Acum se văd bine "securicii" Sistemului, de la intelectuali sinecuriști, la popi șantajați și jurnaliști mituiți
Postat la: 12.05.2025 |
Este plin spațiul mediatic și virtual de poziționări pro-Nicușor Dan. Mi-e frică să deschid vreo conservă, pentru ca nu cumva să sară de acolo vreun susținător de-al lui Nicușor Dan. Asta nu înseamnă că sunt mulți. Ei sunt, mă rog, minoritari, ca să zic așa, din toate punctele de vedere, dar sunt gălăgioși și activi.
Suntem anunțați că vine apocalipsa, dacă ajunge Simion președinte, iar această procedură de promovare a candidaturii lui Nicușor Dan a fost simplă. Strategii acestuia au văzut cum anume s-a discutat despre candidatul lor, Nicușor, în campania pentru turul întâi. Ce se spunea în mod argumentat? Că, odată cu Nicușor Dan, vine din nou dezastrul, cu Statul Paralel la butoanele puterii, că Nicușor este incompetent și s-a văzut asta la București, că nu e corespunzător pentru români ca viitorul lor președinte să nu fie însurat la 56 de ani și că mai degrabă acest om preferă să meargă la sinagogă decât la biserică, plus multe alte lucruri incontestabile. Atunci, strategii lui Nicușor Dan „au întors-o ca la Brăila", folosind tehnica sintetizată cam așa: „dacă voi mai spuneți adevăruri despre Nicușor, atunci noi o să turnăm pe bandă rulantă minciuni despre Simion". Și atunci, în loc ca „baubaul" alegerilor să fie perspectiva unui viitor președinte Nicușor Dan, se emite peste tot că ar fi invers: dacă îl votăm pe Simion, suntem anti-occidentali, în primul rând, și pro-putiniști, în al doilea rând. Nu vreau să mai demonstrez și să subliniez faptul că Occidentul nostru la care trebuie să facem referire, este chiar diaspora noastră, cele 5 sau 6 milioane de români care sunt acolo, iar această diaspora românească nu îl vrea pe Nicușor Dan, nu? Dar ce mai contează? Ne luăm din asemenea detalii...
Am ales la întâmplare câteva personaje ce emit public acest gen de mesaje catastrofice. Tatoiu Monica, cu gura până la urechi, cea pe care mă aștept să o găsesc și atunci când deschid vreo conservă, pentru că este peste tot, nu mai avem loc de ea. Și nuuu, Tatoiu Monica nu e vreo securistă de dinainte de 1989, Doamne ferește! Să nu cumva să vă gândiți la asta. Pleșu Andrei, care ne spune să-l votăm pe Nicușor Dan și-l afurisește pe Simion, are marea calitate că este șeful informal al Patriarhului Daniel. Da, da. De 35 de ani, șeful Patriarhului Daniel se numește Andrei Pleșu. Nifon, arhiepiscopul de la Dâmbovița, octogenar (n-ar mai avea dreptul, ce să vorbească, să slujească sau să conducă eparhia) a ieșit și dânsul și ne-a explicat, pe toate canalele soroșiste, că e bine de votat Nicușor Dan. Ce rușine! Dar rușinea e mai mare pentru Patriarhia Română, care n-a avut nimic de comentat timp de trei zile. S-a trezit doar astăzi, când s-a insinuat o anumită susținere a Arhiepiscopului Teodosie pentru Simion, dar asta n-a fost explicită. De ce face Nifon sau alți preoți acest gen de promovare pentru soroșiști? Simplu: sunt șantajați, iar marea majoritate dintre ei sunt șantajați cu pidosnicia; aparțin comunității LGBT, după cum ați văzut că a fost condamnat pentru pedofilie recent unul de la Vaslui, și sunt mulți alții. Dacă ar fi să găsesc o proporție, probabil că sunt 70%. Este un dezastru ortodoxia română. O să vorbesc altădată despre această diferență specifică dintre ortodoxia română și cea rusă, spre exemplu. Altul la rând: Boc Emil, căruia i s-a strâmbat gura în turul întâi, înjurându-l pe Nicușor Dan, și care a venit ca un vizibil fost utecist, șantajat de către Sistem la rândul lui, și îl susține acum pe Nicușor Dan. Nu! N-am insinuat și n-am spus că Emil Boc aparține comunității LGBT. Dacă ați auzit asta, ați auzit greșit. Neg că am spus așa ceva. Turcan Raluca, ministra lui Carmen Iohannis, care, după ce a fost chinuită în primul tur, că i s-au găsit înjurături groaznice la adresa lui Antonescu, a venit să îl înjure pe Nicușor Dan și acum s-a dat iară peste cap (că poate, acum poartă pantaloni mereu, nu mai poartă fustă, nu i se vede nimic, adică) și îl susține pe sorosiștul Nicușor Dan, cel înjurat în turul întâi. Simonis Alfred, fruntașul PSD, șeful președinților Consiliului Județene din România. A apărut, filmat, frumos, în lumină bună, la Timișoara. Ne-a declarat că îl susține pe Nicușor Dan cu toată rușinea pe care probabil că a resimțit-o. Nu s-a văzut în imagine, dar să știți că eu am văzut pistolul șantajului la tâmplele lui Alfred Simonis. Până și mortul Mihai Șora (da, a murit, la peste 100 de ani, într-adevăr, dar a murit) și el postează pe Facebook, probabil că nevast-sa, că îl susține pe Nicușor Dan. Și în fine, Victor Rebengiuc, care se pregătește și el de marea teecere, nu poate să treacă dincolo înainte să mai susțină încă o dată un soroșist. Are energie suficientă pentru Nicușor Dan. (Apreciez în mod deosebit atitudinea demnă, clară și corectă a lui Crin Antonescu, care a și fost nedreptățit la vot, care a trebuit să joace finala cu George Simion, dar care nu a intrat în corul penibil al liberalilor și pesediștilor care au trecut strada și către Nicușor Dan).
Ei bine, toți aceștia pe care i-am pomenit sunt aceiași cu cei care au promovat vaccinarea. Sunt „slăvarii" ce au propovăduit războiul. Numai că necazul lor este că noi, în România, am avut o largă majoritate de nevaccinați și nevacciniști și una și mai largă dedicată păcii, deci ei vorbesc unei puternice minorități. Ce se va petrece, deci? Românii majoritari se vor enerva în plus, se vor radicaliza, deci vor veni și mai mulți la vot contra lui Nicușor Dan. De fapt, să știți că fiecare dintre candidați, cei doi, vorbește, zilele astea, doar pentru bula lui, pentru bula fiecăruia. A lui Nicușor este limitată la un maximum de 37-40%, iar a lui Simion este în creștere către o cifră de peste 60%. Fac o comparație și cu pescuitul: să vă imaginați două bazine în care ar pescui cei doi candidați. Nicușor Dan este foarte bine echipat, cu lansetă, cu minciog, cu cizme de cauciuc, înalte, ca să nu se ude când intră să ia captura din apă; are de toate, numai că în bazin la el nu e pește. Pe de altă parte, imaginați-vi-l pe Simion cu un băț de alun deasupra bazinului, care pescuiește desculț, numai că bazinul lui este plin de pește. În încheiere, mai zic așa: e demonstrat matematic, pe date oficiale, că avem pe liste două milioane de morți. Ce caută ei acolo? Așteaptă să voteze. MAI nu vrea să acționeze, iar AEP nu cere, deși ar trebui și este obligată, și ar fi foarte simplu ca, în 24 de ore, acei morți, două milioane, să fie eliminate de pe listele electorale. A cerut oficial și AUR-ul acest lucru. Nu s-a întâmplat nimic. Peste tot mucles. Trageți singuri ce concluzii doriți.
Cozmin Gușă
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu