Războiul anti-balistic și minciuna cu picioare scurte

Postat la: 22.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Războiul anti-balistic și minciuna cu picioare scurte

Tensiunile între Statele Unite, respectiv NATO, și Federația Rusă cresc și ne apropie amenințător de un moment extrem de critic. În ciuda propagandei, este cât se poate de vizibil că amenințările reciproce sunt din ce în ce mai violente. În vorbe și în fapte.

Cheia acestui Război Rece, care riscă să se transforme într-un război termo-nuclear, este confruntarea de natură balistică dintre Moscova și NATO. Iar la mijloc, din nefericire, se plasează o uriașă minciună politică. Iar bomboana pe colivă este pusă de periculoasele centrale nucleare din Ucraina.
În ce constă războiul balistic? Atât Federația Rusă, cât și NATO se tem de posibilitatea adversarului de a supune inamicul unui asalt cu rachete nucleare.

În consecință, în jocul strategic, fiecare parte încearcă să anihileze posibilitatea adversarului de a executa o primă salvă distrugătoare de lovituri. De aici începe istoria faimosului scut antirachetă. Care, evident, nu începe și nu se termină cu instalațiile NATO din Polonia, din România sau din Turcia, care urmează să devină, în curând, funcționale. Este mult mai ample şi pe măsură ce NATO încearcă să-și asigure acest scut, în contrapartidă, Rusia se simte din ce în ce mai încercuită. Și mai încolțită.

Asistăm, așadar, nu numai la o înfruntare de ordin propagandistic, executată prin declarații din ce în ce mai belicoase, ci și la relansarea cursei înarmărilor, la un nivel fără precedent în istoria recentă. Și la costuri atât de ridicate, încât ele pot deveni de nesuportat, mai ales pentru Federația Rusă, care se confruntă cu realitatea unei economii neperformante, la care se adaugă consecințele sancțiunilor la care a fost supusă după anexarea Crimeei.

În întreaga lume, cum arătăm, sunt instalate, de NATO, elemente ale scutului antirachetă, în poziții fixe, cum se întâmplă, de exemplu, la Deveselu, dar şi pe platforme mobile, reprezentate, mai ales, de navele militare echipate special în acest sens și care fac parte din așa-zisul sistem Aegis. Și, din această perspectivă, atât Federația Rusă, cât și Statele Unite se grăbesc să modernizeze, la costuri exorbitante, câte cincizeci de nave care ar putea fi utilizate pe post de scut.

Atenție, însă, pe măsura perfecționării tehnologiei, scutul devine, în același timp, și o armă. Pentru că, ce înseamnă el? Posibilitatea de a identifica, de a intercepta și de a distruge ținte mobile. Cu atât mai mult, teoretic cel puțin, ar putea fi atacate ținte fixe. Pe bună dreptate experții militari consideră, ferindu-se însă să o afirme răspicat, că armele defensive pot deveni oricând arme ofensive.

În felul acesta măsoară rușii amenințările la adresa lor. Și asta în timp ce, cealaltă parte, respective oficialii NATO, susțin caracterul exclusiv defensiv al scutului antirachetă. În acest context, intervine și marea minciună, care s-a dovedit a avea picioare scurte. Este o realitate faptul că, în 2009, la Praga, Barack Obama a făcut afirmația conform căreia, scutul antirachetă instalat în Europa, care este perceput de către Moscova că fiind o amenințare majoră, are drept obiectiv apărarea continentului în raport cu un eventual atac iranian.

Acum, profitând de această afirmație, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, se întreabă ritos, de ce, în condițiile în care a fost semnat un acord istoric cu Iranul, mai continuă instalarea, în trei state europene, a scutului antirachetă? Iar un răspuns corect și în acord cu afirmația din 2009, din nefericire, nu poate fi dat. Ceea ce sporește suspiciunile Moscovei.

Situația devine și mai complicată, aș putea spune, explozivă, la propriu și la figurat, dacă luăm în calcul și un alt element. Cele doisprezece reactoare nucleare din Ucraina - cred că nu mă înșel asupra cifrei - sunt făcute pe tehnologie rusească. Service-ul nu poate fi, în aceste condiții, decât rusesc. Combustibilul este livrat de Rusia. Reziduurile sunt transportate în Rusia, pentru a fi reciclate. În plus, reactoarele sunt aproape, în totalitate, ieșite din termenele de garanție. Conform normelor internaționale, ele trebuie, pe rând, închise.

Numai că Ucraina nu-și poate permite așa ceva, cât timp 30% din pachetul ei energetic este furnizat de aceste reactoare. Oricând poate avea loc un accident catastrofal. Și, atenția, oricând el ar putea fi și provocat. De unul dintre nenumărații omuleți ciudați care mișună prin Ucraina. Ar putea o asemenea nenorocire să facă parte din scenariul militar al confruntării dintre Federația Rusă și NATO.

SR Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Războiul anti-balistic și minciuna cu picioare scurte

Postat la: 22.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Tensiunile între Statele Unite, respectiv NATO, și Federația Rusă cresc și ne apropie amenințător de un moment extrem de critic. În ciuda propagandei, este cât se poate de vizibil că amenințările reciproce sunt din ce în ce mai violente. În vorbe și în fapte.

Cheia acestui Război Rece, care riscă să se transforme într-un război termo-nuclear, este confruntarea de natură balistică dintre Moscova și NATO. Iar la mijloc, din nefericire, se plasează o uriașă minciună politică. Iar bomboana pe colivă este pusă de periculoasele centrale nucleare din Ucraina.
În ce constă războiul balistic? Atât Federația Rusă, cât și NATO se tem de posibilitatea adversarului de a supune inamicul unui asalt cu rachete nucleare.

În consecință, în jocul strategic, fiecare parte încearcă să anihileze posibilitatea adversarului de a executa o primă salvă distrugătoare de lovituri. De aici începe istoria faimosului scut antirachetă. Care, evident, nu începe și nu se termină cu instalațiile NATO din Polonia, din România sau din Turcia, care urmează să devină, în curând, funcționale. Este mult mai ample şi pe măsură ce NATO încearcă să-și asigure acest scut, în contrapartidă, Rusia se simte din ce în ce mai încercuită. Și mai încolțită.

Asistăm, așadar, nu numai la o înfruntare de ordin propagandistic, executată prin declarații din ce în ce mai belicoase, ci și la relansarea cursei înarmărilor, la un nivel fără precedent în istoria recentă. Și la costuri atât de ridicate, încât ele pot deveni de nesuportat, mai ales pentru Federația Rusă, care se confruntă cu realitatea unei economii neperformante, la care se adaugă consecințele sancțiunilor la care a fost supusă după anexarea Crimeei.

În întreaga lume, cum arătăm, sunt instalate, de NATO, elemente ale scutului antirachetă, în poziții fixe, cum se întâmplă, de exemplu, la Deveselu, dar şi pe platforme mobile, reprezentate, mai ales, de navele militare echipate special în acest sens și care fac parte din așa-zisul sistem Aegis. Și, din această perspectivă, atât Federația Rusă, cât și Statele Unite se grăbesc să modernizeze, la costuri exorbitante, câte cincizeci de nave care ar putea fi utilizate pe post de scut.

Atenție, însă, pe măsura perfecționării tehnologiei, scutul devine, în același timp, și o armă. Pentru că, ce înseamnă el? Posibilitatea de a identifica, de a intercepta și de a distruge ținte mobile. Cu atât mai mult, teoretic cel puțin, ar putea fi atacate ținte fixe. Pe bună dreptate experții militari consideră, ferindu-se însă să o afirme răspicat, că armele defensive pot deveni oricând arme ofensive.

În felul acesta măsoară rușii amenințările la adresa lor. Și asta în timp ce, cealaltă parte, respective oficialii NATO, susțin caracterul exclusiv defensiv al scutului antirachetă. În acest context, intervine și marea minciună, care s-a dovedit a avea picioare scurte. Este o realitate faptul că, în 2009, la Praga, Barack Obama a făcut afirmația conform căreia, scutul antirachetă instalat în Europa, care este perceput de către Moscova că fiind o amenințare majoră, are drept obiectiv apărarea continentului în raport cu un eventual atac iranian.

Acum, profitând de această afirmație, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, se întreabă ritos, de ce, în condițiile în care a fost semnat un acord istoric cu Iranul, mai continuă instalarea, în trei state europene, a scutului antirachetă? Iar un răspuns corect și în acord cu afirmația din 2009, din nefericire, nu poate fi dat. Ceea ce sporește suspiciunile Moscovei.

Situația devine și mai complicată, aș putea spune, explozivă, la propriu și la figurat, dacă luăm în calcul și un alt element. Cele doisprezece reactoare nucleare din Ucraina - cred că nu mă înșel asupra cifrei - sunt făcute pe tehnologie rusească. Service-ul nu poate fi, în aceste condiții, decât rusesc. Combustibilul este livrat de Rusia. Reziduurile sunt transportate în Rusia, pentru a fi reciclate. În plus, reactoarele sunt aproape, în totalitate, ieșite din termenele de garanție. Conform normelor internaționale, ele trebuie, pe rând, închise.

Numai că Ucraina nu-și poate permite așa ceva, cât timp 30% din pachetul ei energetic este furnizat de aceste reactoare. Oricând poate avea loc un accident catastrofal. Și, atenția, oricând el ar putea fi și provocat. De unul dintre nenumărații omuleți ciudați care mișună prin Ucraina. Ar putea o asemenea nenorocire să facă parte din scenariul militar al confruntării dintre Federația Rusă și NATO.

SR Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE