• Tweet

Ce a fost până acum e floare la ureche. Începând însă de ieri, când Mircea Geoană a demisionat în fine din poziția de secretar general adjunct al NATO și a anunțat în mod oficial că va candida la prezidențiale, toate gurile de foc s-au dezlănțuit împotriva lui. Oare de ce? Este chiar atât de periculos acest jucător politic, care abia a încropit un partid DREPT, alcătuit din câteva persoane? Se pare că pentru unii, destul de mulți, răspunsul e afirmativ. În ceea ce mă privește, sunt sceptic. Nu cred că Mircea Geoană va intra în finală.

Sunt dezamăgit. Mi-aș fi dorit pentru România, pentru prestigiul și pentru viitorul acestei țări, o competiție puternică la alegerile prezidențiale, la care să participe personaje complexe, oameni cu o cultură generală și politică remarcabile, jucători puternici, care să ne ofere posibilitatea să ne alegem nu între coada și capul struțo-cămilei PSD-PNL, ci între adevărații poli de putere, care se manifestă în plan mondial. Mi-ar fi plăcut să văd o finală între un globalist rafinat, experimentat și cultivat, susținut de globaliștii interni și externi, și un suveranist de același calibru, la rândul lui susținut de adepții din lumea întreagă ai statelor-națiune. Nu va fi însă așa. Nici prototipul globaliștilor și nici vreun lider al suveraniștilor nu va ajunge în finală.

Cine mi-a urmărit cât de cât activitatea, știe de bună seamă că nu sunt globalist. Și cu atât mai puțin vreun adept al curentului ideologic al globalizării. Prin urmare, indiferent de opiniile pe care mi le exprim în legătură cu Mircea Geoană și atacurile dezlănțuite la care acesta este supus chiar în săptămâna în care a făcut dublul enunț al demisiei din NATO și al candidaturii sale la prezidențiale, vă rog să nu mă suspectați de vreun partizanat politic cu acesta.

Ieri, o serie întreagă de lideri și analiști politici l-au acuzat în forță pe Mircea Geoană pentru faptul că, din poziția de secretar general adjunct NATO, a utilizat sigla și fondurile organizației pentru a se auto-promova în vederea participării la cea mai importantă competiție politică din România. Așa o fi. L-am văzut și eu cum l-ați văzut și voi cu sigla în spate. Intuiesc și eu cum intuiți și voi că s-a deplasat de colo-colo și din ce în ce mai frecvent în România, utilizând fondurile NATO de deplasare. Cred și eu cum credeți și voi că și-a accesat și utilizat, din poziția puternică pe care a deținut-o, o serie întreagă de relații, în scopul de a-și facilita drumul spre Cotroceni. Bănuiesc și eu cum bănuiți și voi că a reușit să strângă un grup semnificativ de sponsori pentru campania sa, dintre care unii, în mod direct sau indirect, au legătură cu industria de înarmare. O industrie în care deciziile NATO contează. Dar atenție: dacă așa stau lucrurile, nu noi suntem în măsură să-i dăm peste degete lui Mircea Geoană. Ci organizația din care până ieri a făcut parte. Dacă stafful NATO nu reacționează, noi nu ne putem erija în numele NATO în judecătorii lui Mircea Geoană. Cu ce drept am face asta? Și până la urmă cu ce probe?

O altă linie de atac îi vizează familia. Fata, care s-a căsătorit cu un cetățean american și a dobândit astfel și o cetățenie peste ocean. Tatăl lui, care general de armată fiind ar fi colaborat în vremurile comuniste cu „Fratele de la Răsărit". Soacra lui, care și dânsa ar avea o biografie mai colorată. Soția sa, care ar fi făcut, în numele unor fundații caritabile, o serie întreagă de afaceri cu industria pharma. Și, bomboana pe colivă, cumnatul său, Ionuț Costea, condamnat la ani grei de închisoare și fugit, cum au făcut mulți alții, într-un stat care l-a găzduit. Cele mai multe dintre faptele invocate sunt cu certitudine adevărate. Dar unde este culpa lui Mircea Geoană? Că este fiul tatălui său? Că este tatăl fiicei sale? Că este cumnatul lui Costea? Sau că nu și-ar fi cenzurat soția, care în paranteză fie spus niciodată nu a fost dovedită cum că, în numele fundației pe care a condus-o, ar fi săvârșit fapte penale? Până la urmă, toate aceste atacuri pot fi demontate cu mare ușurință și astfel ele pot avea un efect invers. Acela de a-l victimiza și propulsa pe Mircea Geoană.

Dar de ce cred că Mircea Geoană nu va ajunge în finala prezidențialelor și de ce, dacă nu sunt globalist, regret acest lucru? Poate că dacă ar fi avut un opozant pe măsură, cu șanse reale de a se califica în turul doi al prezidențialelor, și Mircea Geoană, în baza competiției contrariilor, ar fi avut o șansă în plus de a obține al doilea punctaj la capătul primului tur. Suveraniștii însă nu au fost capabili până în acest moment să-și coaguleze bazinele electorale, astfel încât ei nu vor beneficia de masa electorală critică pentru a-și duce candidatul în al doilea tur de scrutin. În plus, deși din multe de puncte de vedere îl admir pe George Simion și îi apreciez și încurajez rolul extrem de activ pe care și l-a asumat și căruia îi face față cu succes, nu cred că în acest moment el se califică pentru a reprezenta România la cel mai înalt nivel. Dar aceasta a fost doar o scurtă paranteză.

Mircea Geoană, în mod oficial, intră în opinia mea prea târziu în cursă, iar în mod neoficial, deși a făcut pași importanți, a fost silit să disimuleze, pentru că nu putea în același timp să fie înalt funcționar NATO și să intre razant într-o competiție politică desfășurată într-un stat membru. A declarat sus și tare că va candida independent, pentru că în realitate niciun partid nu l-a ales drept competitor. Și-a încropit zilele trecute în mare viteză un partid numit DREPT, alcătuit din câțiva traseiști și care nu are nicio șansă, deși asta intenționa Geoană, de a-și numi reprezentanți în secțiile de votare la prezidențiale. Și chiar de ar fi așa prin absurd, nu există fondurile și infrastructura necesară pentru ca în scurtul interval care a mai rămas să poată fi recrutați și instruiți minimum 20.000 de oameni de încredere, care să-și facă treaba în secțiile de vot.

Dar de ce regret, de vreme ce nu sunt un admirator al lui Geoană și nici vreun adept al globalismului? Pentru că îl cunosc, știu ce calități are - e drept că știu și ce defecte are - și, prin urmare, sunt capabil să văd și jumătatea plină a paharului. De la distanță, acest jucător politic este cel mai dotat din punct de vedere cultural, intelectual și sub aspectul experienței dintre toți competitorii majori și minori, peste 25 la număr, care au anunțat că se înscriu în cursa prezidențială. A fost purtător de cuvânt al Ministerului de Externe. Șef al diplomației de la București. Consul și ambasador al României la Washington. Președinte OSCE. Șef al celui mai puternic partid din România. Vorbește curent câteva limbi străine. Se cunoaște cu toți șefii de state relevante, se mișcă ca la el acasă la Washington, dispune de relații personale fără egal în lumea întreagă și are un discurs inteligent și coerent. Este păcat că un asemenea personaj nu are nicio șansă de a reprezenta România la cel mai înalt nivel.

Evident, Mircea Geoană are și defecte. Are hibe pe măsura calităților lui. Dacă contrar prognozei mele liderii PSD și PNL vor face în perioada următoare greșeli atât de mari încât să iasă din cursă și dacă șansa teoretică a lui Geoană va fi totuși valorificată, atunci vă garantez că mă voi referi pe larg și la defectele și păcatele reale ale acestui jucător de primă ligă.

Sorin Roșca Stănescu