• Tweet

Alegerea lui Joe Biden reprezintă nu numai o respingere a lui Donald Trump, ci și o oportunitate de a începe un drum nou în politica externă și de apărare ale SUA. Deși ultimii patru ani au fost în mod aparent ghidați de ideile generale ale populismului hiper-naționalist, realitatea de astăzi deminstrează că administrația Trump nu a avut un plan bine pus la punct, cu secvențe clare de ăpolitică externă sau de strategiii militare coerente, ci doar oportunități de imagine pentru leaderul maxim.

O îndrumare adevărată, în afară de ceea ce părea o idee bună pentru un moment dat, nu a existat, iar acest lucru se poate vedea în rezultatele mediocre, dacă nu inexistente de astăzi. Ramificațiile unor decizii pe termen lung au fost adesea ignorate pentru câștigurile (doar de imagine) pe termen scurt, declarații uneori bizare, atitudini hormonale sau simple decizii de tweeter de o calitate îndoielnică, toate au răsturnat decenii de politică externă americană stabile și bine calculate. Motivele acestei distrugeri din ultimii patru ani de administrație Trump sunt absolut necunoscute și puțini din afara administrației Trump le-au înțeles vreodată.

Întreaga lume așteaptă ca administrația Biden să fie serioasă în ceea ce privește recuperarea ultimilor patru ani. În ceea ce privește Europe Unită sau Asia, în special China ,cîteva domenii cruciale acaparează întreaga atenție a decidenților politici și nu numai. Aceste domenii sunt definite deja de viitoarea administrație Biden, dar toate trebuie reconstruite în acelasi timp și cu mare subtilitate diplomatică.

Restabilitarea încrederii în rațiune americană

Politica externă sub administrația Trump a fost caracterizată de o lipsă de definiție, atât timp cât toata forfota reprezentanților americani a fost doar exprimată prin „America First". Deciziile majore de politică externă au fost luate cu puțină atenție la normele internaționale, la echilibre regionale și sub regionale, fără a respecta sensibilitățile sau simplu, fără a se calcula pierderile colaterale. Atâta timp căt țara respective ceda presiunilor infernale ale ambasadorilor trumpiști de a cumpăra ceva american (altfel era declarată antiamericană și coruptă), crezul diplomatic America first a acționat ca un tanc fără șofer.

În doar patru ani, Statele Unite au trecut de la noțiunea de leader ăpredictibil, cu politici clare, de decenii construite sau pentru decenii în viitor creionate, la un leader care vorbea pe tweeter. Diplomația de tweeter a creat nu numai momente jenante dar și extrem de mari prejudicii lumii politice, acolo unde se racordează fin sunetele diplomației discrete. Trump, elefant accidentat aflat într-un magazin de cristale a făcut praf absolut totul în jur. Până cand, ceilalți ăi-au luat cristalele nesparte acasă, așteptând un lider de încredere. Ignorarea nesăbuită a sensibilităților fiecărui actor implicat în lumea politicii mondiale a afectat semnificativ încrederea de care se bucura Washingtonul printre aliați. A dat nou imbold dușmanilor și a produs hilaritate și desori priviri ușpr mauzat-neîncrezătoare printer observatorii neutri. Încrederea este moneda unică în relațiile externe, iar Trump a risipit acest capital neprețuit, fără să îi pese. America First nu avea nimic de a face cu civilizația umană ci cu cât mai multe tine de grâu vândute Chinei sau cât mai multe rachete vândute României și Poloniei. Dacă nu prin diplomație, ci prin simplul șantaj sau celebrul bullying pe care sicofanții regimului Trump l-au copiat atât de bine.

Deși daunele lui Trump vor dura ani de zile pentru a fi reparate, administrația Biden va fi obligată să facă gesture de bună voință față de tocmai actorii internaționali pe care Trump i-a admirat așa de mult, Putin sau băiatul atomic din Korrea de Nord, nemaivorbind de Maduro din Venezuela sau mai știu eu ce dictaro de prin lumea a treia. Căci lipsa de diplomație reală din ultimii patru ani va oblige SUA să facă concesii, pe care altfel nu le-ar fi gândit măcar. Readucerea la masa comună a aliaților insultați, doar pentru a vinde rachete în țările baltice sărace și dependente numai de o Uniune europeană generoasă, sau a face bază militară Trump în Polonia, cu rezultatul doar al unui dezechilibru provocator prin proasta calitate a gestului în sine, vor oblige administrația Trump la o echilibristică înjositoare pentru puterea reală a SUA. Trump ar fi trebuit să continue politica americană prin care să facă politică de bună credință pe scena mondială. Interesul personal, narcisismul și lipsa abisală de educație în domeniu au dus la decredibilizarea totala a angajamentelor externe americane Cu ambasadori trumpiști numiți doar pentru a răspunde la ordinile șefului de trib și nu imperativelor americane, desigur ca politica externă americană a fost praf făcută, iar recuperarea va dura ani buni.

Ieșirea din Organizația Mondială a Sănătății, motivată de inmvenții și acuze fantasmagorice, care se regăsescși astăzi în cultura populară a basmelor, legendelor, zvonurilor și minciunilor de-a dreptu a produs un șoc total la nivel planetar. Ca să fim clari, din acel moment fiecare aliat al SUA a proiectat planuri contingente de refacere a unor alinațe mai mici dar mai suple, care să răspundă efectiv unei derive americane care provoca deja daune lumii reale. Din universal paralel al lumii trumpiene, măsurile care păreau departe, deveneau pe zi ce trece elemente materializate cu pierderi directe sau colaterale enorme. Și astăzi, acuzațiile fanteziste ale lui Donald Trump cu privire la modul în care OMS a gandit lupta impotriva crizei pandemice, produc efecte, credibilitatea acestei organizații, care a făcut enorm de mult bine în lume, eradicând prin effort colectiv, boli istorice, fiind tredusă. Unilateralismul lui America First a declanșat în diverse state modele naționaliste străvechi, cu intarsia ba anti-Semite, baa nit europene, ba anti tribale in Africa sau simplu o sinofobie violentă tipică imperiului britanic din secolul XIX.

Reclădirea încrederii în SUA va presupune ți pași majori spre revenirea la acordurile majore multilaterale care au fost soluționate cu bună-credință cu parteneri din întreaga lume. Reafirmarea angajamentului american față de partenrii săi, fără a îl condiționa însă cu prezența cecului de plată pentru tehnologie militară americană vândută unor țări care nu au tot teritoriul lor național nici măcar electrificat, va fi un act major care va reasigura națiunilor din întreaga lume că SUA este un partener diplomatic de încredere.

Desigur însă, pentru Europa, cei mai importanți pași pe care viitoarea administrația Biden i-ar putea face ar fi să rescrie Planul de Acțiune Comprehensiv Comun sau acordul nuclear iranian. Indiferend de cît de sensibil este subiectul pentru cei doi mari aliați americani, Isarael și Arabia saudită, relansarea acelui dialog este crucial pentru a opri radicalizarea elitei religiopase iraniane, mai ales în anii de apus ai leaderului suprem Iranian. O greșeală simplă, aceea de a nu înțelege că nu numai interesele comerciale ale Arabiei saudite exista ăn regiune, dar o și mai gravă lipsă de analiză a administrației Trump a dus la extinderea influenței iraniene până în Mediterana, devenindd subiect imediat de securitate europeană. Ca atare toate elementele de mai sus au dus la izgonirea SUA din acest balet diplomatic exclusiv, excludere care a creat un vaccum de autoritate demn de căderea Constantinopolului. Atât în interiorul Iranului, cât și pe scena mondială, JCPA ar crea bunăvoință, în spațiul Euro-Asia care va servi SUA foarte bine în anii următori.

Acești primi pași ar demonstra că America este din nou un aliat de încredere și un broker onest, o condiție prealabilă pentru orice înițiativă s. Cel mai important lucru pe care Joe Biden îl poate face în următoarele luni următoare este să depună eforturi neobosite pentru a reconstrui încrederea americană din întreaga lume.

Între Atlantic și Pacific, deciziile administrației Biden sunt dintre cele mai complicate

În ultimii patru ani, în timp ce tot felul de dictatori sau mici tiranii erau lăudați pentru disciplina cu care transmiteau cecurile pentru cumpărături la Washington, în timp ce prințul moștenitor al Arabiei Saudite ordona tăierea în bucăți a unui ziarist dizident din regatul său și era apărat cu dinții de administrația Trump, relațiile cu cele doua lumi, Atlantice și Pacifice au devenit incredibil de tensionate. Aliații s-au întrebat deschis dacă vor mai putea să se bazeze pe America.

Dincolo de a fi incredibil de nationalist și practice miop la realitate, comportamentul din ultimii patru ani a erodat factorul de descurajare credibil pe care îl înglobează alianțele militare cimentate de decenii, precum cea trans atlantică. Această pulverizare a factorului de descurajare permanent a dus, la rândul său, la încurajarea adversarilor. Efectul absolut al acestei deteriorări a fost că țările este europene nu s-au simțit mai apărate de care NATO, ci din contra au fugit spre Washington să cumpere cât mai multe arme. Perversitatea bine gîndită prin atacurile dezolante la adresa credibilității fondatorilor europeni ai NATO, lipsa de respect față de puterile militare europene au încurajat Rusia să exploateze aceste fenomene, iritând și mai mult noii membrii estici ai NATO. Faptul că Polonia a fost cuprinsă de o frenetică cursă a înarmării, urmată de tările Baltice sau de Romănia a provocat un și mai mare dezechilibru de securitate regional. În loc să creeze stabilitate, administrașia Trump a creat haos și a produs creșterea enormă a cheltuielilor de înarmare în țări care nici acum nu și-au revenit complet din tranzițiile anevoioase și profund corupte de la communism la capitalism.

Mai mult, semnul că politica americană a fost complet decalibrată este eșecul total, fundamental și absolut în a regla conflictul ucrainian. Orice se poate spune, dar realitatea este că de la anexarea Crimeei de către Rusia lui Putin, politicile trumpiste, nu numai că nu au oferit solutii, dar au creat doar proiecte propagandistice care să acopere doar eșecul lamentabil de oprire a expansiunii Rusiei. Continuarea astăzi, a războiului din Donbass reprezinta de altfel un ultim argument care să confirme efectele negative ale politicii americane de distrugere a credibilității alianței NATO, a membrilor ei și promovarea unor declarații care să încurajeze leaderi războinici ca Putin al Rusiei sau Erdogan al Turciei.

Căderea Armeniei în fața armatei azere, creșterea profund alarmantă a influenței Turciei în Marea Neagră, escaladarea permanentă a conflictului gazier din Mediterana sunt tot atîtea dovezi ale efectului pervers și nociv al politicii externe americane denumite America first. Se poate sublinia doar faptul că sub administrația Trump, în afară de bugetele militare crescute și cheltuieli cu înarmarea faraonice ale unor state care nu și le pot permite, cum ar fi Ucraina sau România, nimic echilibrat, obiectiv și care să întărească securitatea europeană nu a fost obținut.

Pe zona Pacificului, declarațiile belicoase cu privire la războiul comercial ordonat de Donald Trump la adresa Chinei nu au făcut nimic pentru a opri construcția insulelor artificiale din Marea Chinei de Sud, dezvoltarea programului nuclear de către Phenian. Întîlnire cu dictatorul de la Phenian nu au provocat decat mici jocuri de putere la Seoul, încrâncenare la Beijing și o deosebită iritare a Asiei. Narcisismul pozelor nu ține loc de soluții viabile care să răspundă marilor concentrări de probleme ale lumii contemporane. Mai mult, incapacitatea lui Trump de a asigura explicit continuitatea angajamentului american față de Japonia și Koreea de Sud, a provocat replieri fundamentale și cu efecte de lungă durată. Nu numai că mercantilismul umilitor al administratiei Trump a creiona timaginea unui stat american pus numai pe calcularea valorii plus profit a securității pe care o asigură națiunilor pacifice in discutie, dar a anulat decenii de construcție judicioasă a increderii în valorile commune. Imersiunea brutală, fără o minima pregătire în angrenajul politic Asiatic, complex și desoebit de fin pentru un novice ca trump a provocat cutremure succesive și reale. Dacă ne amintim de reacțiile simetirce ale președintelui din Philipine, actor cheie în structura de influență americană din zonă, sau simplul refuz al Maleziei de ase ralia strigătelor anti chineze ale secretarului de stat Pompeo și vom observa o deteriorare a poziției americane în acea regiune.

Aceste alianțe, atlantice și pacifice, sunt piatra de temelie a unei rețele de securitate la nivel mondial care protejează miliarde de oameni și a funcționat exact așa cum a fost destinat pentru cea mai bună parte a secolului trecut. Ele sunt, pe scurt, cel mai bun exemplu de diplomație americană reală și de calitate. Deși păduri întregi au fost tăiate pentru a se tipări lucrări despre dispariția acestor instituții cheie, de nenumărate ori acestea și-au demonstrat o flexibilitate remarcabilă în fața provocărilor și continuă să ofere o apărare eficientă împotriva puterilor agresive, expansioniste, iliberale, atât în Atlantic, cât și în Pacific. Pentru viitoarea administrație Biden, tocmai revitalizarea, reconfigurarea și recredibilizarea acestor alianțe, pot oferi exact soluțiile la marile teme economice si politice ale lumii.

H.D. Hartmann