Statele Unite acuză China că vrea să-i egaleze arsenalul nuclear şi că a efectuat teste secrete
Postat la: 06.02.2026 |
Statele Unite au acuzat vineri China de o „acumulare masivă şi deliberată" de arme nucleare şi de urmărirea obţinerii unui arsenal comparabil cu cel american sau rus, precum şi de efectuarea unor teste nucleare secrete.
„Această acumulare este opacă şi nu este supusă niciunei limitări de control al armamentelor, ceea ce reflectă schimbarea produsă în mediul strategic (nuclear) global în ultimii 15 ani", a afirmat la Conferinţa pentru Dezarmare a ONU de la Geneva subsecretarul de stat american pentru controlul armamentelor, Thomas DiNanno, transmite Agerpres.
Reluarea sesiunilor acestei conferinţe coincide cu expirarea joi a Tratatului START III, care impunea limite în arsenalele nucleare ale principalelor două mari puteri nucleare, SUA şi Rusia.
Potrivit oficialului american citat mai sus, începând din 2010, când a fost semnat acordul START III, SUA şi Rusia şi-au redus arsenalele strategice la minime istorice şi la acea vreme China „deţinea un arsenal nuclear relativ mic, compatibil cu abordarea sa de descurajare".
Apoi, a continuat acelaşi oficial, China „a profitat de oportunitatea restricţiilor obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile Statelor Unite şi Rusiei pentru a începe să-şi extindă arsenalul în ritmul propriu".
În timp ce altor ţări li se cere transparenţă la Conferinţa pentru Dezarmare şi în alte organisme, „China neagă dovezile" şi continuă să construiască arme nucleare cu sprijinul Rusiei, a mai acuzat subsecretarul de stat american pentru controlul armamentelor, conform căruia „China se îndreaptă către deţinerea a peste 1.000 de ogive nucleare în 2030".
El a acuzat în plus Beijingul că a efectuat un test nuclear secret în anul 2020, oficialul american invocând acest test pentru a cere un nou tratat mai amplu pentru controlul armamentelor, care să implice atât China, cât şi Rusia. Statele Unite cer de mult timp includerea Chinei alături de Rusia într-un nou tratat de control al armamentelor nucleare strategice.
„Pot dezvălui că guvernul american are cunoştinţă de faptul că China a efectuat teste nucleare explozive, inclusiv pregătiri pentru teste de mare putere", pe care a încercat să le disimuleze folosind inclusiv „decuplarea", o metodă de diminuare a eficacităţii monitorizării seismice, un astfel de test fiind efectuat pe 22 iunie 2020, a spus mai departe subsecretarul de stat american.
În răspunsul său, ambasadorul Chinei pentru dezarmare, Shen Jian, a evitat să răspundă direct acuzaţiilor lansate de reprezentantul american şi a asigurat că Beijingul a acţionat întotdeauna prudent şi responsabil în chestiunile nucleare.
„China observă că SUA continuă prin declaraţia sa să exagereze aşa-numita ameninţare nucleară din partea Chinei. China se opune ferm unor astfel de naraţiuni false", a spus reprezentantul chinez, conform căruia Statele Unite „provoacă agravarea cursei înarmării".
Cât despre cererile insistente ale Washingtonului ca Beijingul să participe la negocieri pentru un tratat care să succeadă Tratatului START III acum expirat, ambasadorul chinez a reafirmat poziţia ţării sale. „Capacităţile nucleare ale Chinei nu sunt nicidecum comparabile cu cele ale Statelor Unite sau Rusiei. Prin urmare, China nu va participa la negocieri privind dezarmarea nucleară în acest moment", a explicat el.
Reprezentantul Beijingului a mai subliniat că, din perspectiva guvernului său, statele care deţin cele mai mari arsenale nucleare trebuie să-şi asume responsabilităţi în direcţia dezarmării nucleare prin reducerea semnificativă a arsenalelor proprii, într-un mod verificabil şi obligatoriu din punct de vedere juridic.
China deţine 600 de ogive nucleare, dintre care numai 24 sunt desfăşurate (active) şi 576 se află stocate în rezervă. În acest timp, Statele Unite dispun de 1.770 de ogive nucleare desfăşurate, plus 1.930 de ogive stocate. Inventarul total al armelor nucleare americane, ce include şi ogivele dezafectate, este de 5.177. Rusia deţine cel mai mare număr de ogive nucleare, respectiv 1.718 desfăşurate şi 2.591 stocate. Inventarul total al Rusiei, inclusiv ogivele dezafectate, este de 5.459.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Trump a fost prins cu manipularea. Argumentele lui pentru motorina rusească, desființate chiar de către guvernul de la Moscova
Donald Trump a anunțat cu mandrie ca a ajuns la un acord cu Vladimir Putin pentru a cumpara motorina din Rusia. În ...
-
Putin a modificat doctrina nucleară a Federației Ruse: Moscova va răspunde cu arme atomice dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale
Vladimir Putin a semnat un decret care aproba modificarea doctrinei nucleare a Federației Ruse. Noua varianta a acestui ...
-
Ipocrizia uriașă de la Bruxelles: Liderii UE îl acuză pe Trump că finanțează războiul lui Putin, dar importurile europene de gaz rusesc au crescut
Acordul anunțat de președintele american Donald Trump cu Vladimir Putin, prin care Rusia urmeaza sa livreze cantitați im ...
-
Elon Musk joacă din nou în echipa lui Donald Trump și cere schimbarea lui Volodimir Zelenski: "A mers prea departe!"
Miliardarul american Elon Musk si-a aratat sustinerea pentru declaratiile presedintelui SUA, Donald Trump, potrivit caro ...
-
Ea este noua purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump: A lucrat la Truth Social și îi modera postările președintelui SUA
Donald Trump a anunțat numirea comentatoarei conservatoare Katie Zacharia in funcția de secretar de presa al Casei Albe. ...
-
Cine este Hitler Mussolini, politicianul care a câştigat alegerile locale din Peru
Hitler Mussolini Simeón Flores, in varsta de 45 de ani, candidatul formatiunii Ahora Nación, a obtinut 34, ...
-
Eric Deters, omul de afaceri căruia Kimberly Guilfoyle i-ar fi cerut 100.000 de dolari, cere demiterea ambasadoarei
Omul de afaceri Eric Deters a declarat ca „nu are nicio indoiala" ca a fost vorba de un aranjament de tip „b ...
-
Tensiuni mari la Bruxelles: Protest de amploare împotriva austerității. Ciocniri violente între manifestanți și poliție
Protestatarii impotriva masurilor de austeritate s-au ciocnit vineri cu fortele de ordine la Bruxelles, pe marginea unei ...
-
Forțele americane se repliază. Războiul care trebuia să demonstreze forța SUA a devenit un eșec pentru Donald Trump
Decizia grabita de a retrage 12 bombardiere B-1 de la o baza aeriana din Marea Britanie, in cursul weekendului, a fost o ...
-
AfD ia în calcul să nu mai ceară ieșirea Germaniei din UE, dar propune o "uniune de naţiuni suverane"
Membri ai partidului de extrema-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pledeaza pentru o schimbare a opozitiei de lun ...
-
Donald Trump cumpără 20 de milioane de voturi cu 90 de dolari bucata. "Administrația mea va începe imediat să trimită cecuri"
Președintele Trump a declarat ca administrația va trimite 90 de dolari la peste 20 de milioane de cetațeni in varsta pen ...
-
Britanicii vor înapoi în UE: Premierul de la Londra a recunoscut că ia în calcul revenirea în Uniune
Jumatate dintre alegatorii britanici sustin revenirea Regatului Unit in Uniunea Europeana, potrivit unui sondaj publicat ...
-
Ședință secretă la Camp David privind Iranul: „Lucrurile au fost decise sau cel puțin discutate în profunzime"
Membrii de rang inalt ai cabinetului președintelui Trump s-au adunat ore intregi la Camp David, vineri, pentru a discuta ...
-
Războiul din Golf și calculele lui Donald Trump înaintea alegerilor "midterms" și mutarea Iranului
Teheranul ofera o foaie de parcurs pentru pace, dar Washingtonul refuza concessions pana la alegeri. Flavius Caba explic ...
-
Rusia amenință cu apocalipsa peste Ucraina: Le cere diplomaţilor şi străinilor să părăsească Kievul
Rusia a facut din nou apel sambata catre diplomati si cetatenii straini aflati la Kiev sa paraseasca orasul, avertizand ...
-
Arabia Saudită plănuiește un atac pentru a rupe blocada din Marea Roșie. Sprijinul aliaților ar putea fi limitat
Arabia Saudita planuiește o ofensiva impotriva militanților Houthi din Yemen, susținuți de Iran; printre opțiunile luate ...
-
Descoperiri șocante pe contul de socializare al pilotului care ar fi vrut să prăbușească avionul în Israel
Pilotul suspectat ca ar fi atacat un alt pilot la bordul unui zbor Flydubai cu destinatia Tel Aviv, miercuri, a fost con ...
-
Scandalul declanșat de ambasadoarea americană Kimberly Guilfoyle, preluat de presa franceză. Le Monde: Nu este la prima încercare de a se amesteca în afacerile Greciei
Cotidianul francez Le Monde dedica un articol amplu scandalului legat de ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly ...
-
Vladimir Putin repetă „cea mai mare catastrofă" a secolului. Șeful CIA a vrut să-l avertizeze, dar a refuzat întâlnirea
Directorul CIA, John Ratcliffe, i-a avertizat pe oficialii ruși ca economia Rusiei s-ar putea prabuși intr-o criza de ti ...
-
Tentativa de atantat asupra bazei americane din Marea Britanie - Marco Rubio vorbește de un actor străin
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, afirma ca un actor strain a fost implicat intr-un complot aparent vizand atacare ...
-
Victorie istorică pentru dreapta radicală din Franța. Partidul condus de Marine Le Pen a obținut cele mai multe mandate de până acum în urma alegerilor pentru Senat
Partidul Adunarea Naționala (Rassemblement National - RN), condus de Marine Le Pen, și aliații sai au obținut 15 mandate ...
-
Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. Liderul SUA ar lua în calcul noi atacuri
Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniana privind redeschiderea stramtorii Ormuz in terme ...
-
Ungaria nu s-a alăturat grupului Carpathian8 și blochează un depozit petrolier pentru Ucraina
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a declarat ca Budapesta a primit invitația la forum, dar a refuzat-o din motive inteme ...
-
SUA pregătesc terenul pentru o operațiune militară în Cuba: Armata caută trupe disponibile în următoarele 90-120 de zile
Statele Unite par sa avanseze pregatirile pentru o eventuala operațiune militara in Cuba, dupa luni de planificare la ni ...
-
Concluziile summitului de la Washington: Ce au hotărât Donald Trump și Xi Jinping
Presedintele SUA, Donald Trump, l-a primit joi pe presedintele chinez Xi Jinping la Casa Alba, discutiile privind comert ...
-
Ucraina anunță o premieră mondială pe front: A început Operațiunea „Vivaldi". Roboți de luptă, trimiși în spatele liniilor rusești
Armata ucraineana a trimis roboți de lupta in spatele liniilor rusești. Operațiunea se numește Vivaldi și reprezinta o p ...
-
Un nou război ia amploare. Pakistanul a lansat atacuri aeriene masive asupra Afganistanului
Pakistanul a lansat atacuri aeriene asupra a 10 obiective din Afganistan despre care susține ca erau folosite pentru lan ...
-
Rusia ar pregăti un atac cu drone împotriva Italiei, Franței și Spaniei. Serviciile americane ar fi aflat și directorul CIA a mers la Moscova
Cotidianul spaniol „El Mundo" relateaza ca serviciile de informații americane ar fi avertizat mai multe guverne eu ...
-
Ce câștigă Putin din criza de la Berlin. Cât va mai rezista cancelarul Merz la putere
La doar 16 luni de la preluarea funcției de cancelar - Friedrich Merz a ajuns in funcție in mai 2025, promițand sa revit ...
-
Trump suferă o înfrângere umilitoare în legătură cu planul său de a prelua controlul asupra Groenlandei
Donald Trump a amenințat in repetate randuri ca va prelua controlul asupra Groenlandei, afirmand ca aceasta regiune este ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu