Și dacă Iohannis aruncă în aer Codul Fiscal?
Postat la: 16.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Tot ce se poate. La Banca Națională a României, într-un speech de ieri, președintele Klaus Iohannis a lăsat să se înțeleagă că acest lucru este posibil. Că analizează Codul Fiscal și se va pronunţa. Dar și-a exprimat rezerve în legătură cu soluții guvernamentale care nu sunt sustenabile. Care pot arunca în aer bugetele viitorilor ani. Și ne pot deconecta în raport cu angajamentele noastre față de statele Uniunii Europene.
Codul Fiscal, deci, este sub semnul întrebării. Ce se întâmplă dacă Iohannis spune nu? Din punct de vedere tehnic, Codul Fiscal, orice cod fiscal, trebuie publicat în Monitorul Oficial cu suficient timp înainte de a-și produce efectele, pentru că altfel legislația nu este predictibilă. Iar oamenii de afaceri nu-și pot face niciun fel de planuri. Dacă Iohannis spune nu și întoarce Codul Fiscal în Parlament, iar Parlamentul nu se va întruni decât după vacanță, va fi prea târziu pentru Codul Fiscal. Ceea ce înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, decât faptul că, în 2016, vom funcționa după Codul Fiscal prezent. Este bine sau este rău?
La această întrebare trebuie să răspundă specialiștii. Sub aspect politic, însă, mă pot pronunța și eu. Cred că refuzul președintelui de a promulga Codul Fiscal constituie un vot de blam dat, de către cea mai înaltă instituție a statului român, politicii guvernului Ponta. Pe de altă parte, Codul Fiscal a fost votat și de PNL. Asta înseamnă că președintele Klaus Iohannis, dacă nu promulgă legea, îi va da una peste scăfârlie și Marelui Partid Național Liberal. O asemenea decizie va pune pe jar PNL.
În două posibile sensuri. Într-o primă ipostază, PNL se va vedea confruntat cu o decizie strategică a președintelui Klaus Iohannis de a juca politic, atunci când dorește, singur, fără niciun parteneriat cu partidul care l-a propulsat în funcția de șef al statului. Mergând cu traducerea gestului și mai departe, am putea spune că președintele Klaus Iohannis a decis să-și sublinieze statutul de persoană, nu neapărat anti-sistem, dar, totuși, din afara sistemului și, în orice caz, din afara sistemului politic. Consecința este că va lasa PNL în offside și în alte situații. Iar PNL, aşteptându-se la acest lucru, va trebui să decidă.
Ce va fi acest partid în viitor? Un partid la remorca președintelui sau, la rândul său, PNL va juca, în multe situații, independent de poziția alesului de la Cotroceni? Grea opțiune pentru o formațiune politică care încă nu se știe prea bine ce este. O alianță între două partide sau un nou partid cu adevărat fuzionat, în care oamenii sunt promovați în funcție doar de calitățile fiecăruia și nu de provenință lor?
Pe de altă parte, dacă domnul Iohannis înțelege să se distanţeze în acest fel de PNL, acţionând energic și împotriva unei decizii extrem de importante a Guvernului Ponta, putem trage concluzia că resetarea Executivului României, cel puțin în viziunea Cotroceniului, este fundamental diferită și de ceea ce doresc liberali, și de ceea ce doresc social democrații. Cred că va fi, dacă aceste semnale se confirmă, o vară fierbinte. Tumultoasă. Și nici de cum o vacanță politică așa cum cred mulți. Și așa cum și-au planificat-o actorii politici.
SR Stanescu
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
-
Junta care conduce România din umbră (I)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Avem antrenament la dezastre!
Cine nu ar vrea sa ne fie finalmente bine impreuna? E vara inca și ma bucur ca un copil de toate culorile ei ca și cand ...
-
Dedesubturile relației Putin-Trump: „E mai mult decât o curtoazie"
Lucrurile sunt clare: cei doi președinți au ajuns la un consens, iar Ucraina și UE trebuie sa stabileasca daca agreeaza ...
-
Putin - Trump - knock-out din prima repriza!
Putin a stiut punctul cel mai slab al delegatiei americane: istoria conflictului. Nu este de mirare care a fost strateg ...
-
Întâlnirea Trump - Putin: S-au pus cartile pe masă!
Peste 100 de ani istoricii vor vedea o stenograma, o inregistrare, un memorandum ceva cu cele 3 ore de discuții. Pana at ...
-
Alaska marilor speranțe înghețate
Aproape 3 ore in loc de 7 așa cum s-a estimat, doua declarații evazive, esopice, sibilinice sau estompate la sfarșitul i ...
-
O invitație la șpagă și evaziune fiscală
Ministerul Finanțelor vehiculeaza un proiect de lege de amnistie fiscala mascata a corporațiilor care practica optimizar ...
-
"Dar noi am furat mai puțin!"
Cand a devenit, oare, Ilie Bolojan virtuosul slujitor public interesat sa opreasca risipirea și jefuirea banului public? ...
-
Cum vede Departamentul de Stat problema anulării alegerilor din România
Raportul pe anul 2024 al Departamentului de Stat al SUA cu privire la drepturile omului in Romania consemneaza in debutu ...
-
Ce vrea Rusia?
a) În UcrainaDemantelarea Ucrainei in actuala forma, transformarea ei intr-un stat marioneta, stat clientelar, sta ...
-
Pe ea n-ar fi violat-o nimeni!
Voi ați observat ca nicușoriștii au o nevoie patologica de a vorbi despre idolul lor? Antinicușoriștii fac caterinca, se ...
-
Taxele pe salarii să scadă cu 30%. Guvernul să ia bani de la șpăguitori!
Masurile de austeritate adoptate de guvernul Bolojan prin Pachetul 1 de masuri și cele care urmeaza in Pachetul 2, vor b ...
-
Avatarurile inteligenței artificiale
Parte din boții lui Musk produși de xAI sunt facuți dupa chipul și asemanarea creatorului lor, de unde și vorba, cum e t ...
-
Statul contra națiunii. Dedesubtul tentativei de expropriere a asiguraților de la Pilonul 2 de pensii
Daca tot nu va era clar pana acum, atunci lovitura de miliarde lei aplicata de guvern și ASF asiguraților la pensii priv ...
-
Vătaful colonial Bolojan expropriază băștinașii. Jaful de 23 miliarde euro din banii românilor
Scriu la cald despre scelerata manevra a Guvernului Bolojan care vrea sa exproprieze banii deținuți de romani in fonduri ...
-
România care și-a boicotat propriul protocol
Pe 5 august 2025, Ion Iliescu, primul președinte ales dupa Revoluția din 1989 a plecat dintre noi. Funeraliile de stat, ...
-
O SINISTRĂ DEZNĂDEJDE
Îmi cer scuze, de la bun inceput, ca am sa va ocup timpul cu un text desprte mine. Parțial mai mult despre mine de ...
-
Pilonul II: Străinii au liber la banii românilor
Pe vremea cand Liviu Dragnea a vrut sa modifice la fel regulile privind pensiile private, romanii au ieșit in strada. 17 ...
-
Afaceriștii din jurul lui Bolojan. All inclusive capii mafiilor imobiliară și funciară din Oradea (II)
În ultimii 15-16 ani, perioada care coincide cu era Bolojan de la Primaria Municipiului Oradea și de la Con ...
-
Minciuna că Iliescu, și nu rușii, a reușit salvarea RO de la dezintegrare în 1990, este, culmea, promovată azi de către vechi securiști, unii foști agenți de influență KGB!
Informația ca Ion Iliescu a fost impus ca lider al Romaniei de catre ruși, in 1989 a inceput, in sfarșit, sa circule lib ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu