• Tweet

Elon Musk a cerut săptămâna trecută pe X ca Europa să devină măreață din nou - Make Europe Great Again. Acesta a reușit să sintetizeze nevoile urgente ale Europei, care s-a transformat din cea mai puternică civilizație a lumii într-un muzeu în aer liber unde miliardarii celorlalte continente vin să își petreacă vacanțele și un țap ispășitor folosit de marile puteri în jocurile adevărate de influență.

Raportul lui Mario Draghi de la finalul anului trecut (pe care l-am analizat în detaliu aici) a arătat publicului larg faptul că Europa se află într-un proces de declin sigur, generat de dependența față de SUA, care declasează UE în toate categoriile în care ar trebui să exceleze (tehnologie, industrie, armament etc.). Mulți analiști economici văd Europa ca fiind o nouă Japonie, referindu-se, desigur, la succesul incredibil pe care economia Japoniei l-a avut secolul trecut, un succes economic eliminat rapid de aliatul american atunci când problema competiției a devenit reală. Când vine vorba de industrie, Europa nu doar că este în urmă Chinei sau Americii, ci nici măcar nu mai poate concura cu acestea. Populația îmbătrânește rapid, economia nu mai poate fi susținută fără imigranți din alte continente, iar prețurile cresc din ce în ce mai mult din cauza războaielor perene ordonate de un Washington panicat de propriul său declin ce și-a infiltrat de mult propriile forțe în toate capitalele europene.

Dar, în ciuda problemelor din ultimul deceniu, Europa încă mai poate fi salvată. Este clar că Europa are nevoie de o resetare a relațiilor cu SUA sau de o recalibrare geopolitică, dar ce alianță ar fi cea mai profitabilă?

Momentan, populația europeană este divizată între cei care își doresc suveranitate deplină și cei care, pentru profitul propriu, vor să continue status quo-ul, prin care americanii controlează total politica Europei. Din păcate, nu cred că suveranitatea ar mai fi suficientă în această nouă lume multipolară având în vedere problemele serioase ale continentului. Europa va trebui să se alăture grupului cel mai convenabil și să primească ajutorul unei mari puteri pentru a fi readusă în centrul competiției internaționale pentru resurse și influență.

John Mearsheimer, cunoscutul geopolitician realist, sugerează că următoarele decenii vor fi dominate de „politica marilor puteri": SUA, China și Rusia, Europa fiind omisă în favoarea Rusiei. Este evident că Europa are nevoie de Trump, Putin sau Xi pentru a-și opri declinul. Dar care dintre acești lideri ar mai fi dispus să ne salveze?

Donald Trump

Deși foarte multă lume și-a pus mari speranțe în Donald Trump ca salvator al aliaților săi, europenii nu ar trebui să fie prea entuziasmați de mandatul lui. În luna noiembrie, Consiliul European pentru Relații Externe a întrebat 28.000 de oameni din toată lumea dacă alegerea lui Donald Trump este un lucru bun pentru țara lor. În timp ce 85% dintre indieni și 59% dintre ruși au răspuns afirmativ, doar 22% dintre cetățenii UE au răspuns pozitiv - mai puțin decât chinezii (46%) sau ucrainenii (26%).

Iar aceste răspunsuri nu sunt surprinzătoare. Imperialismul american este cel ce a dus la decăderea Europei, înlocuind colonialismul european și transformând Europa într-o neo-colonie a Washingtonului. În ultimele săptămâni, Trump și-a demonstrat propriul imperialism prin amenințările de a anexa Canada, cel mai apropiat aliat al Americii, Groenlanda, canalul Panama... Aliații au devenit subalterni și distrugerea lor a devenit o simplă armă pentru imperiul american. Să ne amintim că, la doar două săptămâni după ce războiul din Ucraina a început, președintele Biden a declarat public, stând lângă cancelarul Germaniei, că va distruge Nord Stream dacă Rusia își continuă invazia, fără să se gândească la consecințele pentru Europa.

Fiind un om de afaceri și având în vedere datoriile enorme pe care SUA le are, Trump a declarat deja că va impune tarife de 10% asupra produselor din toată lumea, inclusiv cele europene, distrugând practic economia de export europeană, al cărei partener cel mai mare este America. În plus, Trump a anunțat că va începe să exploateze mai multe resurse naturale în SUA, pe care le va vinde în Europa la prețuri mult mai mari decât resursele rusești, planificând ca acestea să fie cumpărate cu bani pe care Europa nu-i are, ci pe care îi va împrumuta de la instituțiile internaționale controlate de SUA precum FMI.

