• Tweet

Un articol recent pe site-ul francez Réseau international despre vizita secretarului american al Apărării la Tbilisi, în Georgia, este titrat "NATO va intra în Georgia în chip permanent, nu Georgia în NATO": "Vedem aici o contradicţie gravă în care e pusă Georgia de parteneriatul cu Occidentul, pe de o parte, şi de relaţiile sale cu vecinii imediaţi, pe de altă parte. Iar Georgia se găseşte într-o situaţie foarte dificilă pentru că trebuie să aleagă. Ce e mai important? Să întreţină relaţii bune cu vecinii imediaţi sau să joace rolul de avanpost al Occidentului în regiune?" (Alexandre Lemoine - „L'OTAN entrera en Géorgie à titre permanent, pas la Géorgie dans l'OTAN", reseauinternational.net, 29.10.2021). Dar NATO nu a intrat de facto doar în Georgia, ci şi în Ucraina (din 2014, cu Maidanul) şi chiar în Republica Moldova. Vorbim aici de câteva ţări care nu sunt şi, probabil, nu vor fi niciodată membre NATO. Şi nici membre UE, deşi ele aspiră de mult la aderare.

Dar NATO a intrat la fel, de facto, într-o bună parte a Europei, Europa Occidentală, după cel de-al doilea război mondial. Mai ales în Germania, marea învinsă a războiului. Desigur, numai pentru binele ţărilor europene „partenere", care prea au avut de-a lungul secolelor, cred americanii, prostul obicei de a se război între ele. Deci, să o scurtăm : nu ţările europene au intrat în NATO, ci NATO (american) a intrat într-o bună parte a Europei, a intrat în fiecare din aceste ţări.

După 1989, NATO a intrat şi în câteva ţări din Estul Europei, „intrate" înainte în Pactul de la Varşovia. De fapt, Pactul de la Varşovia (sovietic) intrase în aceste ţări după cel de-al doilea război mondial. Pentru vreo 45 de ani. O banală formă de ocupaţie militară în realitate. Lucrurile nu stau altfel cu Uniunea Europeană. UE a intrat în România, şi nu România în UE. Cu o lungă listă, o dotă de mireasă, de cereri care au trebuit să fie toate rezolvate. România a trebuit să plătească din greu, să-i îndestuleze pe principalii actori din UE (Germania, Austria, Franţa, Marea Britanie) pentru ca UE să intre în România. Lista de cadouri e binecunoscută, nu o mai recapitulăm. S-au ocupat de ea Adrian Năstase şi guvernul său între 2001 şi 2004.

Un singur exemplu totuşi : Marii Britanii i s-a dat, la un preţ de nimic, Sidex. În plus, a trebuit inventată şi dotată, la cererea expresă a reginei, o imaginară Casă Regală a României, nişte verişori ai Elisabetei a II-a care trebuiau scoşi din necaz. Într-o ţară cu Constituţie republicană de peste 50 de ani. Regatul Unit a plecat din UE, noi am rămas fără Sidex, dar, bine mersi, cu costisitoarea Casă Regală a României şi cu prinţul Duda. Prinţul Duda nu e verişor decât prin alianţă cu regina Elisabeta, dar se spune că ar fi un „nepot" al Securităţii (vezi Ion Varlam, inpolitics.ro, 30 septembrie 2021). Aşa s-a încuscrit Securitatea română cu Coroana britanică şi, aparent, s-a înnobilat.

Să nu-i uităm totuşi pe politicienii şi pe ziariştii români care ne-au negociat şi ne-au „făcut moară-n cap" prin ziare, radiouri şi televiziuni ca să ne crească până la cer apetitul de NATO şi de UE. Pentru că, altfel, am fi dispărut pur şi simplu. Marea problemă azi pentru noi, românii, e că atât NATO (SUA deci), cât şi UE (o construcţie CIA, de fapt, cu Germania şi Olanda ca stâlpi) se găsesc într-un declin, într-o degringoladă accelerată. Dar noi îi avem tot pe politicienii inventaţi de NATO şi de UE, avem acelaşi regim presupus democratic şi cam aceeaşi bandă de ziarişti care au băgat NATO şi UE în noi. Klaus Iohannis a putut deveni preşedintele României ca urmare a instalării acestei „clase politice" fantomatice. În condiţii normale, comparabile cu cele din interbelicul românesc, de exemplu, Klaus Iohannis, un inspector mediocru, suspect (corupt?) nu ar fi devenit niciodată nici măcar primarul Sibiului.

Nimic din ceea ce România a oferit, a cedat moca Europei Occidentale, Uniunii Europene nu ni se va mai întoarce vreodată. Nici cele câteva milioane de meseriaşi, ingineri, medici, universitari, savanţi, mulţi foarte tineri, cu familiile lor. Pentru „imperialism", pentru „colonie" s-au găsit excelente eufemisme care de multe ori spun chiar contrariul a ceea ce se vede cu ochiul liber. În ultimii 70 de ani, cei mai mari specialişti în eufemisme, în propagandă au fost americanii, marii câştigători ai celui de-al doilea război mondial. Împreună cu sovieticii, cu care au împărţit lumea până în 1989.

Criza politică de azi din România, care se suprapune pe strania criză Covid şi pe criza economică şi energetică, nu are cum să se rezolve de azi pe mâine. Moştenim o istorie, inclusiv una recentă, mult prea încurcată şi mistificată. Miza imediată sunt banii, miliardele din PNRR. Pe care Germania consideră că-i dă din buzunarul propriu ţărilor UE, inclusiv Franţei. Dar Germania şi Olanda au fost principalii beneficiari ai construcţiei UE şi ai monedei euro. Au aspirat prin euro, prin comerţ banii de la toţi „partenerii" din UE. Mulţi din banii PNRR se vor întoarce în ţările bogate din UE. Prin executorii „profesionişti" de contracte avizate de la centru. Unde să se întoarcă mai degrabă? În Franţa macroniană, care îi susţine pe Cioloş şi pe USR ? Să rămână în România, cum vrea „ciuma roşie", PSD? Sau mai bine să se întoarcă în Germania, care îşi are „preşedintele său" ? SUA nu are nimic împotrivă. Germania rămâne un protectorat sigur al său, împânzit de zeci de baze militare.

Independenţa, suveranitatea României au fost cedate la vedere, oficial, către NATO şi către UE. Şi mai recent şi către OMS (o temă aproape deloc abordată). Merită să urmărim şi confruntarea, aparent inegală, dintre UE şi Polonia. Polonia, catolică şi eroică, curajoasă şi demnă. Pentru că până la urmă soarta Poloniei ne priveşte direct şi pe noi. Cei care l-au împins sau doar l-au acceptat pe Klaus Iohannis în postul de preşedinte s-au înşelat istoric. Peste vechile şi mai noile dureri (NATO, UE) ale României, de aproape doi ani ţara noastră a intrat, prin Covid şi vaccinul său, şi în labirintul global. Cum să ieşim din aceste labirinturi suprapuse ? Minotaurul primejdios e înăuntru, dar unde este firul Ariadnei şi cine mai poate juca rolul lui Tezeu?

Petru Romoşan