Cozmin Gușă: Dragnea nu mai e în stare să gestioneze situația, este un lider politic "cu capul umflat"
Postat la: 30.04.2018 |
Consultantul politic Cozmin Gușă crede că, după o serie lungă de minciuni și complicități, Liviu Dragnea a ajuns în situația de a nu mai fi capabil să gestioneze situația în care se află.
Liviu Dragnea nu mai este capabil să gestioneze problemele pe care chiar el le-a declanșat, după toate minciunile pe care le-a servit colegilor de partid, aliaților și evident românilor. De fapt, o evaluare psihiatrică a șefului PSD ar putea ajunge la concluzii foarte clare în ceea ce-l privește pe acesta. De sfătuit, Dragnea se sfătuiește numai cu oameni interesați de propriul interes sau cu consilieri care au misiunea de a-l ajuta să păstreze puterea, nu de a rezolva, spre exemplu, problemele din economie. Acesta este rezumatul situație lui Liviu Dragnea, în opinia consultantului politic Cozmin Gușă, care a vorbit pe larg despre aceste chestiuni duminică seară la Realitatea TV.
"Eu m-aș considera prost dacă m-aș duce într-o situație de criză, într-o sală de operație, și să mă apuc să operez un pacient în baza faptului că pe vremuri am fost pe la "Sanitarii pricepuți" și știu cum se spală o rană. Aș fi un prost în condițiile în care mi-aș asuma să salvez un pacient. Cei care își asumă să salveze pacientul numit România fără să fie calificați, pot să capete o etichetă de proști. Toate gesturile pe care ei le fac, nu vorbesc de alea interesate, vorbesc de cele clar administrative, pun în pericol un întreg sistem. Pacientul România e grav bolnav și nimeni se preocupă să îi prescrie tratamentul. Și la ce să ne așteptăm? La marea agitație care va începe", a observat Gușă.
Consultantul a făcut și o listă a mincinilor pe care Dragnea le-a spus celor cu care a lucrat sau celor care au votat PSD. "Eu nu cred că el mai poate să fie suspectat de a fi normal în actele pe care le face. O să explic foarte clar pentru toată lumea. Acest om a ajuns în aceste poziții mințind și păcălind. Până când nu ajungi chiar la butoanele totale, chestiile astea mai pot fi trecute cu vederea. Când ajungi să conduci administrativ România, și are tendințe să o facă și în politica externă, toate astea se adună. Cei pe care i-ai mințit te presează, tu nu mai poți să fii stăpân, având un comportament de om disperat și în mod clar dezaxat.
În 2016, el și-a mințit toți colaboratorii văzuți sau nevăzuți, promițând aceva și făcând după alegeri altceva. Putem să începem cu Vasile Dîncu, pe care din funcția de prim-ministru în guvernul Cioloș l-a amăgit spunându-i că o să-l pună prim-ministru sau vice prim-ministru. A trecut o perioadă de 4-5 luni în care Dîncu nu a vorbit cu nimeni, în baza faptului că a fost păcălit. O zonă de presiune majoră asupra lui Dragnea, iar dacă adăugăm ce se vede în spatele lui Dîncu, nu doar George Maior sau Florian Coldea, ci și multe alte lucruri, ne dăm seama cât de complicat este jocul lui Dragnea și cât de mare este presiunea pe el.
Și-a păcălit colegii de partid. Le-a spus "votați, sprijiniți, că o să facem ceea ce trebuie. O să dăm repede ordonanță pe legile justiției ca să scăpați cu toții". În loc de asta, omul a acționat de unul singur. A încercat o salvare personală timp de un an de zile. Nu e reușit-o. Abia în acest an a început să colaboreze și să discute cu ei pentru o salvare de grup pe care ar vrea să o finalizeze în luna mai.
Aici putem pune și păcăleala majoră adresată românilor. Faptul că nu poate să iasă singur pe stradă, că în avion îi este greu, lumea se uită la el cu dispreț. Cei doi prim miniștri cu care a avut tot felul de deal-uri, Grindeanu și Mihai Tudose, pe care i-a păcălit și i-a executat în momentul în care ceva din planul lui nu a fost respectat. Minciuna majoră - faptul că el nu își asumă că conduce guvernul, deși asta face", a observat consultantul politic. Care este însă rezultatul acestor minciuni?
"Tot acest șir de minciuni și complicități au ajuns să îl aducă în situația, cum zicem noi în Ardeal, că are capul umflat. Când are capul umflat? Atunci când creierul lui nu e în stare să administreze toate informațiile și atunci creierul se agită, se vascularizează și i se umflă capul. Nu ne referim că li se umflă capul unora care sunt în stare să gestioneze situațiile. El este un lider politic cu capul umflat în acest moment, care nu mai este în stare să gestioneze aceste lucruri. Cei care s-ar pricepe să îl expertizeze din punct de vedere psihiatric, ar avea niște concluzii extrem de clare", a concluzionat Gușă.
Consultantul politic face o analiză sumbră pe tema oamenilor cu care se consultă Dragnea, fie ei consilieri de meserie sau colegi de partid sau chiar ziariști. "Liviu Dragnea nu se mai sfătuiește cu nimeni din conducerea partidului. El răspunde unor cereri. Vine Oprișan să îi ceară ceva, îi acordă satisfacție. Vin Lia Olguța Vasilescu sau Gabriela Firea, le acordă satisfacție. Să nu vă închipuiți că cei din conducerea partidului vin cu idei sau proiecte. Acolo este genul ăsta de impunere. Singurii cu care el se sfătuiește sunt consultanții pe care îi are, consultanți de gherilă politică. Băieții din Israel, care îl sfătuiesc, vor să îl treacă râul. Ăsta este mandatul lor. Nu să guverneze România, ci să scape fără condamnări penale, să îl ajute să elimine cât mai mulți adversari din partid sau coaliție, ca să poată să se proiecteze ca un candidat la alegerile prezidențiale.
Sunt și fel de fel de jurnaliști sau oameni publici din România, care în urma faptului că sunt utili, fie îi fac jocul mediatic, fie îi spun fel de fel de mingicăreli, se îndestulează cu bani mulți în această perioadă, dar nici ei nu se gândesc să îl sfătuiască despre cum să conducă în România, ci doar despre cum să își asigure puterea în acest condiții extreme în statul român. Nicunul nu se pricepe la economie și nici nu dorește să discute despre asta. Și nici Dragnea nu se pricepe. De-asta au și jucat dramoleta de a nu se prezenta la o discuție cu Mugur Isăprescu în fața președintelui Iohannis pentru că nu ar fi avut niciun contra-argument. Mai ales în fața lui Mugur Isărescu, dar și în fața lui Iohannis, care s-a pregătit discutând cu mulți specialiști", a mai spus Cozmin Gușă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
PSD a decis, în unanimitate, să nu voteze Guvernul Mureșan
PSD a hotarat, in unanimitate, sa nu voteze Guvernul Siegfried Vasile Mureșan, dupa ședința de luni-dimineața a social-d ...
-
AUR boicotează audierile pentru Guvernul Mureșan și Formează echipă de negociere cu PSD pentru o nouă guvernare
Presedintele AUR, George Simion, anunta luni ca formatiunea sa nu va vota Cabinetul Siegfried Muresan si spune ca a dese ...
-
Situația bugetară a României după primele 8 luni din 2026. Deficitul a scăzut cu aproape 27 miliarde de lei față de 2025
Execuția bugetului general consolidat in primele opt luni ale anului 2026 s-a incheiat cu un deficit de 59,42 miliarde d ...
-
Comisia Europeană deschide 8 proceduri simultane de infringement împotriva României. Normele care nu au fost transpuse în legislația națională
Comisia Europeana a deschis 8 noi proceduri de infringement impotriva Romaniei, pe motiv ca nu a transpus in legislația ...
-
AUR i-a prezentat lui Nicușor Dan planul pentru organizarea alegerilor anticipate: "Nu există o altfel de soluție decât întoarcerea la popor"
Președintele Nicușor Dan respinge dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate, insa cei de la AUR insi ...
-
Coaliția invizibilă a ieșit la suprafață. Grupurile PSD, PNL, USR și UDMR au decis în Senat să nu amputeze „pușculița" viitorului Guvern
Partidele din fosta coaliție de guvernare au batut palma, miercuri, pe fondul negocierilor de formare a unui nou guvern ...
-
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Președintele Nicușor Dan a fost intrebat, intr-un interviu acordat CNN, cat de probabil este ca Rusia sa atace direct un ...
-
Partidele care ar obține cele mai multe locuri în Parlament dacă ar avea loc alegeri duminica viitoare. Câți români susțin anticipatele SONDAJ
Aproximativ 47% dintre romani ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declara impotriva, conform rezult ...
-
Președintele PSD Vrancea Nicușor Halici a închis singura stațiune balneo-climaterică din județ, pentru că era patronată de liberali și-i făcea concurență
Președintele PSD și al Consiliului Județean Vrancea Nicușor Halici, urmașul lui Marian Oprișan la șefia județului, a dat ...
-
Siegfried Mureșan și-ar fi stabilit o parte dintre miniștri. Ilie Bolojan va face parte din viitorul guvern
Premierul desemnat Siegfried Mureșan se intalnește miercuri cu liderii UDMR pentru discuții privind programul de guverna ...
-
Ionuț Vulpescu a avut întâlniri cu patriarhii din Cairo și un apel pentru protejarea minorităților creștine
Deputatul PSD Ionuț Vulpescu, in calitatea sa de președinte al Adunarii Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), a efectuat ...
-
Mitică Dragomir, despre arestarea lui Călin Georgescu: "Poză pentru fraieri. Părerea mea e că și-a luat măsuri, nu ai noștri. Și a venit de acolo mesaj. Le dă câte-o smetie la fiecare"
Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, a comentat arestarea fostului candidat la prezidențiale Calin Georgescu, susțin ...
-
România își schimbă strategia pentru marile proiecte. Nazare, după întâlnirea cu J.P. Morgan: „Nu mai negociem capital pentru consum, ci capital pentru transformare"
Romania iși recaștiga predictibilitatea fiscala și incearca sa atraga mai mult capital privat pentru proiecte in infrast ...
-
PSD îi impune cel puțin 4 condiții lui Siegfried Mureșan, înainte de orice discuție despre o susținere în Parlament: Consideră că politicile lui Bolojan au fost corecte?
Cei de la PSD ii solicita premierului desemnat Siegfried Mureșan, prin intermediul unui comunicat de presa, sa raspunda ...
-
Fostul șef al spionilor români cere ca Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European: "Nu mai este loc pentru ambiguități"
Silviu Predoiu ii cere lui Siegfried Mureșan sa-și dea demisia din Parlamentul European dupa ce a fost nominalizat de Ni ...
-
Sorin Grindeanu, reacție la nervi după desemnarea lui Siegfried Mureșan: "Am luat act cu surprindere și dezamăgire! Greu de înțeles..."
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține ca a luat act "cu surprindere și dezamagire" de anunțul președintelui Nicușor ...
-
Fost ministru al Agriculturii susține că ar consuma carne de oaie bolnavă: "Nu afectează sănătatea"
Fostul ministru al Agriculturii Florin Barbu afirma ca ar consuma carne provenita de la o oaie despre care știe ca este ...
-
Diana Șoșoacă îi cheamă pe oameni în stradă: „Ocupați Bucureștiul! România, ieși în stradă!"
Diana Sosoaca, europarlamentar, ii cheama pe romani in strada, la protest. „Ocupați Bucureștiul", e indemnul lansa ...
-
Rareș Bogdan îl provoacă pe Bolojan: "Ilie, coboară din birou și stai de vorbă cu protestarii!"
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan il provoaca pe Ilie Bolojan sa coboare din sediul Guvernului și sa mearga in Piața Vi ...
-
O tabără din PNL vrea suspendarea președintelui Nicușor Dan
Mai mulți lideri PNL apropiați de premierul Ilie Bolojan au discutat, intr-un cerc restrans al partidului, posibilitatea ...
-
Victor Ponta susține că Guvernul a semnat un contract cu OMV Petrom fără precedent și total defavorabil României
Victor Ponta a declarat ca statul roman a incheiat un contract cu OMV Petrom, pentru achiziția gazelor din Marea Neagra. ...
-
Ce nenorociți! 440 de ONG-uri și Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului intervin pentru a opri legea care divulgă numele finanțatorilor societății civile din România
Propunerea legislativa care obliga ONG-urile sa publice numele persoanelor care fac donații mai mari de 5.000 de lei a s ...
-
Înțelegere tacită între liderii partidelor pentru alegeri anticipate: Mingea va fi exclusiv în terenul lui Nicușor Dan
Criza politica intra intr-o noua faza, iar scenariul alegerilor anticipate incepe sa capete tot mai multa greutate in ca ...
-
Anticipatele pot schimba culoarea politică. Parlamentari din partidele mari ar putea încerca să prindă un mandat pe listele AUR
Marius Lulea spune ca parlamentarii proveniți din PSD, PNL sau USR nu ar trebui sa ajunga pe listele AUR in cazul unor a ...
-
Încă un scandal uriaș în AUR: Trei politicieni în dizgrație au cerut negocieri cu PSD pentru intrarea la guvernare - Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohamad Murad
Trei politiceni din AUR, aflați in dizgrație din cauza diferendelor de opinie cu liderul George Simion, au cerut negocie ...
-
Ministrul Finanțelor trage linie, după un an de austeritate și eforturi pentru reducerea deficitului: Este nevoie de o schimbare mult mai profundă
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, arata faptul ca in urma cu un an a inceput o schimbare de paradigma ...
-
Vizita lui Călin Georgescu în Vaslui, scurtată după refuzuri și huiduieli: „Să plece cu circul și maimuțăreala"
Calin Georgescu și-a continuat sambata turul prin țara cu o deplasare in județul Vaslui, din care a bifat doar doua opri ...
-
Lovitură grea pentru Călin Georgescu! Fabrica pe care anunțase că o vizitează îl refuză public: "Nu suntem de acord și nu înțelegem de ce suntem prinși în program"
Calin Georgescu se lovește de un refuz inaintea vizitei programate sambata, 5 septembrie, in județul Vaslui. O fabrica d ...
-
România, în fața unui nou „examen". S&P publică raportul de țară pe 2 octombrie
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța ca Romania se pregatește pentru o noua evaluare a agenției S ...
-
Rareș Bogdan, acuzații grave la adresa USR: Pun umărul la transformarea României într-un "nou caz Viktor Orban". Trădare de neam și țară!
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține ca decizia celor de la USR de a muta problemele Romaniei la Bruxelles, pentru ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu