"Dacă nu e Simion vinovatul, atunci e musai Putin!"
Postat la: 14.01.2024 |
Așteptam momentul în care cineva să dea vina pe Putin și Rusia c-ar fi în spatele protestelor transportatorilor și fermierilor români, în condițiile în care manipularea legată de faptul că George Simion i-ar fi organizat, s-a fâsâit, dar mai mult, risca să-l crediteze pe liderul AUR cu o putere de organizare și convingere pe care încă nu o are.
Și uite că ieri au apărut gorniști de serviciu, în persoana unor jurnaliști ca Robert Andrei sau Elena Marin (posibil să existe, dar eu și alți colegi din presă nu-i cunoaștem), care ne anunță așa, în mod identic pe câteva site-uri: "Lucrurile să o ia pe o pantă foarte periculoasă în privința protestelor din ultimele zile. Au apărut printre protestatari drapele ale Rusiei cu semnul Z, semnul "operațiunii speciale din Ucraina". Dacă verifici conturile de social-media ale unora din cei din stradă găsești doar referiri la masonerie, complotul mondial evreiesc și multe multe din ingredientele și produsele propagandei ruse." În articolul scris identic, dar semnat de persoane diferite, mai apare poza unui protestatar anonim cu steagul Rusiei pe umăr, fără ca să se indice măcar locația sau identitatea celui fotografiat de la un metru distanță. N-are rost să mai insist, e limpede făcătura de presă, dar și mai clar e că, în fața unui eveniment de asemenea amploare, strategii guvernului sunt praf!
Apoi, i-am auzit pe diverși analiști sau comentatori mirându-se ba că cei care protestează sunt prea bine organizați (din păcate, nu sunt), sau că de unde au bani de motorină pentru deplasarea autovehiculelor, iar dacă au bani de ce îi cheltuiesc pentru a protesta, ș.a., vrând să sugereze că există coordonare sau finanțare oculte în spatele protestului, probabil că începând de azi sau mâine o să se completeze cu faptul că n-ar putea fi decât Putin și banii rusești. Păi bine măi, comentatorii lui pește prăjit, unde ați fost în ultimul an în care în sute de intervenții la televiziuni, radiouri, pe internet, acești transportatori și fermieri avertizau guvernul României că activitatea lor va fi pusă pe butuci din pricina strategiei sinucigașe de favorizare a exportului ucrainean de cereale în dauna celui românesc, a dezavantajării transportatorilor români (inclusiv prin refuzul Schengen), despre suprataxări sau neplata la timp din partea guvernului, etc., iar mulți din presă am scris și vorbit argumentat tot de sute de ori despre faptul că guvernul greșește în mod fatal?! Azi, acești analiști de doi bani se miră și se prefac că nu pricep disperarea acestor români întreprinzători care, atenție, nu luptă în zilele astea doar pentru supraviețuirea afacerilor lor, ce sunt oricum cocoșate de povara unor credite extrem de scumpe, ci militează pentru ca să nu fie îngropate domenii vitale pentru economia românească, transporturile și agricultura, datorită cărora am putut marca creștere economică în ultimele decenii.
Faptul că Guvernul recurge la manipulare în cazul acestui mega-protest e rușinos, dar nu prea miră pe nimeni. Grav e că, din bâlbâiala organizării negocierilor, cu comunicatele aferente, am priceput că nu se pot oferi soluțiile cerute de către protestatari și că se preferă o tergiversare, pe durata căreia transportatorii și fermierii să fie convinși (prin mijloace specifice unui stat securist!) ca să renunțe la revendicările lor. Dacă Ciolacu, Grindeanu sau alții din Guvern cred că asta e posibil, îi anunț că-n acest fel își organizează singuri plecarea de la guvernare, într-un cor de huiduieli generalizate (unde vor participa inclusiv colegii lor liberali), ce va fi fatal PSD-ului în acest an electoral. Soluția bună și normală este să îndeplinească rapid revendicările protestatarilor, normale și ultranecesare, chiar dacă pentru asta trebuie să-i anunțe pe americani că vor avea probleme cu exportul cerealelor așa-zis ucrainene, sau pe cei de la Bruxelles că s-au decis să aplice și-n România modelul polonez în relația cu Ucraina.
Cozmin Gușă
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu