• Tweet

Ștefania Mărăcineanu s-a născut în Bucureşti la 18 iunie 1882. A urmat cursurile Şcolii Normale „Elena Doamna", absolvind-o în 1899, apoi ale liceului în cadrul „Şcolii Centrale de Fete", unde s-a dovedit foarte înzestrată la materiile ştiinţifice. În anul 1904 a dat diferenţă pentru liceul real şi s-a înscris la Universitatea din Bucureşti, obţinând o licenţă în ştiinţe fizico-chimice în anul 1910.

Maria C. Teohari, prima femeie astronom din România, care i-a fost colegă atât la scoală, cât şi la facultate, a povestit că Ştefania Mărăcineanu avea o fire aparte, ciudată, uneori aspră, poate şi din cauza condiţiilor chinuite în care îşi petrecuse copilăria: „Nu ştiai câteodată la ce să te aştepţi de la ea. Sigur era că urmărea să facă ceva deosebit. Voia totdeauna să găsească ceva nou, să descopere ceva. Citea de aceea mult, cerceta neobosit, era într-o eternă căutare". După terminarea facultăţii, s-a prezentat la examenul de Capacitate pentru învăţământul secundar, reuşind prima. Din anul 1914 a devenit profesoară de fizică şi chimie la Şcoala Centrală de Fete.

„Am cunoscut-o bine pe Ştefania Mărăcineanu, căci am fost colegi la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, între anii 1908 şi 1911. Era foarte vioaie şi foarte bună colegă. Pe noi ne mira atâta energie într-o făptură atât de micuţă. Ştefania Mărăcineanu era un stimul pentru toţi, o revelaţie, un îndemn către aspiraţii înalte. Şi după terminarea facultăţii am întâlnit-o adesea şi am ştiut către ce aspiră. A devenit curând, prin examen de capacitate, profesoară de fizică şi chimie la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti. Era stimată şi iubită de eleve, de profesoare", scria Amelia Ionescu în „Almanahul Femeii" din anul 1967.

În anii 1919 și 1920, o găsim la Paris, unde activează, sub conducerea marii savante Marie Curie, la Institutul radiului, începându-şi experimentele privitoare la radioactivitate. Așa începe românca să elaboreze lucrări de valoare, care apar în cele mai de seamă reviste ştiinţifice ale Franţei. Temele lor erau măsurarea radiaţiilor puternice, pătrunderea substanţelor radioactive în metale, fenomenele radioactive. De altfel, și teza de doctorat a fost despre radioactivitate, publicată în mai 1924. „Am asistat la susţinerea tezei, scria într-un articol din anul 1967 academicianul Traian Gheorghiu, am auzit aprecierile elogioase, sfatul comisiei, precum şi călduroasele felicitări ale acesteia".

După ce și-a dat doctoratul, s-a întors în România, la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti, unde a înfiinţat Catedra de Radioactivitate. Cerând un grad superior la facultate, Ştefania Mărăcineanu îi scria regelui Carol al ll-lea: „Numirea mea s-ar putea face pe aceeaşi cale excepţională ca şi a domnilor recomandaţi de dl. Perrin, ca o recompensă a descoperirii radioactivităţii artificiale, care este a mea şi de al cărei fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandată de însuşi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (...) Domnul Decan al Facultăţii de Ştiinţe şi o parte din profesori mă sacrifică pentru a nu-i nemulţumi pe dl. Perrin şi pe soţii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie".

Ce se întâmplase? Ștefania Mărăcineanu descoperise, în cadrul tezei ei de doctorat, pregătită şi susţinută la Paris, privitoare la constanta poloniului, radioactivitatea artificială a plumbului, fiind prima semnalare a acestui fenomen. Şi-a publicat descoperirea în mai multe studii apărute în Franţa şi România între anii 1924-1928. Cu toate acestea, în 1935, Irène Joliot-Curie (fiica savanților Pierre Curie și Marie Curie) şi soțul ei, Frédéric Joliot-Curie, care ajunseseră, ulterior fizicienei române, la efecte asemănătoare, au fost laureați ai Premiului Nobel pentru descoperirea radioactivităţii artificiale. De altfel, cei doi au şi recunoscut acest lucru într-un interviu acordat ziarului „Neues Wiener Journal". În numărul din 5 iunie 1934, apare un articol scris de celebra fiziciană franceză Irène Joliot-Curie, care, între altele, face și următoarea precizare: „Ne amintim că o savantă română, domnișoara Mărăcineanu, a anunțat, în 1924, descoperirea fenomenului radioactivității artificiale".

Într-o scrisoare trimisă ziarului „Adeverul" în anul 1935, ea vorbea despre drumul greu parcurs, dar și despre amărăciunea de a-i fi furată munca. „Radioactivitatea artificială este descoperirea pentru care am lucrat ani de zile şi am prezentat sumedenie de note la Academia Română şi cea Franceză. Am avut prima scânteere într-o epocă în 1924 când lucrul acesta părea o nebunie. Eu am îndrăznit să-l anunţ ca realizat nu numai ca realizabil; cu toate riscurile ce urmau în urma unui act atât de îndrăzneţ. Dar nimic nu-ţi dă curaj mai mare decât siguranţa adevărului şi acea siguranţă o aveam, căci văzusem scânteierile date de metale, urmarea radio-activităţii lor şi le arătasem d-nelor Curie, mamă şi fiică. Mi-au spus: «vom continua lucrarea și numele d-tale va figura în istoricul descoperirei». Am continuat lucrarea şi unele şi altele. Eu la observatoarele din Meudon şi Paris, d-lor la Institutul de Radium, pe care eu îl părăsisem, deoarece savantul Deslandres membru al Academiei Franceze şi director al celor două Observatoare sus numite, apreciind mult comunicarea mea, făcută la Academia Română în 1924, mă luase în laboratorul său, venind să mă caute în persoană la Institutul de Radium din Paris. Observasem fenomenul de radioactivitate artificială, pe când lucram la teza de doctorat, din variaţia constantei poloniului şi pe care am atribuit-o radio-activării suportului său metalic prin razele alfa emise de polonium. Lucram pe atunci la Institutul de radium din Paris, dirijat de d-na Pierre Curie. Dar la acea epocă d-na Curie m-a împiedicat să anunţ un fenomen atât de senzaţional într-o teză de doctorat. Mi-am făcut totuşi rezerve în teză şi l-am anunţat imediat după trecerea examenului de doctorat într-o notă la Academia Română în 1924. Despre acest fenomen s-a făcut vâlvă mare şi la Academia Franceză şi în presa franceză şi străină, precum şi în marile ziare româneşti".

Cu toate că teza de doctorat există și laureații Nobel au recunoscut că munca româncei este baza muncii lor, și în prezent activitatea Ștefaniei Mărăcineanu este pusă sub semnul îndoielii. Iată ce spune fizicianul Cristian Presură: „Ștefania Mărăcineanu și-a făcut doctoratul în laboratoarele lui Marie Curie. Cum era de așteptat, acolo a studiat fenomenul de radioactivitate artificială, crezând la un moment dat că a descoperit chiar radioactivitatea artificială, ceea ce nu a fost cazul. Astfel, în cadrul experimentelor ei a avut nevoie de plumb pe care l-a obținut la un moment dat urcându-se pe acoperișul institutului de cercetare parizian. Spre surprinderea ei, a descoperit că aceste probe erau parțial radioactive și a presupus că ele ar fi devenit radioactive sub influența soarelui. În realitate însă, probele erau contaminate cu radioactivitate în urma numeroaselor ploi care au udat acoperișul institutului. Pe de altă parte, legătura dintre ploi și radioactivitate nu era greu de făcut. În vremea aceea se foloseau deja camere Wilson pentru detecția particulelor cosmice. Acestea sunt camere suprasaturate de vapori special pregătite. În momentul în care o particulă cosmică trece prin camera aceasta ionizează aerul, generând astfel centre de nucleație pe care apoi vaporii condensează. Particula lasă astfel o urmă în mișcarea ei așa cum se întâmplă și la avioane (...)".

După întoarcerea în ţară, Ştefania Mărăcineanu a fost numită asistentă la Facultatea de Știinţe a Universităţii din Bucureşti, fiind definitivată în 1933. Aici şi-a continuat, cu mijloacele puţine pe care le avea atunci la dispoziţie, lucrările asupra radioactivităţii. A creat şi o „secţie de radioactivitate", primul laborator de radioactivitate din România. „Pe noi ne mira, atîta energie într-o făptură atît de micuţă. Ştefania Mărăcineanu era un stimul pentru noi toţi, o revelaţie, un îndemn către aspiraţii înalte. Ea rămîne o figură luminoasă, care a îmbogăţit ştiinţa", scria academicianul Traian Gheorghiu. Pe când era asistentă la Catedra de gravitate, căldură şi electricitate de la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, a organizat pentru studenţi o secţie de radioactivitate pe cheltuiala sa, înzestrând-o cu aparate, cărţi şi substanţe. A fost primul centru din ţară în care se învăţa radioactivitatea. Ștefania Mărăcineanu a murit la 15 martie 1944, bolnavă de cancer, boală provocată, cel mai probabil, de expunerea îndelungată la radiații.

O zi senină de vară. Pe lacul Snagov, în bătaia razelor de soare, domnișoara Ștefania Mărăcineanu se lua la trântă cu Dumnezeu: experimenta producerea ploii expunând la soare săruri radioactive. Câțiva trecători și o mână de ziariști așteptau ploaia artificială. Ochii lor se îndreptau când spre femeia care părea nebună, când spre cer, așteptând ca sărurile radioactive să ionizeze mediul înconjurător și să dezlănțuie ploaia. În după-amiaza acelei zile din vara anului 1933, o furtună puternică s-a abătut asupra câmpiei Munteniei. Ploaia a trecut peste Snagov ca şi peste Bucureşti. Izbutise domnişoara Mărăcineanu să învingă natura, pe Dumnezeu? Dacă e să ne luăm după presa vremii, nu. „Am luat condeiul ca să combat atunci teoria domnişoarei Mărăcineanu. Discuţia s-a dus o vreme prin presă. Dacă prezenţa ionilor reprezintă o condiţie necesară pentru producerea precipitaţiunilor, ea nu este însă suficientă. Atâta timp cât condiţiunile de umezeală şi de temperatură nu sunt favorabile condensaţiei, ploaia nu poate avea loc, oricât ar fi aerul de ionizat. Domnişoara Mărăcineanu nu voia să admită însă acest lucru şi pentru ideea sa a continuat să lupte până la moarte", scriau ziariștii acelor timpuri.

Nu era singura dată când omul de știință încercase să aducă ploaia. Unii au crezut-o. „Ploaia care a început să cadă de Luni asupra Capitalei a fost provocată pe cale ştiinţifică de cunoscuta savantă română d-ra Ştefania Mărăcineanu", nota ziarul „Dimineața" în ediția din 19 martie 1931. Alții însă au lua-o în glumă și scriau la gazetă: „De un timp încoace s-a făcut svon mare în toată ţara că cică s-ar afla la Bucureşti o domnişoară meşteroaie, care se laudă că ea are putere asupra norilor, îi face să se adune, cum se adună puii de găină la chemarea ploii şi porneşte zăgazurile văzduhului, să ploaie când vrea ea. Pe solomonăriţa asta nouă o chiamă D-şoara Mărăcineanu şi bucureștenii au văzut-o cum iasă adeseori la marginea oraşului şi ţine spre soare un blid cu sare, căreia i se zice uraniu, şi despre care d-şoara din vorbă spune că trage aburii din văzduh, silindu-i să facă nori şi ploaie".

Cum îi venise ideea ploii artificiale? După mulți ani, savanta explica în „Ilustrațiunea română": „Ploaia nu este decât o consecinţă imediată a influenţei solare în radioactivitate. În cercetările mele pentru radioactivitatea plumbului cercetam vechile acoperişuri de plumb ale Parisului, în special acoperişurile Observatorului. Am făcut constatarea că un încăpăţânat ghinion mă urmărea, cerul acoperindu-se cu nori ori de câte ori lucram pe acoperişuri. Am ajuns curând la concluzia că nu era o simplă coincidenţă care mă împiedica să lucrez, ci că expunerea unor substanţe radioactive la soare atrăgeau condensarea norilor. Omenirea e încă sceptică".

Savanta română se lupta și cu Dumnezeu, dar și cu scriitorii de la gazetă. Trimitea scrisori redacțiilor ziarelor, dădea interviuri și aducea martori la experimentele sale, punându-i să semneze procese-verbale de ploaie. Dintr-un astfel de proces-verbal dat la gazetă, aflăm că a avut loc un alt experiment care urmărea același lucru. Martore i-au fost Alexandrina Floru, o profesoară de la Școala Centrală, E. Tomovici, funcționară la preşidenția consiliului de miniştri, d-ra Margareta Rigani, profesoară de ştiinte fizico-chimice la liceul de fete din Câmpulung, I. Demetrescu, magistrat şi Polix Dejanu, profesor la liceul de fete din Câmpulung. „În ziua de 20 octombrie, d-ra Mărăcineanu, însoţită de subsemnatele a experimentat în lacul Snagov, expunând substanțe radioactive la soare, spre a provoca ploaie. Cerul era senin. Barometrul 770 mm. La ora 4 am pornit cu barca pe lac. Un nour slab s-a ivit aproape de soare. După o oră un nour negru s-a ridicat la orizont, care apoi a acoperit tot cerul. La ora 21, cerul era complect acoperit. Barometrul descreşte simţitor. Temperatura scăzută. Experiența a fost anunţată de dimineaţă, 20 c. la şcoala centrală de fete, d-relor profesoare. Timpul era splendid. În seara de 22 c., a început să plouă însă. Cerul este foarte acoperit. Subsemnaţii urmărind deaproape şi zilnic experienţele d-rei Mărăcineanu, de provocarea ploii, prin expunerea de substanțe radioactive la soare, declarăm că suntem perfect convinşi de eficacitatea acestor experiențe şi devenim colaboratorii d-sale".

Ea însăși se aventura în speculații și anunța că „va ploua până la 25 martie". „Pentru a convinge cercurile sceptice în ce priveşte descoperirea mea, am hotărît să fac să cadă ploaia timp de 10 zile continuu, între 5-25 ale fiecărei luni. De alaltăeri 15 Martie am început prima experienţă, din această serie, care precum vedeţi a reuşit de minune. Demonstraţia am făcut-o în centrul Bucureştilor, la casa d-nei profesoare Chiriţă din bdul. Domniţei, 20. Au asistat soţul d-nei şi încă două persoane. Am eşit în balcon, unde am expus pe o farfurie vreo 80 de grame de sare de uraniu. După cum ştiţi Duminică a fost o zi cu un cer limpede. După câteva ore de la experienţă am observat cu toţi îngrămădindu-se pe cer nori groşi în formă simetrică. A doua zi Luni dimineaţa a început să plouă. Efectul acestei experienţe poate dura o zi sau două. Eu voi întreţine însă ploaia, care a început de eri, până la 25 Martie. Duşmanii mei cei mai înverşunaţi sunt meteorologii. Eu le zădărnicesc totdeauna prevederile lor. Când ei prevăd zi limpede, eu provoc ploaia", anunța ea în ziarul „Dimineața".

Dacă simplii români doar râdeau de experiențele acestei savante, colegii săi erau de părere că este o escroacă. Enric Otelelișanu, directorul Institutului Meteorologic, a trimis o scrisoare către Facultatea de Științe din București în care își expunea punctul de vedere cu privire la experimentele savantei. Rândurile nu au ajuns doar la conducerea acestei școli, ci au fost publicate și în presa vremii. Iată ce spunea la acea vreme șeful meteorologilor: „Am onoarea a vă ruga să binevoiţi a publica în onoratul dv. ziar alăturata scrisoare pe care o adresez Facultăţei de Ştiinţe din Bucureşti cu rugămintea de a binevoi să intervină pentru a pune sfârşit manifestaţiilor cu totul deplasate ale d-şoarei Ştefania Mărăcineanu, asistentă la sus numita facultate, care pretinde că poate provoca ploaia prin expunerea la soare a sărurilor de uraniu. Cred că această chestiune trebue lămurită definitiv, pentru a nu lăsa să se răspândească în marele public păreri eronate, care se înfăţişează în numele ştiinţei". Mai mult, Enric Otelelișanu cerea chiar constituirea unei comisii de fizicieni care să lămurească problema.

Dar nici așa Ştefania Mărăcineanu nu s-a speriat și a continuat lupta pe toate fronturile: atmosferice, dar și prin presa vremii. „Dacă momentan experienţele merg greu, este din pricină că presiunea e foarte ridicată şi nu pentru că d. Oteteleşeanu zice că a găsit mijlocul de a le opri, lucrând la Băneasa. Ştiu că s'au făcut experienţe reuşite de oprirea ploii, astă vară în America, pe un câmp de curse, dar nu ştiu dacă ele au sugerat inspiraţii de felul acesta d-lui Oteteleşeanu. Presiunea fiind ridicată, este probabil dincolo de punctul critic, orice se va face nu va izbuti. Am mai spus că presiunea ridicată este cel mai mare inamic al experienţei. Dar în general după trei zile de încercări am reuşit întotdeauna. Eu cred totuşi că voi reuşi şi că vor fi ploi remarcabile înainte de 25 ale lunei. Chiar dacă aceasta nu se va întâmpla, nu va însemna nimic, date fiind experienţele precedente, dintre care unele extraordinare. Ploaia venind în mod miraculos, n'a fost văzută numai de mine, ci şi de alte persoane. Voi continua în fiecare lună între 15-25. Rog a se urmări".

Se pare că experimentul i-a reușit savantei române, dar nu pe meleagurile noastre, ci departe, în Africa. Luată peste picior de autorități și de alți oameni de știință, Ștefania Mărăcineanu a obținut din partea guvernului francez sprijinul pentru continuarea cercetărilor în acest domeniu. Sub titlul știrii „Plouă în Sahara", ziarele românești anunțau reușita unui experiment al Ștefaniei Mărăcineanu. „Puțini sunt cei care știu că debutul acestui fenomen, de care se leagă azi şi în viitorul apropiat, atâtea speranțe, a aparținut unei românce, Ștefania Mărăcineanu, elevă a Mariei Curie. Ștefania Mărăcineanu avea ideea de a expune la soare substanțe radioactive. Experiența a avut loc în anul 1934 la Touggourt, o localitate din Algeria. Peste câteva ore au apărut nori care ulterior s-au risipit. «Plouă în Sahara» scriau a doua zi cotidienele din Paris, preluând amănuntele telefonate de directorul laboratorului din Touggourt". Experiențele au fost descrise pe larg de Ștefania Mărăcineanu în studii apărute în publicațiile Academiei Române.