• Tweet

În ultima vreme, Mugur Isărescu a ieșit la rampă, contrar profilului său psihologic, secondat ca de obicei de către „ecoul" gâjâit Adrian Vasilescu. Amândoi, dar mai ales primul, o duc foarte bine din punct de vedere material, ceea ce ne face să ne întrebăm ce-i mână pe ei în luptă tocmai acum, că doar nu vreo dragoste subită față de țară și popor? Nu cumva niște interese din zona serviciilor secrete ori străine celor ale țării? Sau, poate, își păzesc doar pielea?

Lăsând la o parte Comitetul acela stupid de macrostabilitate (că de ce nu-și fac șmecherii respectivi o fundație, dacă tot vor să aibă păreri?), care a stârnit controverse cu duiumul, ar fi cazul să privim puțin în urmă, la istoria recentă a României și să încercăm să tragem, fiecare, câteva concluzii de bun simț. Plecând de la faptul că nu se poate ca numai priceperea în domeniul bancar să fi făcut ca Isărescu să fie cel mai longeviv funcționar al statului postcomunist, ci trebuie să mai existe și alte premise, de care opinia publică încă n-a prins de veste, poate nici nu va afla prea curând.

Guvernatorul BNR a ieșit destul de virulent în presă, raportat la temperamentul său molcom, pentru a se pune stavilă în calea relaxării fiscale propusă de PNL și pusă în practică de PSD. Mergând până acolo unde să impună nu știm ce mecanism de control, care să „recomande" executivului și puterii de guvernământ diverse chestii. Cum era și de așteptat, aghiotantul Vasilescu i-a ținut isonul, așa cum procedează de peste 15 ani pe mulți, mulți bani. Purtătorul de cuvânt Mugur Șteț, un fost ziarist al Agerpres destul de șters, a fost sfătuit să stea în banca lui și să nu se bage, că adesea spune prostii ce ulterior trebuie reparate de alții. Dar nici cu Vasilescu nu ne e rușine. Anii postdecembriști l-au prins în funcția de gazetar comunist obscur ori la Agerpres, ori la o publicație economică ceaușistă la fel de obscură, nu ne mai amintim cu precizie.

Dar rememorăm cum se prezenta el, sfios, la conferințele de presă ale Guvernului Roman, ținute săptămânal de purtătorul de cuvânt Bogdan Baltazar, ocupând umil ultimele locuri din sală, ca să nu deranjeze pe nimeni. Iar când era vorba ca gazetarii să pună întrebări, avea mereu ochii-n pământ, că nici nu înțelegea prea bine care era tema discuției. Omului nostru i-au trebuit șase ani de osanale ridicate lui Isărescu și politicii promovate de acesta în fruntea BNR, ca să fie admis în structura bancară națională, și încă patru, ca din anul 2000 să ajungă acolo unde și-a propus - și de unde nu mai poate avansa la venerabila sa vârstă trecută de 80 de ani -, respectiv consilier al guvernatorului.

Dar să revenim la subiectul principal al discursului de față, și anume ce-l mână pe Isărescu în prim-planul politicii economice actuale a României. Cum spuneam, nu credem că dragostea de glie și popor, că dacă ar fi fost animat de asemenea sentimente înălțătoare, s-ar fi băgat în seamă mult mai devreme. De exemplu, atunci când intram în criză economică. Despre care Mugurel știa foarte bine că v-a să să sosească, în urma unui studiu pe care l-a făcut, înaintându-l doar americanilor, nu și alor noștri.

Poate că aceștia din urmă nu l-au vrut, ori guvernatorul n-a avut cui să-l înmâneze, asta contează mai puțin. Esențial este că Mugur Isărescu a știut că vine criza, că acele credite rostogolite sunt nocive, dar n-a ieșit la rampă ca acum, ca să apere pământul strămoșesc și pe viețuitorii acestuia. La fel cum a tăcut mâlc și când cu francul elvețian, că nu se poate să nu fi aflat înaintea multora despre ce punea țara cantoanelor la cale, el fiind membru marcant al Clubului de la Roma și mason sadea, la fel ca și Iohannis și mulți alți politicieni, de altfel.

O altă vulnerabilitate, pe care este cât se poate de posibil ca destoinicul SRI s-o fi depistat deja, constă în politica monetară a BNR. În cuvinte simple, când banca națională trebuie să vândă lei sau valută pe piață, operațiunea este cunoscută anticipat doar de nouă persoane din conducerea BNR. Iar aceste persoane sus-puse au un timp oarecare la dispoziție pentru a specula moneda prin interpuși, având posibilitatea de-a înregistra profituri colosale de pe-o zi pe alta, și dacă cursul valutar se modifică doar cu doi, trei bani.

I-a luat cineva vreodată la întrebări pe cei nouă, inclusiv pe Isărescu și Vasilescu, despre venituri și averi? Dar despre cele ale rudelor și apropiaților? De bună seamă că nu, altfel presa ar fi aflat. Dar că nu știe nimeni - dacă un asemenea scenariu ar fi verosimil, și este -, asta e mai greu de crezut. La fel cum e greu de crezut că SRI n-ar avea habar și n-ar exploata diverse dosare întocmite, chiar și sub formă de șantaj, cum s-a mai întâmplat. De unde - la fel de posibil -, și ieșirea recentă a lui Mugur Isărescu la rampă, așa, deodată și subit, din dragoste - vezi Doamne - nețărmurită și aprinsă față de poporeanul de rând.

Dan Coste

DREPT LA REPLICA

Vă rog, nu-mi falsificaţi CV-ul!

În ZIUA NEWS (11 august 2015 ora 13:57) domnul Dan Coste, deranjat probabil de opiniile mele, încearcă să-mi falsifice CV-ul. Din trei perspective.
Scrie domnul Coste: "...Dar nici cu Vasilescu nu mi-e ruşine. Anii postdecembrişti l-au prins în funcţia de gazetar comunist obscur ori la Agerpres, ori la o publicaţie economică ceauşistă la fel de obscură".

Regret, domnule Coste, dar informaţiile dumneavoastră sunt şubrede. Nu am lucrat nici măcar o singură oră la Agerpres. Şi nici la vreo "publicaţie ceauşistă la fel de obscură". De altfel, publicaţiile economice din vremea pe care o invocaţi nu erau deloc obscure. Erau conduse de mari profesori şi aveau colaboratori renumiţi. Ziua de 22 decembrie '89 "m-a prins" (expresia vă aparţine) la "Scânteia". Şi nu eram un ziarist obscur. Cum nu am fost un ziarist obscur nici în anii (mulţi) în care am lucrat la "Scânteia tineretului".

Mai scrie domnul Coste: "Rememorăm cum se prezenta el, sfios, la conferinţele de presă ale Guvernului Roman, ţinute săptămânal de purtătorul de cuvânt Bogdan Baltazar, ocupând umil ultimele locuri din sală ca să nu deranjeze pe nimeni. Iar când era vorba ca gazetarii să pună întrebări, avea mereu ochii-n pământ, căci nici nu înţelegea prea bine care era tema discuţiei".

Cu Bogdan Baltazar am fost prieten, ani buni am participat împreună la nenumărate dezbateri televizate importante, având deseori opinii divergente, dar la conferinţele lui de presă am reuşit să ajung... o singură dată.
Se mai întreabă domnul Coste dacă „am fost luat de cineva la întrebări despre venituri şi averi"...

Nu fiţi neliniştit, domnule Coste, pentru că nu aveţi niciun motiv să mă invidiaţi. Averea mea e modestă. Muncesc de peste 50 de ani şi în nicio împrejurare, fără vreo excepţie, am adus acasă doar bani proveniţi din munca mea, pentru care am plătit impozite.
În final, vă rog totuşi, domnule Coste, să meditaţi la o temă cu adevărat importantă: răspunderea jurnalistului faţă de cititorii cărora le oferă informaţii.

Adrian Vasilescu