Și mai importantă decât influența economică este cea militară. De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, SUA a fost garantul securității Europei. Deși inițial SUA nu și-a dorit acest rol, încercând să aducă forțele americane înapoi pentru a-și reduce bugetul de apărare, Războiul Rece a convins-o de utilitatea Europei. De atunci, SUA a încercat în mod intenționat să-și mențină poziția privilegiată pe continent. În timp ce Statele Unite au convins în mod constant națiunile europene să cheltuiască mai mult pentru apărare, s-au opus ferm, în ultimele decenii, inițiativelor independente UE de apărare colectivă. Totuși, deși dependența militară a Europei de SUA a fost o politică intenționată a Washingtonului, mulți lideri americani (inclusiv Trump) au devenit din ce în ce mai frustrați de lipsa percepută de contribuție a Europei. Această dependență, normalizată dar complet anormală din punct de vedere istoric având în vedere populația mai mare a Europei și distanța geografică față de SUA, influențează atât politicile externe, cât și interne ale UE.

Apărarea Europei reprezintă un cost mare pentru SUA, dar este o necesitate pentru noi. Să nu uităm că, fără prezența SUA și Turcia în NATO, forțele militare europene nu se pot compara cu celelalte armate mari ale lumii. În plus, atenția SUA asupra continentului nostru a scăzut semnificativ în ultimul deceniu, având în vedere pivotul către Asia inițiat de Obama și consolidat de Trump, axat pe competiția cu China. Când un om de afaceri este la cârmă, iar țara sa are datorii uriașe, este logic să ne așteptăm ca resursele destinate apărării să fie redirecționate către regiuni strategice, precum Asia. După cum a spus chiar vicepreședintele SUA JD Vance, Europa trebuie să „stea pe propriile picioare." Resursele militare ale SUA sunt blocate, în prezent, nu doar în sutele de baze din întreaga lume, ci mai ales în Ucraina.

Singurul dezavantaj major din perspectiva administrației Trump atunci când analizează o retragere totală din Europa este scăderea vânzărilor de arme americane către statele europene, deoarece națiunile UE vor căuta să își producă propriile arme. Tocmai din acest motiv este în interesul SUA să mențină Europa slăbită militar și financiar, dependentă de exporturile americane dar incapabilă de reală competiție industrială: SUA își va putea menține șarada de parteneriat cu UE în timp ce își concentrează resursele pe China, păstrând și controlul asupra politicii europene. Din păcate, planul Trump nu este în interesul Europei.

Vladimir Putin

Întrebat despre perspectivele sumbre ale Europei în timpul conferinței anuale a Clubului de Gândire Valdai de la Moscova din decembrie, Vladimir Putin a relatat o discuție din 1993 între primarul Sankt Petersburgului și Helmut Kohl, cancelarul Germaniei la acea vreme, care i-a influențat profund gândirea despre Europa. Kohl i-ar fi spus că viitorul Europei - dacă continentul dorește să rămână independent - poate fi doar alături de Rusia, pentru că americanii vor vedea întotdeauna Europa ca pe un subaltern. Putin a adăugat că este de acord cu această idee și că este dispus să colaboreze cu Europa pentru a construi un sistem de securitate eurasiatic ce va aduce beneficii atât Rusiei cât și Europei.

Deși UE depășește Rusia semnificativ în ceea ce privește PIB-ul (care este de zece ori mai mare) sau cheltuielile militare (care sunt de trei ori mai mari), Mearsheimer identifică totuși Rusia drept unul dintre cei trei actori principali ai lumii. Această percepție se datorează, probabil, lipsei de unitate a Europei, mai ales în domeniul militar - o situație orchestrată de SUA - și dependenței față de Washington în politica externă, ceea ce duce la o abordare fragmentată.

Abundența resurselor naturale ieftine ale Rusiei - resurse esențiale pentru reconstrucția industriei europene - și tehnologia militară avansată la prețuri accesibile, combinate cu afinitățile culturale și geografice dintre Europa și Rusia, fac din Rusia un aliat mult mai natural decât SUA. Rusia este cel mai mare jucător european: 16% din populația Europei este formată din ruși, iar cooperarea cu Rusia este esențială pentru o arhitectură de securitate paneuropeană independentă, indiferent de percepțiile noastre despre deciziile acesteia. La fel cum Europa a influențat Rusia de-a lungul istoriei, Rusia a fost și ea modelată de interacțiunea cu Europa: în secolul al XIX-lea, principala dezbatere intelectuală din Rusia era între slavofili și pro-occidentali, divizați pe ideea esenței civilizației ruse și a relației acesteia cu Europa.

Din punct de vedere cultural, apropierea de Rusia ar fi pe placul comunității creștine și conservatoare din Europa, care a devenit mai vocală în ultimii ani. În spațiul intelectual rus există ideea de desemnare a Rusiei drept „A Treia Romă." Aceasta este o reinterpretare a unei profeții creștine formulate în secolul al XVI-lea, conform căreia Moscova este al treilea și ultimul regat creștin, destinat să lupte împotriva Antihristului reprezentat de progresism și să salveze vechiile civilizații europene.

În plus, Rusia este singurul actor major din politica internațională care a dat vreun semn că ar dori să salveze Europa de la un rol marginal de subaltern. Nici Europa, nici Rusia nu se pot înlocui complet cu alte parteneriate. Deși Rusia are un parteneriat solid cu China și alte țări din BRICS, sancțiunile impuse de Occident limitează potențialul acestor relații. În plus, Europa reprezenta 70% din exporturile de gaze ale Rusiei, o componentă semnificativă a PIB-ului rus. Cooperarea între cele două regiuni rămâne esențială din punct de vedere economic pentru viitorul ambelor părți, cel puțin pe termen mediu.

Xi Jinping

Chinezii adoră muzeele, castelele și plajele din Europa, dar nu au fost niciodată prea legați de acest continent. Distanța, discrepanțele culturale și colonialismul european au determinat China să vadă Europa drept cel mai improbabil aliat. Acțiunile recente ale UE împotriva Chinei - aici trebuie menționate taxele extrem de mari impuse de UE asupra importurilor din China și declararea oficială a Chinei drept simultan un partener de cooperare, rival sistemic și amenințare economică - demonstrează acest lucru. Deși multe dintre aceste acțiuni ostile sunt determinate de relația Europei cu SUA, care vede China drept amenințarea secolului 21, reprezentanții europeni sunt, în egală măsură, speriați de succesul economic incredibil al Chinei comparativ cu propriul declin.

În același timp, poziția slăbită a Europei ca exportator al valorilor occidentale înseamnă că, în timp ce SUA este un dușman natural al Chinei, Europa poate acționa mai pragmatic, urmărind beneficii reciproce în relația cu China. Vizitele lui Xi Jinping în Franța, Serbia și Ungaria de anul trecut (pe care le-am analizat aici) au demonstrat disponibilitatea Chinei atunci când vine vorba de cooperarea cu Europa dar și dorința lui Xi de a avea piața europeană deschisă pentru companiile chineze și de a extinde inițiativa OBOR (Noul Drum al Mătăsii). Totuși, China nu dă semne că ar dori să înlocuiască rolul SUA de protector al regiunii, un rol care i-ar costa resurse considerabile - resurse care ar putea fi investite în țări mai apropiate, ce ar putea garanta loialitatea acestora față de China. În plus, relațiile viitoare ale Europei cu Asia trebuie să țină cont și de poziția Rusiei. Dezvoltarea OBOR în Europa ar fi extrem de benefică pentru europeni, dar traseul Noului Drum al Mătăsii se întinde prin Rusia și prin sfera ei de influență. Orice implicare în acest proiect nu poate fi realizată fără acordul și cooperarea prealabilă cu Rusia.

Într-o analiză geopolitică obiectivă, trebuie luate în considerare avantajele fiecărei alianțe, dar și dorințele și nevoile potențialilor aliați în raport cu propria regiune. În cazul SUA, deși Europa are acum o imensă nevoie de ajutor și investiții reînnoite din partea țării de care și-a legat soarta, utilitatea Europei pentru americani este văzută ca fiind pe terminate. În afară de o continuare a dependenței europene, americanii lui Trump nu simt nevoia unei Europe puternice, preferând să se distanțeze economic și militar de UE - un lucru ușor de făcut, având în vedere distanța geografică.

În cazul Rusiei, geografia dictează o cooperare inevitabilă, iar declarațiile reprezentanților ruși fac aluzii la o colaborare cu beneficii mutuale, de care ambele părți ar putea fi interesate. Având în vedere imperativele economice dar și dorința de suveranitate a popoarelor europene, odată cu încetarea conflictului din Ucraina, prognozată că se va întâmpla anul acesta, Europa și Rusia s-ar putea reapropia în mod natural.

Atunci când vine vorba de China, distanța geografică și discrepanța culturală influențează semnificativ posibilitatea unei alianțe serioase între cele două entități. Mai mult, China se concentrează pe conducerea grupului de economii emergente, unde poate profita considerabil de pe urma propriilor investiții, fără mari piedici din partea celorlalte două mari puteri, iar demonizarea Chinei de către UE desființează posibilitatea unui acord semnificativ în următorul deceniu.

Deși concluzia evidentă este că Rusia ar fi cel mai viabil aliat al UE în aceste momente de cumpănă, la fel de evident este și faptul că funcționarii de la Bruxelles nu vor fi cei care se vor îndepărta voit de SUA. Responsabilitatea pentru o asemenea schimbare stă în mâinile liderilor țărilor din UE, iar decizia va trebui luată anul acesta, cât timp Europa încă mai are timp să își schimbe traiectoria.

Daria Gușă