• Tweet

Mulți se întreabă de ce cunoscutul jurnalist Tucker Carlson, imagine emblematică a luptei pentru libertate în pandemie, membru marcant al mișcării MAGA și critic dur al intervenției SUA în Iran și Ucraina, a intrat în malaxorul mass-media mainstream în calitate de "antisemit". Răspunsul ține, în principal, de politica externă ambivalentă a Casei Albe.

Donald Trump joacă un rol dublu bine calculat. Pe de o parte, din punct de vedere retoric îl vedem în calitate de tribun al taberei "America First" izolaționiste. Pe de altă parte, președintele SUA acționează ca vârf de lance al taberei republicane pro războinice și pro Israel (bine răsplătite de lobiștii industriei de apărare). Perspectiva alegerilor din 2026 îl obligă pe Trump să fie atât "predicatorul păcii în Orientul Mijlociu", cât și "generalul de televiziune" pentru donatorii neoconservatori.

Tabăra America First are trei figuri definitorii: Tucker Carlson, JD Vance și Rand Paul. Toți trei critică războaiele interminabile, NATO supradimensionat și ajutorul nelimitat pentru Ucraina. Trump se poziționează lângă ei doar retoric. "Nu mai putem fi polițistul lumii", spunea șeful Casei Albe într-un discurs din 2016, consemnat de New York Times. Mesajul său de bază rămâne: livrăm bani pentru granița sudică, nu pentru frontul de la Harkov sau Gaza.

De partea cealaltă, în Partidul Republican, stau pro-războinicii clasici Lindsey Graham, Nikki Haley sau Tom Cotton, plus un întreg ecosistem de think tank-uri belicoase (Hudson Institute, Foundation for Defense of Democracies etc.). Ei cer o linie foarte dură față de Rusia, Iran și China, susțin "victoria totală" a Ucrainei și un cec cât mai "flexibil" pentru Israel. Eventual un cec în alb. Iar Trump nu vrea să și-i ridice în cap.

Președintele SUA repetă cu orice prilej că ar fi "încheiat războiul din Ucraina în 24 de ore", dar nu contestă deschis ideea de ajutor militar. Doar deplânge lipsa unui acord de încetare a focului. Mai mult, pare foarte încântat că sarcina achitării facturilor a fost preluată integral de partenerii strategici europeni. Care insistă, în mod de-a dreptul stupid, că "rezistența Ucrainei este esențială pentru securitatea întregii Europe" (vezi Bolojan).

De subliniat că vicepreședintele JD Vance se află ferm în tabăra America First. El a votat împotriva pachetelor majore pentru Zelensky și a avertizat că "Ucraina nu este cel de-al 51 lea stat american". Rămâne un izolaționist în sens clasic, dar încearcă să nu rupă complet punțile cu lobby-ul pro Israel. Susține dreptul Israelului de a se apăra, însă cere limite clare. Marco Rubio, dimpotrivă, se află în tabăra intervenționistă: dur față de Rusia, Iran și China, foarte pro Israel, apropiat de vechiul curent neoconservator. Secretarul de stat Rubio reprezintă puntea prin care establishmentul republican încearcă să coabiteze cu MAGA, fără a subscrie total la agenda izolaționistă.

La nivel de resurse, sponsorii America First sunt în principal micii donatori online, plus câțiva miliardari tech și "populiști de dreapta" (Peter Thiel rămâne exemplul clasic în jurul lui Trump și al rețelei Vance). De cealaltă parte, curentul pro Israel și pro intervenționist se sprijină pe AIPAC și pe mari donatori republicani precum Miriam Adelson sau Paul Singer, plus rețelele tradiționale din Florida și New York. Trump știe că nu poate pierde nici "baza MAGA de pe Facebook", nici "camera aurită a donatorilor din Palm Beach".

Tucker Carlson a devenit figura centrală a conflictului din interiorul MAGA. Jurnalistul a fost acuzat de antisemitism de o parte a establishmentului tocmai pentru critica sa simultană la adresa războiului din Gaza, a lobby-ului pro Israel și a intervenționismului american. În ultimul său interviu cu ambasadorul SUA în Israel, Carlson a insistat pe întrebări despre copiii palestinieni morți în bombardamente, despre riscul implicării SUA într-un conflict regional și despre influența grupurilor de lobby. Drept urmare, aripa războinică din MAGA a prezentat acest tip de discurs drept o formă de «cod antisemit». Carlson spune, însă, că s-a inspirat din tradiția izolaționistă americană (sub leitmotivul "De ce ar fi treaba noastră?") și nu din registrul clasic al discursului antisemit.

Dincolo de Atlantic, tabăra suveranistă europeană s-a divizat după același tipar, pacifiști vs războinici. "Europa First" (versiunea Orban, Le Pen, AfD sau, în România, AUR) pune accent pe granițe, energie ieftină și evitarea războaielor lungi pentru valori abstracte. Există însă și suveraniști "belicoși", foarte pro Israel și pro Ucraina, mai ales în zona conservatoare tradițională poloneză sau baltică, pentru care Rusia este amenințarea existențială, iar Israelul aliat esențial. În România, PSD-PNL-USR se află clar în tabăra pro Ucraina și pro NATO, în timp ce opoziția suveranistă combină România First cu o critică dură a Bruxelles-ului și scepticism față de război (fără a avea însă o linie unitară față de Israel).

Cert este că opinia publică s-a cam săturat de mesajele belicoase ale liderilor UE, sub presiunea inflației, a oboselii de război și a radicalizării dezbaterilor cu tentă ideologică. După mandatul lui Trump, direcția va depinde de cine câștigă în interiorul dreptei.

Dacă JD Vance sau un profil similar îi va prelua moștenirea, vom avea probabil la cârma lumii occidentale un "pacifist America First", concentrat pe Asia și frontiera sudică, nu pe războaie în Europa sau Orientul Mijlociu. Dacă se impune aripa Rubio, atunci vom avea un "războinic America First" și ne așteptăm la același naționalism economic, dar dublat de o politică externă dură împotriva Rusiei, Iranului și Chinei. Și de un sprijin foarte robust pentru Israel.

Trump încearcă astăzi să împace și capra, și varza. Următorul lider al dreptei americane va trebui, totuși, să aleagă o singură mască.

Adrian Onciu