la propria opinie, ne asumăm atare risc. Însă Patriarhul Daniel nu vorbeşte doar în numele său, atunci când îi invită pe adepţii lui Allah să împartă cu noi aerul, apa şi roadele gliei, mai puţin carnea de porc.

Ci o zice în numele tuturor ortodocşilor care-l iubesc pe Dumnezeu, pe Fiul acestuia şi pe Ferioara Maria, urându-l sincer pe Allah, cu tot cu Mărturisitorul acestuia, Mohammed. Că dacă Prea Fericitul ar fi fost un aşa mare iubitor de oameni, de ce nu şi-a întins pulpanele până acum spre ortodocşii arabi, care sunt prigoniţi dintotdeauna de către islamişti, spre negrii care se refugiază de zeci de ani din ţările lor africane, pentru a-şi salva vieţile de la masacrele la care sunt supuşi în ignoranţa lumii civilizate şi exemplele ar putea continua. Nu cumva pentru că ceilalţi n-au petrol prin ţările lor de baştină?

Ignorând cu bună ştiinţă conceptele musulmane duse la extrem de către învăţătura islamică, care propovăduiesc Jihadul şi uciderea tuturor necredincioşilor cruciaţi - cum ne spun ei -, patriarhul ne vorbeşte tuturor despre pacea-ntre popoare. Păi, cine a spus că creştinătatea n-ar vrea pace? Pace să fie! Dar de ce această pace să se deruleze numai în Europa creştină, iar nu în Arabia musulmană? Nu cumva avem de-a face cu un non-sens, care în realitate ascunde alte aspiraţii sub galabie?

Să-i ajutăm, da, nimeni sau aproape nimeni n-are nimic împotrivă, cu excepţia celor mai săraci dintre români, care trăiesc, poate, mai rău ca refugiaţii, de pe-o zi pe alta, fără ca statul ori biserica să-i în vreun fel. De exemplu, dacă luăm la bani mărunţi sumedenia de mănăstiri şi alte lăcaşuri de cult din România care se pretează, am putea adăposti nu 6.000 de refugiaţi, cu tot cu Allahul lor, Milostiv, Îndurat, ci 60.000, poate chiar 600.000, măcar aşa, ca să le dăm germanilor cu tifla. Dar numai pentru o vreme, ca apoi să se întoarcă frumuşel de unde-au venit şi să-şi vadă de Islamul lor, la fel cum şi noi ne vedem de Creştinătatea noastră.

Parcă şi vedem cum, la cele şase slujbe pe zi ale oaspeţilor refugiaţi ai mănăstirilor, călugării şi călugăriţele ortodoxe vor trebui să păstreze liniştea, încetându-şi orice activitate religioasă, ca musulmanii să se poată ruga în tihnă, după ce imamul i-a îndeamnat la acest oficiu din turla clopotniţelor noastre. Ori la vecernie sau la slujba de duminică se vor vedea nevoiţi să cânte mai domol, că să nu le creeze slujitorilor lui Allah cine ştie ce psihoze, iar aceştia să sară cu cuţitele la măicuţe, că de ce li se vede chipul de sub straie, când ar trebui ca doar ochii să le rămână descoperiţi?

Pe de altă parte, Patriarhul Daniel îl bagă pe tot românul credincios în ceaţă, printr-o atitudine inexplicabilă ce contravine însăşi ideii de creştinătate. Păi, noi am fost învăţaţi încă din fragedă pruncie că nu există decât Dumnezeu şi Fiul acestuia care ne-a mântuit, restul fiind doar idoli mincinoşi = erezie. Şi-acum, ce facem? Ne schimbăm la faţă şi ne infirmăm propria religie, tolerând o alta extrem de periculoasă, cu riscul ca la un moment dat să ne prosternăm lui Allah de şase ori pe zi?

Monahul Teodot, despre protestul căruia presa a scris în ultimele zile, consideră că „Islamul este o erezie, un sincretism între creştinism şi iudaism ce duce în Iad". Desigur, faţa bisericească nu se îndreaptă împotriva tuturor arabilor ca vieţuitori ai acestei planete, ci a credinţei căreia se închină adepţii celei de-a doua religii din lume ca număr, şi pe care vor s-o impună prin foc şi sabie. Dacă ne gândim bine, aşa cum a procedat şi Creştinătatea la un moment dat.

Să fi venit vremea răfuielilor şi-a achitării unor vechi state de plată? Sau, poate, la mijloc şi-a băgat Necuratul codiţa, iar afirmaţiile precum că patriarhul ar fi mason de gradul 33 n-ar fi tocmai vorbe spuse-n vânt? Şi că de ce o mega-moschee la Bucureşti, când musulmanii practicanţi din Capitală pot fi număraţi pe degetele de la mâini şi de la picioare, când mult mai bine s-ar potrivi în peisaj un minaret mai micuţ, pe undeva prin Dobrogea, unde sălăşluiesc cu adevărat câţiva iubitori de cetăţenie română ai lui Allah, unii tătari, alţii turci la origine?

Dan Coste