CCR va anula Referendumul

• Tweet

Pe 26 mai 2019 va avea loc un referendum convocat de Președintele României, Klaus-Werner Iohannis. Singurul răspuns al cetățenilor - valabil din punct de vedere legal, just din punct de vedere moral și eficient din punct de vedere politic - este neparticiparea. De ce? Explicația se găsește în cele ce urmează.

La articolul 146 lit. i din Constituția României se poate citi: „Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia."

Ce înseamnă în mod concret „veghează" nu se spune, dar din generalitatea termenului folosit deducem că este vorba despre obligația Curții Constituționale a României (CCR) de a urmări tot ceea ce ține de consultarea poporului prin referendum pentru a constata conformitatea procedurii în fiecare din componentele sale cu ansamblul normelor constituționale. Conținutul acestei obligației nu este limitat doar la aspectele de formă, ci vizează și fondul. Numai în considerarea ambelor aspecte se pot confirma apoi rezultatele referendumului. Cu alte cuvinte, CCR verifică nu numai constituționalitatea fazei finale a procedurii (nivelul participării și structura votului), ci și cea a fazelor inițiale, începând cu formularea întrebărilor la care trebuie să se răspundă prin „da" sau „nu".

Referendumul este o modalitate a democrației; respectiv expresia democrației directe. Poporul este chemat să se pronunțe asupra modului de rezolvare a unei anumite probleme în mod direct iar nu prin reprezentanții săi. Aceasta este o excepție de la regulile democrației reprezentative. De aceea, ca orice excepție, are limite; care sunt de strictă interpretare. (Adică nu pot fi depășite pe calea unei interpretări care ar încerca să facă excepție la excepție.)

Astfel art. 74.2 precizează că „nu pot face obiectul inițiavei legislative a cetățenilor amnistia și grațierea". Or, prima întrebare la care Președintele României cere cetățenilor să dea răspuns pe 26 mai 2019 se referă tocmai la amnistie și grațiere; respectiv la interzicerea lor în anumite cazuri. (Nu a omorului, violului, tâlhăriei, pedofiliei, care pentru familia Iohannis nu sunt chiar atât de grave).

Care este scopul acestui demers referendar? Exercițiul nu are nici o valoare dacă nu duce la modificarea legislației privind amnistia și grațierea. Prin urmare, Președintele dorește ca legislația să se modifice prin efectul unei inițiative a cetățenilor, manifestată într-un domeniu în care Constituția o interzice. Cum oare ar putea CCR să valideze rezultatele unui asemenea referendum ab initio potrivnic Constituției?!

De altfel, și procedura stabilită prin Constituție pentru inițiativa cetățenească (art. 74.1) este diferită de cea referendară pe care acum încearcă a o utiliza abuziv președintele. Cei care susțin o asemenea inițiativă trebuie să își decline idenditatea iar nu să se ascundă în spatele votului secret. Or, dacă referendumul nu are valoarea unei asemenea inițiative, atunci ce valoare are?

Lucrurile sunt însă și mai grave. Acordarea grațierii individuale intră în atribuțiile Președintelui Republicii. Aceasta este o dispoziție expresă cuprinsă în art. 94 lit d din Constituție. Așadar, Președintele dorește ca prin acest referendum să se ajungă la modificarea Constituției. (Nu mai discutăm fondul doritei modificări, prin care Klaus Iohannis nu urmărește să își interzică sieși dreptul de a ierta - oricum nu ar face-o - ci să îi oprească pe succesori săi să ierte.)

Aceeași este concluzia care se desprinde și din analiza celei de a doua întrebări a referendumului, întrebare care vizează interzicerea recurgerii la Ordonanțele de urgență în anumite domenii. Or, dreptul Guvernului de a legifera prin Ordonanță de urgență, este conferit, în limite expres și exclusiv indicate, prin Constituție - art. 115.4, 115.5, 115.6 - și nu poate fi retras, fie și numai parțial, decât prin modificarea Constituției.

Modificarea (revizuirea) Constiuției se realizează însă printr-o procedură specială care nu începe, ci se termină cu un referendum (art. 151). Ea poate avea loc și din impulsul unei inițiative cetățenești, dar aceasta presupune adunarea unui număr minim de semnături (500.000 din jumătate din județele țării) de la cei doritori (art. 150) iar nu chemarea întregii populații la referendum. Inițiativa respectivă se supune dispozițiilor constituționale care interzic mandatul imperativ (art. 69.2), Parlamentul având deplina libertate de a-i da curs sau nu. În cazul în care îi dă curs, legea constituțională adoptată în siajul ei este supusă aprobării prin referendum - art. 151.3.

Procedura descrisă nu poate fi eludată de Președintele Republicii. Devierea de la ea reprezintă o încălcare a Constituției, pe care CCR trebuie să o sancționeze, cel puțin prin invalidarea referendumului care o ignoră. Dacă statul de drept înseamnă că nimeni nu poate fi deasupra legii (art. 16.2), cu atât mai mult înseamnă că nimeni nu poate fi deasupra Constituției - „legea legilor".

În plus, Constituția exclude de la revizuire orice inițiativă care ar avea ca rezultat „suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor sau garanțiile acestora" (152.2). Or, vocația la grațiere (la iertare) este tocmai un asemenea drept fundamental, în timp ce amnistia, împreună cu grațierea, reprezintă garanții ale unui drept fundamental (dreptul la libertate, de exemplu), la care se poate recurge atunci când nu mai există mijloace judiciare pentru repararea încălcării acestuia. Avem sub ochii noștri în acest sens situația celor condamnați de complete ilegal constituite, ale căror hotărâri au fost declarate în bloc absolut nule de către CCR, dar care continuă să își producă efectele ilegale întrucât termenul pentru formularea contestației în anulare în multe cazuri concrete, a expirat. Ce facem cu aceștia? Dacă nu li se mai poate oferi un proces echitabil, li se poate asigura, cel puțin, remediul amnistiei sau grațierii.

Ce efect constituțional se poate atașa, deci, unui referendum care tinde la o revizuire a Constituției interzisă explicit chiar de aceasta, întrucât conduce la limitarea drepturilor fundamentale?! Și cum altfel poate fi calificată chemarea Președintelui la un asemenea referendum decât ca o violare a Constituției, ca o încercare de răsturnare a ordinii constituționale. Chiar dacă cetățenii s-ar prezenta la urne în număr suficient și ar vota așa cum le-o cere Președintele Iohannis, votul nu ar putea avea nici un efect în cadrul ordinii actuale. El însuși ar fi nu doar neconstituțional, ci anticonstituțional. A chema poporul ca prin referendum să se ridice împotriva Constituției este egal cu chemarea la insurecție împotriva ordinii de stat, a regimului politic fundamentat de Constituție.

Democrația directă în cadrul democrației reprezentative este un subiect delicat. De aceea de el s-a ocupat cu maximă dedicație de-a lungul timpului Consiliul Europei. La effort său s-a alăturat mult pomenita Comisie de la Veneția. Împreună au stabilit standarde precise pentru organizarea referendumurilor. Toate standardele cu pricina sunt încălcate acum de referedumul iohannist în curs de desfășurare.

Mă voi referi doar la cinci dintre ele.

În primul rând, se cere ca întrebările puse la referendum să aibă ca obiect o problemă simplă, formulată în termeni necontroversați pe care toată lumea îi înțelege. Un sondaj de opinie ar demostra fără îndoială că în majoritatea lor românii nu știu ceea este aceea „grațiere" și „amnistie", precum și diferența dintre ele. De asemenea, „corupția" este un termen cu înțeles controversat, care nu este definit ca atare în nici o lege. Ca să nu mai vorbim despre inepția din legislația română care vorbește despre „fapte de corupție" indicate doar prin exemple iar nu prin legătura esențială dintre genul proxim și diferența specifică, și „fapte asimilate celor de corupție". Întrebarea Președintelui se referă și la acestea din urmă? Dacă da, înseamnă că practic desființăm instituția juridică a grațierii și amnistiei cu totul, căci prin analogie orice abatere de la regulă este corupție. Cetățenilor li se cere deci să se pronunțe în legătură cu ceva nedifinit clar și în mare parte necunoscut lor. Ei știu doar că grațiere și amnistie înseamnă „scapă Dragnea".

În al doilea rând, întrebarea pusă trebuie să conțină o singură variantă la care să se poată răspunde prin „da" sau „nu". Unii pot fi de acord cu amnistia, dar nu cu grațierea. Alții pot fi de acord cu grațierea individuală, dar nu cu cea colectivă. Unii pot fi de acord ca Ordonanțele de urgență să vizeze doar redefinirea limitelor pedepsei dar nu și organizarea judecătorească. Alții vor crede că numai incriminarea unor fapte poate fi decisă prin Ordonanță de urgență, dar dezincriminarea nu. Ce înseamnă „extinderea dreptului de a ataca Ordonanțele direct la Curtea Constituțională"? Toate Ordonanțele sau numai unele? Un timp mai lung în care pot fi atacate sau alte persoane care să aibă dreptul de a o face? Cum poate fi reflectată într-un „da" sau într-un „nu" o asemenea varietate de opțiuni spre care împinge o asemenea varietate de ipoteze înghesuite tâmp într-o singură întrebare. În fapt, în două întrebări.

În al treilea rând, cetățenilor trebuie să li se lase timp și să li se dea posibilități reale de a dezbate public problemele ridicate, susținătorii lui „da" și cei ai lui „nu" având cel puțin câteva luni la dispoziție spre a se dumiri și a dumiri lumea cum stau lucrurile. În cazul nostru, întrebări anunțate în ultima clipă abia dacă permit o lună de reflecție, căci dezbateri sau cadru pentru dezbateri nu a organizat nimeni: nici președinția, nici Guvernul, nici autoritățile locale, nici partidele politice, nici mass media etc.

În al patrulea rând, suprapunerea procedurilor democrației reprezentative cu cele ale democrației directe trebuie exclusă. Cu alte cuvinte, referendumul nu trebuie organizat în paralel cu alegeri parlamentare, locale, europene etc. Evident, și această recomandare este încălcată; iar rațiunile politicianiste ale încălcării sunt clare.

În al cincilea rând, cetățenii trebuie să fie clar informați asupra caracterului consultativ al referendumului (așa cum stau lucrurile în acest caz) pentru ca în cazul în care opinia majoritară consemnată la urne nu va fi urmată, aceasta să nu dea loc unor revolte sociale. Scrutinul nu poate avea loc până când un asemenea aspect este lămurit la nivel de masă pentru orice persoană rezonabilă. Or, Președintele, care a chemat poporul la consultarea referendară, dar nici Guvernul, nu a spus cu subiect și predicat care este situația. Dimpotrivă, s-a lăsat a se crede că dacă „da"-ul va fi majoritar, majoritatea parlamentară va fi obligată să se supună iar Constituția și legile vor fi obligatoriu și automat modificate. Ceea ce ar echivala cu mandatul imperativ care, o repet, potrivit Constituției este lovit de nulitate. În sistemul constituțional român, ca de altfel și în cel european, referendumurile obligatorii ratifică o lege (constituțională) sau o decizie politică, dar nu le impun.

Toate acestea nu sunt simple erori tehnice, procedurale, ci violări ale dreptului constituțional de exprimare a opiniei (informate) prin referendum. Ne aflăm dinnou, deci, în fața unor încălcări ale Constituției comise de inițiatorul referendumului, încălcări pe care CCR este ținută să le sancționeze. Dreptul Președintelui Republicii de a consulta poporul se poate exercita numai în limitele trasate de Constituție și numai cu respectarea dreptului cetățenilor de a fi corect și complet informați cu privire la obiectul și efectele consultării.

Bine ar fi fost ca efectuarea controlului de constituționalitate să se fi desfășurat la început. Nimeni nu a sesizat CCR în acest sens. El va avea loc însă la final, întrucât aceasta este o obligație stabilită direct de Constituție. Iar atunci CCR nu va avea decât opțiunea invalidării lui, indirent de participarea populației.

Cum trebuie să se raporteze însă populația la referendum? A participa la un referendum care nu numai că încalcă legea fundamentală, dar, punând în discuție modificarea Constituției chiar dincolo de limitele consacrate ale revizuirii acesteia, tinde și la mobilizarea populației (inclusiv prin dezinformare) pentru a ataca actuala așezare constituțională, echivalează cu un act de complicitate la o tentativă de răsturnare a ordinii publice. Românii nu trebuie să participe la un asemenea act.

Un „nu" spus acestei încercări prezidențiale de destabilizare a statului se exprimă doar prin neparticiparea la vot. Un „nu" oferit doar ca răspuns întrebărilor puse de Klaus Iohannis pe buletinul de vot, constituie un act de susținere al demersului său, chiar dacă este totodată unul de respingere a opțiunilor sale.

În plus, chiar dacă, în acest caz, atingerea cvorumului legal de prezență la vot nu este suficientă pentru validarea unui referendum viciat de multe alte elemente de neconstituționalitate, se vor găsi mulți care să invoce, fie și numai pe plan psiho-politic, prezența la urne pentru a cere ca opiniei majoritare să i se atașeze efecte juridice. Bunul simț ne spune că dacă la vot s-ar prezenta întregul electorat, majoritatea zdrobitoare ar da răspuns negativ celor două întrebări, altminteri lipsite de rațiune și de moralitate. Nimeni nu garantează însă că o parte a acestei majorități nu va rămâne acasă, refuzând implicit însăși ideea unui referendum neconstituțional, iar alta va veni la vot spre a refuza explicit propunerile prezidențiale. În această situație există riscul ca din urne să iasă o majoritate care nu exprimă voința reală a națiunii, în condițiile realizării cvorumului necesar validării. Or, o asemenea confuzie trebuie evitată. De aceea, neparticiparea este singura atitudine corectă și eficientă.

Invalidarea referendumului ca neconstituțional în sine de către CCR va oferi Parlamentului baza constituțională pentru suspendarea unui Președinte care devine pe zi ce trece un pericol tot mai mare pentru securitatea națională. În timp ce refuzul masiv al cetățenilor de a se prezenta la referendum va confirma Parlamentului sprijinul popular de care se bucură o asemenea decizie și îi va insufla curajul necesar pentru luarea ei. Acesta, de altfel, va fi și un mesaj important pentru judecătorii CCR, cărora le va ușura munca.

Glonțul referendumului a pornit. Ținta pe care o va lovi depinde acum de CCR și de români. Judecătorii CCR sunt însă numai nouă. Românii sunt cu mult mai mulți. Încă o dată în istorie soarta țării se află direct în mâinile lor.

Adrian Severin