Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Interimarul Dragnea s-a pus pe trăsnăi

Postat la: 31.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Nici nu s-a văzut bine interimar al PSD, că Liviu Dragnea - singurul preşedinte de partid, puşcăriabil de drept comun din istoria României - a pus la cale o trăsnaie mare cât casa. Acesta l-a convocat la partid pe ministrul Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, ca să prezinte proiectul de rectificare bugetară, astfel încât liderii formaţiunii politice să-şi dea în prealabil acordul.

Pe baza acestui nefericit scenariu, în care miniştrii trebuie să primească viza liderilor PSD şi implicit a baronilor locali pe care îi reprezintă, înainte de-a lua vreo decizie, ce nevoie ar mai avea ţara noastră de un guvern? În realitate, chemând miniştrii la ordin, Dragnea se achită faţă de cei care l-au susţinut în detronarea Rovanei Plumb din vârful PSD, făcându-i astfel şi mai puternici. De asemenea, îi dă un bobârnac lui Victor Ponta, care se află în concediu la Miami, răzbunându-se pe acesta fiindcă nu l-a susţinut în alegerea ca interimar al partidului până la alegeri.

Nu-i vorbă, ar fi încercat el chiar demiterea actualului premier, dacă n-ar fi existat riscul ca Iohannis să refuze desemnarea unui alt prim-ministru din sânul PSD, astfel încât să se piardă guvernarea pe uşa din spate. Deocamdată, Dragnea trage sforile ca să şi-l subordoneze Ponta, până în momentul în care va cădea la pace cu preşedintele ţării, în desemnarea altui premier, dar tot din cadrul PSD. Şi are pârghiile necesare, după cum s-a văzut la alegerile pentru interimatul cu pricina, când susţinerea lui Dragnea de către majoritatea liderilor a fost evidentă. Între timp au loc tatonări, că oricum afară este prea cald şi până la toamnă mai e.

Interimarul de serviciu a lansat teza că şeful executivului n-ar mai trebui să fie una şi aceeaşi persoană cu şeful partidului de guvernământ. De unde rezidă ideea că primul ar trebui să se subordoneze celui din urmă. Adică, ori de câte ori Viorel va vrea să ia vreo decizie la nivelul guvernului, va trebui să obţină mai întâi aprobarea partidului. Că de-aia e democraţie, ca şeful PSD şi acoliţii lui să conducă executivul din umbră, în funcţie de interesele politice, nu de cele ale electoratului. În al doilea rând, arătându-se nemulţumit de gâlceava dintre Iohannis şi Ponta, Dragnea susţine că relaţia preşedinte - premier ar trebui să fie una amiabilă şi productivă, iar partidul să iasă din starea de pasivitate pe care o încearcă în ultima vreme, în opinia acestuia.

Ceea ce ne face să ne întrebăm dacă nu cumva interimarul vizează racolarea actualului chiriaş de la Cotroceni în barca social-democraţilor, că salariul i l-au mărit până la urmă, cu toate că Ponta îl pusese să mai aştepte, ca toată lumea, până la 1 ianuarie 2016. Ca să nu mai amintim de majorarea bugetului pentru plimbările preşedinţiale. Sau măcar să se parafeze un moratoriu cu Preşedinţia, până la alegerile legislative de la anul, că doar n-o fi foc.

Ce va ieşi din această intrigă politică de ultimă oră rămâne de văzut, însă lucrurile nu sunt deloc în regulă, câtă vreme Dragnea vrea să fie păpuşarul miniştrilor, împreună cu oamenii lui din partid şi baronii locali. Unde mai pui că şi gura miniştrilor a fost închisă, tot cu salariile mărite de trei ori şi peste rând, cu care au fost bonificaţi la ceas de seară, de către guvern, desigur, dar tot la indicaţia lui Liviu Dragnea & Co.

Dan Coste

albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE