• Tweet

Ieri, Institutul Național de Statistică ne-a dat în cap cu câteva cifre seci. Cea mai importantă este cea că rata inflației ar fi ajuns la 15,3%, comparativ cu luna august a anului 2021. Iar BNR a majorat la 13,9% prognoza de inflație pentru finalul acestui an. De unde apar aceste mari diferențe? De ce? Și ce se întâmplă până la urmă cu viața românilor?

Din capul locului, fac precizarea că, în timp ce Institutul Național de Statistică ne oferă pur și simplu cifre, e adevărat, cifre care, până la un punct, conțin și ele estimări, Banca Națională a României nu avansează pentru uzul opiniei publice și celorlalți utilizatori, inclusiv guvernanți, decât simple estimări. Prima instituție ne spune cum stăm, în timp ce a doua instituție, extrem de importantă și ea, ne arată mai degrabă cum vrem să stăm. De aici apare o deosebire care, dacă suntem realiști, ne îndeamnă ca mai degrabă să luăm în calcul informațiile furnizate de Institutul Național de Statistică. Să traducem în cele ce urmează aceste informații.

15,3% inflație, în raport nu cu ceea ce ar fi normal să fie, ci cu situația din 2021, când deja România se afla în criză, reprezintă un procent pur și simplu înspăimântător. Pentru că, atenție, tot Institutul Național de Statistică ne informează că, la gaze, prețurile au crescut cu 70,64%, la cartofi cu 43%, iar la ulei cu 49,68%. Sunt doar câteva asemenea constatări, pe care ni le oferă statisticienii în termeni cât se poate de seci. Nu știm, pentru că nu ni se spune, ce se întâmplă cu alte produse. Cum ar fi de pildă pâinea. Sau lactatele. Sau făina. Sau mălaiul. Sau medicamentele. Dar putem deduce fără a fi prăpăstioși, că situația este cumplită. În sensul că viața de zi cu zi se scumpește în mod accelerat. Pentru absolut toți cetățenii acestei țări. Pentru că toți consumă aceleași produse. Și, cel puțin aparent, banii tuturor, atâția câți sunt, se duc cam în aceleași direcții. Direcții de supraviețuire.

În România, pentru că avem cel mai scăzut nivel din întreaga Uniune Europeană al veniturilor salariale și al pensiilor raportat la Produsul Intern Brut, situația este ceva mai grea. În sensul că, pentru supraviețuire, cetățenii acestei țări alocă un procent mai mare din veniturile de care dispun. Și un procent mai mic pentru alte beneficii pe care viața ni le poate aduce. Cum ar fi de pildă turismul. Sau distracția. Din această perspectivă, procentul pe care tocmai ni l-a oferit Institutul Național de Statistică, de creștere galopantă a inflației comparativ cu aceeași lună a anului precendent, este înspăimântător. El trebuie tradus în cu totul alți termeni.

Un pensionar sau un nepensionar, care este silit să supraviețuiască cu salariul minim pe economie sau cu un salariu cu doar puțin peste salariul minim pe economie, cheltuie cea mai mare parte a banilor puțini de care dispune fix pe produsele pe care le-am enumerat mai sus. Pe energie, pe produse alimentare și pe medicamente, mai cu seamă în cazul pensionarilor. Acolo supraviețuirea costă mult mai mult. Acolo inflația reală este mult mai mare decât acel 15,3%. Acolo deteriorarea condițiilor de viață, care, în cazul României, înseamnă condiții de supraviețuire, este mult mai abruptă. Și poate depăși, dacă cineva este dispus să ne ofere cifrele reale, un procent de 50%. Este o depreciere în lanț, aproape în progresie geometrică, a șanselor ca românii să supraviețuiască unei crize, care oficial încă nu s-a dezlănțuit.

Viața oamenilor este pusă în pericol. Viața tuturor românilor. Începând însă cu românii vulnerabili. Cei mai vulnerabili fiind vârstnicii. Și familiile cu mulți copii. Pentru că, tot în paranteză fie spus, de curând, Institutul Național de Statistică ne-a atenționat că se mărește decalajul dintre morți și nou-născuți, într-o asemenea dinamică încât este posibil ca, într-o sută de ani, această țară să rămână nelocuită de români.

Banca Națională a României ne oferă o prognoză politică. Extrem de prudentă. Precizând că este vorba doar despre o simplă estimare. Conform BNR, prognoza de inflație s-ar fi majorat pentru finalul acestui an la 13,9%. Adică la 14%. Diferența față de INS de un procent și ceva nu este semnificativă. În consecință, și prognoza Băncii Naționale este înspăimântătoare. Și o putem analiza în aceeași cheie. Dacă ar fi să ne repetăm.

Deci stăm rău. Foarte rău. Așa cum unii dintre noi am prezis și am tot prezis de doi-trei ani încoace. Independent de pandemia de coronavirus, care nu se dezlănțuise, și de războiul din Ucraina, care nu izbucnise. Pentru orice analist cu capul pe umeri din România, pentru orice persoană cât de cât școlarizată, deprinsă să lucreze cu cifrele, a devenit limpede încă din primele luni ale întâiului Guvern „al său", când Klaus Iohannis a reușit să aducă la Palatul Victoria un Executiv condus de PNL, că situația României se îndreaptă într-o direcție greșită. Vă amintiți?

Vă amintiți de câte ori eu și alții ca mine am avertizat că împrumuturile fără noimă, în sume exorbitante de bani și cu o dobândă sângeroasă, probabil și cu comisioane groase, însemnând „para-ndărăt", contractate de Guvernele Orban și Cîțu, vor împinge România în buza prăpastiei? Vă mai amintiți de câte ori am explicat că vine momentul în care băncile și fondurile de investiții vor mări exponențial dobânzile în cazul României și apoi vor refuza pur și simplu să ne mai împrumute? Vă mai amintiți de câte ori am încercat să avertizăm asupra pericolului ca, în final, o generație sau chiar două dintre copiii și nepoții noștri să fie silite să repare aceste uriașe daune? Dacă nu, citiți din urmă. Dacă da, vă rog să vă întrebați, așa cum mă întreb și eu acum, de ce victimele nu au reacționat. De ce societatea a rămas inertă la asemenea semnale de alarmă.

Ce va fi mâine? Vor exista nenumărate victime. Va fi un soi de genocid mascat. Va fi o încălcare gravă a Constituției României, a Legii Fundamentale, care garantează supraviețuirea românilor și o decentă asistență medicală. Și ce vom face? Vom rămâne în continuare inerți? Mămăliga refuză să explodeze? Dacă da, atunci ne merităm soarta. Dacă nu, haideți să găsim o soluție prin care, măcar în ultimul moment, să evităm să ne izbim de zid. O soluție care nu poate fi alta decât cea politică.

Sorin Rosca Stanescu