Guvernul "de ospiciu" instituie poliția gândirii șI obligativitatea vaccinării!
Postat la: 31.10.2021 |
Aseară am urmărit emisiunea lui Lili Ruse de la RTV, era anunțat pe generic Gigi Becali și eram curios să aflu cum și de ce a fost blocat să doneze medicamentul Arbidol pentru toți bolnavii de Covid.
Deși medicamentul a fost inclus în protocolul de tratament chiar la recomandarea specialiștilor și a managerilor de spitale, am aflat că transportul organizat de Becali a fost blocat mai multe luni în vamă, exact în intervalul în care oamenii umblau înnebuniți pentru medicația inexistentă în farmacii, iar în final, sub amenințarea oficializată (?!) că se va incendia transportul, a fost nevoie ca medicamentele să fie returnate în Rusia. Apoi a fost refuzată și intenția de donație generală de Arbidol pentru "tot poporul", deși Becali își făcuse calculele și era pregătit să plătească suma pe care și-o estimase la cca 7-8 milioane de euro.
În paralel însă Arbidolul a început să fie comercializat la negru la prețuri de 20-30 de ori mai mari, iar Guvernul achiziționa Remdesivir în cantități insuficiente și la prețuri exorbitante, cheltuind se pare cca 60 de milioane de euro. Tot aseară am aflat că în timp ce Becali era refuzat de guvern, șefii de spitale apelau la acesta ca să le doneze Arbidol pentru medicii ce lucrau în spitale sub pericolul îmbolnăvirii, lucru care s-a întâmplat, Becali a dat și numele managerilor și spitalelor unde medicii au beneficiat de acest ajutor esențial.
Culmea relatărilor în emisiune a fost atinsă în momentul în care invitații lui Lili Ruse din studio, personalități publice serioase ca SRS, Alice Drăghici, Dumitru Coarnă, ba chiar și liberalul De Mezzo, au povestit în direct cum membri familiilor lor îmbolnăviți au fost salvați chiar de Becali care le-a oferit Arbidol-ul care a fost vital pentru însănătoșire. Scena era șocantă și neverosimilă, ceea ce a făcut-o pe Lili Ruse, jurnalist serios și șocată la rândul ei, să ne anunțe că nu e vorba de niciun aranjament al distribuției emisiunii.
Becali a mai precizat că azi are posibilitatea să producă la policlinica sa cca 100 000 de tablete de Arbidol pe zi, arhisuficiente pentru toți bolnavii, dar nu le poate oferi legal decât celor ce se tratează acolo, guvernul interzicând în continuare distribuția medicamentului. Concluziile vi le las vouă, sunt convins că sunt clare, prostiile cu medicamentul ce nu era bun doar pentru că venea din Rusia sau că le oferă Becali, să le lăsăm să fie emise de către nerozii de serviciu, vaccinați sau nevaccinați aveam nevoie cu toții de medicație.
Azi dimineață am citit că programul de guvernare al "șchiopilor" de la PNL-UDMR prevede că vor generaliza certificatul verde la toată populația României, iar medicilor ce vor îndrăzni să discute critic despre vaccinare le va fi retras dreptul la practică pentru 6 luni! Ce Drepturile Omului, care drept la muncă și gândire liberă, repetenții ce-au pus mâna pe putere e clar că ne consideră niște pacienți din ospiciulnumit România, buni doar să plătească spitalizarea forțată, dar și salariile și comisioanele lor. Revolta publică e palidă spre inexistentă la noi, un prieten ne declara ieri înfrânți pe noi românii, prin prisma nenorocirii de la Timișoara, unde niciun bărbat ce-ar fi trebuit să-și apere măcar dreptul familiei la igienă n-a luat niște roșii stricate din piață să bombardeze pașnic gardul noii vile pe care și-a achiziționat-o incompetentul primar Fritz.
Iohannis & Company fac ilegalități și prostii mari, unele ca cele relatate mai sus fiind chiar criminale, nu știm încă exact cine îi obligă, dar e limpede că au și cu cine, responsabilitatea, civismul și curajul românilor fiind ... Praf!
Cozmin Gușă
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
-
Îngerul Plângător din smart tv
Pentru mulți ani daca spuneai cu voce tare ca televizorul tau inteligent din sufragerie te spioneaza, erai privit cu un ...
-
Ceva “ușor”, de duminică…
Preluand un reportaj de pe Bloomberg, Kyiv Post a scris, pe 19 septembriec ca livrarile unor sisteme-cheie (Tomahawk, in ...
-
ÎNDRĂCIREA LUMII: AU RĂSTURNAT ICOANA MAICII DOMNULUI
La inceput a fost Teoria. În 1972, „filosoful” canadian Michael Tooley afirma, ca sugarii nu au drept ...
-
Nicușor îi face de râs pe Bolojan și Fritz!
Daca nu m-aș gandi la situația disperata a țarii, ci doar strict la jocul politic, atunci Nicușor Dan ar primi o nota ma ...
-
Haine vechi
În ultima vreme port tot mai des tricoul cu figura enigmatica a lui Corto Maltese și puloverele lui Mihara Yasuhir ...
-
Senzaționala desemnare a lui Siegfried Mureșan
Nu e rea. Dar nici geniala. E doar senzaționala. Și in oglinda cu clasa politica actuala. Rupta complet de realitate. Im ...
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu