Cioloș, prins cu minciuna în documentele Securității

Postat la: 17.05.2019 |

„Liderul PLUS, deși se vrea un politician cu mînă de fier, adoptă uneori poziții de-a dreptul candide, să nu le spunem altfel. Deunăzi, Dacian Cioloș a încercat să ne convingă că, pe vremea cînd era militar în termen la Secu, a primit sarcina de a păzi o intersecție, abia tîrziu aflînd că acolo locuia marea disidentă Doina Cornea. Un biet adolescent prea mic pentru un război atît de mare, precum cel al dictaturii comuniste cu disidenții, s-ar spune. Culmea e că mulți oameni de bună credință îl vor fi crezut, probabil. "Nu a știut, săracul, ce putea face?!". În rîndurile care urmează, vom arăta cum adevărul e nițel diferit. Nițel mai mult", scrie Bogdan Tiberiu Iacob în Inpolitics.

În regimul comunist, Securitatea nu păzea străzi și intersecții, nici măcar Miliția nu făcea asta. Cel mult patrulau pe ele. De păzit, se păzeau obiective bine definite, fie ele și locuințe ale unor dușmani ai regimului. Iar cei trimiși să le păzească nu doar că știau foarte bine ce păzesc, dar erau instruiți pe larg, în prealabil, ce anume au de făcut pe durata misiunii, la ce anume să fie atenți, ce să raporteze, cum să reacționeze în anumite situații șamd. Totul după carte.
Regula era valabilă chiar în cazul unor obiective de minimă importanță, unde șansele de a se produce evenimente nedorite erau practic nule. E inutil să explicăm ce importanță aveau obiective precum locuința Doinei Cornea, care crea valuri anticomunist eîntr-un moment cînd nervii regimului erau întinși la maxim.

Pe lîngă un asemenea obiectiv nu puteau fi amplasați decît militari extrem de eficienți, de zeloși și atent selectați. Ori cu mari pile, pentru că obiectivele speciale aduceau cu sine și anumite avantaje pentru militarii dedicați lor. (norme de hrană, uniforme de calitate, drept sporit la permisii ori învoiri șamd). Iar faptul că militarii de pe lângă obiectivele speciale erau atent selectați nu o spunem noi, ci capii Securității înșiși, după cum veți constata mai jos.
Să luăm faptele în ordine.

În 1987, regimul comunist s-a confruntat cu marea revoltă a brașovenilor, izbucnită pe 14 noiembrie. Evenimentele s-au soldat cu sute de arestări, deținuții fiind torturați sălbatic în beciurile Securității. Finalmente, din 181 de oameni anchetați, 63 au fost judecați într-un mare proces, pe 3 decembrie 1988, 61 fiind condamnați la închisoare cu executare la locul de muncă, "pentru tulburarea liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri".

Revolta de la Brașov a băgat spaima în Ceaușescu și în ciracii lui. De la 31 decembrie 1987 pînă pe 2 iunie 1988, ministrul de Interne Tudor Postelnicu va emite o serie de ordine secrete, cu numerele 2566-2610, vizînd măsuri de preîntîmpinare a unor evenimente similare la nivelul întregii țări. Unul dintre aceste ordine cuprindea măsurile care trebuiau luate de către organele ministerului de Interne "pentru creșterea capacității combative și de intervenție în scopul executării ferme a atribuțiilor date în competență pentru asigurarea legalității și a ordinii de drept".

Măsuri, după cum vedeți mai jos, care trebuiau să blocheze acțiuni anarhice. Ordinele lui Postelnicu, date publicității de Fundația "Gheorghe Ursu", impuseseră, practic, starea de alertă la nivelul MI pe tot parcursul anului 1988 și prezentau amănunțit modul în care trebuia făcută selecția și instrucția specială a celor care urmau să fie detașați în misiuni speciale, de menținere a ordinii ori de pază a unor obiective speciale. Militarii în termen, subofițerii și ofițerii trebuiau să își însușească temeinice cunoștințe despre respectivele misiuni și să dea dovadă de vigilență maximă.

Conform soldatului în termen Dacian Cioloș, aflat în plin stagiu militar la trupele de Securitate, întreg anul 1988, el nu avea habar ce păzește și de ce păzește.
Pentru cei ispitiți să creadă această minciună grosolană, prezentăm fragmente din ordinul secret al ministrului de Interne Tudor Postelnicu. Un altul care a încercat să ne convingă că nu știa nimic, pentru că era "un dobitoc".