Ne întoarcem în interbelic?
Postat la: 12.12.2020 |
Acum că am scăpat de partidul din buzunarul de la spate al lui Traian Băsescu, PMP, o mică adunătură de oportunişti, şi că Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu au fost trimişi prematur la pensie, împreună cu colegii lor, să vedem cu ce am rămas în Parlament. (Mihai Tudose : "Îmi pare rău pentru Tăriceanu, a supravieţuit la cinci căsătorii şi l-a omorât Ponta")
Ce fel de partide s-au salvat vremelnic în Parlament ? Avem un partid neomarxist, soroşist, de fabricaţie locală pe patent occidental, USR, care reprezintă un bun canal de negociere, o curea de transmisie cu Partidul Democrat din SUA dacă Joe Biden câştigă alegerile. USR este util şi în relaţia franco-română dacă Emmanuel Macron şi partidul său, LREM, vor reuşi să se menţină la putere după 2021 (cel mai prost an pentru toată lumea din 1930 încoace). În oglindă cu partidul neomarxist (USR) avem, iată, şi un partid neolegionar, AUR.
Marea surpriză AUR pentru "public" nu e chiar o surpriză pentru Statul Profund băştinaş, care anticipează încă o posibilă victorie a lui Donald Trump în alegeri. Alegerile americane încă se joacă, pentru Donald Trump au votat cca 74 de milioane, iar naţionalismul şi suveranismul în SUA sunt în continuă creştere. AUR poate fi un bun canal de comunicare cu Partidul Republican şi cu o eventuală nouă echipă Trump. Pe de altă parte, având în vedere creşterea naţionalismului, suveranismului şi populismului în toată Europa, AUR poate fi util şi în alte dialoguri, cum ar fi cele cu Ungaria, Polonia, dar şi cu Italia lui Matteo Salvini. Ipoteza că AUR ar fi un partid de inspiraţie rusă sau chineză nu pare deloc serioasă. Statul Profund autohton a reuşit, în sfârşit, să fabrice în viteză un partid neaoş, de data asta mult mai aproape de partidul legionar decât de încercările aproximative care au fost PUNR şi România Mare.
"Pentru noi începe un război ideologic al cărui deznodământ va sta în înlăturarea actualei clase politice. În patru ani vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români. Vom regăsi gustul mistic de a fi creştini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din ţară. Vom recăpăta căldura pe care ne-o dă gândul de a fi una în virtutea apartenenţei la un neam. Vom aduce exaltarea de a fi parte dintr-un întreg numit România" (Sorin Lavric - "De murit, murim cu toţii. Nu e păcat să nu ne dăruim României ?", QMagazine, 7.12.2020).
Toţi cei care l-au citit pe Sorin Lavric - scriitor, filosof, eseist, senator AUR de Neamţ - în textul de mai sus au simţit un puternic fior legionar. E doar un frison literar sau mai mult decât atât ? În cel mult un an vom fi, probabil, lămuriţi. Dacă se vor organiza alegeri anticipate în 2021, din cauza crizei economice, a pandemiei, a instabilităţii politice, AUR poate deveni chiar primul partid politic din România. Cu Călin Georgescu, Florian Colceag, Ovidiu Hurduzeu, Sorin Lavric, Andrei-Emil Dîrlău (teolog şi filosof), AUR are deja un nucleu politico-ideologic fără concurenţă în celelalte partide. Şi, probabil, or mai fi şi alţii.
Despre PSD şi PNL, două partide-sistem, unul pretins de stânga, socialist sau neocomunist, celălalt pretins de dreapta, zis liberal şi pseudopopulist, nu prea mai sunt multe de spus. Amândouă partide "oportuniste" (în sensul lui D. Gusti), corupte, compuse din incompetenţi şi oricând potenţial penali, PSD şi PNL par să se afle la final de carieră deşi au fiecare acum cca 30 % din Parlament. Ambele sunt recesiv comuniste şi ne-au făcut o tranziţie mizerabilă. Celelalte două partide, astăzi doar pe locurile trei şi patru, USR şi AUR, le pot marginaliza uşor la un nou scrutin, în mijlocul unei mari crize. UDMR continuă să fie singurul partid etnic din Europa, o altă aberaţie care nu poate dura veşnic.
Criza economică devastatoare care se anunţă pentru 2021, de ce nu şi pentru 2022 ?, îl poate confirma pe Sorin Lavric ("În patru ani vom disloca partidele din Parlament" - vezi citatul de mai sus) - o predicţie care se poate împlini, de fapt, mult mai repede. Şi copia ratată a lui Carol al II-lea, Klaus Iohannis, riscă, la rândul său, să fie dislocată c-un drum. Ne întoarcem iar în interbelic, cum ne-am mai întors de câteva ori, şi în anii '60, şi în anii '90, şi chiar după 2004 ? Criza în curs pare să o repete în mai grav pe cea din 1929-1933, condiţiile ar fi deci reunite...
Petru Romosan
-
Sigur sunt ruși. Au dispărut contractele de consultanță
Toata baza de date privind PNRR a fost ștearsa de hackeri. Ministerul care ține chestia respectiva este MIPE, avandu-l i ...
-
Omul care deține cele mai murdare secrete ale statului paralel, profund și mafiot
Parintele Ciprian Gradinaru, arhimandritul Bisericii Speranței din complexul Catedralei Mantuirii Neamului, atrage oamen ...
-
Nicușor Dan este doar prostul lor!
Mai țineți minte cand creatorul Securistanului romanesc, in care traim cu nedrepturi depline, Traian Basescu, il alerga ...
-
TELEVIZIUNEA POPORULUI?
V-au spus sa NU ieșiți in strada cand alegerile au fost anulate. V-au indemnat sa ramaneți placizi in case tocmai cand e ...
-
De ce vrea brusc Bolojan anticipate?
1. Pentru ca ar mai caștiga inca 3-4 luni la Palatul Victoria. 2. Pentru ca, in calitate de președinte al PNL, va imparț ...
-
Vaccinarea altruistă = reclamă mincinoasă
Una dintre metodele ilegale prin care oamenii au fost presați sa se vaccineze in plandemie (iar unii au facut-o cu conse ...
-
La Ankara, trompetele ienicerilor au sunat deșteptarea sau stingerea?
Summitul NATO de la Ankara a fost „istoric" prin aceea ca sub poleiala declarațiilor de „unitate" și de &bdq ...
-
Călin, Călin, poporul e cu tin’!
Georgescu a descalecat la targul de vechituri și agroalimentare de la Domnești pazit de șapte badigarzi, unde a fost int ...
-
Tzac pac la AI!
Pe 1 iulie, Alex Karp, CEO-ul Palantir, a fost invitat la CNBC, unde a facut unele dintre cele mai agresive declaratii d ...
-
Doar geopolitica ne-a separat, interesele mizerabile, herr!
Ambasadorul Germaniei la Chișinau pretinde ca romanii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei ...
-
RĂZBOIUL MÂNTUITOR CARE SALVEAZĂ PIELEA URSULIENILOR
Dreptul pe care și l-a arogat ieri UE de a-și baga nasul in corespondența noastra vine in paralel cu accelerarea efortur ...
-
Batjocură la adresa democratiei în Parlamentul European
Ieri, in Parlamentul European, s-au emis trei reglementari esențiale pentru europeni, doua dintre ele fiind batjocuri la ...
-
RIP: Epoca Iliescu ia inevitabil sfârșit!
Care este miza inclestarii politice din aceste saptamini? Observ ca s-a format ad-hoc o coalitie anti-PNL cu 1/ palatul ...
-
Compania românească OVES Enterprise, una din marile surprize ale Summitului de la Ankara
OVES Enterprise este o companie privata de tehnologie militara cu capital exclusiv romanesc, care a dezvoltat platforma ...
-
Niște vorbe proaste despre conducătorii statului eșuat, că altele n-am
Am ajuns la o experiența de viața, de mulți ani, in care nu ma mai entuziasmeaza nicio prestație, gen „pas cu pas" ...
-
Confidențial: dineul oficial oferit aseară de Erdoğan la summitul de la Ankara
Dineul a avut loc in cladirea principala a Complexului Prezidențial (Külliye) din Ankara in onoarea celor 90 de inv ...
-
Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabila pentru independența judecatorului, adevarul ju ...
-
Incoerente politice si morale
„Una vorbim si alta fumam” - Tudor Arghezi Promisiunea unei guvernari curate, bazata pe interesele rom ...
-
Suntem țara catastrofelor telescopice
La primul dezastru se sudeaza al doilea, care lasa loc celui de-al treilea și așa mai departe. Pana ajungem sa percepem ...
-
DIAVOLUL ȘI OMUL NOU
„Ah, ce interesant!”, exclama profesorul Woland / Satana, in Maestrul și Margareta, cand aude de la Berlioz ...
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
-
Traseism clasic, cu loialități transferabile în funcție de cine oferă mai bine
Siegfried Mureșan Vasile are 44 de ani și este vicepreședinte al PPE. Suna impresionant. Dar sa traducem in "limba roman ...
-
Vaticanul își întărește rândurile de exorciști
Vaticanul iși intarește slujirea de exorcizare. Faptul e real și verificabil. Restul, partea cu apocalipsa iminenta, e i ...
-
Micul Goe de la Cotroceni s-a auto-identificat drept șef al sistemului!
Turnurile Babel pe care le construim mereu, constant, irațional, impinși de Zeitgeist-ul malefic al unor epoci blestemat ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu