Arheologii au descoperit o fabrică de bere masivă ce datează din urmă cu peste 5.000 de ani
Postat la: 15.02.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Arheologii au descoperit o fabrică de bere masivă cu o vechime de peste 5.000 de ani în orașul antic Abydos din Egipt, a anunțat ministerul turismului și antichităților din această țară, potrivit CNN.
Fabrica de bere era situată în Guvernoratul Sohag și datează cel mai probabil din 3.100 î.e.n. din timpul regelui Narmer, a anunțat sâmbătă ministerul egiptean într-un comunicat, precizând de asemenea că aceasta este cea mai veche fabrică de bere descoperită vreodată la Abydos. Dr. Matthew Adams de la Universitatea New York, unul dintre liderii expediției care a făcut descoperirea, afirmă că oamenii de știință cred că berea a fost folosită în ritualurile mortuare ale primilor regi egipteni. Fabrica putea să producă până la 22.400 de litri de bere simultan, potrivit acestuia.
Săpăturile anterioare din zonă au descoperit dovezi că berea a fost folosită în cadrul unor rituri legate de sacrificii. Fabrica de bere era împărțită în 8 secțiuni de producție, fiecare din acestea conținând 40 de recipiente din lut folosite pentru a încălzi amestecul de grăunți și apă, potrivit dr. Mostafa Waziry, secretarul general al Consiliului Suprem pentru Antichități din Egipt.
Oficialii egipteni speră că noile descoperiri făcute în ultimele luni vor ajuta la relansarea turismului din această țară, acesta fiind puternic afectat de pandemia de COVID-19. Zborurile internaționale au fost suspendate de autoritățile egiptene în luna martie a anului trecut, acestea dispunând de asemenea și închiderea muzeelor și a siturilor arheologice. Cursele aeriene au fost reluate în luna iulie însă numărul de turiști străini care au vizitat Egiptul a scăzut de la 13,1 milioane în 2019 la 3,5 milioane în 2020.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Cum va fi utilizată inteligența artificială la Festivalul de Film de la Cannes. Ce alte tehnologii vor fi folosite în premieră
Securitatea la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va fi una tehnologizată, cu dispozitive experimentale folosite într-un moment în care planul Vigipirate se află la cel mai înalt nivel, în preajma Jocurilor Olimpice de la Paris.
-
După carnea artificială, cafeaua sintetică e pe Agenda 2030. Si asta "va salva planeta" si ne va scoate din ghearele "crizei climatice"
"O băutură care va apărea în curând pe piață are un gust mai bun decât cafeaua. E făcută din alte ingrediente, dar are un efect similar. Și e de așteptat ca multă lume să opteze de acum pentru ea.", ne anunta Wall Street Journal.
-
Austria încearcă să limiteze migraţia pentru reîntregirea familiilor prin teste ADN de rudenie
Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN în cazul rudelor persoanelor care beneficiază de statut de refugiat în Austria pentru a reduce afluxul de imigranţi în ţară.
-
Klaus Iohannis e de râsul lumii in UE. Ce loc ocupa presedintele României intr-un clasament al nepopularității
Potrivit unui sondaj realizat de GLOBSEC, Klaus Iohannis este cel mai nepopular președinte dintre cei 9 șefi de state excomuniste membre ale Uniunii Europene.
-
Ucraina, zonă de testare pentru Inteligența Artificială: Cea mai bună zonă de testare pentru AI F-16
Cea mai bună zonă de testare pentru acest AI F-16 este Ucraina. Rusia nu poate spune că soldații NATO intervin în război. Comandantul marinei americane Frank Kendall a zburat cu un F-16 controlat de inteligență artificială
-
Autorizația pentru vaccinul AstraZeneca a fost retrasă de Comisia Europeană, cu aplicare din 7 mai
Comisia Europeană a retras, la cererea gigantului farmaceutic AstraZeneca, autorizația de comercializare în statele membre a vaccinului dezvoltat de compania anglo-suedeză împotriva COVID-19, vaccin cunoscut sub numele „Vaxzevria", folosit inclusiv în România.
-
Informații șocante: Whoopi Goldberg dezvăluie că mama ei a primit electroșocuri și a uitat cine e
Whoopi Goldberg a povestit experiența sa traumatizantă din copilărie. Mama ei a suferit electroșocuri și a uitat cine sunt copiii ei. Actrița, care a scris recent o autobiografie, vorbește despre spitalizarea regretatei sale mame, despre modul în care aceasta i-a afectat copilăria și a modelat-o ca persoană.
-
De ce nu este nevoie să faci duș în fiecare zi. „Poate fi chiar dăunător", spun unii specialiști
Prezentatorul de televiziune britanic Jonathan Ross a ținut prima pagină a ziarelor declarând că uneori se spală mai puțin de o dată pe săptămână, iar în 2023, actrița America Ferrera și-a uimit colegii de distribuție ai lui Barbie într-un interviu când a recunoscut că, ocazional, sare peste duș.
-
Cei 7000 de euro leafă i-au motivat pe euroaleșii români să-și mai dorească un mandat. Politicienii români care stau degeaba în PE
Leafa de peste 7.000 de euro pe lună, dar și alte beneficii nu i-au motivat pe unii politicienii români să fie activi în Parlamentul European, unde munca lor e mai degrabă simbolică, față de cea a colegilor din propriile partide sau familii politice europene.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.De ce serialul "Problema celor trei corpuri" divizează China
- 2.Preotul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev și-l umilește pe Ciolacu!
- 3.Constantin Dulcan anunță cuvintele pe care nu trebuie să le rostim: "Ne trezim cu tumori!"
- 4.Ce conține supa pe care o mănâncă cea mai longevivă familie din lume
- 5.Carmen Harra face legătura între eclipsa de soare si candidatura lui Donald Trump
- 6.Cele 7 Reguli de Aur ale mâncatului sănătos fără să te îngrași
- 7.Povestea sosiei care a înlocuit-o pe regina Elisabeta a II-a de peste 50 de ori: ce nu i s-a permis sub nicio formă
- 8.Un cuplu englez care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
- 9.Cum se păstrează un secret timp de 2000 de ani
- 10.Gara care va semăna cu un absorbant uriaș. Este jenant să spui că arată ca o floare de prun!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu