Serghei Karaganov: Dacă războiul din Ucraina va continua, Rusia ar putea folosi arma nucleară în Germania și Marea Britanie
Postat la: 28.01.2026 |
Serghei Karaganov doctor în științe istorice, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică Mondială a Școlii Superioare de Economie, președinte onorific al Prezidiului Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare. Interviu acordat jurnalistului american Tucker Carlson și publicat în revista "Russia in Global Affairs".
„Una dintre misiunile Rusiei este, printre altele, aceea de a aduce Europa la rațiune. Să sperăm că fără folosirea armelor nucleare, doar prin amenințarea cu folosirea lor. Dar dacă europenii vor continua să susțină războiul, sacrificând milioane de ucraineni, răbdarea rușilor, o răbdare îndelungă, va ajunge, mai devreme sau mai târziu, la limită și va trebui să îi pedepsim sever, dar sperăm că într-o manieră limitată."
Serghei Karaganov a vorbit despre relațiile dintre Rusia și Europa, sfârșitul conflictului din Ucraina și amenințarea unui atac nuclear „de aducere în simțiri", cu cunoscutul jurnalist american Tucker Carlson.
Tucker Carlson: - Ok, uitați-vă la acest interviu și întrebați-vă: de ce nu este pe primele pagini ale tuturor ziarelor? De ce nu vorbește fiecare european și fiecare american despre asta? Pentru că este absolut real. Domnule Karaganov, vă mulțumesc mult că v-ați alăturat nouă. Cum credeți că se va încheia acest război?
Serghei Karaganov: - Acest război ar fi putut și trebuie să se încheie. Dar numai când Rusia va obține înfrângerea totală a Europei - sperăm, fără distrugerea Europei. Nu luptăm cu Ucraina, nu cu Zelenski și nici cu alții ca el.
Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale.
Europenii au dat năvală peste noi de mai multe ori. Ultima dată, pe față, în 1941-1945, când 90-95% dintre țările europene au venit aici sub steagurile lui Hitler. Și este incredibil că acum, după toate înfrângerile suferite, nu și-au învățat lecția. Ei încă împing lumea spre un mare război. Cred că motivul este evident - eșecul total al elitelor europene. Iată de ce, când vorbim despre sfârșitul acestui război, ne referim nu doar la încetarea războiului din Ucraina, ci de eliminarea sursei acestui război, care este Europa cea rea, care, apropo, a atras de câteva ori Statele Unite în război și a fost sursa celor mai rele lucruri din istoria omenirii, inclusiv, firește, războaie mondiale, rasism, colonialism și multe altele.
Inclusiv ceea ce se întâmplă acum: ei au fost principala sursă a valorilor post-umane ale lumii iudeo-creștine. Am în vedere faptul că le-au exportat, au infectat parțial Statele Unite, iar acum noi luptăm cu acest lucru. Au încercat să ne infecteze și pe noi. Nu vorbesc despre toată Europa. Sunt mulți oameni demni acolo și chiar țări bune. Dar problema este că Europa se întoarce acolo unde a fost în ultimii cinci sute de ani. Și asta este sursa întregului rău din istoria omenirii.
Tucker Carlson: - Așadar, cum arată înfrângerea Europei? Ați spus că războiul nu se poate încheia până când Rusia nu învinge Europa. Ce înseamnă acest lucru?
Serghei Karaganov: - În acest moment ne gândim acordul de negociere, propus cu bună-credință de președintele Trump. Dar, din nou, deocamdată voința elitelor europene este de a continua confruntarea pentru a se salva pe sine sau pentru a acoperi vechile greșeli făcute. Prin urmare, sunt relativ sceptic în privința posibilităților pe termen scurt ale acordului de negociere. Desigur însă, dacă obținem ceva pe această cale și mai puțini oameni vor muri, atunci merită să profităm de această oportunitate. Dar sunt aproape sigur că problema lor este mult mai profundă. Și nu este Ucraina, nu Zelenski sau oricine altcineva. Problema este că Europa se întoarce din nou la starea ei cea mai proastă. Și este sursa întregului rău din istoria omenirii.
Tucker Carlson: - Ce credeți... Este absolut evident că, din punctul de vedere al americanilor, liderii europeni sunt concentrați pe Rusia - în țările mari, în Germania, Franța, Marea Britanie. Conducerile tuturor celor trei țări văd Rusia ca pe o amenințare. De ce credeți că se întâmplă asta?
Serghei Karaganov: - Este foarte simplu. Sunt fondatorul Institutului Europei și acum patruzeci de ani eram eurofil. După care i-am cunoscut mai bine și am devenit extrem de sceptic. Ei sunt niște ratați complet pe toate planurile - moral, politic, economic și așa mai departe.
Europa se duce în jos. În plus, acum ea nu mai este capabilă să exploateze lumea și să stoarcă rentele din pacea obținută în ultimii cinci sute de ani datorită superiorității ei militare.
Iar acest lucru a fost oprit în anii 1960-1970. Încă de atunci Europa s-a adâncit într-o criză profundă. Dar în acele vremuri Uniunea Sovietică s-a prăbușit din diverse motive. Și Europa a crezut că epoca de aur va continua. Acum însă înțelege că această epocă de aur s-a încheiat. Și sunt disperați. Ei înțeleg că nu pot trăi pe banii altora. Și mai încep să înțeleagă că nu pot trăi sub umbrela protecției americane. Pentru că Statele Unite s-au săturat de ei, nu mai au nevoie de ei. Așadar, această pătură a globaliștilor, așa-numitele elite europene "liberale" sunt într-o stare de disperare totală.
În plus, există, apropo, procesul de anti-meritocrație. Mă refer la faptul că niciodată în istoria Europei nu am avut un nivel atât de scăzut al capacităților intelectuale în conducerea majorității țărilor europene - nu toate, dar aproape toate.
Tucker Carlson: - Adică Europei i s-a terminat, în esență, gazul, i s-a terminat energia, ea moare, iar dumneavoastră susțineți că liderii ei văd în înfrângerea Rusiei singura cale înapoi?
Serghei Karaganov: Inițial, ei se gândeau la posibilitatea de a înfrânge Rusia, ceea ce a fost o iluzie fantastică. Dar totuși, unii oameni, din cauza incapacității lor intelectuale, vorbesc despre acest lucru. Ce înseamnă înfrângerea Rusiei? Dacă Rusia ar ajunge, vreodată, aproape de o înfrângere, asta ar însemna că Rusia va folosi arme nucleare și Europa ar fi distrusă fizic. Așadar, nici măcar nu se poate gândi la asta. Dar ei au vorbit despre acest lucru pentru că au nevoie de război pentru a-și justifica menținerea la putere, pentru a-și justifica existența. Dar acum nici măcar nu mai este vorba de înfrângerea Rusiei. Este vorba pur și simplu ca Uniunea Europeană eșuată să continue să existe, este vorba despre economia eșuată, pozițiile europene eșuate în lume. Întreaga lume râde acum de Europa, care, apropo, a fost unul dintre centrele cheie ale puterii mondiale, iar acum este doar un motiv de batjocură. Și, bineînțeles, nu vorbesc despre toată Europa.
Știm că sunt europeni demni, sunt europeni deștepți. Chiar dacă, în cercul meu, în clasa politică a gânditorilor europeni din domeniul politicii externe și al apărării, au mai rămas doar una sau două persoane.
Nu le voi da numele, pentru că acest lucru i-ar compromite în fața publicului. Dar nu mai este nimeni altcineva. Aproape că nu mai am interlocutori în Europa.
Tucker Carlson: - Când spuneți că toți știu că, dacă va fi strâns cu ușa, guvernul rus va folosi arme nucleare împotriva Europei - întrebarea mea este: credeți că europenii înțeleg acest lucru?
Serghei Karaganov: - Europenii s-au degradat intelectual după așa-numita revoluție din 1968, care a distrus cea mai mare parte a educației europene. Iar din cauza anti-meritocrației sistemului democratic european modern, ei nu înțeleg sau nu sunt capabili să înțeleagă pe deplin ce se întâmplă. De asemenea, ei se complac în ceea ce eu numesc parazitism strategic. Ei cred că războiul nu va ajunge niciodată pe teritoriul lor. Au uitat ce este războiul și cât de oribil este, deși ei au fost sursa majorității războaielor din istoria omenirii. Acum nu se mai tem.
Prin urmare, una dintre misiunile Rusiei este, printre altele, să îi readucă la rațiune. Să sperăm, fără folosirea armelor nucleare, doar cu amenințarea cu folosirea lor. Și eu îmi critic guvernul pentru că este prea prudent și prea răbdător cu ei. Dar, dacă vor continua să sprijine acest război, sacrificând alte milioane de ucraineni și alții, răbdarea Rusiei, îndelunga răbdare a Rusiei vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, la limite și va trebui să îi pedepsim sever - sperăm, într-o manieră limitată.
Tucker Carlson: - Interesant ce spuneți: liderii lor nu se mai tem de arma nucleară. Poți crede că toți se vor teme de arma nucleară, având în vedere capacitatea ei distructivă. De ce cineva nu se teme de amenințarea unui atac nuclear?
Serghei Karaganov: - Pentru că, hai să spunem așa: noi credem că ei sunt ca noi, dar nu sunt ca noi. La ei s-a produs o degradare totală a clasei gânditoare și a clasei conducătoare. Când cancelarul Germaniei vorbește despre recrearea Bundeswehr-ului ca cea mai puternică armată din Europa, ce înseamnă asta? Înseamnă că își condamnă țara la distrugere.
Am stat de vorbă cu europeni cea mai mare parte a vieții mele adulte. Am încetat să o mai fac în 2013, când a avut loc o întâlnire a liderilor europeni, unde am spus că, dacă veți continua în același spirit, atrăgând Ucraina în sistemul vostru, va fi un mare război și vor muri milioane de ucraineni. Și nimeni nu a îndrăznit să mă privească în ochi - erau acolo în jur de 70 sau 80 de persoane. Majoritatea dintre ei au degradat până la nivelul unor idioți periculoși. Da. Majoritatea, nu toți, dar majoritatea.
Tucker Carlson: - Sunteți citat într-un loc spunând: „Ei nu se mai tem de Dumnezeu, de aceea nu se mai tem de război." Cum sunt legate aceste două noțiuni?
Serghei Karaganov: - Absolut. Am în vedere faptul că ei au pierdut - din nou, nu toți, mai există oameni normali - dar Europa și-a pierdut coloana vertebrală morală, politică și spirituală. Iar acum, după cum știți, majoritatea dintre ei și-au pierdut credința în Dumnezeu. Și și-au pierdut valorile normale, pierzând o mare parte din trăsăturile lor umane.
Europa, sub această conducere, devine anti-europeană în sens istoric și anti-umană.
Ei au dat naștere nazismului, care a fost anti-uman, și așa mai departe. Acum ne-au oferit - pe voi v-au infectat într-o măsură mai mică - ceva absolut anti-uman: pierderea respectului pentru familie, pentru iubirea dintre bărbat și femeie, pentru respectul față de cei vârstnici, pentru patriotism și așa mai departe. Și, desigur, pierderea credinței în Dumnezeu. Ce mai este, atunci, Europa? Ce a mai rămas? Este o gaură morală. Firește, nu mă refer la toți europenii; există oameni normali. Dar nu pot discuta cu ei, pentru că le este interzis să vorbească cu noi. Iar dacă vorbesc cu noi, sunt chemați apoi la poliție sau la serviciile secrete. Așa că eu mai am, probabil, încă mulți prieteni în Europa, dar nu am niciun contact cu ei, pentru că elitele le interzic să vorbească cu noi, pentru că elitele îi pregătesc pentru război, cel puțin moral. Chiar dacă aceste elite nu sunt capabile să conștientizeze că, dacă în Europa va izbucni un adevărat mare război sau dacă războiul din Ucraina, pe care îl purtăm cu europenii, va continua, Europa nu va mai fi. Slavă Domnului, ne-am modificat doctrina nucleară, iar recent președintele nostru - un om foarte prudent și foarte politicos - a spus ceva extrem de important. El a spus că, dacă Europa va continua și dacă Europa va intra într-un conflict real, direct cu Rusia, nu va mai rămâne nimeni în Europa cu care să se poată sta de vorbă. Dar sper și mă rog să nu fim nevoiți să luăm o astfel de decizie. Dar, după cum am spus deja, Europa este sursa celor mai multe dintre rele și ea se întoarce la vremurile ei cele mai rele. Tucker Carlson: - De două ori în ultimul an, ucrainenii au încercat, din câte înțeleg eu, să îl ucidă pe președintele dumneavoastră, pe președintele Putin. De ce credeți că au făcut acest lucru? Care este logica?
Serghei Karaganov: - Este foarte simplu. Sunt belicoși. Unii oameni cred că problema Rusiei poate fi rezolvată ucigându-l pe președintele nostru. Singurul meu reproș la adresa președintelui nostru este că este prea prudent. Prea prudent și manifestă prea multă răbdare.
Îl critic indirect, iar uneori chiar direct, ca în această discuție cu dumneavoastră. Dar ei vor pur și simplu, doar că, desigur, nu îl pot ucide... este doar o ură neputincioasă a unor oameni care și-au pierdut mințile. Dar, după cum știți, problema eliminării liderilor statelor străine este o problemă americană.
Dar ei alimentează ura față de Rusia ca niște bezmetici. Într-o oarecare măsură, eu sunt istoric; trebuie să spun că până și în Germania hitleristă nivelul propagandei anti-ruse, al rusofobiei, a fost poate mai mic sau, în orice caz, nu a fost mai mare - poate a fost mai mic sau cel puțin egal cu ceea ce se întâmplă acum în Europa.
Tucker Carlson: - Ce se va întâmpla dacă președintele dumneavoastră va fi ucis de ucraineni sau de Europa, sau de Statele Unite? Care va fi următorul pas?
Serghei Karaganov: - Să sperăm că acest lucru nu se va întâmpla. Dar atunci, firește, acest lucru va însemna că noi vom pedepsi - sper că nu Statele Unite - dar Europa va fi ștearsă de pe harta omenirii. Ea ar trebui eliminată de pe harta geopolitică și geostrategică, pentru că este un obstacol.
Sper să nu fie pedepsită fizic. Deși încep să spun că acești idioți nu înțeleg nimic în afară de durerea fizică. Și timpul se scurge. Noi trebuie să urcăm pe scara escaladării. Iar dacă ei nu vor opri acest război absurd și ostilitatea din Ucraina și din jurul ei, atunci va trebui să începem să atacăm Europa cu arme convenționale, iar pasul următor vor fi valuri de lovituri nucleare. Sper că nu vom ajunge la asta, pentru că folosirea oricărei arme este un păcat, iar folosirea armelor nucleare este un păcat dublu și eu nu vreau ca Rusia să fie o păcătoasă atât de mare.
Toți suntem păcătoși. Și nu aș vrea să comitem încă un păcat. Dar, dacă va fi necesar, noi trebuie să eliminăm amenințarea europeană la adresa omenirii.
Tucker Carlson: - Cât de departe suntem de folosirea de către Rusia a armelor nucleare împotriva Europei? Doi ani?
Serghei Karaganov: - Ei bine, un an. În primul rând, eu am îndemnat guvernului meu să escaladeze mai devreme. Dar președintele Putin este foarte religios și foarte prudent. Dar urcăm scara escaladării: ne-am modificat doctrina nucleară, am coborât pragul nuclear și ne consolidăm potențialul nuclear în Europa și în alte locuri.
Dar eu nutresc speranța că îi vom putea opri înainte de a trece pragul. După cum am spus, cred că Putin consideră că folosirea armei nucleare - și, apropo, eu cred la fel - este un păcat. Dar poate fi un păcat necesar pentru a salva omenirea.
Iată de ce am îndemnat la o folosire limitată a armei nucleare împotriva Europei. Pentru că, în caz contrar, lumea se va rostogoli spre al treilea război mondial, spre care europenii ne împing pe toți. Am în vedere faptl că ei au făcut deja acest lucru de două ori de-a lungul istoriei, atrăgând Statele Unite. Voi, americanii, i-ați salvat de câteva ori.
În Primul Război Mondial noi am avut de suferit, dar apoi i-am salvat din nou, iar acum ei s-au întors la vechiul joc, iar noi trebuie fie să îi pedepsim, fie să îi ajutăm să își schimbe punctul de vedere. Nu este vorba că eu îndemn la schimbarea de regimuri, dar dacă europenii nu vor schimba aceste elite cu unele de orientare mai națională, cu unele mai responsabile, sunt condamnați.
Dar eu detest acest gând, deoarece, din punct de vedere cultural, eu sunt european.
Desigur, ne îndreptăm în direcția Siberiei, ne îndreptăm spre Est, spunem - și sincer - că devenim o națiune eurasiatică sau ne întoarcem acolo unde istoria ne-a menit să fim: o țară eurasiatică. Dar ar fi trist să pierdem Europa.
Tucker Carlson: - Înainte să vă întreb ce ar trebui să facă, după părerea dumneavoastră, Rusia în privința restului lumii - să devină eurasiatică, nu europeană, ceea ce pare că deja se întâmplă - dacă anul viitor sau peste doi ani, așa cum ați spus, sunt posibile lovituri nucleare rusești asupra Europei, ce țări ar fi vizate?
Serghei Karaganov: - Am scris despre acest lucru de mai multe ori: dacă am lovi Poznań, americanii nu ar răspunde niciodată. Americanii oricum nu ar răspunde niciodată. Dar sper că polonezii, apropo, devin mai raționali. Ei înțeleg că se joacă cu focul și încearcă să se retragă din prima linie a acestui conflict. Dar alegerea mea este Marea Britanie și Germania.
Tucker Carlson: - Veți distruge Marea Britanie și Germania cu arme nucleare? Mă rog Atotputernicului să nu se întâmple asta.
Serghei Karaganov: - Da, dar prima trebuie să fie Germania, pentru că Germania este sursa celor mai rele lucruri din istoria europeană. Dar sper să fie evitat acest lucru - am mulți prieteni germani.
Tucker Carlson: - Cred că abia ce v-ați întors de la Beijing. Fără îndoială, legăturile dintre Rusia și China sunt acum mult, mult mai adânci decât erau acum patru ani. Din punctul de vedere al americanilor, ideea unei alianțe permanente între Rusia și China reprezintă o amenințare pentru viitorul nostru. Această alianță este permanentă?
Serghei Karaganov: - În momentul de față, în viitorul previzibil, este o sursă de mare putere atât pentru Rusia, cât și pentru China, iar prietenii noștri chinezi înțeleg acest lucru. Ce va fi peste 10-15 ani, nu știm. Așadar, posibilități sunt multe. Dar cea mai bună soluție a noastră este să ajungem la un punct în care patru mari puteri să lucreze împreună, stabilind reguli de comportament în lumea viitorului.
Aceste patru puteri sunt China, Rusia, Statele Unite și India. Iar o astfel de configurație înseamnă, de asemenea, că vom echilibra - și trebuie să echilibrăm - superioritatea generală a Chinei față de Rusia.
În această etapă, China este un atu fantastic; nu este o amenințare. Dar, pentru orice eventualitate, trebuie să creăm acest sistem cel puțin cvadrilateral. În plus, construim ceea ce numim Marea Eurasie.
Aceasta este o rețea de relații unde China va fi echilibrată de marile puteri în interiorul Eurasiei, inclusiv India, Persia (Iran), Turcia, Rusia și altele. Am vorbit sincer cu chinezii despre necesitatea echilibrării lor.
Le este greu să accepte acest lucru, dar încep să înțeleagă că este în interesul lor să creeze un sistem echilibrat în interiorul Eurasiei. La nivel global, însă, Statele Unite trebuie să fie jucătorul cheie, pentru că fără Statele Unite nu vom face față problemelor incredibile cu care ne vom confrunta în anii următori.
Tucker Carlson: - Nu riscă Rusia să-și piardă sufletul, retrăgându-se din Occident, ținând cont că este o țară ortodoxă, iar moștenirea ei culturală este occidentală?
Serghei Karaganov: - Așa ne salvăm sufletul. Desigur, unii dintre compatrioții mei nu vor fi de acord cu mine, dar haideți să vă amintim dumneavoastră, mine și altora, sufletul nostru a venit din Est și din Sud. Am primit creștinismul din Palestina. Iar ortodoxia vă continuă adevăratul creștinism, deoarece catolicii s-au îndepărtat la începutul mileniului trecut. Ne-am despărțit de ei, dar noi toți suntem, desigur, creștini și frați. Suntem o țară foarte musulmană - 20% din populația noastră. Tot din Sud am primit asta.
Avem, de asemenea, o puternică populație budistă, venită din Sud-Est. Iudaismul este, de asemenea, o religie recunoscută aici. În ceea ce privește sistemul politic construit de noi de-a lungul secolelor, l-am moștenit de la cel mai mare dintre toate imperiile - Imperiul lui Ginghis Han. Dar, firește, mulți ruși nu vor fi de acord cu mine, dar acesta este un adevăr simplu.
Suntem un imperiu asiatic cu o influență culturală europeană foarte puternică, pe care cu toții o iubim și o respectăm. Nu vom renunța niciodată la ea. Dar nu suntem europeni, slavă Domnului. Și începem acum să conștientizăm acest lucru.
Deoarece călătoria noastră europeană, începută de Petru cel Mare din anumite motive - pentru că rămăseserăm în urmă tehnologic - s-a încheiat. Ar fi trebuit să se încheie acum 150 de ani. Se poate spune că a fost sursa multor nenorociri, inclusiv chestiuni precum războaiele mondiale, comunismul și altele.
Acum ne despărțim, dar sper, păstrând, în inimile și în gândurile noastre, trăsăturile moștenirii culturale europene, pe care o împărtășim cu voi. Tucker Carlson: - Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, efectul sancțiunilor occidentale asupra Rusiei? Credeți că sancțiunile au făcut rău Rusiei sau au ajutat-o? Serghei Karaganov: - Oh, da. Am îndemnat la confruntare cu Occidentul cu mult înainte de a opri extinderea NATO, cu mult înainte ca noi să decidem să acționăm. Acum, din punct de vedere economie, ele provoacă, desigur, daune. Dar din punct de vedere strategic, politic, cultural, ele au fost o binecuvântare.
Cu ajutorul lor, am atras focul asupra noastră - un foc ostil. Am pus capăt elitelor compradore. Am aruncat, fără nicio represiune, „coloana a cincea". Ne întoarcem la cultura noastră rusă, la sufletul nostru rus; devenim ruși.
Singura problemă cu aceste sancțiuni și cu acest război este că trebuie să plătim cu viețile celor mai buni bărbați ai noștri. Dar pe lângă asta, sancțiunile au fost o binecuvântare. Și eu nu vreau ca ele să fie ridicate. Desigur, cineva trebuie să câștige bani. Dar, amenințată din nou, Rusia renaște. Suntem o țară de luptători. Și când suntem atacați - chiar și indirect, iar acum direct - ne manifestăm în cea mai bună formă a noastră. Și de aceea țara trăiește un avânt incredibil.
Singura problemă este că ne pierdem cei mai buni bărbați, iar acest lucru trebuie să înceteze.
Tucker Carlson: - Și asta mă aduce la ultima mea întrebare, domnule Karaganov. Ați descris acest conflict ca pe un război civilizațional între Rusia și Europa. Ce rol joacă Statele Unite, Administrația noastră, președintele nostru în oprirea lui? Ce poate face președintele Trump pentru a pune capăt războiului?
Serghei Karaganov: - Americanii au jucat un rol foarte important în declanșarea acestui război, pentru că problema a început la începutul anilor 2000, când Administrația americană a început să promoveze chestiunea ucraineană, pentru că se temeau de posibilitatea construirii unei alianțe continentale între Rusia și Germania.
Ca atare, într-un anumit sens, americanii au fost și ei o sursă a problemei. În ceea ce privește propunerea administrației Trump, mie nu mi-a plăcut oferta făcută de domnul Trump, pentru că nu rezolvă problema reală. Iar problema reală este ostilitatea Europei, agresivitatea Europei.
Dar în momentul de față, noi trebuie să folosim această oportunitate. Și apoi, știm cu toții, că președintele Trump este limitat în treburile lui interne, iar acum mai vedem cum propunerile lui sunt diluate din interior prin tot felul de eforturi venite inclusiv din partea așa-zișilor lui aliați.
Putem încerca pentru o vreme să lucrăm cu propunerea lui. Poate că, într-un final, vom ajunge la o soluție a problemei. Dar această soluție este, așa cum am spus, Europa.
Din păcate însă, nu prevăd o astfel de posibilitate. Ca atare, chiar dacă noi oprim acest război, trebuie să fim pregătiți pentru reluarea lui, dacă nu este eliminată sursa. Iar aceasta este ostilitatea elitelor europene și dorința lor de a aprinde un război pe subcontinentul european.
Să-i acordăm, totuși, o șansă lui Trump, deși nu sunt convins că vom avea succes în circumstanțele actuale. Știți mai bine situația internă din Statele Unite. Și, de asemenea, noi nu ne putem baza pe deplin, cu tot respectul pentru președintele dumneavoastră, pe el. În spatele lui se află o țară profund divizată. Are o opoziție uriașă. Și face jocuri ciudate, așa că, nu cred...
Eu sper că vom putea reglementa ceva, dar urmărim foarte atent cum Administrația prezidențială a răpit liderul unei mari țări; urmărim foarte atent cum pușcașii marini americani acționează ca pirați în largul mării, capturând petroliere sub pavilion rusesc. Dacă toate astea continuă, va trebui să revenim la descurajarea dură.
Dar noi ne-am dori să avem, dacă nu relații cordiale, atunci relații bune cu Statele Unite și cu celelalte două mari puteri ale lumii. Dar să vedem dacă Trump va reuși ceea ce și-a propus. Cred că vrea, dar este oare el în stare, este un mare semn de întrebare.
Așa că, îi ținem pumnii strânși. Și haideți să fim absolut convinși: sperăm că este sincer, dar nu avem încredere în politica americană. Iar într-o anumită măsură, propunerile sale arată ca o capcană dulce, pentru că nimic nu se schimbă; războiul continuă.
Zelenski sau alți oameni din Europa blochează acordul de pace. Și uneori se crează senzația, deoarece acest război continuă, că poate, Statele Unite nu vor dori, în ultimă instanță, să pună capăt acestui război. Atunci va trebui să revenim la soluția pe care am menționat-o de mai multe ori.
Iar asta înseamnă pedepsirea dușmanilor noștri europeni, cu înțelegerea - să sperăm - că Statele Unite se vor abține de a participa la un război nuclear în Europa.
Tucker Carlson: - Cred că este important pentru politicienii americani și cetățenii americani să înțeleagă punctul de vedere al Rusiei. Iar eu vă sunt recunoscător că ni l-ați expus nouă. Domnule Karaganov, vă mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat.
Serghei Karaganov: - Mulțumesc. A fost o plăcere.
Tucker Carlson: - Și pentru mine. Vă mulțumesc foarte mult.
M.G.G.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Netanyahu face o dezvăluire chiar înainte de alegeri: „Iranul a încercat să-l omoare pe unul dintre fiii mei"
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, care candideaza pentru un nou mandat, a acuzat Iranul ca a incercat sa-l as ...
-
Ca să scape de pericolul impus de Donald Trump in regiunea Groenlandei, o altă țară nordică se pregătește să adere la Uniunea Europeană
Islandezii vor decide sambata daca țara lor trebuie sa reia negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeana, intr-un re ...
-
De la șantaj energetic la criză internă: cum a ajuns Rusia să rămână fără benzină
Rusia a ajuns sa importe combustibil din cauza atacurilor ucrainene asupra rafinariilor sale, care au provocat penurii g ...
-
Butoiul cu pulbere din Pacific. Pregătește Vladimir Putin o nouă extindere teritorială?
Rusia a efectuat un test cu rachete in apropierea insulelor Kurile disputate cu Japonia, intr-o demonstrație de forța pe ...
-
Iranul ar putea să îi facă lui Trump ce i-a făcut și lui Jimmy Carter. Avertisment asupra unei posibile „surprize din octombrie"
Iranul ar putea pregati un atac de amploare pentru a perturba alegerile legislative americane din noiembrie și pentru a ...
-
Operațiunea fără precedent de drone cu AI împotriva aeroporturilor din Moscova. Cum ar fi vrut Kievul să forțeze Rusia către armistițiu
Ucraina planuia sa bombardeze aeroporturile din Moscova cu drone ghidate de inteligența artificiala. Operațiunea blocata ...
-
Se rupe MAGA: Disidenții anti-Trump vor o nouă mișcare "America First"
Cea mai importanta provocare la adresa dominației politice a lui Donald Trump s-ar putea sa nu mai vina din partea democ ...
-
Ucraina a rămas „descoperită" în fața lui Putin: țara a rămas fără interceptoare Patriot, în timp ce Rusia atacă dezlănțuit cu rachete balistice
Interceptorul Patriot, fabricat in SUA, este in centrul unei crize globale de aprovizionare, in timp ce zeci de țari se ...
-
Cel mai mare atac asupra Moscovei. Peste 600 de drone ucarinene despre care rușii spun ca-s britanice și amenintă sa bombardeze Londra
Moscova și regiunea din jurul capitalei ruse au fost vizate in noaptea de luni spre marți, 18 august, de un atac masiv c ...
-
Situaţia din Orientul Mijlociu dă să bubuie: "Iranul a petrecut perioada memorandumului de înțelegere pentru a se pregăti să extindă războiul"
Se pare ca Iranul a petrecut cele doua luni de la semnarea unui memorandum de ințelegere cu SUA pregatindu-se pentru int ...
-
Vânătoare umană lansată de Iran: 30.000 $ pentru bărbații care capturează sau ucid un soldat american. Femeile primesc dublu
Comandantul armatei iraniene a anunțat o recompensa de 30.000 de dolari pentru capturarea sau uciderea unui soldat ameri ...
-
SUA își retrag ultimul portavion din Asia. Cum poate profita China de acest context
Razboiul președintelui Donald Trump impotriva Iranului pune la grea incercare capacitațile portavioanelor americane și l ...
-
Se lasă cu deranj între puterile asiatice: Japonia înfurie China și Coreea de Sud la peste 80 de ani de la capitulare
Ministrul japonez al Apararii, Shinjiro Koizumi, a vizitat sambata sanctuarul Yasukuni din Tokyo, cu ocazia implinirii a ...
-
Planul secret al Kremlinului devoalat de The New York Times. "Putin a ordonat distrugerea NATO și a UE din interior"
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat serviciilor sale de informații și armatei sa acționeze pentru distrugerea NATO ...
-
Donald Trump vrea să declare Strâmtoarea Ormuz teritoriu american
Donald Trump arunca 'bomba': vrea sa transforme Stramtoarea Ormuz in teritoriu al SUA Presedintele american Donald Trump ...
-
Mutare pregătită de Iran, în cadrul BRICS: „Încercăm să stabilim o cooperare monetară"
Iranul intenționeaza sa adere la Noua Banca de Dezvoltare a BRICS, in incercarea de a-și consolida relațiile economice c ...
-
Donald Trump proclamă controlul total al SUA asupra Strâmtorii Ormuz și colapsul complet al Iranului. "Slavă lui Allah!"
Statele Unite ale Americii au preluat controlul militar absolut asupra Stramtorii Ormuz, blocand complet rutele maritime ...
-
Putin recrutează cu forţa soldaţi pentru războiul din Ucraina
Kremlinul a ordonat autoritaților regionale ruse sa recruteze soldați cu contract. Oficialii ruși doresc recrutarea a 40 ...
-
Turcia îl trădează pe Putin și ajută Ucraina să distrugă armatele Kremlinului. Transferă Kievului 70 de rachete ATACMS, lansatoare și zeci de mii de obuze de artilerie
Ucraina urmeaza sa primeasca de la Turcia un pachet substanțial de echipament militar de fabricație americana, inclusiv ...
-
Bulgaria o convoacă pe ambasadoarea Ucrainei după incidentul cu drona. Kievul: „Nu am vizat în mod deliberat teritoriul bulgar"
Ministerul de Externe de la Sofia a convocat-o pe ambasadoarea Ucrainei in Bulgaria dupa incidentul produs sambata in ap ...
-
O altă noapte de groază pentru Kiev: armata rusă a lansat un atac masiv cu drone și rachete balistice în noaptea de vineri spre sâmbătă
Armata rusa a lansat un atac masiv cu drone și rachete balistice in noaptea de vineri spre sambata. În urma ofensi ...
-
Conducerea armatei SUA caută o cale de ieșire din războiul cu Iranul. Îngrijorări mari privind limitele operațiunilor militare și reducerea stocurilor de armament
Generalul Dan Caine, președintele Statului Major Interarme al SUA, ar cauta o modalitate de ieșire din razboiul cu Iranu ...
-
Atacurile SUA asupra Iranului ar fi fost amânate din cauza crizei de muniție. Donald Trump i-a cerut explicații lui Pete Hegseth
Președintele Donald Trump i-ar fi cerut explicații secretarului apararii Pete Hegseth cu privire la penuria extrema de m ...
-
Întâlnire de taină la Viena: Foști oficiali ai Kremlinului și 3 puteri europene pun la cale oprirea războiului lui Putin
Diplomația lui Donald Trump legata de negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia a dus la un eșec total, fara rezultate ...
-
America se retrage în liniște din bazele pe care a spus că Iranul nu le-ar putea atinge niciodată
Pete Hegseth a stat in fața camerelor de filmat in primele saptamani ale Operațiunii Epic Fury și a spus lumii ca Americ ...
-
Cum a fost evitat în ultimul moment un atac al Iranului asupra Ucrainei
Consilierul principal al liderului iranian, Mohsen Rezaee, a declarat luni ca armata iraniana se pregatea sa lanseze un ...
-
Talibanii, primiți la Chișinău pe ușa din față: Guvernul caută acum cine le-a emis invitația și vizele
O delegație a Ministerului Agriculturii, Irigațiilor și Creșterii Animalelor din Afganistan, instituție aflata sub contr ...
-
Prima fotografie cu nucleul partidului lui Tucker Carlson. Grupul e format din foști suporteri ai lui Donald Trump, dezamăgiți de implicarea sa în războaiele globale
Fosta membra a Congresului Statelor Unite, Marjorie Taylor Greene, a anunțat lansarea neoficiala a mișcarii care iși pro ...
-
Trump manipulează iar prețul petrolului: Iranul neagă existența unui acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Iranul respinge informațiile potrivit carora ar fi ajuns la un acord privind redeschiderea Stramtorii Ormuz și susține c ...
-
Semnal de alarmă la Kremlin: „Radioul Apocalipsei" s-a reactivat după incidentul din Polonia
„Radioul Apocalipsei" al președintelui rus Vladimir Putin a emis din nou mesaje criptice dupa ce o racheta ruseasc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu