Vor fi eliminate si subventiile pentru partide?
Postat la: 25.02.2021 |
Ce a fost mai usor s-a făcut! S-au eliminat pensiile fostilor parlamentari. Toate partidele (cu exceptia UDMR) au aruncat „lest" peste bord si au dat satisfactie opiniei publice, intrecandu-se cine să bifeze aceasta initiativa mai intai. Miza nici nu era importantă - 780 de „dinozauri", fosti parlamentari, al căror vot oricum nu mai contează. S-a facut o economie de 10 milioane euro, anual, care va putea fi folosită pentru a rezolva problemele din sănătate si infrastructură.
De fapt, s-a luat in grabă, cu entuziasm revolutionar, o decizie care vizează doar 1% din pensiile speciale. Pentru celelalte se vor face comisii. Va fi complicat. De exemplu, primarii - care sunt vizati si ei - vor mai fi necesari si la alegerile viitoare. La fel, magistratii, cei de la Interne, cei din serviciile de informatii, inclusiv cei de la STS sau SPP. Poate că va fi vizată si indemnizatia de viitor fost presedinte a lui Iohannis - stabilită fără contributivitate, printr-o lege adoptata in 2001, la initiativa guvernului pe care l-am condus.
Cele mai amuzante comentarii mi s-au părut cele ale presedinlelui Plus, europarlamentarul Dacian Ciolos, furibund la adresa pensiilor parlamentarilor romani, care, la Digi 24, spunea că nu stia că EUROPARLAMENTARII, deci si el, au/vor avea pensii speciale de mii de euro! Sunt in cauză deci nu voi comenta foarte mult. Sunt/erau argumente si contrargumente pentru aceste pensii (indemnizatii). Dar a spus Augustin Zagrean, cu sfătosenia sa obisnuită, de la inăltimea veniturilor/pensiilor sale de 6500 de euro (magistrat, parlamentar, profesor) ca tara e săraca si ca are nevoie de bani. Ceea ce este adevărat.
In mod evident, in conditiile de pauperizare tot mai accentuata, determinată si de pandemie, „apetitul de sange" al populatiei nu va putea fi săturat doar cu cel 10 milioane de euro ai fostilor parlamentari. Ceea ce au initiat reprezentantii AUR este un exemplu foarte clar. Ei au solicitat eliminarea subventiilor pentru partidele parlamentare, care, insumate, reprezintă la nivelul unui an aproximativ 50 de milioane de euro. Argumentul fiind acela că partidele parlamentare pot functiona prin intermediul sediilor si sumelor alocate parlamentarilor lor. Vom vedea.
De aceea, asa cum arăta Andrei Bădin, „cacialmaua pensiilor speciale" s-ar putea sa nu ajute pe termen lung. In opinia mea, tinand seama de polarizarea tot mai accentuata a populatiei din Romania, solutia ar fi trebuit să fie introducerea impozitării progresive a veniturilor pentru a elimina inclusiv excesele din zona salariilor si pensiilor/indemnizatiilor.
Adrian Nastase
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
-
CIA și Pfizer știau că mint publicul în legătură cu necesitatea unui vaccin anti-Covid
Senatorul american Rand Paul a dat publicitații documente care sugereaza ca CIA și Pfizer știau ca mint publicul in lega ...
-
Uniunea Europeană a rămas un proiect atractiv doar pentru națiunile sărace
Referendumul din Islanda din 29 august, pe tema reluarii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana a fost, de fapt, u ...
-
Europa se află de 1.500 de ani în faza germană a civilizației. Cât va mai dura, ce urmează
Am parcurs doua faze ale civilizației europene, celtica și romana, am intrat in faza germana. Faza celtica a inceput in ...
-
Îmi cer scuze Babei Cloanța pentru comparația cu musafira de azi a lui Nicușor Dan
Dupa ce, in tinerețe, și-a plimbat pasarica goala pe litoralul romanesc, alaturi de alte doua tinere redegiste, dupa cum ...
-
Acordul SUA-Venezuela de „5,4 trilioane de dolari": cea mai mare tranzacție petrolieră a tuturor timpurilor?
Weekendul acesta a aparut cu emfaza tipica postarilor pe Truth Social ale lui Donald Trump un breaking news: Statele Uni ...
-
Urmează Maidanul Românesc?
La noi urmeaza saptamana de-a dreptul dementa, intr-o atmosfera schizoida, generata de lupte pentru putere cum nu au fos ...
-
Subversiunea prin trecut
Se ia o personalitate autohtona, X, care a murit. Nu conteaza in ce domeniu a activat sau a excelat X. E de preferat ca ...
-
Adevărul despre ''cazul Pahonțu'' și fișa profesională a șefului SPP
Aseara am postat pe FB urmatoarele, mulți ați citit: ''De ce e atacat Pahonțu azi?! Nu-i greu de dedus. Protectorii lui ...
-
Iranul este pe cale să efectueze un test nuclear!
Într-o intorsatura uimitoare, amenințarile lui Donald Trump la adresa Iranului s-au intors complet impotriva sa. M ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu