Radio France: Cum distruge Bruxelles-ul agricultura Uniunii Europene în beneficiul Ucrainei
Postat la: 19.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
O dezbatere în Parlamentul European privind situația fermierilor europeni a avut loc în 17 ianuarie la Strasbourg pe fundalul manifestațiilor din mai multe state UE. Problema acordului de liber schimb cu Ucraina a fost evocată, ca și ecologia, transmite Radio France Internaționale.
Creștin democrații europeni deopotrivă cu social-democrații cred acum că legile ecologiei europene nu ar trebui să-i împiedice pe fermieri să mai existe. Dacă UE s-a aruncat cu capul în jos în diferite norme de mediu din care unele se impuneau, dar altele nu au făcut decât să îngreuneze situația agriculturii, a făcut-o în numele ecologiei.
Deși se știa și se vedea limpede că fermierii vor fi penalizați de zelul ecologic al fostului cabinet al lui Frans Timmermans (Comisia Europeană), doar acum centru dreapta europeană recunoaște acest lucru. Dovada este că a și blocat o parte din ultimele legi prezentate de Timmermans anul trecut. Demersul este insă pur electoral.
Dezbaterea de la Strasbourg, deși teoretic binevenită, a fost așa cum se aștepta, perfect ineficientă. In an electoral, fermierii nu aud decât angajamente, promisiuni și acuze. Nu se prezintă nicio idee nouă, nu se cer măsuri concrete sau realiste. Se constată doar o stare de fapt pe care europenii o știu deja.
Intre timp, situația economică a fermierilor este tot mai precară, iar importurile din Ucraina adaugă un risc important. Mai interesantă este poate poziția Comisiei Europene. Se disting aici două persoane de care se leagă acum soarta fermierilor: Janusz Wojciechowski și Ursula von der Leyen.
Comisarul agriculturii, polonezul Janusz Wojciechowski (PiS) a făcut tot posibilul în ultimul an să oprească orice ajutor de la Bruxelles pentru fermierii est europeni afectați de criza cerealelor din Ucraina. In preajma alegerilor de anul trecut, mesajul fostului partid de guvernare polonez PiS era simplu: UE nu vă ajută, vă ajutam noi, votați-ne! Wojciechowski s-a chinuit deci să nu audă apelul fermierilor, iar acum că partidul său a pierdut alegerile, se găsește pe muchie de cuțit.
El continuă însă să explice cu cifre și fapte, că situația fermierilor europeni s-a ameliorat simțitor din 2021 de când a intrat în vigoare noua Politică Agricolă Comună reformată. Cifrele sunt bineînțeles prezentate în anume fel încât să se înscrie în retorica sa. Iar Președinta Ursula von der Leyen i-a promis lui Volodimir Zelensky tot ajutorul, inclusiv privind regimul de liber schimb, vizând mai ales produsele agricole.
De aceea, în 24 ianuarie Comisia Europeană va decide extinderea acestui regim cu Kiev până în iunie 2025. Statele membre nu sunt la cârma deciziei, ele vor fi doar consultate. Polonia a cerut să fie programată o dezbatere privind acest subiect spinos în cadrul Consiliului Agricultură din 22 ianuarie, la Bruxelles.
România cere prelungirea licențelor de export ale Ucrainei pentru a limita intrarea pe piața sa a patru cereale: grâu, porumb, rapiță și floarea soarelui. Alte state, nu doar cele estice, cer limitarea importurilor de miere, de pui, de zahar, etc. Discuția va fi dificilă, întrucât Comisia este deja hotărâtă să ia decizia.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Un restaurant din Capitală le cere clienților să-și țină copiii „tot timpul așezați la masă": „Mă mir că nu au instalat la intrare și niște lese"
Un restaurant din Capitală a stârnit controverse pe Facebook, după ce a atras atenția clienților care vin însoțiți de copii că în timpul vizitei micuții sunt obligați „să rămână tot timpul așezați" la masă.
-
Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică" pentru a le face poftă de dulciuri
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardian.
-
Telegraph: AstraZeneca admite într-un proces că vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze în cazuri "foarte rare"
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), a scris publicația britanică The Telegraph, care citează documente depuse în instanță în cadrul unui proces din Marea Britanie
-
Guvernul a ridicat datoria statului la un nou nivel record: 52% din PIB
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei.
-
Scenariul în care omenirea e subjugată de roboți nu e exclus: cele mai puternice țări propun o alianță în domeniul nuclear
Un înalt oficial american a cerut joi Chinei şi Rusiei să se alăture declaraţiilor Statelor Unite şi ale altor ţări că numai oamenii, şi niciodată inteligenţa artificială, vor lua decizii cu privire la desfăşurarea armelor nucleare, informează Reuters.
-
Motivul ireal pentru care o femeie a răpit o fetiță de 11 ani
O chinezoaică a fost condamnată recent la închisoare pentru că a răpit o fetiță de 11 ani, pe care intenționa să o crească pentru a deveni soția perfectă pentru fiul ei de 27 de ani.
-
Big Pharma îşi face magazine online pentru a vinde medicamente direct către pacienţi. Mişcarea are ca scop eliminarea intermediarilor din lanţul medicamentelor
Pfizer dezvoltă o platformă online pentru ca pacienţii să poată comanda medicamente, inclusiv medicamentul Paxlovid împotriva COVID şi un spray nazal împotriva migrenei, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, citate de FT. Este cel mai recent demers al producătorilor de medicamente de a elimina intermediarii din industrie şi de a vinde direct consumatorilor.
-
Jessie Baneș, artista și moderatoarea Radio Gold FM, a dat față în față cu ursul, la filmările videoclipului pentru noua sa piesă, "România Suverană"!
Jessie Baneș și-a anunțat fanii pe rețelele de socializare că, în prag de sărbătoare, chiar în Săptămâna Mare, perioadă de mare însemnătate pentru creștini, va lansa piesa „România Suverană", o melodie specială, cu un mesaj puternic, dedicată în special românilor aflați în pribegie.
-
Gargara suveranista a lui George Simion: AUR a ales sa sutină omul Budapestei la localele din Satu Mare
George Simion, presedintele AUR, face parada de nationalism si suveranism, dar de multe ori actiunile sale arata contrariul, el fiind mentinut de fapt in functie de interesele oculte ale statului paralel. Asa se face ca si la Satu Mare, acolo unde sentimentul national suveran este foarte apreciat Simion si-a declarat sprijinul pentru omul Budapestei, calul troian al lui Viktor Orban in politica româneasca.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Un psiholog a lucrat 20 de ani într-un mare spital din România cu o diplomă cumpărată dintr-un bar
- 2.Descendentul primului presedinte al Rusiei Comuniste explica planurile secrete ale celor 13 mari familii care conduc lumea spre Apocalipsă
- 3.Planul Soros respectă și îmbunătățește Planul Kalergi: cele 6 puncte principale dupa care se va modela viitorul Europei după Europarlamentare
- 4.Supravegeherea populației e conform planului secret. Rodeanu: PNL îi face cadou lui Predoiu o "Mică Securitate"!
- 5.Israelul isi face planurile pentru Gaza depopulata de palestinieni - O megaregiune futuristă între Eurasia și Africa pe placul Forumului de la Davos
- 6.Prefectul Cosa Nostra: mafia din Techirghiol a vândut sub patronajul primarului Iulian Soceanu pana și terenul de sub statia de autobuz!
- 7.Masonii au angajat o firmă de lobby pentru "promovarea integrării României în energii regenerabile" și intrarea in Schengen
- 8.Documente secrete ale Rusiei dezvăluite de Washington Post: Strategia lui Putin asupra Statelor Unite pentru O Nouă Ordine Mondială
- 9.Baza de date Schengen pusă la dispoziţia Rusiei din Austria. Fostul CEO al companiei Wirecard a ajutat la derularea operaţiunilor de spionaj rusesc în Europa
- 10.Fără să definească termenul "pandemie", OMS vrea să dețină o putere globală uriașă asupra tuturor statelor lumii
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu