Planul uriaș pus în mișcare de Donald Trump, după Consiliul Păcii: Americanii se înșurubează serios în Orientul Mijlociu și vor controla regiunea
Postat la: 20.02.2026 |
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat joi, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, că ţările au contribuit deja cu 7 miliarde de dolari la un fond pentru reconstrucţia Gazei, care are ca scop reconstrucţia enclavei odată ce mişcarea Hamas va fi dezarmată.
Donald Trump are în plan construcția unei baze militare uriașe în Fâșia Gaza, care va găzdui peste 5000 de soldați și se va întinde pe 140 de hectare. Este o mișcare fără precedent a SUA, care va avea o bază militară uriașă în Orientul Mijlociu prin care va putea controla regiunea direct și nu prin proxy, arată Reuters, informează News.ro.
Dezarmarea militanţilor Hamas şi retragerea trupelor israeliene, dimensiunea fondului de reconstrucţie şi fluxul de ajutor umanitar către populaţia din Gaza, afectată de război, se numără printre principalele întrebări care vor testa eficacitatea Consiliului în lunile următoare.
Întâlnirea de la Washington a avut loc pe fondul eforturilor mai ample ale lui Trump de a-şi construi o reputaţie de pacificator. De asemenea, ea a avut loc în contextul în care Statele Unite ameninţă cu un război împotriva Iranului şi au început o consolidare militară masivă în regiune, în cazul în care Teheranul refuză să renunţe la programul său nuclear.
Printre membrii fondatori ai Consiliului nu se numără unii aliaţi occidentali cheie ai SUA, preocupaţi de amploarea iniţiativei.
Într-o serie de anunţuri făcute la sfârşitul unui discurs lung şi sinuos adresat reprezentanţilor a 47 de ţări, între care şi România, prin preşedintele Nicuşor Dan, Trump a declarat că Statele Unite vor contribui cu 10 miliarde de dolari la Consiliul pentru Pace. El nu a precizat de unde vor proveni banii şi nici dacă îi va solicita Congresului SUA.
Trump a declarat că ţările contribuitoare au strâns 7 miliarde de dolari ca avans iniţial pentru reconstrucţia Gazei. Printre contribuabili se numără Kazahstan, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Bahrain, Qatar, Arabia Saudită, Uzbekistan şi Kuweit, a spus el. Membrii sunt în mare parte ţări din Orientul Mijlociu, plus lideri din afara regiunii care ar putea dori să câştige bunăvoinţa lui Trump.
Estimările pentru reconstrucţia Gazei, care a fost redusă la ruine după doi ani de război, se ridică la 70 de miliarde de dolari.
Trump a propus Consiliul în septembrie, când a anunţat planul său de a pune capăt războiului Israelului în Gaza. Ulterior, el a clarificat că mandatul C onsiliului se va extinde dincolo de Gaza pentru a aborda şi alte conflicte din întreaga lume, un punct pe care l-a reiterat miercuri, spunând că acesta va analiza „punctele fierbinţi" din întreaga lume.
Trump a mai anunţat că FIFA va strânge 75 de milioane de dolari pentru proiecte legate de fotbal în Gaza şi că Naţiunile Unite vor contribui cu 2 miliarde de dolari pentru asistenţă umanitară.
Consiliul pentru Pace include reprezentanţi ai Israelului, dar nu şi ai Palestinei.
Sugestia lui Trump că acest Consiliu ar putea în cele din urmă să abordeze provocări dincolo de Gaza a stârnit îngrijorarea că ar putea submina rolul ONU ca principală platformă pentru diplomaţia globală şi rezolvarea conflictelor. „Vom consolida Organizaţia Naţiunilor Unite", a spus Trump, încercând să-şi liniştească criticii, chiar dacă Statele Unite au restanţe la plata contribuţiilor la ONU.
Trump a mai anunţat că Norvegia va găzdui un eveniment al Consiliului pentru Pace, dar Norvegia a clarificat că nu se alătură Consiliului.
Administraţia Trump intenţionează să construiască o bază militară pentru 5.000 de persoane în Gaza, care se întinde pe o suprafaţă de peste 140 de hectare, ceea ce ar echivala cu suprafaţa a circa 200 de terenuri de fotbal, potrivit documentelor contractuale ale Consiliului pentru Pace analizate de The Guardian.
Locul este conceput ca o bază militară operaţională pentru o viitoare Forţă Internaţională de Stabilizare (ISF), planificată ca o forţă militară multinaţională compusă din trupe angajate. ISF face parte din nou-înfiinţatul Consiliu pentru Pace, care are rolul de a guverna Gaza. Consiliul pentru Pace este prezidat de Donald Trump şi condus în parte de ginerele său, Jared Kushner.
Planurile analizate de The Guardian prevăd construirea în etape a unui avanpost militar care va avea în final o suprafaţă de 1.400 de metri pe 1.100 de metri, înconjurat de 26 de turnuri de observaţie blindate, un poligon pentru arme de calibru mic, buncăre şi un depozit pentru echipament militar pentru operaţiuni. Întreaga bază va fi înconjurată cu sârmă ghimpată.
Fortificaţia este planificată într-o zonă aridă de câmpie din sudul Gazei, presărată cu tufişuri şi acoperită cu metal răsucit de la anii de bombardamente israeliene. The Guardian a analizat imagini video ale zonei. O sursă apropiată planificării a declarat pentru The Guardian că unui grup restrâns de ofertanţi - companii internaţionale de construcţii cu experienţă în zone de război - li s-a prezentat deja zona în cadrul unei vizite la faţa locului.
Guvernul indonezian s-ar fi oferit să trimită până la 8.000 de soldaţi. Preşedintele Indoneziei a fost unul dintre cei patru lideri din Asia de Sud-Est care au participat joi la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace din Washington DC.
Consiliul de Securitate al ONU a autorizat Consiliul Păcii să înfiinţeze o Forţă Internaţională de Stabilizare temporară în Gaza. Potrivit ONU, ISF va avea sarcina de a asigura securitatea frontierelor Fâşiei Gaza şi de a menţine pacea în zonă. De asemenea, aceasta ar trebui să protejeze civilii şi să instruiască şi să sprijine „forţele de poliţie palestiniene verificate".
Chiar dacă s-a prezentat ca un om al păcii, Trump a ameninţat Iranul la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace. Trump a declarat că în 10 zile va şti dacă este posibilă încheierea unui acord pentru a pune capăt impasului cu Teheranul. „Trebuie să avem un acord semnificativ", a subliniat el.
Trump a anunţat că mai multe ţări intenţionează să trimită mii de soldaţi pentru a participa la o forţă internaţională de stabilizare care va contribui la menţinerea păcii în Gaza atunci când va fi în cele din urmă desfăşurată.
Preşedintele indonezian Prabowo Subianto a anunţat că ţara sa va contribui cu până la 8.000 de soldaţi la această forţă.
Planul pentru această forţă este de a începe să acţioneze în zonele controlate de Israel, în absenţa dezarmării Hamas. Forţa, condusă de un general american şi un adjunct indonezian, va începe să acţioneze în Rafah, o zonă controlată de Israel, pe care forţele israeliene au depopulat-o şi demolat-o în timpul războiului.
Obiectivul este de a instrui 12.000 de poliţişti şi de a avea 20.000 de soldaţi.
Hamas, temându-se de represaliile israeliene, a ezitat să predea armamentul, aşa cum prevede planul în 20 de puncte al lui Trump pentru Gaza, care a dus la un armistiţiu fragil în octombrie anul trecut, în războiul de doi ani din Gaza.
Trump a declarat că speră ca utilizarea forţei pentru dezarmarea Hamas să nu fie necesară. El a spus că Hamas a promis să se dezarmeze şi că „se pare că vor face acest lucru, dar va trebui să aflăm".
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat în Israel că Hamas va fi dezarmat într-un fel sau altul. „Foarte curând, Hamas se va confrunta cu o dilemă: să se dezarmeze paşnic sau să fie dezarmat cu forţa", a ameninţat el.
În Gaza, purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Qassem, a declarat că adevărata încercare a Consiliului Păcii „constă în capacitatea acestuia de a obliga ocupaţia să înceteze încălcările armistiţiului, să o oblige să-şi îndeplinească obligaţiile şi să iniţieze un efort real de ajutorare şi să lanseze procesul de reconstrucţie".
Evenimentul Consiliului Păcii a avut atmosfera unui miting electoral al lui Trump, cu muzică din playlistul său eclectic, care includea Elvis Presley şi Beach Boys. Participanţii au primit pălării roşii cu sigla Trump.
Hamas, care a reluat administrarea enclavei distruse, spune că este gata să predea puterea unui comitet de tehnocraţi palestinieni susţinut de SUA şi condus de Ali Shaath, dar că Israelul nu a permis grupului să intre în Gaza. Israelul nu a comentat încă aceste afirmaţii.
NiKolaI Mladenov, un bulgar cu o funcţie importantă în Consiliul pentru Pace, a declarat la reuniune că 2.000 de palestinieni au depus cereri pentru a se alătura unei noi forţe de poliţie palestiniene de tranziţie.
„Trebuie să facem acest lucru corect. Nu există un plan B pentru Gaza. Planul B înseamnă revenirea la război. Nimeni de aici nu doreşte asta", a declarat secretarul de stat american Marco Rubio.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Trump a fost prins cu manipularea. Argumentele lui pentru motorina rusească, desființate chiar de către guvernul de la Moscova
Donald Trump a anunțat cu mandrie ca a ajuns la un acord cu Vladimir Putin pentru a cumpara motorina din Rusia. În ...
-
Putin a modificat doctrina nucleară a Federației Ruse: Moscova va răspunde cu arme atomice dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale
Vladimir Putin a semnat un decret care aproba modificarea doctrinei nucleare a Federației Ruse. Noua varianta a acestui ...
-
Ipocrizia uriașă de la Bruxelles: Liderii UE îl acuză pe Trump că finanțează războiul lui Putin, dar importurile europene de gaz rusesc au crescut
Acordul anunțat de președintele american Donald Trump cu Vladimir Putin, prin care Rusia urmeaza sa livreze cantitați im ...
-
Elon Musk joacă din nou în echipa lui Donald Trump și cere schimbarea lui Volodimir Zelenski: "A mers prea departe!"
Miliardarul american Elon Musk si-a aratat sustinerea pentru declaratiile presedintelui SUA, Donald Trump, potrivit caro ...
-
Ea este noua purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump: A lucrat la Truth Social și îi modera postările președintelui SUA
Donald Trump a anunțat numirea comentatoarei conservatoare Katie Zacharia in funcția de secretar de presa al Casei Albe. ...
-
Cine este Hitler Mussolini, politicianul care a câştigat alegerile locale din Peru
Hitler Mussolini Simeón Flores, in varsta de 45 de ani, candidatul formatiunii Ahora Nación, a obtinut 34, ...
-
Eric Deters, omul de afaceri căruia Kimberly Guilfoyle i-ar fi cerut 100.000 de dolari, cere demiterea ambasadoarei
Omul de afaceri Eric Deters a declarat ca „nu are nicio indoiala" ca a fost vorba de un aranjament de tip „b ...
-
Tensiuni mari la Bruxelles: Protest de amploare împotriva austerității. Ciocniri violente între manifestanți și poliție
Protestatarii impotriva masurilor de austeritate s-au ciocnit vineri cu fortele de ordine la Bruxelles, pe marginea unei ...
-
Forțele americane se repliază. Războiul care trebuia să demonstreze forța SUA a devenit un eșec pentru Donald Trump
Decizia grabita de a retrage 12 bombardiere B-1 de la o baza aeriana din Marea Britanie, in cursul weekendului, a fost o ...
-
AfD ia în calcul să nu mai ceară ieșirea Germaniei din UE, dar propune o "uniune de naţiuni suverane"
Membri ai partidului de extrema-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pledeaza pentru o schimbare a opozitiei de lun ...
-
Donald Trump cumpără 20 de milioane de voturi cu 90 de dolari bucata. "Administrația mea va începe imediat să trimită cecuri"
Președintele Trump a declarat ca administrația va trimite 90 de dolari la peste 20 de milioane de cetațeni in varsta pen ...
-
Britanicii vor înapoi în UE: Premierul de la Londra a recunoscut că ia în calcul revenirea în Uniune
Jumatate dintre alegatorii britanici sustin revenirea Regatului Unit in Uniunea Europeana, potrivit unui sondaj publicat ...
-
Ședință secretă la Camp David privind Iranul: „Lucrurile au fost decise sau cel puțin discutate în profunzime"
Membrii de rang inalt ai cabinetului președintelui Trump s-au adunat ore intregi la Camp David, vineri, pentru a discuta ...
-
Războiul din Golf și calculele lui Donald Trump înaintea alegerilor "midterms" și mutarea Iranului
Teheranul ofera o foaie de parcurs pentru pace, dar Washingtonul refuza concessions pana la alegeri. Flavius Caba explic ...
-
Rusia amenință cu apocalipsa peste Ucraina: Le cere diplomaţilor şi străinilor să părăsească Kievul
Rusia a facut din nou apel sambata catre diplomati si cetatenii straini aflati la Kiev sa paraseasca orasul, avertizand ...
-
Arabia Saudită plănuiește un atac pentru a rupe blocada din Marea Roșie. Sprijinul aliaților ar putea fi limitat
Arabia Saudita planuiește o ofensiva impotriva militanților Houthi din Yemen, susținuți de Iran; printre opțiunile luate ...
-
Descoperiri șocante pe contul de socializare al pilotului care ar fi vrut să prăbușească avionul în Israel
Pilotul suspectat ca ar fi atacat un alt pilot la bordul unui zbor Flydubai cu destinatia Tel Aviv, miercuri, a fost con ...
-
Scandalul declanșat de ambasadoarea americană Kimberly Guilfoyle, preluat de presa franceză. Le Monde: Nu este la prima încercare de a se amesteca în afacerile Greciei
Cotidianul francez Le Monde dedica un articol amplu scandalului legat de ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly ...
-
Vladimir Putin repetă „cea mai mare catastrofă" a secolului. Șeful CIA a vrut să-l avertizeze, dar a refuzat întâlnirea
Directorul CIA, John Ratcliffe, i-a avertizat pe oficialii ruși ca economia Rusiei s-ar putea prabuși intr-o criza de ti ...
-
Tentativa de atantat asupra bazei americane din Marea Britanie - Marco Rubio vorbește de un actor străin
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, afirma ca un actor strain a fost implicat intr-un complot aparent vizand atacare ...
-
Victorie istorică pentru dreapta radicală din Franța. Partidul condus de Marine Le Pen a obținut cele mai multe mandate de până acum în urma alegerilor pentru Senat
Partidul Adunarea Naționala (Rassemblement National - RN), condus de Marine Le Pen, și aliații sai au obținut 15 mandate ...
-
Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. Liderul SUA ar lua în calcul noi atacuri
Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniana privind redeschiderea stramtorii Ormuz in terme ...
-
Ungaria nu s-a alăturat grupului Carpathian8 și blochează un depozit petrolier pentru Ucraina
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a declarat ca Budapesta a primit invitația la forum, dar a refuzat-o din motive inteme ...
-
SUA pregătesc terenul pentru o operațiune militară în Cuba: Armata caută trupe disponibile în următoarele 90-120 de zile
Statele Unite par sa avanseze pregatirile pentru o eventuala operațiune militara in Cuba, dupa luni de planificare la ni ...
-
Concluziile summitului de la Washington: Ce au hotărât Donald Trump și Xi Jinping
Presedintele SUA, Donald Trump, l-a primit joi pe presedintele chinez Xi Jinping la Casa Alba, discutiile privind comert ...
-
Ucraina anunță o premieră mondială pe front: A început Operațiunea „Vivaldi". Roboți de luptă, trimiși în spatele liniilor rusești
Armata ucraineana a trimis roboți de lupta in spatele liniilor rusești. Operațiunea se numește Vivaldi și reprezinta o p ...
-
Un nou război ia amploare. Pakistanul a lansat atacuri aeriene masive asupra Afganistanului
Pakistanul a lansat atacuri aeriene asupra a 10 obiective din Afganistan despre care susține ca erau folosite pentru lan ...
-
Rusia ar pregăti un atac cu drone împotriva Italiei, Franței și Spaniei. Serviciile americane ar fi aflat și directorul CIA a mers la Moscova
Cotidianul spaniol „El Mundo" relateaza ca serviciile de informații americane ar fi avertizat mai multe guverne eu ...
-
Ce câștigă Putin din criza de la Berlin. Cât va mai rezista cancelarul Merz la putere
La doar 16 luni de la preluarea funcției de cancelar - Friedrich Merz a ajuns in funcție in mai 2025, promițand sa revit ...
-
Trump suferă o înfrângere umilitoare în legătură cu planul său de a prelua controlul asupra Groenlandei
Donald Trump a amenințat in repetate randuri ca va prelua controlul asupra Groenlandei, afirmand ca aceasta regiune este ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu