• Tweet

Conform Constituției României, urmează peste câteva zile să ne alegem un președinte. Conform unei realități, percepute din ce în ce mai corect de tot mai mulți, peste câteva zile urmează să primim un guvernator. Cu mandat de cinci ani. Dacă statul subteran s-a substituit statului constituțional, nu e oare explicabil că și Constituția devine victima unei substituiri? Acest rundă de alegeri este cu totul ieșită din comun. Chiar în comparație cu toate celelalte prezidențiale jucate sau trucate în România. De ce? Pentru că mutarea ne-a fost livrată în plic.

Care este diferența dintre un președinte de stat și un guvernator al aceluiași stat? Un președinte este ales în urma unei bătălii electorale de către cetățenii care se lasă seduși de discursul și de comportamentul acestuia. Cu speranța că îi va reprezenta. Înțelegând prin aceasta că le va reprezenta interesele. Un guvernator este pur și simplu numit. Din afara statului. De o putere străină. Care nu e întotdeauna ostilă. Dar care e întotdeauna interesată de un câștig substanțial generat de respectiva numire. Guvernatorul trebuie să producă. În timp ce un președinte trebuie să reprezinte.

Factorul extern a intervenit întotdeauna în desemnarea capului statului român prin vot sau prin dictat. Uneori a făcut-o brutal. Pe față. Ostentativ. Explicit. Alteori, factorul extern a intervenit discret. Mascându-și intențiile , respectiv opțiunile, în spatele unor procese și proceduri democratice. Manipulând populația în sensul dorit. Și aducându-l la putere în București pe cel dinainte ales de cancelariile marilor puteri. În ultimii 30 de ani, toate rundele de alegeri prezidențiale au fost marcate de o influență mai mult sau mai puțin discretă, dar întotdeauna decisivă a factorului extern. Acesta, în 2019, face excepție de la regulă.

În acest an 2019 factorul extern nu se mai străduiește aproape deloc pentru a mima procesul democratic în campania electorală prezidențială. De aceea, aceste alegeri nu au practic istorie. Mutarea ne-a fost dată în plic. Și tot ceea ce mai urmează este să constatăm fie că ne ducem, fie că nu ne ducem la vot, că ne-am pricopsit din nou cu Klaus Iohanis pentru încă un mandat de cinci ani. Acesta câștigă fără a face nici cel mai mic efort de a ne demonstra că își merită coronița, în urma unei competiții cu alți candidați. De aceea nu a acceptat nicio confruntare. Nici măcar de formă. Nici măcar de ochii lumii. De ce și cum se produce acest dictat?

Zilele trecute, miliardarul George Soros a făcut o declarație fermă. În sensul că după reculul produs în ultimii ani, planeta se va globaliza din nou. După ce s-au manifestat în mai multe state ale lumii mișcări cu caracter național, care au repurtat o serie de succese, planeta se va supune din nou altor reguli. Urmând ca în fiecare stat în parte și în toate laolaltă lucrurile să fie conduse dintr-un unic centru de comandă. În aceste condiții, mai vizibil sau mai puțin vizibill, pretutindeni alegerile devin o ficțiune, iar Legile Fundamentale, Constituțiile, care garantează suveranitatea națiunilor, urmează să fie puse între paranteze.

În Statele Unite, Donald Trump, ultimul dintre președinții americani care încearcă să se opună statului subteran, militant al globalizării, a intrat în corzi. În corzile Camerei Reprezentanților. Camera Reprezentanților a dat liber punerii președintelui sub investigație și sub anchetă penală. Pe motiv că ar fi încercat să determine o investigație împotriva contracandidatului său Joe Biden. Treaba este serioasă. În numele principiilor globalizării, dar firește, cum se întâmplă întotdeauna, și în interes propriu, Joe Biden s-a folosit de poziția politică pe care a deținut-o în calitate de vicepreședine al Sattelor Unite, pentru a extorca de bani un stat vulnerabil est-european. Ucraina. La fel cum direct și prin interpuși același Joe Biden a procedat și în România. Statul global susținut de statul subteran se apără. Și ripostează. În timp ce investigațiile inițiate de Donald Trump bat pasul pe loc, cele declanșate de adversarii săi sunt în plină desfășurare. De ce am invocat aceast istorie? Pentru a ne putea întoarce ceva mai luminați la oile noastre prezidențiale.

Cred că în acest moment nu mai este un secret pentru nimeni. Germania cancelarului Angela Merkel, în combinație cu nucleul dur al Uniunii Europene pe care îl coordonează, a decis câteva fronturi de luptă în plan economic, în plan politic, dar și în plan geopolitic împotriva Statelor Unite. Mobilul fiind acapararea unor noi piețe de desfacere pentru produsele germane, de procurare la preț scăzut a materiilor prime și forței de muncă, de acces la resurse, dar și de influență în plan politic și chiar militar. Terenul de luptă sunt statele mai vulnerabile din Uniunea Europeană, așa-numita Europă centrală și de est. România fiind în epicentrul acestui spațiu de confruntare. Așa se face că în loc să ne alegem un președinte, după litera și spiritul Constituției, ne pricopsim cu un guvernator. Vârât pe gât în mod ostentativ. Cum spuneam, în persoana lui Klaus Iohannis. Care face jocurile pentru Germania.

Afirmația de mai sus devine mai ușor de înțeles dacă o traduc. Dezvoltam zilele trecute un subiect de scandal. Desemnarea ca ministru al Apărării în viitorul guvern Orban contrar tuturor uzanțelor, a unui militar general cu patru stele, teleportat în guvern din poziția de șef al Marelui Stat Major General. După cum observați, parteerii noștri euroatlantici, cei care veghează la respectarea unui întreg set de valori, au amuțit. Nu vedem nicio reacție externă la acest act de violare a unei reguli elementare care impune ca în fruntea tuturor instituțiilor de forță să existe exclusiv civili. Ce urmează? Mă întrebam în schimbul a ce și-au asumat Klaus Iohannis și Ludovic Orban acest risc. Acum răspund. Și foarte curând vom vedea dacă am sau nu dreptate. Urmează ca toate cele opt mari programe de înzestare ale Armatei Române să fie redirecționate către Germania și parteneri ai Germaniei. Să urmărim cu atenție dacă, de pildă, pușca de asalt va fi trasă spre concernul german HK, iar autovehiculele 8X8 spre Rheinmetall. Fie și numai pentru câștigurile rezultate, Germania va fi răsplătită din plin pentru strădania de a-și pune un guvernator în România. Singura putere care ar putea să se opună și să strice jocurile Germaniei în România este reprezentată de Statele Unite. Numai că Donald Trump și în general Administrația de la Casa Albă sunt paralizate de scandalul declanșat și care poate deveni mai exploziv decât faimosul Watergate.

În alte analize voi explica mai în detaliu cum se face că, în confruntarea geopolitică globală, Constituția unui stat cum e Româna e pusă între paranteze, practic suspendată, iar alegerile nu mai reprezintă o competiție la vedere, ci un simplu simulacru la capătul căruia nu mai contează nici măcar votul acelui cetățean care nu s-a lăsat manipulat. Și voi mai explica de ce Germania, care a câștigat acest război de etapă cu Statele Unite, adjudecându-și România, mai întâi economic, apoi politic și în final geopolitic, refuză să recunoască substituirea unui președinte printr-un simplu guvernator. Nu ar fi mai simplu ca pur și simplu Berlinul să numească un guvernator la București, pe care să și-l asume ca atare? Nu! Pentru că atunci, obținând foloasele, ar trebui să-și ia și răspunderea pentru costul acestora. Manipularea e mult mai discretă utilizând aparența unei Constituții în locul realității unui dictat.

Sorin Rosca Stanescu