Șantajul cu greva prezidențială
Postat la: 07.10.2021 |
Situația începe să se lămurească. Președintele Klaus Iohannis și-a precizat până la un punct intențiile. A intrat în grevă prezidențială. Și va rămâne în grevă cât vrea. Și va ieși din grevă doar atunci când se va forma o majoritate pentru „Guvernul lui".
Cu alte cuvinte, nu mediază nimic. Nu propune absolut nicio soluție concretă. Ci doar în plan subliminal. Stă la pândă, până când se va degaja acea formulă de ieșire din criză pe care și-o dorește. Mai întâi, Klaus Iohannis i-a comunicat din vârful buzelor unei populații supuse la nu mai puțin de cinci crize că le dă un timp de reflecție partidelor, până săptămâna următoare. El urmând, conform agendei prezidențiale, să efectueze o deplasare doar de o zi la o ședință a Consiliului Europei.
Apoi, din străinătate, a aruncat cu buzduganul. Și a ridicat așteptarea și, respectiv, criza la un nou nivel. Cândva, pe parcursul săptămânii care vine, va iniția o consultare a partidelor. Dacă partidele nu vin cu soluția, nu e bai. Va programa după un timp a doua rundă de consultări. După care, se înțelege, ar mai putea urma din săptămână în săptămână și alte runde. Până la sfântu-așteaptă. O treabă bine făcută. Într-o Românie normală.
Și, până la urmă, făcând un efort de a pătrunde și în zona subliminală a gândirii prezidențiale, simplificând nițel lucrurile, tragem ușor o concluzie corectă. Klaus Iohannis șantajează clasa politică, anunțând grevă prezidențială. Stă pur și simplu cu brațele încrucișate până când, în urma diferitelor întâlniri și, cum a spus el, „combinații", va rezulta o formulă convenabilă, prin care un nou Guvern, sugerează președintele, tot cu Cîțu la vârf, să meargă mai departe, susținut fiind de o majoritate parlamentară.
Care va fi fix aceeași. Sau, dacă nu, la limită, alcătuită din PNL și UDMR, la care se vor adăuga parlamentarii pe care în tot acest interval de timp, atât de lung cât va fi necesar, liberali vor reuși să-i racoleze. În paralel cu anihilarea grupului, de altfel din ce în ce mai mic, de susținători ai lui Ludovic Orban. Nu contează faptul că acest Guvern Cîțu a fost respins de Parlament cu cea mai mare majoritate de voturi înregistrată vreodată. Nu contează că nu avem un proiect de buget pe anul viitor și că un guvern interimar nu are dreptul, conform Constituției, să elaboreze un buget pe care să-l propună Parlamentului spre aprobare.
Nu are importanță că, între timp, societățile cu capital românesc mor pe capete, zi de zi și ceas de ceas, iar investitorii ezită din ce în ce mai mult să-și bage banii într-un stat instabil. Cu atât mai mult cu cât este inevitabil ca băncile să profite de ocazie pentru a mări dobânzile. Președintele e în grevă și cu asta basta. Iar partidele nu au altceva de făcut decât să-și bage de urgență mințile în cap. Și să facă în așa fel încât să iasă cum vrea el. Costurile le suportăm noi.
Sorin Rosca Stanescu
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
-
Îngerul Plângător din smart tv
Pentru mulți ani daca spuneai cu voce tare ca televizorul tau inteligent din sufragerie te spioneaza, erai privit cu un ...
-
Ceva “ușor”, de duminică…
Preluand un reportaj de pe Bloomberg, Kyiv Post a scris, pe 19 septembriec ca livrarile unor sisteme-cheie (Tomahawk, in ...
-
ÎNDRĂCIREA LUMII: AU RĂSTURNAT ICOANA MAICII DOMNULUI
La inceput a fost Teoria. În 1972, „filosoful” canadian Michael Tooley afirma, ca sugarii nu au drept ...
-
Nicușor îi face de râs pe Bolojan și Fritz!
Daca nu m-aș gandi la situația disperata a țarii, ci doar strict la jocul politic, atunci Nicușor Dan ar primi o nota ma ...
-
Haine vechi
În ultima vreme port tot mai des tricoul cu figura enigmatica a lui Corto Maltese și puloverele lui Mihara Yasuhir ...
-
Senzaționala desemnare a lui Siegfried Mureșan
Nu e rea. Dar nici geniala. E doar senzaționala. Și in oglinda cu clasa politica actuala. Rupta complet de realitate. Im ...
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu