• Tweet

Oamenii de știință nu au ajuns încă la un consens în privința locului în care se află conștiința umană. Deși cele mai multe teorii indică spre cortexul cerebral, o nouă cercetare readuce în prim-plan o structură mai veche a creierului, trunchiul cerebral.

Potrivit autorilor studiului, aici s-ar afla originea experienței conștiente, inclusiv a senzației de durere, element care ar putea explica diferența fundamentală dintre oameni și mașinile autonome.

Înțelegerea conștiinței rămâne una dintre cele mai dificile provocări ale neuroștiinței. De-a lungul timpului, cercetătorii au formulat zeci, poate chiar sute de teorii pentru a explica felul în care apare experiența subiectivă, ceea ce simțim și modul în care percepem propria existență.

Cele mai multe dintre aceste teorii plasează cortexul cerebral în centrul procesului. Este stratul exterior al creierului, implicat în numeroase funcții complexe și care conține o cantitate impresionantă de neuroni. Totuși, există cercetători care contestă această perspectivă și susțin că adevăratul sediu al conștiinței s-ar putea afla într-o regiune mult mai veche a creierului.

„Sunt absolut încrezător că forma fundamentală a conștiinței este sentimentul brut și că acesta se află în trunchiul cerebral superior", a declarat Mark Solms, neurocercetător la Universitatea din Cape Town, într-un podcast. Acesta îi critică pe susținătorii teoriilor corticocentriste, care consideră că sediul conștiinței este cortexul cerebral, potrivit Popular Mechanics.

O nouă lucrare publicată în revista The Neuroscientist analizează această controversă și face distincția între două forme ale conștiinței: conștiința de acces și conștiința fenomenală. Prima se referă la informațiile de care suntem conștienți la un moment dat, în timp ce a doua descrie experiența subiectivă a existenței, senzația că suntem noi înșine, acel „eu din interior".

Cu alte cuvinte, chiar dacă o persoană ar fi izolată complet de stimulii exteriori, fără să vadă, să audă sau să primească informații din mediul înconjurător, ar continua să existe o experiență interioară a sinelui. Tocmai această dimensiune a conștiinței îi determină pe unii cercetători să caute explicații dincolo de cortexul cerebral.

Ipoteza potrivit căreia trunchiul cerebral ar avea un rol fundamental în apariția conștiinței nu este nouă. Ea se sprijină și pe observații medicale care ridică semne de întrebare asupra teoriilor ce atribuie cortexului controlul întregului proces.

De exemplu, unii copii se nasc cu hidranencefalie, o afecțiune rară în care părți importante ale cortexului cerebral lipsesc, dar pot manifesta în continuare semne de conștiință. De asemenea, cercetările asupra pacienților cu leziuni extinse ale cortexului au identificat manifestări ale conștiinței, în timp ce deteriorarea trunchiului cerebral poate provoca pierderea acesteia sau chiar instalarea comei.

Aceste observații sunt analizate de Marshall Devor, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, și Mark Baron, de la Facultatea de Medicină Harvard, autorii noii lucrări. Cei doi susțin că teoriile care plasează conștiința exclusiv în cortex au dificultăți în a explica de ce unii pacienți își păstrează anumite forme de experiență conștientă în ciuda unor leziuni cerebrale severe.

Unul dintre argumentele centrale ale cercetătorilor este legat de durere. Potrivit acestora, capacitatea de a simți durerea ar putea avea originea în trunchiul cerebral, fără să depindă în mod direct de procesarea realizată de cortex. Stimularea anumitor zone corticale asociate durerii nu determină întotdeauna apariția senzației propriu-zise.

În schimb, trunchiul cerebral pare să joace un rol esențial în menținerea stării de conștiență și în experiența subiectivă a durerii. Mai mult, această structură este una dintre cele mai vechi componente ale creierului din punct de vedere evolutiv și se regăsește la numeroase specii de animale, care au, la rândul lor, capacitatea de a simți durerea.

Cercetările anterioare realizate de Devor au arătat că injectarea unor cantități mici de anestezic în anumite regiuni ale trunchiului cerebral a provocat pierderea conștienței la șobolani. Rezultatele susțin ideea că această structură are un rol mult mai important în apariția și menținerea conștiinței decât se credea.

Una dintre cele mai interesante concluzii ale studiului privește diferența dintre creierul biologic și sistemele artificiale. Devor și Baron consideră că trunchiul cerebral furnizează un element esențial, o componentă biologică primitivă care conferă o dimensiune subiectivă procesării informațiilor realizate în cortex.

În absența acestei componente, activitatea cerebrală complexă ar semăna cu operațiunile executate de mașinile și roboții autonomi de astăzi. Acestea pot procesa informații, pot analiza situații și pot lua decizii, dar nu există dovezi că ar avea o experiență interioară comparabilă cu cea umană.

Cercetătorii explică și de ce această capacitate ar fi fost păstrată de-a lungul evoluției. Senzația de durere a oferit un avantaj adaptativ important, ajutând organismele să evite pericolele și să supraviețuiască. Pe măsură ce creierul mamiferelor a devenit mai complex, trunchiul cerebral a început să funcționeze în strânsă legătură cu cortexul, contribuind la apariția unei game mai largi de experiențe conștiente.

Autorii subliniază că leziunile limitate la cortex pot provoca orbire sau pierderea unor capacități de percepție senzorială, dar nu duc, în mod obișnuit, la pierderea completă a conștiinței. În schimb, leziunile localizate în anumite regiuni ale trunchiului cerebral pot avea consecințe mult mai grave.

Concluzia lor readuce în discuție una dintre cele mai mari enigme ale neuroștiinței: nu este suficient ca un creier să proceseze informații pentru ca o ființă să aibă o experiență proprie a lumii. Iar locul în care apare această experiență ar putea fi mult mai vechi și mai profund decât au presupus teoriile dominante.