Lia Bugnar ia apărarea regizorului Felix Alexa în ciuda acuzațiilor de hărțuire sexuală: "Când te bagi într-o relație cu un profesor vina e și a ta!"
Postat la: 31.10.2026 |
Actrița și regizoarea Lia Bugnar reacționează la controversele provocate de angajarea regizorului Felix Alexa la Teatrul Național București, afirmând că se teme mai degrabă de „haitele" formate în spațiul public decât de regizorul vizat în trecut de acuzații de hărțuire și abuz.
Într-o postare amplă, Bugnar pune sub semnul întrebării condamnarea publică a acestuia în lipsa unor demersuri legale și susține că acuzațiile trebuie analizate cu nuanțe, nu judecate prin presiunea opiniei publice.
Declarațiile vin după ce Teatrul Național București l-a angajat pe regizorul Felix Alexa, vizat în trecut de acuzații de hărțuire sexuală și abuz. Managerul instituției, Ada Lupu Hausvater, spune că decizia a fost luată după discuții în conducerea teatrului.
"Chiar mi-am dorit mult să tac pe subiectul Felix Alexa, pentru că astea nu sunt vremuri în care de adevăratelea e cineva interesat de nuanțe. Sunt vremuri în care oamenii, de atâta alienare, de singurătate (mai ales singurătate în grupuri de doi sau mai mulți), de amărăciune, frustrare, nemulțumire, se constituie extrem de ușor în haite și acționează exact pe principiul haitei.
Așa că mi-am zis "stai dracu' în banca ta, nu-ți trebuie asta". Doar că, n-o să credeți, azi noapte n-am putut să dorm de grija lui Felix Alexa. La propriu. Să vă dau un pic de context, cum se spune azi (imbecilă expresie, oglindește vremurile). Un pic de context ar fi că sunt un copil crescut în abuz și care s-a ferit toată viețișoara lui de abuz.
Eu sunt aia care mă bag între un el și o ea care se ceartă în metrou și-i spun lui să nu-i mai vorbească urât. Și am pățit să fiu pusă la locul meu de ea, adică să-mi văd de treaba mea, că se ceartă și ei ca oamenii și nu-i căzu' să mă bag eu în vorbă ca o lingură în ciorbă. Spectacolele mele sunt feministe fără să-și propună asta, pur și simplu sunt.
Mereu le scot pe femei și mai cu moț, și mai cu haz, și mai cu dreptatea de partea lor. Cine a mai dat banii pe vreun bilet la spectacolele mele știe deja asta. DAR. Nu mai pot să tac pe acest subiect tranșat deja, cu sentința dată de tribunalul poporului, cu condamnarea publică rostită, cu execuția în desfășurare", scrie Lia Bugnar, pe pagina sa de Facebook.
Regizoarea spune că a urmărit în urmă cu patru ani materialul jurnalistic care l-a avut ca subiect pe Felix Alexa.
"Erau acolo niște mărturii date sub anonimat și altele neanonime. Felix a spus că a avut relații de durată cu acele femei. Acum, relațiile sunt și ele mai reușite sau nu, că de-aia ai într-o viață de om mai multe încercări până îți iese (dacă îți iese vreodată). De atunci mi s-a părut aiurea să spui într-o anchetă jurnalistică despre relația ta cu un iubit.
Pentru că, da, am fost și eu studentă, am fost și îndrăgostită de profesori din școală (îndrăgostită lulea), dar erau altele mai frumoase și mai talentate ca mine, așa că mi-am pus îndrăgosteala în cui. Ce vreau să spun este că, în momentul în care te bagi într-o relație cu un profesor, vina e un pic și a ta.
Da, da, relație de putere și tot restul, dar tu ești totuși majoră și ai capacitatea să decizi că da sau că nu. Am citit zilele-astea o grămadă de postări în care se tot înfierează "tăcerea breslei". "Le e frică!" "Normal că nu vrei să te pui rău cu un regizor, că nu știi când prinzi un rol la el!" "Dreptate, etică, moralitate, dar până la bani!" etc. Am încheiat citatele din comentariile spectatorilor justițiari.
Și vreau să spun că da, despre frică este vorba. Dar nu frica de Felix Alexa. Frica de voi, spectatorii care vă constituiți în haite și dați sentințe înainte de a fi existat vreun proces, înainte ca acuzatul să fi apucat să deschidă gura măcar. Dat fiind că eu sunt în etate și Iago, cățelul meu, și mai în etate, cred că voi supraviețui optimea această de viață care mi-a rămas chiar dacă veți arunca în mine cu roșii de câte ori vă voi mai chema la un spectacol", afirmă regizoare.
Lia Bugnar avertizează că situația trebuie privită cu toate nuanțele ei și dă exemplu uneia dintre femeile care l-au reclamat pe Felix Alexa.
"Vă dau un singur reper, ca să înțelegeți că totuși lucrurile au nuanțe, după care mă opresc, pentru că această postare e deja foarte lungă și nici nu e o capodoperă a genului. Una dintre femeile care se plâng public de felul în care au fost ele hărțuite și terorizate de Felix nu ține cont de faptul că în teroarea respectivă ea i-a scris o grămadă de mailuri (că așa era pe vremea aia, nu era cu WhatsApp) în care îi spune cât îl iubește, îi scrie poezii, îi cere iertări peste iertări, îl roagă să.
Sigur, teroarea și hărțuirea iau multe forme. Și eu cred acum că iubesc un bărbat și peste câțiva ani s-ar putea să mi se pară că mi s-a părut. Doar că, de la nivelul ăsta de complicățenie a situației, nu cred că e justific să tranșezi lucrurile în tribunale publice. Și mai e o întrebare de pus. După demascarea de acum patru ani, dacă victimele tot s-au apucat să vorbească și Felix a negat tot ce au spus ele, de ce niciuna, dar niciuna nu a mers mai departe cu acuzațiile? Totuși de-asta există legi. Dacă lucrurile rămân la nivel de zis unii despre alții, ele devin extrem de periculoase.
Eu pot acum să iau oricare dintre regizorii cu care am lucrat în viața asta (nu sunt mulți, că am avut talent micuț) și să m-apuc să zic verzi și uscate. Mai am și harul vorbelor cât de cât. Mai găsesc două-trei nemulțumite de viață, le conving că nu mai e cazul să răbdăm nedreptățile și ne punem pe om. Vă garantez că-i facem rău", spune artista.
Lia Bugnar atrage atenția că "au trecut patru ani de la materialul despre Felix. Nu există niciun fel de lucru concret, legal, împotriva lui. Nici măcar o plângere la poliție, ceva, orice. Care ar trebui să fie urmarea? Ca Felix să nu mai lucreze niciodată nimic? Întreb. Care ar fi pedeapsa corectă? Și, dacă ar fi așa, întreb, nu devine toată povestea asta cu acuzatul din gură și atât, o armă îngrozitor de periculoasă? Întreb. Puteți să dați cu roșii, am luat deja în calcul asta. Și, dacă Felix, ajuns la capătul răbdării că, după patru ani, iarăși e sacul de box al internetului iubitor de teatru, se spânzură de lustră (să zicem), vi se pare că s-a făcut dreptate? Vi s-ar părea un pas spre o lume mai bună? Mie nu. Și nu mi-e frică s-o zic... Singurul lucru de care mi-e frică este să ajung să-mi fie frică să zic ce cred".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
După mașinile electrice, China a acaparat și piața sicrielor din Europa. Producătorii occidentali dau faliment din cauza prețurilor mici ale chinezăriilor mortuare
Producatorii europeni de sicrie cer Comisiei Europene sa investigheze importurile din China, acuzand concurența neloiala ...
-
Warren Buffett nu a mai băut apă de aproape 50 de ani. N-o să-ți vină să crezi ce consumă zilnic activul miliardar în vârstă de 96 de ani
Warren Buffett nu a mai baut un pahar cu apa cel puțin din anii 1970. Asta i-a povestit candva lui Bill Ackman miliardar ...
-
Scandal uriaș în televiziune: PRO TV e în spatele ONG-ului care i-a făcut plângere Antenei 1 la CNA pentru ora la care se difuzează Insula Iubirii. Emisiunea, mutată din prime-time
Scandal in televiziune dupa ce Antena 1 a fost obligata de CNA sa mute ora de difuzare a emisiunii Insula Iubirii in urm ...
-
De ce ne strângem mâna când ne salutăm. Originea unui obicei vechi de peste 3.000 de ani care are legătură cu decesul
Strangerea mainii este astazi unul dintre cele mai cunoscute gesturi de salut, folosit atat in contexte oficiale, cat și ...
-
Serghei Mizil rezolvă misterul averii lui Irinel Columbeanu. De ce a rămas, de fapt, falit milionarul
Serghei Mizil pune pierderea averii lui Irinel Columbeanu și pe seama banilor cheltuiți pentru intrarea in politica. Inv ...
-
Un nou medicament pentru slăbit se dovedește de două ori mai eficient decât cea mai mare doză de Ozempic
Un nou medicament experimental pentru obezitate și diabet, dezvoltat de compania Eli Lilly, a obținut rezultate spectacu ...
-
Un butoi de bere din 1978 a ieșit din gheața Alpilor. Ce au spus cei care i-au gustat conținutul
Un butoi de bere care a stat aproape 50 de ani sub gheața a fost descoperit in Alpi, la aproximativ 3.000 de metri altit ...
-
Fenomenul neobișnuit care a devenit viral: Tinerii din China renunță la animale de companie și "adoptă" cărămizi
O tendința neobișnuita caștiga tot mai mult teren in randul tinerilor chinezi, care aleg sa ingrijeasca o caramida in lo ...
-
Astrele se așează exact ca la Căderea Bastiliei. Revoluția de la 1789 a schimbat definitiv un regim si a instaurat o nouă ordine socială
Astrele se reaseaza exact ca la revolutia franceza din 1789, care a consemnat finalul unei epoci si a instaurat o noua o ...
-
Paranormal: Ce se aude după lăsarea serii pe coridoarele Școlii Centrale din București: Cine a fost Anca, eleva a cărei fantomă ar bântui clădirea
O legenda transmisa de-a lungul generațiilor continua sa starneasca interesul celor care cunosc istoria Școlii Centrale ...
-
Durerea de cap care pornește de la sinusuri. Ce poți face acasă pentru a scăpa de disconfort
Durerea de cap care pornește de la sinusuri. Ce poți face acasa pentru a scapa de disconfort. Durerea de cap asociata si ...
-
Amprente vechi de 2.200 de ani dezvăluie cine ar fi construit misterioasa Armată de Teracotă a Chinei
De mai bine de doua milenii, mii de razboinici de teracota par sa pazeasca in tacere mormantul imparatului Qin Shi Huang ...
-
Ce se întâmplă în organism dacă faci o baie fierbinte timp de 30 de minute. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor
O baie fierbinte de 30 de minute ar putea avea beneficii importante pentru circulația sanguina. Potrivit unui studiu rec ...
-
Care este cea mai sănătoasă pâine, potrivit nutriționiștilor. Ce sortiment recomandă
Painea nu trebuie eliminata din alimentație odata cu inaintarea in varsta, insa sortimentul ales poate influența digesti ...
-
Psihologii au descifrat suferința de după despărțirea de persoana iubită și nu este cauzată de dragoste!
Psihologii spun ca nu iubirea cauzeaza acel sentiment de dor nebun de care avem senzația ca nu putem scapa oriunde am me ...
-
Misterul "bășinosului-fantomă” de la Consiliul European: Jurnaliștii au fugit de la un briefing din cauza mirosului insuportabil
Un incident mai puțin obișnuit a perturbat activitatea jurnaliștilor acreditați la Consiliul European, la Bruxelles. Rep ...
-
Carnea, secretul unei vieți până la 100 de ani? Ce au descoperit cercetătorii despre vegetarieni
Un studiu realizat in China, pe mai mult de 5.000 de persoane cu varste de cel puțin 80 de ani, arata ca femeile care co ...
-
Un grup de youtuberi americani a petrecut noaptea în Castelul Corvinilor și a vânat fantome: „Este de-a dreptul ireal"
Castelul Corvinilor din Hunedoara, una dintre cele mai spectaculoase fortarețe medievale din Europa de Est, a devenit pl ...
-
S-a ridicat din sicriu la propria înmormântare. Timp de opt ore familia unei tinere de 15 ani a crezut că aceasta a murit: "Am avut o revelație de la Dumnezeu"
O adolescenta de 15 ani din Guatemala, pe care familia o credea moarta, s-a trezit in timpul propriului priveghi, dupa a ...
-
Cât cere Andra Măruță să cânte la evenimente. Sumele sunt semnificative și diferă în funcție de durata recitalului și de amploarea spectacolului
Andra Maruța este una dintre cele mai apreciate artiste din Romania și o prezența solicitata la nunți și evenimente priv ...
-
Concurs de frumusețe. O rusoaică a devenit Mrs. ONU
Maria Filina este din Moscova și deține un blog culinar. Acum, ea a devenit caștigatoarea ediției din acest an a concurs ...
-
Dan Diaconescu a rămas bouche-bee: "Fac și acum șpagatul în aer". Ce dietă a urmat Diana Șoșoacă pentru a da jos peste 20 de kilograme
Diana Șoșoaca a scapat in ultima perioada de un numar considerabil de kilograme. Șefa S.O.S a dezvaluit in cadrul unei e ...
-
Au îngropat „securea războiului": Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
Actorii Florin Piersic și Dorel Vișan, care au fost in conflict ani la rand, au aparut impreuna intr-o ediție speciala a ...
-
Un funcționar public din Marea Britanie s-a prefăcut bolnav folosind machiaj pentru a jongla cu cinci locuri de muncă simultan
Un funcționar public din Marea Britanie este acuzat ca a caștigat aproape 350.000 de lire sterline (aproximativ 410.000 ...
-
O celebră actriță din "Hellboy" a fost imobilizată și arestată după ce a mușcat o stewardesă
Actrița Selma Blair, in varsta de 54 de ani, a fost arestata la New York in urma unui incident violent la bordul unui av ...
-
Fiul lui Adrian Mutu are două „job-uri" la doar 9 ani. Ce trebuie să facă pentru a primi bani
Adrian Mutu a vorbit despre metodele prin care incearca sa ii ofere fiului sau cel mic primele lecții de responsabilitat ...
-
Miracolul medical care a uimit cercetătorii: Ce s-a descoperit în corpul femeii care a trăit 117 ani
Maria Branyas Morera a trait 117 ani, iar oamenii de știința au descoperit in corpul ei un amestec rar de gene bune și o ...
-
Un bărbat a fost oprit în aeroport pentru că avea o umflătură în zona prohabului: Vameșii au rămas șocați când au început să scoată 11 păsări vii
Un barbat sosit din Cuba a fost prins pe aeroportul internațional din Miami cu zece pasari vii ascunse in lenjeria intim ...
-
Care este cel mai înfricoșător film de groază: a doborât recordul ritmului cardiac. Lista completă a celor 20 de titluri
Halloween-ul se apropie, iar mulți se intreaba ce filme ar putea urmari pentru a intra in atmosfera acestei sarbatori. D ...
-
Şoc, şoc, şoc! Apariție la Casa Albă în fața lui Donald Trump - soția "extraterestră" a miliardarului de la Dell Tech
Cel mai viral subiect al momentului in SUA nu e nici ciuma pneumonica din Rusia, nici revoltele din Franța și speculații ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu