Bebe Sexologul salută proiectul de introducere a educației sexuale în școlile din România
Postat la: 03.06.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
Bebe Sexologul a comentat proiectul de introducere a unor cursuri de educație sexuală în școli și susține că, în sfârşit, după 15 ani, o parte dintre parlamentari au înțeles importanța acestui tip de educație în formarea tinerilor din țara noastră.
Conferențiarul universitar Vasile Mihăescu, cunoscut opiniei publice drept "Bebe Sexologul" a declarat, în cadrul Primei Conferinţe Naţionale de Psihoterapie Experienţială şi Hipnoterapie, că până și Parlamentul României a conștientizat că, în formarea tinerilor, un rol esențial joacă educația sexuală.
Declarația acestuia vine în contextul în care țara noastră ocupă prima poziție în U.E. la numărul de fete sub 15 ani care devin mame și locul secund privind sarcinile în rândul adolescentelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani. Mai mult decât atât, Institutul Național de Statistică ne-a avertizat că peste 35.000 de cupluri au divorțat în 2013, cu 13% mai mulți față de anul 2012, ceea ce ar trebui să ne pună un real semn de întrebare. De asemenea, Eurostat ne spune că rata fertilității în România este de 1,41 copii per femeie, sub media U.E., de 1,55, ceea ce ne îndreptățește să credem, potrivit specialistului, că nu există numai cauze medicale în acest fenomen, ci de cele mai multe ori, la proliferarea lui, concură și cauzele psihosociale.
În expozeul său, conferențiarul pune accent pe prevenție, iar aceasta se poate materializa numai prin introducerea unui "curs serios de educație sexuală" în școli și universități. "Conferința pe care am susținut-o a avut ca temă, întâmplător, una dintre preocupările de ultimă oră ale Parlamentului României: educația sexuală. În sfârșit, după 15 ani de vorbit la radio, TV, apariții editoriale, despre sex, educație sexuală în școli și universități, când nu am fost perceput ca fiind normal, iată, Parlamentul, în sfârșit, îmi confirmă viziunea imundă", declară sexologul Bebe Mihăescu, făcând referire la proiectul de lege.
Conferențiarul Mihăescu mai spune că "primul pas către schimbarea mentalității s-a făcut, chiar dacă proiectul de lege nu a trecut și de Senat" și este convins că această nevoie a Educației românești se va materializa cât de curând. "Am satisfacția uriașă că aleșii din Parlament - nu toți, dar mulți dintre ei - trăiesc realitatea despre care vorbesc de atâta timp. În acest sens, Conferința Națională de Psihoterapie Experențială și Hipnoterapie a mai arătat ceva: specialiștii pe care Ministerul îi caută, există deja: mii de psihologi și psihoterapeuți pe care România îi are foarte bine pregătiți să facă față acestei provocări. Ei și-au prezentat opiniile în luările de cuvânt", afirmă Bebe Sexologul în cadrul conferinței despre relațiile de cuplu și sexualitate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
"Milionarul din Dubai" a pus autoritățile olandeze în alertă. Românul a vândut bijuterii din aur fals și a dispărutcu banii
Un barbat de 38 de ani din Romania, care se dadea drept „milionar din Dubai", a fost condamnat in lipsa in Țarile ...
-
Bill Gates și-a cerut scuze după dezvăluirile din dosarele Epstein: „Am avut relații extraconjugale cu rusoaice"
Cofondatorul Microsoft, Bill Gates, a ieșit in fața propriilor angajați pentru a-și asuma public o decizie care, spune e ...
-
Ședință ultra-secretă, la cel mai înalt nivel la Casa Albă: S-au luat deciziile privitoare la Iran
Tensiunile SUA-Iran au escaladat semnificativ dupa ce secretarul de stat american, Marco Rubio, a susținut un briefing c ...
-
Departamentul de Justiție al SUA, acuzat că a cenzurat dosarul Epstein pentru a-l proteja pe Trump. Ce conțin paginile secretizate
O investigație de amploare realizata de National Public Radio (NPR - Radioul Public din SUA) scoate la iveala un fapt ex ...
-
Meta a permis pedofililor accesul neîngrădit la utilizatorii minori și i-a conectat cu victime: „Este atât de iresponsabil", dezvăluie o fostă angajată
Directorii META au continuat cu un plan de criptare a serviciilor de mesagerie conectate la aplicațiile Facebook și Inst ...
-
Parchetul Panciu spune că Iordache a fost "ucis din culpă" cu toate că rana de glonț este exact în dreptul inimii. Anchetatorii nu suflă o vorbă de proveniența armelor și a muniției
Comunicatul Parchetului Panciu ne spune ca Iordache a fost "ucis din culpa" in Cazul Cucu, cu toate ca rana de glonț est ...
-
O distopie despre Inteligența Artificială devine virală și provoacă căderea Wall Street
O distopie referitoare la șomajul in masa alimentat de inteligența artificiala, relatata intr-un raport Citrini Research ...
-
Avocata suspectată că a orchestrat uciderea tatălui său milionar, dată în judecată de fiica sa. De ce este acuzată Laura Crișan
Avocata Laura Crișan, fiica omului de afaceri aradean Ioan Crișan, ucis in urma cu peste cinci ani in explozia mașinii s ...
-
Un fenomen cu biblic-apocaliptic lovește Europa: Ploaie de culoarea sângelui și cer de culoare purpurie
Autoritațile britanice au lansat un avertisment privitor la un fenomen cu aspect „apocaliptic". Este vorba despre ...
-
Bitcoin se prăbușește sub presiunea globală: cădere abruptă sub 63.000 de dolari, pe fondul tensiunilor geopolitice și al fugii de risc
Piața criptomonedelor a fost zguduita marți de o scadere puternica a Bitcoin, care a pierdut peste 5% intr-o singura zi ...
-
Lovitură tăcută în buzunarul pensionarilor - crește contribuția lunară: Câți bani vor achita în plus românii într-un an
Începand cu 1 iulie 2026, romanii care contribuie voluntar la sistemul public de pensii vor plati mai mult. Majora ...
-
"Profetul apocalipsei" face o predicție terifiantă despre Donald Trump: Un război uriaș va izbucni și el va rămâne la Casa Albă
Un clarvazator poreclit noul Nostradamus spune ca omenirea se va confrunta cu mai multe dezastre, inclusiv o lovitura de ...
-
Când timpul devine cel mai important factor
Traim intr-o epoca in care fiecare minut conteaza, iar deciziile rapide pot face diferența dintre o zi reușita și una ra ...
-
-
Astofizicienii spun că „Marea cometă" a anului (C2026A1) are mari șanse să explodeze în Soare pe 12 aprilie după ce va fi cel mai aproape de Pământ în 5 aprilie 2026
Cometa C/2026 A1, recent descoperita, se va apropia cel mai mult de Soare și de Pamant la sfarșitul lunii aprilie și ar ...
-
OZN-urile lui Donald Trump și Marea Desecretizare: Se deschide sau nu Cutia Pandorei?!
Zilele trecute, președintele Trump a detonat o noua bomba mediatica pe Truth Social. O mișcare care a eclipsat instantan ...
-
Vaccinul rusesc anti cancer Enteromix cu o rata de vindecare de aproape 100% va fi preluat de China. O lovitura de miliarde de dolari anual pentru Big Pharma
China va prelua vaccinul rusesc anticancer Enteromix. Ministerul Sanatații din China a anunțat ca e in faza de pregatire ...
-
Vrancea, vestul sălbatic al României: Cucu l-a împușcat mortal pe Iordache cu o armă artizanală cu glonț NATO
În aceasta seara in jurul orelor 19,00 liniștea localitații montane vrancene Campuri a fost zguduita de o crima co ...
-
Șeful mercenarior cu sânge rece: Horațiu Potra a leșinat în sala de judecată de la Curtea de Apel București în așteptarea deciziei
Luni, 23 februarie, atmosfera de la Curtea de Apel București a fost marcata de un incident neașteptat. Horațiu Potra, me ...
-
Metoda Duvac - Membru al Colegiului Psihologilor: "Ești sigură că știi să faci sex ca lumea? Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta"
Un cunoscut psiholog, membru in Comisia de Deontologie și Disciplina a Colegiului Psihologilor din Romania, este acuzat ...
-
Cine vrea în Antartica? Se caută muncitori care vor câștiga peste 35.000 de euro pe an. Condiția e să faci față frigului și izolării
Salarii de la peste 35.000 de euro pe an, cu transport, cazare, mese și echipament incluse - aceasta este oferta cu care ...
-
Cum a fost evitată o tragedie la Otopeni. Explicațiile unui pilot după cazul HiSky: „La fotbal și la aviație se pricepe toată lumea"
Duminica seara, un incident aviatic de amploare a ținut Romania cu sufletul la gura. O aeronava cu 186 de persoane la bo ...
-
Începe dictatura banilor digitali - UE introduce restricții la plățile în numerar: Cum vor funcționa cumpărăturile în 2027
Uniunea Europeana pregatește o schimbare importanta privind utilizarea numerarului, prin introducerea unei limite comune ...
-
Medicamentul invizibil al sănătății: obiceiul care reduce stresul și ne îmbunătățește sănătatea generală
De-a lungul timpului, de la obiceiurile antice pana la studiile moderne din spitale, muzica și-a demonstrat constant efe ...
-
Aștepți zilele calde? Iată 4 cocktail-uri care te apropie de primăvară
Odata cu primele zile calde din an, tot mai mulți oameni cauta bauturi ușoare, aromate și racoritoare, cocktailuri care ...
-
Un cocktail de pesticide cu risc cancerigen a fost găsit la 85% dintre merele testate din Europa
O investigație ampla, coordonata de PAN Europe, arata ca majoritatea merelor cultivate prin metode convenționale și test ...
-
Stare de urgență la New York: Orașul primarului care l-a facut fascist pe Trump e paralizat de o furtună de zăpadă fără precedent în ultimii 10 ani. La fel și la Boston!
În asteptarea unei violente furtuni de zapada, fara precedent in ultimul deceniu, metropola New York este paraliza ...
-
Un final de coșmar pentru lună februarie: Ninsorile revin în forță, dar vom avea parte și de ploi abundente și inundații
Meteorologii anunta ca precipitatiile se vor extinde dinspre nord-vest si vor cuprinde, pana miercuri seara, cea mai mar ...
-
Garcea, lovește din nou
Nici nu s-au stins bine reverberațiile actului de „bravura" al polițistului care a reținut permisul in vederea sus ...
-
Un bărbat înarmat a fost împușcat mortal la Mar-a-Lago de Secret Service. Ce ar fi avut asupra lui când a intrat în reședința lui Donald Trump
Noapte de foc la reședința lui Donald Trump. Un barbat inarmat a fost impușcat mortal la Mar-a-Lago. Ric Bradshaw, șerif ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu