• Tweet

Lipsa de reacție a lui Vladimir Putin în ceea ce privește capturarea de către SUA a aliatului său, președintele venezuelean Nicolas Maduro, ar putea fi o manevră strategică de a submina unitatea NATO, un compromis tacit în care Rusia acceptă dominația SUA în emisfera vestică în schimbul a ceva mult mai important pentru Moscova, potrivit unei analize The New York Times.

În urmă cu opt luni, Vladimir Putin îl primea pe Maduro în salonul verde al Marelui Palat Kremlin. Cei doi lideri au semnat un acord de parteneriat strategic pe zece ani, consolidând o alianță menită să oprească influența Washingtonului în America Latină.

„Vom vedea relații înfloritoare între marea Rusie, astăzi o putere lider a omenirii, și Venezuela", declara atunci Maduro. Acum, el se află într-un centru federal de detenție din Brooklyn, după ce a fost scos din Caracas sâmbăta trecută într-un raid militar american ordonat de președintele Trump.

A trecut o săptămână, iar tăcerea lui Putin este totală. Acest comportament face parte dintr-o strategie recentă a Kremlinului de a trece sub tăcere provocările Washingtonului, deși anterior astfel de gesturi ar fi fost urmate de o retorică agresivă și amenințări directe. Motivul, scrie The New York Times. Este simplu: președintele rus evită orice antagonizare a SUA deoarece caută un rezultat favorabil în Ucraina, chiar dacă asta înseamnă să rămână deoparte în alte părți ale lumii unde anterior ar fi putut juca dur.

O dovadă clară în acest sens a venit miercuri, când armata americană a confiscat un petrolier sancționat care a adoptat pavilionul Rusiei după ce nava a fugit de Paza de Coastă a SUA peste Oceanul Atlantic. Rusia a răspuns inițial printr-o declarație de doar trei paragrafe a Ministerului Transporturilor. Este o reacție excepțională pentru o națiune care a amenințat periodic cu războiul nuclear. În tot acest timp, Putin a ales, din nou, tăcerea.

„El are un singur obiectiv, acela de a ieși învingător în Ucraina, iar totul este subordonat acestui obiectiv", a declarat Hanna Notte, directoarea programului Eurasia de la Centrul James Martin pentru Studii de Neproliferare, cea mai mare organizație neguvernamentală din lume dedicată combaterii răspândirii armelor de distrugere în masă.

Analista a explicat că, deși Rusia ar fi avut capacitatea de a sabota misiunea americană de capturare a lui Maduro, un astfel de gest ar fi riscat o ruptură iremediabilă cu Donald Trump.

„Toți indicatorii politicii externe ruse arată în acest moment că Ucraina depășește cu mult orice altă miză, așa că de ce ai vrea să le dai americanilor o lecție dură acolo și să te pui cu ei?", a mai spus Hanna Notte.

Deși tăcerea Moscovei pare a fi o alegere strategică, ea trădează și limitele reale ale lui Putin. Rusia se confruntă cu o eroziune a puterii sale globale, demonstrând că nici în momentele de maximă influență Kremlinul nu poate controla în totalitate soarta regimurilor autoritare partenere, scrie NYT.

Acest declin a început odată cu invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022, care a slăbit controlul Moscovei asupra fostelor republici sovietice din Asia Centrală, Caucaz și Moldova.

Fenomenul s-a accelerat fulgerător la sfârșitul anului 2024, prin prăbușirea regimului lui Bashar al-Assad în Siria. O investiție militară și politică de un deceniu pe care Putin nu a putut să o salveze. Astăzi, tendința continuă: SUA își afirmă autoritatea asupra Venezuelei, în timp ce guvernul de la Teheran, un alt pilon al influenței ruse, este zdruncinat de proteste masive antiguvernamentale.

Anul trecut, liderii Armeniei și Azerbaidjanului, două foste republici sovietice care au privit mult timp Moscova ca mediator al disputelor lor, au mers la Casa Albă pentru a semna un acord de pace prezidat de Trump.

„Războiul din Ucraina este o gaură neagră care consumă resursele Rusiei. Pe măsură ce țara este mai rezistentă la presiunea occidentală, ea devine și mai slabă ca actor global, deoarece nu mai are atâtea resurse pe care să le aloce ambițiilor sale", consideră Alexander Gabuev, un renumit expert rus în politică externă.

Chiar dacă Rusia ar fi vrut să intervină și să apere Caracasul, spune expertul, Moscova nu era dispusă să intre în război în Venezuela cu Statele Unite, o altă putere nucleară. Gabuev mai crede că Rusia nu l-ar antagoniza pe Donald Trump cu privire la probleme periferice dacă ar risca obiectivele sale în Ucraina.

De ani de zile, Kremlinul privește lumea ca pe o aglomerare de regiuni în care marile puteri precum Rusia, China și Statele Unite ar trebui să aibă interese privilegiate.

În timpul primului mandat al lui Trump, oficialii ruși au oferit la un moment dat Washingtonului mână liberă în Venezuela, în schimbul unei carte blanche în Ucraina. Trump a considerat, de asemenea, că Washingtonul are o sferă de influență privilegiată, afirmând că atât Canada, cât și Groenlanda ar trebui să devină parte a Statelor Unite și, în ultimele zile, promițând să „conducă" Venezuela, posibil pentru ani de zile.

Trump are, de asemenea, o putere semnificativă de a influența rezultatul pentru Rusia în Ucraina și, în general, în Europa. Deși și-a redus sprijinul pentru Kiev, Statele Unite rămân forța dominantă în securitatea europeană și continuă să furnizeze armatei ucrainene informații și arme critice.

De la capturarea lui Maduro, administrația lui Trump a reluat discuțiile privind preluarea Groenlandei de la Danemarca, punând în pericol viitorul NATO, care a fost creat în 1949 după al Doilea Război Mondial ca un bastion condus de SUA în Europa împotriva influenței Moscovei, notează The New York Times.

„Dacă Trump ar reuși să invadeze Groenlanda și să o preia militar, NATO ar fi terminată, iar acest lucru ar fi evident incredibil pentru ruși", a spus Hanna Notte.

Putin încearcă de ani de zile să divizeze Statele Unite de aliații lor de lungă durată din alianță. O astfel de divizare ar conferi Rusiei mai multă putere în Europa, unde Kremlinul încearcă de mult timp să-și reafirme influența, după ce Moscova a pierdut controlul asupra unei mari părți a continentului în urma prăbușirii Uniunii Sovietice.

Pe fondul negocierilor americane pentru încheierea războiului, Marea Britanie și Franța au anunțat recent că sunt pregătite să trimită trupe în Ucraina pentru a menține pacea și a descuraja orice viitoare agresiune rusă. Inițiativa a fost respinsă categoric de Kremlin. Vineri, Moscova a replicat în forță prin lansarea unei rachete balistice Oreshnik, cu capacitate nucleară, asupra unei ținte din vestul Ucrainei, chiar la granița cu Uniunea Europeană.

„Rusia nu se pregătește pentru sfârșitul războiului", a declarat Valery Zaluzhny, fostul comandant al armatei ucrainene și actualul ambasador în Marea Britanie, pentru Interfax-Ucraina, referindu-se la atacul cu rachete. „Se pregătește pentru o confruntare prelungită" în Ucraina.

Pentru mulți observatori de la Kiev, acțiunile lui Putin sugerează o încercare de a compensa pierderea influenței pe plan global printr-o agresivitate sporită în imediata apropiere a granițelor sale.

„Nu a putut face nimic în America Latină, nu a putut face nimic împotriva lui Trump, așa că a lovit Ucraina", a declarat analistul politic Mykola Davydiuk. În opinia sa, deși Putin manifestă slăbiciune pe marea scenă geopolitică, acesta folosește forța brută pentru a sublinia că rămâne un actor dominant în regiune.