• Tweet

Una dintre marile probleme ale activismului "woke" - în special a obsesiei de a construi un limbaj incluziv, menit să protejeze sensibilităţile categoriilor vulnerabile - este că merge până la asaltul politic asupra știinţei, ceea ce este nu doar ridicol, dar şi periculos.

O altă problemă este că, în încercarea de a crea acest limbaj „in vitro", spiritul "woke" îşi contrazice uneori propria sa misiune, ajungând la alte ofense, altminteri greu de imaginat în vocabularul obişnuit. Un exemplu elocvent este scandalul prilejuit de ultimul număr al prestigioase reviste medicale The Lancet, pe a cărei copertă, femeile au fost descrise drept "corpuri cu vagine".

În accepţiunea sa civică şi politică, termenul "woke" ("trezit") desemnează o atitudine vigilentă în faţa prejudecăţilor şi a discriminării. Apărut pe la începutul secolului XX, în argoul persoanelor de culoare din SUA, supuse unor nedreptăţi revoltătoare, acest termen a ajuns, în ultimele decenii, să denote mai mult decât conştientizarea unor inegalităţi rasiale flagrante. Acum, atitudinea "woke" vizează şi alte inegalităţi, la care sunt supuşi nu doar negrii, ci şi celelalte categorii considerate vulnerabile: femeile, bărbaţii gay, lesbienele şi, mai nou, persoanele transgender. De data aceasta, inegalităţile vizate nu mai sunt atât de evidente, atât de explicite, cum erau, de exemplu, celebrele legi de criminalizare a comportamentelor homosexuale.

Noua vigilenţă funcţionează mai ales prin identificarea asiduă a unor discriminări soft şi a unor relaţii de putere, care sunt mai degrabă implicite decât flagrante. Acestea operează, discret, în câmpul culturii înalte, al tradiţiilor obişnuite, al politicilor aparent echitabile şi al vocabularului cotidian. Şi, fiindcă sunt atât de subtile, asemenea inechităţi reproduc structuri sociale injuste şi contribuie la solidificarea unui climat de intoleranţă şi excluziune. În acest sens, spiritul "woke" reprezintă ecoul unor idei şi metode de cercetare, apărute în diverse discipline şi abordări academice precum studiile culturale, teoria critică, studiile rasiale, sociologia literaturii şi alte demersuri „critice". Ceea ce au în comun astfel de abordări este teza că obiectele imateriale (valori, idei, cărţi, ierarhii intelectuale etc.) maschează o suită întreagă de nedreptăţi sociale (discriminări, marginalizări, exluziuni etc.). De exemplu, ideea de canon al literaturii universale - care cuprinde, cu câteva excepţii notabile (e.g. Epopeea lui Ghilgameş, Mahabharata), opere occidentale - este pus adesea în discuţie pentru caracterul său eurocentric. În plus, canonul este chestionat, fiindcă este alcătuit în cea mai mare parte din „masculi, albi, morţi", având o slabă reprezentare a vocilor feminine şi ale membrilor comunităţiii LGBT. Prin urmare, însăşi ideea de canon funcţionează ca un mecanism de excluziune identitară.

De aceea, ca reparaţie morală a acestui trecut „opresiv", spiritul "woke" cultivă grija de a include, în curiculele şcolare sau universitare, figuri istoric marginalizate. Un alt exemplu de "woke"-ness este preocuparea de a avea, la conferinţe şi mese rotunde, o proporţie echilibrată de bărbaţi şi femei, eventual de persoane de culoare şi persoane gay asumate ca atare, nu doar „bărbaţi, albi, heterosexuali". Tot în cadrul acestui spirit reparatoriu, grijuliu şi incluziv, este inclusă şi atenţia faţă de potenţialul ofensator al limbajului, care trebuie reconstruit astfel încât să fie epurat de elementele sale interpretabile, problematice. Toate aceste practici intră, totodată, şi sub cupola celebrei corectitudini politice.

O diferenţă importantă dintre corectitudinea politică şi atitudinea "woke" este că, în timp ce prima reprezintă doar o formă de comportament, ce poate fi mimată strategic, de teama unor eventuale scandaluri publice, spiritul "woke" desemnează o atitudine mult mai amplă şi mai conştiincioasă. Aceasta presupune nu doar respectarea formală a unor recomandări ideologice, ci mai ales internalizarea responsabilă a ideologiei subiacente. Corectitudinea politică este numai o practică, pe când spiritul "woke" reprezintă însuşirea unor valori (evident progresiste), înţelegerea inegalităţilor trecutului, monitorizarea eventualelor inegalităţi prezente, la care se adaugă obligaţia morală a activismului constant. Iar acest activism merge de la denunţarea publică (de obicei pe reţelele de socializare) a potenţialelelor homofobii, rasisme şi sexisme până la marşuri, proteste şi alte forme de „acţiune directă". Ecuaţia, pe scurt, este următoarea: Spiritul "woke" = conştiinţă ideologică + activism politic.

O altă diferenţă notabilă este că, în timp ce corectitudinea poltică se limitează la grija (formală sau profundă) faţă de recomandările deja existente, spiritul "woke" este în alertă permanentă. Vocaţia sa este cea a suspiciunii neobosite. Acesta nu se mulţumeşte cu respectarea - chiar dacă este una simţită, autentică - a exigenţelor standard, ci duce o luptă neobosită pentru identificarea, demascarea şi îndreptarea inegalităţilor, oricât ar fi acestea de subtile sau de îndoielnice. Ar mai trebuie adăugat şi faptul că, spre deosebire de vechile forme de vigilenţă politică, practicate în mod firesc de către membrii comunităţilor vulnerabile, noul spirit "woke" este o datorie care se impune, în egală măsură, categoriilor „privilegiate", adică albilor, heterosexualilor, bărbaţilor şi persoanelor cisgender (termen ce denumeşte femeile care se identifică drept femei şi bărbaţii care se identifică drept bărbaţi).

Aşa se face că, în ultimul număr al uneia dintre cele mai bune publicaţii ştiinţifice din lume, revista medicală The Lancet, unul dintre autori a descris femeile drept „corpuri cu vagine" (bodies with vaginas). Iată afirmaţia completă: „De-a lungul istoriei, anatomia şi fiziologia corpurilor cu vagine au fost neglijate". Scopul acestei sintagme - care ar fi greu de imaginat în limbajul obişnuit altfel decât ca o injurie degradantă - a fost acela de a proteja sensibilităţile persoanelor transgender, adică a celor care sunt născute femei, dar se identifică drept bărbaţi, dar şi a celor care, născute cu sex bărbătesc, se consideră femei. Probabil că raţionamentul autorului a fost următorul. Există argumente care arată că, de-a lungul istoriei medicale, preocuparea ştiinţifiică pentru corpul femeilor a fost mai mică decât pentru corpul bărbtesc, asta deoarece majoritatea medicilor şi a cercetătorilor au fost bărbaţi. Însă cum să exprime autorul această idee? Dacă, pe de o parte, o persoană care are aparat reproductor femeiesc pretinde că este bărbat, atunci termenul „femeie" este unul greşit, cu o acoperire nedrept de largă. Iar dacă, pe de altă parte, o persoană care se naşte cu sex bărbătesc se identifică drept femeie, atunci acelaşi termen are o acoperire nedrept de îngustă.

Soluţia ingenioasă a autorului a fost inventarea unei sintagme care să împace şi capra ştiinţifică şi varza ideologică. Aceasta a generat câteva proteste din partea comunitării ştiinţifice şi, totodată, un val uriaş de indignare din partea publicului larg. Comentariilor sporadice ale specialiştilor li s-au adăugat atât criticile cetăţenilor obişnuiţi, fără pretenţii ideologice, dar scârbiţi de această descriere dezumanizantă a femeii, cât şi furiile activiştilor "woke", care au văzut aici un exemplu de sexism revoltător. Episodul ar fi trecut probabil neobservat dacă prestigioasa revistă The Lancet nu ar fi ales să pună acest citat fix pe copertă, în speranţa de a-şi semnaliza apartenenţa la grupul ilustru al activiştilor "woke". Însă rezultatul a fost invers proporţional cu aşteptările, fapt ce a culminat cu o declaraţie oficială spăşită, prin care editorul şef şi-a cerut, zilele trecute, scuze pentru inadvertenţa ideologică.

Însă, dincolo de această retractare (gurile rele ar spune că şi scuzele sunt tot un exemplu de paradă morală), afacerea „corpuri cu vagine" ridică nişte întrebări importante. Prima întrebare vizează posibilitatea creării unui limbaj pur, care să nu ofenseze pe nimeni. E oare cu putinţă acest lucru? Sau poate, mai degrabă, ar trebui să recunoaştem că limbajul produce, în mod inevitabil, disconfort? Şi nu cumva disconfortul este intim legat de dialogul uman? Poate că, înainte de a spera într-un vocabular care nu ar deranja pe nimeni, ar trebui să sperăm în dispariţia oricărui dezacord intelectual. Căci orice dialog în contradictoriu, chiar şi cel civilizat, este un prilej de incomodare reciprocă. Ideile celuilalt îmi creează disconfort, aşa cum ideile mele sunt deranjante pentru acesta.

O altă întrebare ce rămâne în urma acestui episod este următoarea: cât de mult se poate amesteca o agendă politică în domeniul ştiinţei? Această întrebare poate fi înţeleasă în două feluri, având o miză dublă. Prima are în vedere obiectivitatea ştiinţei ca atare. Spre deosebire de studiile culturale sau diversele verisuni ale teoriei critice, ştiinţele naturii încearcă să oglindească realitatea, nu să exprime nişte atitudini normative, ce conduc la schimbare socială. Vocabularul ştiinţei este făcut astfel încât să descrie lumea aşa cum este, nu să proiecteze o lume aşa cum ar trebui să fie. Pe scurt, domeniul ei este universul faptelor, nu cel al valorilor. Or, în condiţiile în care dorinţa de schimbare socială tinde uneori să se infiltreze în ştiinţă, ne putem întreba dacă nu cumva rigoarea ştiinţifică este în primejdie? A doua miză are în vedere obiectivitatea şi neutralitatea oamenilor de ştiinţă. Dacă editorii revistei The Lancet nu ar fi pus citatul respectiv pe copertă, probabil că reducerea femeii la un „corp cu vagin" ar fi trecut neobservată. Ducând un pas mai departe scenariile ipotetice, putem să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă autorul făcea nişte afirmaţii discutabile, care ar fi trezit dezaprobarea publicului general, dar care nu i-ar fi deranjat pe membrii activi(şti) ai comunităţii "woke". Ar mai fi fost vreun scandal public? Ar fi urmat scuze şi detractări? Răspunsul e, cel mai probabil, negativ. Însă un astfel de răspuns, ar putea naşte la rândul său o altă întrebare: dacă angajamentele ideologice ale cercetătorilor îi împing pe aceştia să îşi trădeze chiar propria lor cauză, de ce nu i-ar împinge să trădeze şi rigorile ştiinţei, mai ales în problemele ştiinţifice controversate, dar care pot fi instrumentate politic? Este spiritul "woke" o ameninţare la adresa spiritului ştiinţific?

Daniel Nica
doctor in filosofie al Universitatii din Bucuresti