Motivul pentru care a fost ucis fostul premier al Japoniei: Făcea parte dintr-o organizație patriotică, antisecularistă, anti-LGBT, pro-familie
Postat la: 09.07.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Suspectul care l-ar fi împușcat pe fostul prim-ministru japonez Shinzo Abe a declarat poliției că are o aversiune față de o anumită organizație patriotică și că el credea că Abe are o legătură cu acel grup, a declarat vineri un oficial al poliției într-o conferință de presă, potrivit presei locale.
Suspectul, reținut în prezent pentru tentativă de omor, a fost identificat ca fiind Tetsuya Yamagami. El are 41 de ani. Oficialul de poliție a declarat că Yamagami a recunoscut că a tras, în plină zi, vineri, în timp ce Abe ținea un discurs pe o stradă aglomerată din orașul Nara, din centrul Japoniei.
Poliția a confirmat că arma folosită în timpul împușcăturilor a fost confecționată manual și că lungimea armei era de aproximativ 40 cm. Poliția din Nara a obținut alte câteva obiecte despre care se crede că sunt arme fabricate manual atunci când a investigat reședința suspectului.
Potrivit poliției, Yamagami a aflat despre locul unde se afla Abe de pe un site care prezenta programul discursurilor de campanie ale fostului premier japonez, potrivit poliției. De asemenea, suspectul le-a spus că motivul nu provine dintr-o ranchiună față de convingerile politice ale lui Abe, a precizat poliția.
Singura organizație, în afara Partidului PDL, la care se știe că Shinzo Abe a participat a fost Nippon Kaigi, o organizație tradiționalistă, monarhistă, antisecularistă, anti-LGBT, pro-familie și considerată de unii drept o organizație „ultranaționalistă", deoarece, pe căi pașnice, urmărește să schimbe Constituția japoneză și să elimine clauzele pacifiste ale acesteia și să o înlocuiască cu una pro-suveranitate și care să asigure drepturile de apărare națională ale Japoniei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Percheziții la Mar-a-Lago: Acuzații teribile pentru Donald Trump - Lista documentelor ridicate
Donald Trump este investigat pentru posibile încălcări ale Legii Spionajului şi obstrucţionarea justiţiei, conform mandatului de percheziţie de la Mar-a-Lago, relatează presa internaţională. Vineri, mandatul de percheziţie şi procesul verbal de percheziţie au fost desecretizate.
-
Fenomen ciudat descoperit: Gândirea intensă produce substanțe toxice în creier dar există un remediu
Într-un studiu publicat pe 11 august 2022 în revista Current Biology și condus de către oamenii de știință de la Universitatea Pitié-Salpêtrière din Paris, Franța, s-a făcut o descoperire ieșită din comun: gândirea prea intensă produce o acumulare de substanțe toxice în creier.
-
Autorul "Versetelor satanice" înjunghiat pe o scenă din New York. Publicul făcea poze!
Celebrul scriitor Salman Rushdie a fost înjunghiat în gât și în abdomen, în timpul unei întâlniri cu cititorii săi din Chautauqua, New York. A fost spitalizat. Trăiește. E asistat de medici. Pus sub ventilație mecanică, probabil își va pierde un ochi, spun sursele The Washington Post.
-
Ce-a obținut Viktor Orban după discursul său anti-european: Investiție colosală din partea Chinei în Ungaria!
Grupul chinez CATL a anunţat vineri că va construi în Ungaria o uzină de baterii electrice în valoare de 7,3 miliarde de euro, în condiţiile în care cel mai mare producător mondial de baterii pentru autovehicule se pregăteşte să răspundă unor comenzi crescute venite din partea constructorilor de automobile, transmite Reuters.
-
Doi copii tratați cu terapie genică de la Novartis au murit din cauza unor complicații hepatice
Doi copii care au primit Zolgensma, terapia genică dezvoltată de Novartis AG pentru o afecțiune rară numită atrofie musculară spinală, au murit din cauza unor complicații hepatice.
-
Lipsa turiștilor ruși prăbușește turismul de lux din Italia!
Ani de zile, bogații Rusiei au fost „stăpânii" turismului de cinci stele din Italia. Turiștii ruși erau protagoniști absoluți în Costa Smeralda, Liguria, Versilia și în orașele de artă, luând cu asalt insulele Capri, Ischia și cele mai exclusiviste destinații siciliene, transmite agenția ANSA.
-
Franța anunță numirea unui ambasador special pentru promovarea LGBT în lume!
Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la de criminalizarea homosexualității în Codul Penal francez, Guvernul de la Paris a luat decizia de a înființa postul de ambasador special pentru promovarea LGBT în lume, scrie Le Monde.
-
Tinerii de peste 16 ani din Spania își vor putea schimba sexul fără acordul părinților!
Guvernul spaniol vrea să adopte rapid o lege discriminatorie și de ucidere a libertății în favoarea afirmării identităților LGBTIQ, ignorând în mod flagrant criticile venite din partea organelor judiciare de vârf și chiar a asociațiilor feministe de stânga.
-
Ministrul Sănătății din Germania introduce o aplicație care să afișează statutul vaccinării la fiecare persoană. Masca obligatorie din octombrie până în aprilie 2023
Ministrul Sănătății din Germania, Karl Lauterbach, dorește să introducă, prin intermediul unei legi, o aplicație de telefon care va urmări statutul vaccinal al fiecărei persoane.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Tancuri pe străzile din China pentru a păzi băncile. Clienții au fost informați că economiile lor au devenit „produse de investiții" și nu pot fi retrase
- 2.Joe Biden a dat mâna cu aerul pentru a treia oară. Stările de confuzie ale președintelui SUA sunt din ce în ce mai grave!
- 3.Reuters: Italia poate dărâma zona euro!
- 4.Protestele fermierilor împotriva politicilor ecologiste din Olanda se extind în Europa: Nu suntem sclavi!
- 5.Rusia aruncă "nucleara": nu renunță la dolar nici în cazul unei Apocalipse!
- 6.Oficial: Au "umflat numarul morților" pentru a induce panica. Guvernul indian condamnă OMS pentru "recomandările neștiințifice" privind COVID!
- 7.Ministrul german: Nemții stau în case și apartamente prea mari care trebuie încălzite!
- 8.Globalismul ipocriziei: Arabia Saudită cumpără masiv petrol rusesc pentru a putea vinde propriul petrol țărilor care sancționează Rusia!
- 9."Occidentul încearcă să impună omenirii un război global", spune șeful informațiilor ruse
- 10.Oficial rus: Testele de sânge ale militarilor ucraineni capturați demonstrează că aceștia au fost subiectul unor experimente!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu