Ionannis e dârz? Sau face pe dârzul?
Postat la: 06.06.2018 |
Președintele României a anunțat, chiar înainte de a deveni publică motivarea Curții Constituționale, că o va citi cu multă atenție. Atât timp cât va fi necesar pentru a înțelege conținutul documentului. Și că va face totul pentru a menține statul de drept și a salva independența procurorilor. Vom traduce spusele acestuia. Dar nu înainte de a preciza că președintele a adoptat în mod clar o strategie. Care are drept țintă tergiversarea deciziei de revocare.
Cu alte cuvinte, domnul Klaus Iohannis ne spune că, pentru a semna revocarea, este obligatorie parcurgerea unei etape. Și anume înțelegerea textului din motivarea pe care Curtea Constituțională o va da în câteva zile. Dacă această înțelegere se produce mai greu, el va sta cu documentul pe masă, până când va reuși să-i pătrundă sensul. Și numai apoi va reacționa. Nu știm căt va dura acest proces de meditație. Nu ne spune. În schimb, ne lasă să înțelegem că ar putea dura oricât de mult.
În al doilea rând, utilizând sintagma conform căreia poziția sa, indiferent care va fi, este subordonată dorinței de a apăra statul de drept, Klaus Iohannis ne sugerează că ar putea ajunge foare ușor la concluzia conform căreia Curtea Constituțională, prin decizia luată, subminează statul de drept. Așa că el, garant al Constituției fiind, nu va avea altă soluție decât să se opună. Dar despre ce stat de drept vorbim? În mod vădit, Klaus Iohannis se referă la statul de drept care există în acest moment. Așa cum există și așa cum funcționează el. Despre care mulți, printre care și eu mă număr, susțin că este stat nedrept. Și pe care mai multe decizii ale Curți Constituționale încearcă să-l îndrepte. Deci noțiunea de stat de drept funcționează sub două aparențe. Cea percepută de Klaus Iohannis, de PNL, de #Rezist și de presa care-i susține și un altfel de stat de drept, astfel cum este el perceput de majoritatea parlamentară, de o parte consistentă a societății civile, de Curtea Constituțională a României, de asociația magistraților și de presa care susține că sunt necesare ajustări serioase în ceea ce privește garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a independenței reale a Justiției.
În al treilea rând, președintele Klaus Iohannis, în declarația sa, afirmă în subtext că mai pune o condiție. Și anume ca motivarea să conțină garanții privind independența procurorilor. Și la acest capitol percepțiile sunt diametral opuse. Evident, majoritatea parlamentară și Curtea Constituțională se pronunță ferm pentru ca fiecare procuror să fie independent pe cazuistica pe care o are de rezolvat. Să nu intervină în acest sens nici dispoziții și nici influențe din partea vreunui serviciu secret, a vreunui ambasador, din partea factorului politic sau a șefului ierarhic. Procurorul să-și administreze în liniște cauza, fără niciun fel de presiuni, după care o instanță judecătorească, independentă și ea pe cauza respectivă, să decidă. La ce altfel de independență a procurorilor se gândește președintele Klaus Iohannis? La conservarea independenței pe care au avut-o până cum? Dacă așa stau lucrurile, atunci e de rău. Pentru că, așa cum s-a văzut din conținutul protocolului dintre SRI și Parchete, procurorii nu au fost independenți. Au fost controlați. Iar deciziile pe care le-au luat nu au fost conform legii și propriei conștiințe. Ci conform indicațiilor de la SRI, în spatele căruia de multe ori s-au aflat indicațiile factorului politic.
Precizările de mai sus ne ajută să deslușim cum va proceda președintele Klaus Iohannis. Acesta va tergiversa cât va putea luarea unei decizii, în conformitate cu motivarea CCR. Sau doar amenință că va proceda astfel. Doar mimează. Adică fentează. Îi fentează pe proprii săi susținători. Aceștia au recurs și ei la un șiretlic. Pentru a-i întări spatele președintelui, care se îndreaptă șontâc-șontâc și ipocrit către o supendare, au simulat existența unui număr impresionant de organizații ale societății civile din țară și din străinătate, care protestează împotriva soluției Curții Constituționale și îi cer în termeni imperativi președintelui să se consulte cu ei pentru ca, la sfârșit, să refuze punerea în aplicare a deciziei. Dar, surpriză. La o analiză fie ea și superficială, se dovedește că aceste organizații de fapt nu există. Că ele nu sunt înregistrate niciunde. Că, de fapt, cele mai multe sunt simple pagini de Facebook. Cu denumiri care să lase impresia existenței unor organizații. Cred că tocmai din acest motiv, Curtea Constituțională a întârziat cu câteva zile față de termenul record în care anunțase că-și va face publică decizia. Presupun - și vom vedea dacă am dreptate sau nu - că judecătorii Curții vor introduce în motivare și câteva propoziții cheie, care vor preciza cum și în ce condiții președintele României este obligat să pună în operă decizia și ce anume riscă dacă nu va face acest lucru.
Sorin Rosca Stănescu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu