SUA: Un judecător a decis ca un tănăr să fie despăgubit de părinții care i-au aruncat colecția pornografică la gunoi
Postat la: 28.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Un judecător american a decis ca soţii Paul şi Beth Werking să-şi despăgubească fiul în vârstă de 42 de ani, după ce i-au aruncat la gunoi colecţia de materiale pornografice, estimată la circa 29.000 de dolari.
David Werking, rezident în Indiana, şi-a dat în judecată părinţii în 2019, pentru a-i fi aruncat la gunoi colecţia de filme şi de reviste porno pe care le păstra în cutiile aduse în casa părintească din Grand Haven (Michigan) unde a fost nevoit să locuiască temporar. Judecătorul Paul Maloney a decis în favoarea lui David Werking, subliniind că părinţii săi nu aveau nici autorizaţia nici dreptul de a distruge materialul pornografic al fiului lor. În actele depuse la tribunal, David Werking precizează că nimic din materialul pornografic pe care îl deţinea nu era de natură ilegală şi că atunci când le-a cerut părinţilor să îi restituie cutiile, aceştia au răspuns senin că "distruseseră tot".
Într-un schimb de e-mailuri, din 2018 cu tatăl său, acesta admite că cele 12 cutii pline de pornografie şi două casete cu jucării sexuale au fost aruncate la gunoi. Ulterior, într-o convorbire telefonică cu şeriful local, Paul Werking a recunoscut fără probleme că a distrus colecţia de pornografie a fiului său, pentru "propria lui sănătate mentală şi emoţională". În plângerea depusă la tribunal, David Werking notează că doreşte despăgubiri pentru colecţia sa distrusă şi estimată la 28.940 de dolari.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității".
-
Abia acum aflam adevarul despre criza energetica globală: Cererea de gaze naturale va exploda din cauza Inteligentei Artificiale!
Producătorii de gaze naturale anticipează o creştere semnificativă a cererii în următorul deceniu, deoarece dezvoltarea inteligenţei artificiale duce la o creştere a consumului de energie electrică pe care sursele regenerabile ar putea să aibă dificultăţi să o satisfacă singure, relatează CNBC.
-
Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
Mii de automobile electrice sunt parcate in arealul bine pazit al unui aeroport dezafectat din Brandenburg și în alte locuri asemenea. Presei i se refuza intrarea, filmările sunt din elicopter.
-
Descoperire de proporții în adâncurile Pământului: poate schimba toate noțiunile existente despre planeta noastră
Un studiu recent realizat de cercetători de la Northwestern University și University of New Mexico a descoperit dovezi care sugerează că straturile profunde ale Pământului ar putea găzdui rezervoare masive de apă.
-
Anchetă împotriva Facebook și Instagram. Anunțul Comisiei Europene
Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva Facebook şi Instagram, rețelele de socializare ale Meta, suspectate că nu ar fi respectat obligaţiile în materie de combatere a dezinformării înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.
-
Cum a devenit un adolescent unul dintre cei mai căutați infractori din Europa
Julius Kivimäki, unul dintre cei mai căutați infractori din Europa, a fost condamnat la închisoare pentru că a șantajat 33.000 de pacienți care făceau terapie cu publicarea dezvăluirilor din ședințele private.
-
Surpriză uriașă în a şasea etapă a sezonului de Formula 1: Lando Norris câștigă Miami Grand Prix
Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară în Formula 1, el câştigând Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonului. Pentru britanic este primul succes în Formula 1.
-
The Insider despre unitatea GRU 29155: Cum acționa una dintre cele mai infame familii de asasini ruși în vestul Europei cu baza la Vila Elena
Jurnaliștii Christo Grozev, Michael Weiss și Roman Dobrokhotov au deconspirat, pentru publicația The Insider, una dintre cele mai infame familii de „ilegali" ruși care au acționat în ultimii ani ani în vestul Europei.
-
Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.De ce serialul "Problema celor trei corpuri" divizează China
- 2.Constantin Dulcan anunță cuvintele pe care nu trebuie să le rostim: "Ne trezim cu tumori!"
- 3.Preotul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev și-l umilește pe Ciolacu!
- 4.Ce conține supa pe care o mănâncă cea mai longevivă familie din lume
- 5.Carmen Harra face legătura între eclipsa de soare si candidatura lui Donald Trump
- 6.Cele 7 Reguli de Aur ale mâncatului sănătos fără să te îngrași
- 7.Povestea sosiei care a înlocuit-o pe regina Elisabeta a II-a de peste 50 de ori: ce nu i s-a permis sub nicio formă
- 8.Un cuplu englez care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
- 9.Cum se păstrează un secret timp de 2000 de ani
- 10.Gara care va semăna cu un absorbant uriaș. Este jenant să spui că arată ca o floare de prun!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu