Acces Direct, amendă-record de la CNA pentru telenovela „Vulpiţa": „Am văzut un spectacol al degradării umane"
Postat la: 19.02.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat „Acces Direct", difuzată de Antena 1, cu o sumă record, pentru telenovela „Vulpiţa". CNA a amendat Antena 1 cu 100.000 de lei pentru telenovela „Vulpiţa" de la „Acces Direct", care a fost reclamată de telespectatori.
Radu Herjeu, membru CNA, a anunţat pe pagina sa de Facebook că sancţiunea a fost votată în unanimitate (9 voturi), iar amenda este cea maximă care se putea da pentru articolele încălcate, respectiv protecţia minorilor şi respectarea demnităţii umane.
„Pentru încălcarea legii în mod grav şi repetat (multiple articole privind protecţia minorilor şi respectarea demnităţii umane), în emisiunile Acces Direct din perioada 13.01-6.02, şi ţinând cont de antecedentele numeroase, am propus sancţionarea postului Antena 1 cu 100.000 de lei (maximul pentru articolele din cod invocate). Amenda a trecut cu 9 voturi (unanimitate)", a scris Herjeu.
„Ce am văzut aici este un spectacol al degradării umane", a declarat Dorina Rusu, potrivit Pagina de Media, după ce membrii CNA au urmărit astăzi ore bune cu fragmente din emisiunea „Acces Direct".
Cine este „Vulpiţa" şi cum a început totul
Cazul „Vulpiţa" a ajuns pe masa CNA după un val de plângeri venite din partea telespectatorilor.
„Telenovela" a început în urmă cu o lună, când Veronica Stegaru, din Vaslui, acuza faptul că a fost răpită şi violată, pentru ca ulterior să se descopere că lucrurile nu au stat chiar aşa. De atunci, soţii Stegaru din Vaslui şi-au expus zilnic viaţa în direct, cu lux de amănunte, inclusiv sexuale, totul în emisiunea „Acces Direct", de la Antena 1. Mai mult, cei doi au ajuns în Parlament şi au fost primiţi în Comisia de Agricultură, aspect ce a trecut drept ştire la Antena 3.
Telespectatorii au reclamat la CNA emisiunea, acuzând postul că promovează analfabetismul, prostia, incultura şi lipsa de profesionalism, dar şi că profită de pe urma acestor oameni, exploatându-i pentru audienţă. Şi reacţiile membrilor CNA au fost extrem de dure. Dorina Rusu a afirmat că programul este „pornografie în toată regula" şi nu are nicio legătură cu interesul public.
Mirela Vaida: „Fără ipocrizie!"
De celalată parte, reprezentanţii Antenei 1 au fost cinici şi au folosit ca principal argument faptul că sunt post comercial, prin urmare urmăresc audienţa, iar posturile concurente fac la fel.
Şi Mirela Vaida, prezentatoarea „Acces Direct" a comentat cazul şi a explicat că emisiunea este lider de audienţă de mai bine de o lună, iar atât timp cât milioane de oameni vor continua să urmărească „telenovela Vulpiţa", ea va merge mai departe.
În plus, spune Mirela Vaida, care îndeamnă oamenii să „renunţe la ipocrizie", emisiunea nu-şi propune să ofere exemple şi să educe copiii, ci are un singur scop asumat: audienţa.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Când ajunge Sfânta Lumină de la Ierusalim în București. Miracolul aprinderii spontane deasupra mormântului lui Iisus
Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă sâmbătă seara în București. Pe data de 4 mai, în jurul orei 19:00, va ajunge la Catedrala Patriarhală. Când minunea va ajunge în țară, va fi preluată de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă".
-
Escrocheria de la Digi RCS RDS reclamată de o clientă. Compania a fost amendată cu sute de mii de euro că a permis furtul de identitate
Agenția Spaniolă de Protecția Datelor a amendat compania DIGI cu 200.000 de euro pentru că a permis duplicarea cartelei SIM a unui client căruia i s-a uzurpat identitatea.
-
Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
Părintele Pimen Vlad a dezvăluit care este adevărul despre Lumina Sfânta, de unde vine si de ce vine doar de Pastele Ortodox, precum si ce incercări au fost de discreditare a acestei minuni, sau, dimpotriva, de confirmare a ei:
-
Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
Mircea Geoană pare că își face campanie cu vedete și influenceri. Vloggerul Selly (Andrei Șelaru) a fost invitat la un important eveniment al NATO, care se ține la Miami.
-
Donald Trump e "deținut de nenorociții de ruși". Mike Pompeo și personalul său i-au ascuns informații când era președinte SUA
Activistul politic și autorul american James O'Keefe a publicat miercuri o înregistrare video, în care susține că un oficial al CIA, Amjad Fseisi, a fost surprins în timp ce recunoștea că agenția și mai mulți oficiali, inclusiv Mike Pompeo, i-au ascuns informații lui Donald Trump când acesta era președinte.
-
Vinerea Mare: ce e permis si ce e interzis sa faci azi
Creștinii țin post negru pentru iertarea păcatelor. Cu o zi înainte, în Joia Mare, se spovedesc. Tinerii din unele zone ale țării au avut grijă toată noaptea ca focurile să nu se stingă.
-
Valentin Amăriuței, singurul avocat vrâncean care a câștigat la CEDO s-a înscris în cursa electorală pentru CL Focșani
Singurul avocat din Vrancea care a câștigat un proces la CEDO Valentin Amăriuței s-a înscris pentru prima oară, pentru un loc de consilier în Consiliul Local Focșan
-
Cum vrea Macron să dinamiteze alegerile din România, aruncându-ne în război cu Rusia
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi în The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova "va străpunge liniile frontului", iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP.
-
Clubul de Presă: La mulți ani! Azi ne aniversăm!
Astăzi, în Vinerea Mare, Clubul de Presă, ultima inițativă de mare amploare și de succes a jurnaliștilor și caselor de presă, care se luptă pentru libertatea de expresie, împlinește un an de când s-a lansat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.De ce serialul "Problema celor trei corpuri" divizează China
- 2.Constantin Dulcan anunță cuvintele pe care nu trebuie să le rostim: "Ne trezim cu tumori!"
- 3.Preotul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev și-l umilește pe Ciolacu!
- 4.Ce conține supa pe care o mănâncă cea mai longevivă familie din lume
- 5.Un expert dezvăluie secretul longevității: Dieta pentru a ajunge la vârsta de 100 de ani
- 6.Carmen Harra face legătura între eclipsa de soare si candidatura lui Donald Trump
- 7.Cele 7 Reguli de Aur ale mâncatului sănătos fără să te îngrași
- 8.Povestea sosiei care a înlocuit-o pe regina Elisabeta a II-a de peste 50 de ori: ce nu i s-a permis sub nicio formă
- 9.Un cuplu englez care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
- 10.Cum se păstrează un secret timp de 2000 de ani
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu