Azi incepe ultima sesiune a actualului Parlament: legi restante şi proiecte electorale cu consecinţe
Postat la: 01.09.2016 |
Camera Deputaţilor şi Senatul încep, joi, ultima sesiune a actualului Parlament, care va fi însă mai scurtă, de doar două luni şi jumătate, până la debutul campaniei electorale pentru alegerile legislative. În acest timp, aleşii vor avea pe ordinea de zi o serie de proiecte restante, precum OUG privind plagiatul, dar şi mai multe proiecte cu impact bugetar, printre care şi noi pensii speciale.
Cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate de către preşedinţii lor, Călin Popescu-Tăriceanu şi Florin Iordache, pentru sesiunea ordinară septembrie-decembrie, parlamentarii urmând să se întoarcă la serviciu pe 1 septembrie, după o vacanţă de două luni. Joi, liderii celor două Camere îşi vor alege din nou conducere (Birourile Permanente), posturile de vicepreşedinţi, chestori şi secretari, precum şi cel de preşedinte. La Senat, conducerea va fi asigurată în continuare de Călin Popescu Tăriceanu, iar la Camera Deputaţilor tot de Florin Iordache, ca interimar după revocarea lui Valeriu Zgonea de la finalul sesiunii trecute.
În Camera Deputaţilor este posibil să apară, cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare, un nou grup, format din deputaţii care s-au alăturat în ultimele săptămâni PRU, formaţiunea condusă de Bogdan Diaconu. Până în acest moment, PRU numără 15 parlamentari, dintre care 12 deputaţi şi trei senatori. Pentru a forma un grup parlamentar în Camera Deputaţilor este nevoie de minimum 10 membri care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid sau alianţe. Cel mai mare număr de deputaţi PRU au fost aleşi pe listele PSD, respectiv 8. Cu toate acestea, liderul Partidului România Unită (PRU) a anunţat, miercuri, că a depus deja la Secretariatul Camerei şi la Biroul permanent solicitarea de înfiinţare a grupului parlamentar al formaţiunii, cu 12 deputaţi, el precizând că la Senat, PRU are deocamdată doar 3 parlamentari.
În ceea ce priveşte agenda legislativă, în noua sesiune ar putea fi discutate o serie de propuneri controversate sau cu impact social care au fost lăsate restante în iunie. Printre acestea se regăsesc legea avocaţilor, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea de adoptare a OUG privind plagiatele, proiectul care va permite să se fumeze şi în spaţiile închise sau cel care scoate Ministerul Justiţiei şi pe şeful statului din procesul de numire a procurorilor şefi sau pensiile de serviciu în învăţământ.
Printre proiectele nesoluţionate în Parlament este cel care modifică Legea avocaturii şi care prevede ca avocaţii să fie informaţi imediat după ce se dispune interceptarea convorbirilor, iar documentele care vizează relaţia lor cu clienţii să nu poate fi ridicate de către procurori. Un alt proiect care a rămas pe timpul verii la Camera Deputaţilor, de această dată la Comisia de învăţământ, este cererea preşedintelui Iohannis de reexaminare a Ordonanţei de Urgenţă 4/2016 privind retragerea titlului de doctor în caz de plagiat. O altă lege controversată care a rămas pe masa deputaţilor este proiectul care va permite fumatul în spaţiile închise special amenajate. Potrivit proiectului adoptat de Senat, spaţiul public închis a fost redefinit ca "spaţiu încadrat de jur împrejur de pereţi".
Parlamentarii şi liderii de partide au anunţate şi o serie de proiecte care ar putea afecta bugetul, în pofida avertismentelor din partea Guvernului că statul nu îşi poate permite în acest moment creşterea deficitului. Astfel, în prima şedinţă de plen de la Senat ar urma să fie supusă la vot o propunere legislativă care prevede acordarea de pensii de serviciu pentru cadrele didactice din învăţământ, reprezentând 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate, înainte de data pensionării. Tot de pensii speciale ar putea beneficia personalul de pe ambulanţe, potrivit unei propuneri a PSD şi a fostului UNPR.
O completare a unei legi ce asigură deja beneficii pentru personalul aviatic, iniţiată de independentul Mihai Sturzu (trecut acum la PRU), ar face ca şi instructorii de elicopter, piloţii instructori de zbor de la Aeroclubul României sau cei de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română să aibă parte de pensii speciale, iar UNPR a propus ca foştii angajaţi de la CAP să primească o indemnizaţie specială, care le va creşte veniturile la pensie.
Şi liberalii au iniţiat o lege prin care autorităţile locale să poată oferi ajutoare familiilor defavorizate în sezonul rece pentru facturile la energia termică şi gaze naturale. Rămâne de văzut câte dintre aceste proiecte vor fi discutate, în condiţiile în care parlamentarii îşi vor lua tradiţionala vacanţă de alegeri, care se va suprapune campaniei electorale, aşteptată să înceapă în luna noiembrie. Astfel, parlamentarii ar putea veni la lucrări doar în lunile septembrie şi octombrie, urmând ca cel târziu la jumătatea lunii noiembrie să înceapă activităţile în teritoriu. Va fi lăsată astfel în grija viitorului Legislativ, ales în decembrie, discutarea bugetului pe anul 2017, care, în funcţie de cât de repede va fi instalat de către noul Parlament şi noul Cabinet, ar putea fi gata abia în luna ianuarie a anului viitor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
PSD a decis, în unanimitate, să nu voteze Guvernul Mureșan
PSD a hotarat, in unanimitate, sa nu voteze Guvernul Siegfried Vasile Mureșan, dupa ședința de luni-dimineața a social-d ...
-
AUR boicotează audierile pentru Guvernul Mureșan și Formează echipă de negociere cu PSD pentru o nouă guvernare
Presedintele AUR, George Simion, anunta luni ca formatiunea sa nu va vota Cabinetul Siegfried Muresan si spune ca a dese ...
-
Situația bugetară a României după primele 8 luni din 2026. Deficitul a scăzut cu aproape 27 miliarde de lei față de 2025
Execuția bugetului general consolidat in primele opt luni ale anului 2026 s-a incheiat cu un deficit de 59,42 miliarde d ...
-
Comisia Europeană deschide 8 proceduri simultane de infringement împotriva României. Normele care nu au fost transpuse în legislația națională
Comisia Europeana a deschis 8 noi proceduri de infringement impotriva Romaniei, pe motiv ca nu a transpus in legislația ...
-
AUR i-a prezentat lui Nicușor Dan planul pentru organizarea alegerilor anticipate: "Nu există o altfel de soluție decât întoarcerea la popor"
Președintele Nicușor Dan respinge dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate, insa cei de la AUR insi ...
-
Coaliția invizibilă a ieșit la suprafață. Grupurile PSD, PNL, USR și UDMR au decis în Senat să nu amputeze „pușculița" viitorului Guvern
Partidele din fosta coaliție de guvernare au batut palma, miercuri, pe fondul negocierilor de formare a unui nou guvern ...
-
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Președintele Nicușor Dan a fost intrebat, intr-un interviu acordat CNN, cat de probabil este ca Rusia sa atace direct un ...
-
Partidele care ar obține cele mai multe locuri în Parlament dacă ar avea loc alegeri duminica viitoare. Câți români susțin anticipatele SONDAJ
Aproximativ 47% dintre romani ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declara impotriva, conform rezult ...
-
Președintele PSD Vrancea Nicușor Halici a închis singura stațiune balneo-climaterică din județ, pentru că era patronată de liberali și-i făcea concurență
Președintele PSD și al Consiliului Județean Vrancea Nicușor Halici, urmașul lui Marian Oprișan la șefia județului, a dat ...
-
Siegfried Mureșan și-ar fi stabilit o parte dintre miniștri. Ilie Bolojan va face parte din viitorul guvern
Premierul desemnat Siegfried Mureșan se intalnește miercuri cu liderii UDMR pentru discuții privind programul de guverna ...
-
Ionuț Vulpescu a avut întâlniri cu patriarhii din Cairo și un apel pentru protejarea minorităților creștine
Deputatul PSD Ionuț Vulpescu, in calitatea sa de președinte al Adunarii Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), a efectuat ...
-
Mitică Dragomir, despre arestarea lui Călin Georgescu: "Poză pentru fraieri. Părerea mea e că și-a luat măsuri, nu ai noștri. Și a venit de acolo mesaj. Le dă câte-o smetie la fiecare"
Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, a comentat arestarea fostului candidat la prezidențiale Calin Georgescu, susțin ...
-
România își schimbă strategia pentru marile proiecte. Nazare, după întâlnirea cu J.P. Morgan: „Nu mai negociem capital pentru consum, ci capital pentru transformare"
Romania iși recaștiga predictibilitatea fiscala și incearca sa atraga mai mult capital privat pentru proiecte in infrast ...
-
PSD îi impune cel puțin 4 condiții lui Siegfried Mureșan, înainte de orice discuție despre o susținere în Parlament: Consideră că politicile lui Bolojan au fost corecte?
Cei de la PSD ii solicita premierului desemnat Siegfried Mureșan, prin intermediul unui comunicat de presa, sa raspunda ...
-
Fostul șef al spionilor români cere ca Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European: "Nu mai este loc pentru ambiguități"
Silviu Predoiu ii cere lui Siegfried Mureșan sa-și dea demisia din Parlamentul European dupa ce a fost nominalizat de Ni ...
-
Sorin Grindeanu, reacție la nervi după desemnarea lui Siegfried Mureșan: "Am luat act cu surprindere și dezamăgire! Greu de înțeles..."
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține ca a luat act "cu surprindere și dezamagire" de anunțul președintelui Nicușor ...
-
Fost ministru al Agriculturii susține că ar consuma carne de oaie bolnavă: "Nu afectează sănătatea"
Fostul ministru al Agriculturii Florin Barbu afirma ca ar consuma carne provenita de la o oaie despre care știe ca este ...
-
Diana Șoșoacă îi cheamă pe oameni în stradă: „Ocupați Bucureștiul! România, ieși în stradă!"
Diana Sosoaca, europarlamentar, ii cheama pe romani in strada, la protest. „Ocupați Bucureștiul", e indemnul lansa ...
-
Rareș Bogdan îl provoacă pe Bolojan: "Ilie, coboară din birou și stai de vorbă cu protestarii!"
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan il provoaca pe Ilie Bolojan sa coboare din sediul Guvernului și sa mearga in Piața Vi ...
-
O tabără din PNL vrea suspendarea președintelui Nicușor Dan
Mai mulți lideri PNL apropiați de premierul Ilie Bolojan au discutat, intr-un cerc restrans al partidului, posibilitatea ...
-
Victor Ponta susține că Guvernul a semnat un contract cu OMV Petrom fără precedent și total defavorabil României
Victor Ponta a declarat ca statul roman a incheiat un contract cu OMV Petrom, pentru achiziția gazelor din Marea Neagra. ...
-
Ce nenorociți! 440 de ONG-uri și Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului intervin pentru a opri legea care divulgă numele finanțatorilor societății civile din România
Propunerea legislativa care obliga ONG-urile sa publice numele persoanelor care fac donații mai mari de 5.000 de lei a s ...
-
Înțelegere tacită între liderii partidelor pentru alegeri anticipate: Mingea va fi exclusiv în terenul lui Nicușor Dan
Criza politica intra intr-o noua faza, iar scenariul alegerilor anticipate incepe sa capete tot mai multa greutate in ca ...
-
Anticipatele pot schimba culoarea politică. Parlamentari din partidele mari ar putea încerca să prindă un mandat pe listele AUR
Marius Lulea spune ca parlamentarii proveniți din PSD, PNL sau USR nu ar trebui sa ajunga pe listele AUR in cazul unor a ...
-
Încă un scandal uriaș în AUR: Trei politicieni în dizgrație au cerut negocieri cu PSD pentru intrarea la guvernare - Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohamad Murad
Trei politiceni din AUR, aflați in dizgrație din cauza diferendelor de opinie cu liderul George Simion, au cerut negocie ...
-
Ministrul Finanțelor trage linie, după un an de austeritate și eforturi pentru reducerea deficitului: Este nevoie de o schimbare mult mai profundă
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, arata faptul ca in urma cu un an a inceput o schimbare de paradigma ...
-
Vizita lui Călin Georgescu în Vaslui, scurtată după refuzuri și huiduieli: „Să plece cu circul și maimuțăreala"
Calin Georgescu și-a continuat sambata turul prin țara cu o deplasare in județul Vaslui, din care a bifat doar doua opri ...
-
Lovitură grea pentru Călin Georgescu! Fabrica pe care anunțase că o vizitează îl refuză public: "Nu suntem de acord și nu înțelegem de ce suntem prinși în program"
Calin Georgescu se lovește de un refuz inaintea vizitei programate sambata, 5 septembrie, in județul Vaslui. O fabrica d ...
-
România, în fața unui nou „examen". S&P publică raportul de țară pe 2 octombrie
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța ca Romania se pregatește pentru o noua evaluare a agenției S ...
-
Rareș Bogdan, acuzații grave la adresa USR: Pun umărul la transformarea României într-un "nou caz Viktor Orban". Trădare de neam și țară!
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține ca decizia celor de la USR de a muta problemele Romaniei la Bruxelles, pentru ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu