Gabriel Oprea: "Partidele Pro România și PLUS sunt partide de Intelligence"
Postat la: 11.02.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Președintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României a făcut această declarație într-o conferință de presă la Borșa.
„Partidele Pro România și PLUS sunt partide de 'Intelligence' spre deosebire de ei, eu sunt militar cu gradele la vedere, eu știu ce înseamnă muncă de teren. Imnul nostru este 'Noi suntem români', iar oamenii pentru care am făcut ceva vin lângă mine și sperăm să avem șansa noastră. Am mai avut-o, ne-am ținut de cuvânt, câteodată în politică greșești dacă te ții de cuvânt, dacă nu trădezi, noi nu trădăm, mergem înainte și sper să devenim mai înțelepți și românii să ne dea încrederea lor" a spus Gabriel Oprea.
Liderul UNPR a mai adăugat, vorbind despre președintele Pro România, Victor Ponta, că acesta 'ar trebui să se ridice în picioare' când îi aude numele. „Am lucrat cu Victor Ponta , i-am botezat și copilul. (...) Cred că Victor Ponta, în primul rând, când îmi aude numele cred că trebuie să se ridice în picioare fiindcă eu am fost de cuvânt, am fost serios, nu l-am trădat și poate că și mi-am schimbat destinul, datorită lui Victor Ponta, un foarte bun și abil politician".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Câți amanți a avut în realitate Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș chiar în fața angajaților
Cunoscută și sub numele de "regina-bărbat" datorită temperamentului său energic, s-a născut la Eastwele Park-Kent, în Anglia, pe 29 octombrie 1875. Cu trei prenume - Maria Alexandra Victoria - aparținea Casei de Saxa-Coburg și Gotha.
-
Numărul cadavrelor abandonate în morgi a crescut spectaculos în Canada. Costurile înmormântării reprezintă principalul motiv
Câteva provincii canadiene au înregistrat un salt al numărului de cadavre nerevendicate în ultimii ani, rudele defuncților invocând costurile înmormântării pentru a nu ridica trupurile de la morgă, informează Reuters.
-
Piedone a atribuit 11 contracte de 1,9 milioane lei în numai 3 ore, fără licitație, către o firmă a familiei Flutur căreia îi mai dăduse 1 milion cu o luna-n urmă
În 30 aprilie 2024, firma Geca Impex PM a primit de la Primăria Sectorului 5, în mai puțin de 3 ore, 11 contracte în valoare totală de aproape 1,9 milioane lei. S-au cumpărat leagăne, balansoare, mobilier urban, echipamente de fitness și lucrări de reparație la terenurile de sport.
-
O instanță din SUA a decis că părinții nu-și pot retrage copiii mai mici de clasa a 5-a de la orele LGBT+
Părinții din districtul școlar Maryland nu-și pot retrage copiii de la curriculumul LGBT+, potrivit FoxNews. Un tribunal federal a susținut politica districtului școlar. Acesta nu permite părinților să-și retragă copiii K-5 din curriculumul despre identitatea de gen și sexualitate. K-5 include copiii de la grădiniță până în clasa a 5-a.
-
Ceremonie de arborare a steagului LGBT la Comisia Europeană. Ursula: Azi și în fiecare zi, sunt mândră să fiu alături de comunitatea LGBT
Comisia Europeană a arborat steagul LGBTQ în fața sediului său de la Bruxelles. „Astăzi și în fiecare zi, suntem alături de comunitatea LGBTIQ+", a transmis, pe Facebook, Comisia Europeană.
-
Lista muzeelor care vor fi deschise la ediția aniversară Noaptea Muzeelor. Evenimentul este umbrit de greve și proteste
Organizatorii au anunţat că sâmbătă, la evenimentul Noaptea Muzeelor, vor fi deschise 253 de obiective în toată ţara, cu cele mai multe în Bucureşti - 55, la Iaşi - 34, Târgu Mureş - 22 şi în Cluj-Napoca - 18.
-
Novak Djokovic a avut nevoie de wild-card. Ce-a ales să facă înainte de Roland-Garros
Numărul unu mondial, Novak Djokovic, a primit o invitaţie din partea organizatorilor turneului ATP 250 de la Geneva (19-25 mai), în săptămâna premergătoare turneului de la Roland Garros (26 mai-9 iunie), unde îşi va apăra titlul.
-
CTP i-a dat răspunsul lui George Simion: "E limpede că o să mă apuc să împușc oameni..."
Evenimentul tragic din Slovacia, unde premierul Robert Fico a fost rănit grav prin împușcare de către un scriitor, a provocat un schimb de replici între președintele AUR, George Simion, și jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
-
Ultima șansă de a pedepsi crimele Securității. Fiul disidentului Gheorghe Ursu: "Am depus sute de documente"
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și familia disidentului Gheorghe Ursu au formulat apel împotriva deciziei Curții de Apel de a rejudeca dosarul deschis pe numele torționarilor Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cozmin Gușă l-a demobilizat total pe Selly intr-un conflict referitor la armata obligatorie. Omul lui Geoană s-a retras din lipsă de munitie!
- 2.Dan Puric la Muntele Athos: "Voi candida la președinție, când mă va suna personal Putin de la Moscova!"
- 3.Ce ne așteaptă după anul electoral: Guvernul pregătește taxele pentru anul viitor
- 4.Iohannis a semnat: România devine culoar de transport pentru livrările de armament către Ucraina
- 5.Duelul Geoană - Gușă a ajuns în presa internațională: "Alegerea între continuitate și schimbare"
- 6.Gușă despre inca o gafă de-a lui Geoană: "M-am dus la Moscova pentru deoarece așa am convenit cu americanii. De ce s-a mai dus și el pe-ascuns doar Dumnezeu știe!"
- 7.Cancanuri cu averile candidatilor la alegerile europarlamentare: vile in strainatate, depozite in criptomonede, soțul plătit ca secretară, salariu imens la profit zero
- 8.Dovada statului paralel: Camera Deputaților a respins proiectul care interzicea SRI să aibă activitate în presă, justiție sau Parlament
- 9.Klaus Iohannis e de râsul lumii in UE. Ce loc ocupa presedintele României intr-un clasament al nepopularității
- 10.Procesul "Marcel Vela colaborator al Securității comuniste". A dat note informative cu numele de cod "Smena"!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu